540 matches
-
ambele mâini. De la Moși începeau marginile cu case. Asfaltul se despărțea în străzi pietruite, castanii bătrâni luau locul stâlpilor de beton, șinele tramvaielor și firele troleibuzelor se răreau, se mai auzea câte un câine lătrând. Mergeau tăcuți în această îmbrățișare piezișă, oarecum grăbindu-se să lase restul lumii în urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nesfârșit lumea aceasta în care, deși lucrurile par lipsite de importanță, el deslușea tot felul de înțelesuri. Uneori era ziua oamenilor-păsări. Unii aduc, dacă te uiți cu atenție, a pasăre. Treceau prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în întuneric. Și încă puțin, până când lumina felinarului trase, după sine, și umbra. Își aminti, pentru o clipă, umbrele lungi ale minerilor care apăruseră în prag, cu răsăritul în spate, când porțile hangarului se deschiseseră. Îi privise, profilați în lumina piezișă, și apoi umbrele lor, mai lungi decât ale celorlalți oameni. Berti urma să vină la noapte. Oricum, n-ar fi putut înțelege. Pentru el, compasiunea și mila, uitarea și iertarea erau același lucru. Într-adevăr, în vremurile vechi, Berti ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o îndreptă. — Și acum ? — Tot Oblicel. Maestrul suci, nedumerit, păpușa. Brațele ei moi se mișcară, dezarticulat, după trupul care i se răsturnase. — Dacă te iei după ele, spuse Tili, liniile sunt drepte. Dacă se iau ele după tine, liniile sunt piezișe. Și tu ai făcut la fel, fără să-ți dai seama. Copiilor o să le placă. — Oblicel... murmură Maestrul, punând păpușa deoparte. Ia să vedem acum ! Camera avea ferestre mari și geamuri strălucind de curățenie. La fel tavanul, cu un luminator
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca să se arunce „Întâmplător“ asupra lui, Într-un interval de maximum douăsprezece ore de la confesiunea mea. Am auzit-o o dată În baia comună, bătând-o la cap pe o asiatică, ca să afle cum se obține „efectul ăsta sexy, de privire piezișă“ cu ajutorul unui dermatograf. „Împrumutase“ o dată un test la istorie de la una dintre colegele ei și pretinsese că era al ei, recunoscând „confuzia“ doar când profesorul le amenințase că le pică pe amândouă. Eu și Penelope o cunoscuserăm pe Abby În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
s-a îngrijit ea însăși de-a lungul anilor. Studenți, doctoranzi, colegi de breaslă, prieteni îi sînt deopotrivă îndatorați pentru interesul și solicitudinea cu care i-a asistat mereu. Este o situație ce n-a putut împiedica însă unele interpretări piezișe ale operei sale, dacă nu chiar răstălmăciri menite să producă o falsă imagine pe seama autoarei. Adepții discursului unic în spațiul social-politic nu suportă nici discursul pluralist în istoriografie, discurs pe care Calherine Durandin îl propagă mereu și cu succes. Histoire
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Cel mai adesea îi scria lui Filip al III-lea al Spaniei și monseniorului Querengo, perorându-și cauza, informându-i asupra stării sale de sănătate și a condițiilor de detenție. Scrisorile, firește, pentru a ieși din temnițele secrete, luau căi piezișe cu înșelătorii demne de mari prestidigitatori. Complicitatea, legea tăcerii, favoritismul înfloreau în umbra turnurilor carcerii cu o iuțeală pe care niciun paznic n-ar fi putut s-o stăvilească; corupției îi revenea restul. Iar când Viceregele afla de la un trimis
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tău fiu; reîntoarce-te la noi; oh, nu ne părăsi! De ce ești atât de mulțumit? Unde vrei să mergi? Pentru ce ne urăști? Ești dus la moarte ca o oaie“. Marcianus, întorcându-se spre ea și privind-o cu ochiul pieziș, i-a spus: „De câtă vreme satana ți-a întunecat mintea și sufletul? Îndepărtează-te de noi! Oh! Lasă-mă să-mi ofer lui Dumnezeu martiriul meu“. Un creștin pe nume Zotikos sprijinindu-i mâna, a spus: „Fii tare, frate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vieții particulare, strecurîndu-se în intimitatea supravegheatului sau recurgând la manevre capabile să destabilizeze omul în privința căruia există îndoieli sau care trebuie pus la încercare. Ca să obțină informații, supraveghetorul, cel mai adesea, nu adoptă o abordare frontală, directă, ci una ocolită, piezișă, prefăcută. Forța îi repugnă; el mizează pe inteligență, chiar dacă, mai apoi, ca urmare a rezultatelor obținute, sancțiunea poate fi, deseori, fizică. De altfel, într-o sintagmă celebră, nu punea oare Foucault alături cei doi termeni: „a supraveghea și a pedepsi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dar acestei priviri frontale i se adaugă o alta, deseori adoptată, privire răsfrântă, privire oblică. Oglinda ne permite să ne vedem și să ne confruntăm cu ceea ce corpul nostru produce ca reflex atunci când se află în raza unei priviri străine, piezișe, care îl supraveghează. Oglinda este un dublu și un „spion”, așa cum era numită în lojile teatrului à l’italienne. Spectatorii puteau astfel să se supravegheze reciproc la Teatro San Carlo ori la Teatrul La Fenice, în timp ce regele, plimbându-și privirile
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
coordonarea privitorului cu propria ei structură; corpul acestuia s-ar simți în dezacord cu pictura înrămată ca obiect așezat pe perete. El s-ar simți stingherit, așa cum se întâmplă atunci când suntem siliți de împrejurări să ne uităm la un tablou pieziș. Privitorul ar mai simți și că nu a fost în stare să contemple corect compoziția. Perspectiva creează un centru Când un accent excentric devine esențial pentru o compoziție și semnificația ei, trebuie să acceptăm excentricitatea acesteia, căci s-a creat
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în același timp evreu și francmason) trăiește "singuratic, sălbăticit" la marginea întunecată a satului, "într-o casă cu aspect mizerabil", "ale cărei obloane cenușii se deschid rar, ca și cum menirea lor era să ascundă o taină, ceva misterios". Privirea lui e "piezișă", "mersul său e șovăielnic". E ca și cum ar fi înconjurat de un cerc al bănuielii, pe care-1 rup doar "doi sau trei indivizi suspecți", "disprețuiți de toată lumea". Iată semnul tradițional de identificare a sa în cele din urmă: urmărind taina sfîntă
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
castelul din Frapesle, oamenii care merg pe jos sau călare scurtează drumul prin landele numite ale lui Charlemagne, pămînturi nedesțelenite, așezate pe culmea platoului care desparte vadul rîului Cher de cel al rîului Indru către care duce și un drumeag pieziș, ce pornește de la Champy. Cîmpiile astea netede și nisipoase, care te întristează pe o întindere aproape de o leghe, întîlneau într-un pîlc de copaci drumul spre Saché, numele satului de care ține Frapesle. o descriere expresivă care traduce starea psihologică
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ei trebuie să descopere cele mai potrivite modalități de a sprijini, cu instrumentele profesiei, noul curs. Au așteptat destul, s-au străduit după puteri să recupereze câte ceva din spațiul necuprins al adevărului, au recurs de nevoie la aluzii și lecturi piezișe, e acum timpul să rostească limpede ce gândesc, ce cred, ce vor. Cronica, ed. sp., 24 dec. 1989, p. 1 Chemarea istoriei, chemarea vieții poartă în manuscris data de 23 decembrie 1989. A doua zi, Andrei Pippidi îmi transmitea prin
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și cuminte, cu părul strâns, cu rochiile ei înflorate, strânse în talie, cu taioarele cu fuste plisate, cu fruntea liberă, cu puține riduri. Nicolae Ceaușescu, mic de statură, cu pieptul ușor bombat, cu brațele scurte atârnând și cu acel surâs pieziș și încremenit. Au loc vizite ale unor personalități străine: la sfârșitul lui mai 1989, președintele Republicii Populare Mozambic vine la București. La jumătatea lui septembrie, va fi rândul unei delegații parlamentare mongole, iar pe 10 noiembrie, Arafat este primit la
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
altele. În toate acestea, se ilustrează printr-un stil elaborat, lipsit de artificii sau piruete care să ia ochii, dar eficient prin finețe, precizie, scrupul documentar și echilibru. Neconcesivă cu nonvalorile (sentințele, tranșante în esență, recurg uneori la diplomația ironiei piezișe), cercetătoarea își propune, când e cazul, să pună în relief câtimea de originalitate a unor autori, fie și mărunți, cărora le decupează - și printr-o complexă situare în context - profilul. În pofida strășniciei efortului de obiectivare, fizionomia cercetătoarei capătă, în filigran
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286852_a_288181]
-
un mortier sârb. Cinci litri Înmulțiți cu cincizeci ori șaptezeci de trupuri care se goleau spuneau ceva: șiroaie, volute, linii Încrucișate, reflexe care Își pierdeau licărul, coagulate pe măsură ce minutele treceau și gemetele mureau. Copii privindu-și mamele și invers, trupuri piezișe, perpendiculare, paralele cu alte trupuri, iar pe dedesubt linii lichide de forme capricioase, prinzând totul Într-o imensă rețea roșie. Olvido avusese dreptate: era uimitoare cantitatea de sânge pe care o aveau toți În ei. De s-ar fi vărsat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
le-a distorsionat ea Însăși, cu bună știință. E vorba aici și de un hiatus retoric, de o falsificare (firească) a unei intenționalități secrete. Dar care, spre deosebire de cazurile unor André Gide ori Stendhal, la Virginia Woolf provin dintr-o percepție piezișă a realității. Insignifianța realului prin comparație cu ficțiunea creează, În acest caz, un teren al derapării, o strategie a alunecării dintr-un plan În altul. O strategie inconștientă, de cele mai multe ori, Însă nu lipsită de expresivitate și semnificație. Fărâmițări și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vechi. (Ă). Copiii noștri nu sunt Încă În afara influențelor burgheze. Ori, citind cartea Gicăi Iuteș, ai impresia că, În realitate, această bătălie a Încetat sau se duce undeva departe, de acolo ajungând până la noi doar un ecou afund. Despre loviturile piezișe ale dușmanului de clasă, despre Înverșunarea cu care el dă asalt citadelei acesteia despre care autoarea povestește, nu se vorbește. Doar Într-un singur episod (Neîncrederea bunicului) auzim de grădina boierului Hariton, acum livada gospodăriei colective și povestea nemerniciei moșierului
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
lovi din nou. Șuvoaie roșii curgeau acum din toate părțile balenei, întocmai ca pîraiele pe-o colină. Trupul chinuit nu i se mai rostogolea prin apă, ci prin sînge, care clocotea și bolborosea pe-o mare întindere în urma lor. Razele piezișe ale soarelui se jucau în această baltă roșcată, reflectîndu-se pe fețele tuturor, încît se vedeau unii pe alții ca niște piei-roșii. în acest timp, prin răsuflătoarea balenei în agonie țîșnea jet după jet de abur alburiu, așa cum din gura ațîțatului
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
palanc e introdus în această gaură, pentru a fixa grăsimea și a pregăti operațiunile următoare. Drept care, dibaciul spadasin - avertizîndu-i pe ceilalți marinari să se ferească - lansează un nou atac științific împotriva hălcii și o taie în două, prin cîteva izbituri piezișe, deznădăjduite, înverșunate; în felul acesta, în timp ce partea inferioară, mai mică, e încă prinsă de restul grăsimii, partea superioară, mai lungă, numită „pătură“, se desprinde singură și poate fi coborîtă. Mateloții de la cabestan încep din nou să cînte și, în vreme ce unul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Indiei, cu puntea plină de cai speriați care se rostogolește pe valuri, gata-gata să fie înghițit de ele, balena aceea bătrînă își înălța trupul masiv și se răsucea din cînd în cînd pe-o rînă, dezvăluind astfel cauza mersului ei pieziș . în locul aripei înotătoare de la tribord, avea un ciot nefiresc. Era greu de spus dacă-și pierduse în luptă acea aripă sau dacă se născuse fără ea. Ă Așteaptă nițel, moșule și-o să-ți dau o eșarfă pentru brațul ăla rănit
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
profețiile nu se împlinesc totdeauna, căci leviatanul acesta, cu coada tare ca o mie de coapse, se dăduse la fund ca să-și vîre capul sub munții de apă, spre a și-l feri de lăncile oamenilor de pe Pequod! în razele piezișe ale acelei după-amiezi, umbrele proiectate de cele trei ambarcațiuni pe fața apei trebuie să fi fost destul de lungi și de late ca să acopere o jumătate din oastea lui Xerxes. Cine-ar putea spune cît de îngrozitoare i se vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pieziș prin apa-tampon, în parte din pricina capacității de plutire a ambarcațiunii și a elasticității materialelor ei, rezultatul cel mai grav este, de obicei, cîte o coastă sau cîte o scîndură sfărîmată, adică un fel de junghi între coaste. Aceste lovituri piezișe date pe sub apă sînt atît de frecvente în vînătoarea de balene, încît trec drept o joacă de copil. Unul din vîslași își scoate haina și astupă cu ea spărtura. 3) Nu pot face dovada, însă am impresia că, la balenă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în semicerc, se înălțau în văzduhul amiezii. Spre deosebire de jeturile gemene, perpendiculare ale balenei normale, care se bifurcă în vîrf, căzînd în două șuvoaie, ca ramurile spintecate ale unei sălcii, jetul unic al cașalotului se înfățișează ca un stîlp gros și pieziș, de ceață alburie, care se înalță și cade necontenit sub vînt. Văzută de pe puntea lui Pequod, cînd vasul se ridica pe o colină de apă, mulțimea asta de jeturi aburoase, ce se învălătuceau în văzduhul albastru, îți evoca miile de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]