37,317 matches
-
Rondelul ajungerii la cer, Al. Macedonski nu crede într-o astfel de gradualitate a străduinței și a transfigurării: " În cer s-ajunge dintr-un salt,/ Sau nu s-ajunge-n veci de veci.../ Te-aruncă-n el un cântec-nalt,/ În care-al vieței plâns îneci". Macedonski e singular și în această privință, ca în multe altele. Pentru el poezia nu e o scară spre cer, ca pentru toți ceilalți devotați ai înaltului, e un salt fără nici un fel de pregătire spirituală, o proiecție fizică
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
ei. Călugărul din poartă-i adormit Cu cheia spânzurată lângă broască. De zeci de ori străinii au lovit În lemnul surd, și poarta nu se cască. Dar ce să-ncapă-n schit atâta turmă Cu-atâți ascultători, câini și măgari! Plâng, fulgerate, oile din urmă Și prinse-n drum de secetele mari. Baciul Isus și-apostolii ciobani, Scârbiți de slava ce-o dau vieții vecii, Au pogorât, ca-ntr-alte mii de ani, Să pască oile, măgarii și berbecii. Ca în poezia lui
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
a mai văzut. "Or - constată Eugen Istodor -, ei se mișcă. Se aerisesc, se plimbă, joacă fotbal, șeptic, pocher, pun lumea la cale. Merg la Club, la spectacole sau la făcut artă. Merg la Regina-Mamă, comandantul închisorii, Carmen Mihail, să se plîngă. Merg în camera comandanților lor, Mihaela Bonațiu și Mihai Cosmescu, să-și ceară drepturile: norma de țigări, norma de plicuri, norma de pixuri, norma de discuții cu cineva care iese afară zilnic. Merg la bisericuță, la spovedanie cu popă. Merg
Breviarul ororilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11808_a_13133]
-
sub nici un chip să-și încheie socotelile cu trecutul. Blocați în suferințe ancestrale, ei sunt o rană vie ce urlă de durere la orice rememorare a nedreptăților trecutului - chiar dacă istoria le-a reparat demult. E genul de oameni ce-și plâng cu lacrimi gigantice strămoșii căzuți la Mirăslău, la Trăznea sau la Ip, dar n-au nici o tresărire când își trimit copiii în orfelinate sau când își văd fiicele că se prostituează pe marginea șoselelor. Bântuiți de timpii lungi ai istoriei
Prea târziu pentru Europa Centrală ? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12886_a_14211]
-
află fostul reporter special în urma succintei sale inițieri: "... chiar și în această lume fără mari pretenții, pe care o conducea el, Puterea trebuia consolidată cu simboluri ale Puterii. Mai merge cu Ceaușescu aici?» îl întrebă el incredul. «Cerșetorii bătrîni îl plîng pe față. Unii sînt plini de bani, dar își jelesc onorabilitatea de pe vremea cînd trăgeau mîța de coadă, cu cartea de muncă. Aștia le dau tonul boschetarilor, care acum visează la o revoluție pe invers și îi învață pe aurolacii
Buimaci în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12901_a_14226]
-
Dar nevoile lui Anticles nu-s mici, ci mari. Ulise îi ordonă să se stăpânească. Anticles spune că nu poate (îl seacă la burtă de durere, nu mai e-n stare să reziste nici o clipă), își pierde cumpătul și se plânge că pân-acum troienii ar fi trebuit să fi luat calul. Nu să rămână ei atâtea ore, acolo-năuntru. Spune toate astea strigând; ca să-l facă să tacă, Ulise îl strânge de gât. La ivirea zorilor renasc speranțele. Astăzi troienii
La porțile Troiei by Diana Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/12939_a_14264]
-
să n-audă o vorbă. Un sforăit. Orice zgomot i-ar putea alarma pe troieni asupra capcanei. Se ivesc zorile. Ziua trece, nu vine după ei nimeni. Ulise își ascunde nervozitatea. Ceilalți războinici, nu. Le e foame și, de câte ori se plânge vreunul că treaba nu merge cum trebuie, Ulise amenință că strânge de gât pe cine nu tace. Două zile mai târziu, doi dintre ei propun să iasă, ce-o fi o fi, chiar dacă-n felu-ăsta le dezvăluie troienilor capcana. E
La porțile Troiei by Diana Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/12939_a_14264]
-
pus în spatele condamnaților. Câte doi cu lațul trecut peste beregată. - Cine a pus ștreangul “Căpitanului” ? a întrebat cineva din anchetatori. Domnul maior ajutat de ofițeri. Ne-a ordonat să strângem până nu le mai tremură genunchii. Condamnații țipau, se rugau, plângeau. Singurul care a vorbit a fost Codreanu. Avea o voce care ne-a speriat..” Vă vede Cel de sus! Veți fi pedepsiți cumplit! Până la copiii copiilor voștri!” Hai mai repede! Ce așteptați ? strigau ofițerii... Atunci am văzut că nimeni nu
Addenda la Troica amintirilor de Gh. Jurgea Negrilești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12953_a_14278]
-
categoria misoginilor și cu bucuria sinceră că acest fapt se va transforma în privilegiul de a dovedi contrariul, nu m-am putut abține, doamnelor și domnilor, și am păcătuit din nou, chiar în seara minunată a Sîmbetei mari. În vreme ce ucenicii plîngeau risipiți și înspăimîntați, în timp ce sfintele femei boceau îndurerate și-și sfîșiau amarnic veșmintele cernite, taman pe la ceasurile în care soldații romani picoteau lîngă lespedea grea de piatră și trupul Mîntuitorului, eliberat de giulgiu-i și ușurat de povara pămîntescă se
Imagini și ipocrizii de Paști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12937_a_14262]
-
vorbesc are un nume: atenția unui eminent epidemiolog mexican, doctorul Juan Sierra, care l-a redat, nu doar o dată, pe Carlos vieții creative. Carlos și-a împlinit traiectul său artistic cu înfrigurare, cu bucurie, cu durere, însă fără a se plînge vreodată. Ochii săi adînci, strălucitori uneori, absenți alteori, ne spuneau că durerea trupului fiecăruia e nu doar de netransmis, ci și inimaginabilă pentru ceilalți. Dacă nu ar fi reușit să o transmită într-un poem sau într-o pictură, durerea
Carlos Fuentes - Copiii by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/12938_a_14263]
-
din Adevărul, că „Unul din zece români e hărțuit sexual la locul de muncă” și că „Peste 800.000 de românce sunt victime ale violenței în familie”. Asta dacă le luăm în calcul pe cele care au curajul să se plângă de ceea ce pățesc acasă. O cifră care spune multe despre tradiționala blîndețe și cumsecădenie a românilor. lîn ZIUA înregistrăm un început de polemică între doi vecini de rubrică. Pe aceeași pagină în care Dan Pavel, politologul care a devenit consilierul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12968_a_14293]
-
un atît de sugestiv subtext oferit de traiectul biografic, al celui ce-a cunoscut războiul, refugiul, totalitarismul, depeizarea, criză a cărei imagine apare extinsă asupra întregului univers. Am putea zice că e o apocalipsă cu un alibi epocal. Elementele naturii plîng și se zbuciumă în cadrul istoriei cumplite: “arborii începuseră să cadă/ el a fost ucis -/ vîntul scăpat piezis/ fără noimă/ punea peceți însîngerate pe porți” (Peceți). Sau: “acum dormind adînc în lemnul de măslin/ năvala ierbii se strivește-n sîngele tîrziu
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
Paul Ricoeur a vorbit despre Justiție și răzbunare și a fost invitat la T.V. de N. Manolescu. Am renunțat să mai scriu cărți cu teme istorice, politice, sociale... Am renunțat să mai public articole în presă... Există un timp pentru... «plîns și un alt timp pentru rîs». Sau: Nu plînge, nu rîde, înțelege», cum era de părere Spinoza. Am încercat să înțeleg, atîta tot... Consider că mi-am sacrificat o bună parte din viață acestor probleme și că nu pot să
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]
-
a fost invitat la T.V. de N. Manolescu. Am renunțat să mai scriu cărți cu teme istorice, politice, sociale... Am renunțat să mai public articole în presă... Există un timp pentru... «plîns și un alt timp pentru rîs». Sau: Nu plînge, nu rîde, înțelege», cum era de părere Spinoza. Am încercat să înțeleg, atîta tot... Consider că mi-am sacrificat o bună parte din viață acestor probleme și că nu pot să rămîn țintuit ca un fluture dintr-o colecție, chiar
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]
-
glasspapier, privire sticloasă, ațintită în zare, pumn strâns, muncitorește, fălci abundente încleștate, corp împins, agresiv, înainte. Cam așa ar arăta, într-o bandă desenată, autorul frazei care urmează: „Există interese ca România să rămână în «zona gri».” Să râzi? Să plângi? Să-i face semne caraghioase, pentru a-i sugera că nu e în toate mințile? Să caști a lehamite, lăsându-l în plata Domnului, cu elucubrațiile lui cu tot? Nu se face: e vorba de prim-ministrul țării! Răbdurii cum
Primadona și ciomăgarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13052_a_14377]
-
sub formă de friptură în farfuria sa de la București. S-a înșelat amarnic. Dacă i-a dus (și-i duce în continuare) de nas pe români, europenii au altă experiență și altă percepție a politicului. Dl. Năstase nu se poate plânge că n-a avut noroc cu carul. În 2000, a primit pe tavă o țară care îndeplinea un criteriu pe care echipa sa de mafioți nu l-ar fi obținut niciodată: cel politic. A profitat și de simpatia unor lideri
Primadona și ciomăgarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13052_a_14377]
-
carte, ci pentru finețea stilului ori suplețea ideilor. Nu pentru polifonia doctă, ci pentru armonia ingenioasă, nu de puține ori savuroasă. Este aici ceva din finețea și ingeniozitatea scriitorului ori din suplețea și savoarea muzicianului. Asta ca să nu mă mai plâng că n-am parte de texte despre muzică scrise în chei grațioase, chiar dacă acute.
Grația ca o săgeată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13070_a_14395]
-
în mijlocul ochiului plat și incredibil de rotund al peștelui. Să nu se mai miște de aici. Ușa se deschise cu trosnet și profesorul nimeri direct în brațele călduroase și puternice ale gazdei. Se ghemui la pieptul lui ca un copil. Plângea în hohote. Puțin mai târziu, mergeau cu taxiul prin orașul scăldat de raze aurii și reci. Profesorul Andrew își ținea valiza pe genunchi. Apoi, când își luă rămas bun de la bărbatul obez, în fața ambasadei, celălalt îl sărută pe obrajii nerași
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
făr^ dezicere Prin încercări, cîte-s spicele, Mîntuitul bărbat. Corul discipolilor Din pacea mormîntului, La cer stă-nălțatul Deasupra pămîntului, Sublim înviatul; Cu el bucuriile Creației stăruie; Ah, chinuri cu miile Pămîntul ne dăruie. În urmă, țărîne, Ne lași în mîhnire, Ah, plîngem, Stăpîne, A ta fericire! Corul Îngerilor Christos a-nviat Din putred lințoliu; Zdrobiți necurmat Cătușele-doliu! Slăvind cu strădanie, Cu dragostea danie, Frățește-n grijanie, Umblînd cu citanie, Vestind de pățanie, Și-i Domnul aproape De voi, să vă scape. Faust Ferice
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
Lipsește-te de-orice plăcere! E-același veșnic cîntec vechi Ce ne tot sună în urechi Și care, aspru, prinde glas De-a lungul vieții, ceas de ceas. Cu groază mă tot scol în zori de zi Și-amare lacrimi plîng întruna, Că ziua,-n goana ei, nu-mi va-mplini Nici una din dorințe, chiar nici una. Și presimțirea unei bucurii, Rău șicanată,-i tot mai mică; Creația din piept prin mii De farse ale vieții mi se strică. Mă-ntind cu
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
pe un afiș de cabaret într-un număr cu un titlu incendiar: Trupul. Aglaja într-un hotel, Aglaja în gara din Zürich, unde se întîlnește mereu cu îngerul ei păzitor - o bătrînă paralitică în cărucior -, Aglaja numai voce pe bandă plîngînd, scheunînd ca un animal mic uitat în frig sau ca Isus, obligată să se supună și fiindu-i îngrozitor de frică. Un mare artist, un mare poet, acest domn Metzger care vrea să ne facă să credem că el n-are
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
23 în Atena,/ între Kolonachi și Lycabet, am să merg într-o zi, la casa lui Elytis.// Cînd pun punct, după această propoziție ochii mi se umplu de lacrimi și chiar mai departe, cînd înaintez aici pe coala de hîrtie, plîng.// L-aș fi putut întîlni, am ratat din grabă și inconștiență întîlnirea cu el.// Să-l vezi pe omul care scria «gura ta rostește cu patru sute de trandafiri...», să-ți imaginezi că numai dacă l-ai fi atins, un cutremur
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
ei. A celei din fotografie. De ce am senzația că și ea se uită În ochii mei? Recitesc: Fericită româncă. După 13 ani de așteptare i s-a Împlinit visul de-o viață! Eu am crescut cu Lăcrimioara. Am văzut-o plângând la moartea tatălui ei. A unei colege. Cand a pierdut un copil. Dar și când l-a născut pe al doilea. Cand băiatul ei a terminat primul pe liceu. Și atunci plângea, dar era un plâns fericit, daca am putea
Lacrămioara. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Constantin T. Ciubotaru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1533]
-
Eu am crescut cu Lăcrimioara. Am văzut-o plângând la moartea tatălui ei. A unei colege. Cand a pierdut un copil. Dar și când l-a născut pe al doilea. Cand băiatul ei a terminat primul pe liceu. Și atunci plângea, dar era un plâns fericit, daca am putea spune așa... Acum Ara nu plângea de fericire. Ea nu era prezența la acest eveniment decât cu trupul! Mintea ei era În altă parte. Ce bine ar fi fost dacă uitându-te
Lacrămioara. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Constantin T. Ciubotaru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1533]
-
unei colege. Cand a pierdut un copil. Dar și când l-a născut pe al doilea. Cand băiatul ei a terminat primul pe liceu. Și atunci plângea, dar era un plâns fericit, daca am putea spune așa... Acum Ara nu plângea de fericire. Ea nu era prezența la acest eveniment decât cu trupul! Mintea ei era În altă parte. Ce bine ar fi fost dacă uitându-te la o fotografie să poți și comunică cu persoana respectivă. Dau clik, caut alte
Lacrămioara. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Constantin T. Ciubotaru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1533]