753 matches
-
aflat la adăpost. în clădire se găseau rezerve de apă din belșug și rezerve uriașe de alimente, chiar dacă, în cazul în care le-ar fi fost imposibil să-i respingă pe numeroșii fugari ce veneau în dezordine din sat, printre plânsetele copiilor și strigăte îngrozite, s-ar fi impus, cu siguranță, un sever raționament. Exista, așadar, o posibilitate de salvare, dar trebuia să-și păstreze calmul și, înainte de toate, să asigure și să organizeze servitorimea; vila, însă, era foarte mare, alcătuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fie judecată. Așa că ne-a pregătit și după miezul nopții am plecat în căruța plină cu fân acoperiți cu pături fiindcă ploua și era rece. Spera că prezența copiilor în sala de judecată va impresiona pe judecători. La vederea mamei, plânsetele noastre mai mult i-au iritat pe cei care de fapt trebuiau să pronunțe sentința. Astfel, după citirea actului de acuzare, în câteva minute sentința a fost pronunțată, fără a avea dreptul la apărare. Mama era condamnată la 5 ani
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1701]
-
Și am plâns împreună. Ciudat este faptul că atunci Shizuko plângea și gemea „aa, uu“. Nu înțeleg ce au însemnat lacrimile ei. Probabil că se simțea rău. Doctorul a spus că emoțiile din creier iau prima oară forma instabilă a „plânsetului“. Acesta e primul pas. Pe data de 23 martie a rostit primele cuvinte în fața părinților. Shizuko a strigat: «Mama!» Era prima oară când îi auzeau vocea după mai bine de patru luni. Cum au auzit-o, și mama și tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
trandafirie și flămândă. E ca și cum corpul meu ar avea rezerve nebănuite, zăcăminte prețioase, izvoare subterane din care țâșnește lichidul vital pentru amândouă. E singura mea scăpare. Spaima. Am mâinile reci și gura uscată. Izbucnesc tot timpul în plâns. Aud întruna plânsete de copii. Intră prin ferestre, ies din podele. Nu știu cum să-i vorbesc, mi-e frică de ochii ei. Încă nu și-au definit culoarea. O privesc neputincioasă cum plânge dimineața, la prânz, seara și noaptea târziu. Mișc jucării zornăitoare prin fața
Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
tulburi își croiesc leneș drumul spre mare. De când China a pierdut Războiul Opiului în 1858, orașele și provinciile de pe coastă au fost ocupate de armate străine - mai întâi germane, și acum japoneze. China se prăbușește și nimeni nu acordă atenție plânsetelor fetei. Fata nu va putea uita niciodată durerea, chiar și atunci când devine Doamna Mao, cea mai puternică femeie din China în timpul perioadei de la sfârșitul anilor ’60 și anii ’70. Își aduce aminte de durere ca de o „mărturie a fărădelegilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
turci abhazi, finlandezi, hakași, balkari, altai, dungani, persani, abazini, asirieni, tați. Vine o iarnă Îngrozitoare. Tatăl pleacă nopțile de acasă. Aude tropăit de cisme, clinchetul rece al pistolului. Mereu același clinchet afon, având ceva din gingășia morții.Voci Întretăiate. Și plânsetele. Ale mamei. Tata s-a născut În anul 1923 În orașul Reghin. A luptat pe frontul antihitlerist În cadrul aviației române. A participat la dezarmarea trupelor hitleriste la Cluj. A fost decorat cu medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”. A intrat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
au plâns maică-sa Stanca și frate-său mai mic, Constantin; au împărțit ștergare, colăcei și pitaci de argint, că erau Brâncovenii cei mai bogați boieri din Oltenia. Și când popii ridicau coliva, se spune că s-ar fi auzit plânsetul lui Constantin, rămas singur, doar cu o mamă mai să-și iasă din minți de durere. Șoptea Constantin: „Barbule, Barbule, ce-mi făcuși, Barbule? Ce să-ți iert eu, Barbule, că nu-mi greșiși cu nimic? Iartă-mă tu, că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Dacă stau de povești cu Alex, îmi trece o după-amiază întreagă călcând, fără să-mi dau seama cum zboară timpul, îi zicea ea tatii când venea seara acasă istovit. Și, ține cont, aveam doar patru ani. Cât despre țipete, sperieturi, plânsete, până și astea își aveau strălucirea și farmecul lor; mai mult, faptul că niciodată nimic nu era, pur și simplu, nimic, ci întotdeauna CEVA, faptul că până și cele mai banale întâmplări se puteau preschimba, fără veste, într-o CRIZĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ce se doreau liniștitoare și anume că pleacă într-un loc de unde puțini se mai întorc. O văzuseră și la ceilalți prieteni de-ai lor, toți pierduseră pe cineva drag. La auzul veștii, ochii copiilor se umpluseră de lacrimi iar plânsetul lor inconsolabil îi sfâșiase sufletul. Băiatul cel mic i se prinse de picior atât de tare încât numai promisiunea ei fermă că va veni foarte repede a făcut să-i dea drumul. Bieții băieți, bieții copii nevinovați din toată lumea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să-i explodeze. Prin fața ochilor îi joacă cercuri colorate. Căldura infernală aproape că-i arde retina. Strânge atât de tare pleoapele încât vede cum fulgeră scântei nenumărate. Se clatină, bâjbâie disperat cu mâinile înainte. Cade într-un genunchi. Parcă aude plânsetul unui copil. Instantaneu, tot ceea ce este legat de el și corpul său dispare. Se ridică ca un om beat. Are impresia că totul se desface în interiorul său. Din spate, o mână puternică îl trage înapoi. Nu, lasă-mă! Nu înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și nefăcute încă, noapte de noapte plângea și era foarte speriată. Fuseseră preveniți, fetița provenea dintr-o familie cu părinți alcoolici și foarte violenți, toate temerile și agresiunile pe care le adunase aveau să irupă spre exterior prin frică, spaime, plânsete. Noapte de noapte, Liviu își ținuse fata în brațe, la rând cu Arm, o plimbase prin casă legănând-o și spunându-i povești, și asta îl legase enorm de copilă. Apoi descoperise cu uimire că fiica lui e foarte isteață
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
care a dispărut sub scările pe care le-au coborât cu toți în câteva secunde. Am ieșit la geam, dar becul portocaliu din curte făcea oamenii parcă și mai negri, și n-am văzut nimic. Se auzeau bolboroseli, voci înăbușite, plânsete subțiri. Am coborât după ei. Scările deveneau alunecoase, mi se părea că merg pe un calorifer înghețat. În curte, era liniște. Nimeni. Nici câini, nici ghereta lui tanti Silvia. Parcă voiau să-și bată joc de mine. Am fugit până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ochii soției sale, care avea să continue, și, Îngropându-și fața În pernă, Înțelese durerea taților de pretutindeni, care trăiau ca niște chiriași În propriile lor case. Se simțea cuprins de o gelozie nebună față de propriul său fiu, ale cărui plânsete erau singurele sunete pe care Desdemona părea să le audă, al cărui corp mititel era destinatarul unui șir nesfârșit de Îngrijiri și mângâieri și care reușise să-și Îndepărteze propriul tată de afecțiunea Desdemonei printr-un subterfugiu aparent divin: un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mânia judecății avea s-o lovească greu. Dar, din nou, temerile ei se dovediră nefondate. În primăvara următoare, pe 27 aprilie 1928, se născu Zoë Stephanides, o fetiță mare, sănătoasă, cu un cap pătrățos, ca al bunicii ei, cu un plânset puternic și fără nici o problemă. Pe Milton nu-l prea interesa sora lui. Prefera să tragă cu praștia, Împreună cu prietenii. Theodora era exact invers. Era fermecată de Zoë. Ducea bebelușul În brațe peste tot, ca pe o păpușă nouă. Prietenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de femele. Ionuța s-a întors și ea atunci la noi, ne-a desfăcut mâinile și s-a așezat între noi. Strălucea de fericire. Câteva nopți la rând, în micul apartament din Noort, de pe malul Ij-ului, ne-am trezit de plânsetele Ioanei, care visase puiul de focă. Cum îl visa nu s-a priceput să ne spună niciodată. Nici nu a vrut să mai mergem la "Artis". Dar acum, când e aproape o domnișoară, se mai pomenește din când în când
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mă vei chema: "Tată!" Și nu te vei mai abate de la Mine. 20. Dar, cum este necredincioasă iubitului său o femeie, așa Mi-ați fost necredincioși voi, casa lui Israel, zice Domnul!" 21. "Un vuiet se aude pe înălțimi: sunt plînsetele și rugămințile de iertare ale copiilor lui Israel, căci și-au sucit calea, și au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor. 22. "Întoarceți-vă, copii răzvrătiți și vă voi ierta abaterile." "Iată-ne, venim la Tine, căci Tu ești Domnul, Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
voie să privească înapoi. Așadar, starea orizontală se dezvăluie a fi o surpare, o cădere în sine, o pierdere în absolutul interior. Doamne, să cunosc și eu astă indolentă dispariție, dormind să surâd viclean, smintit amicilor turtiți sub potopul de plânsete. (Vacanță) Jocul care s-a vrut exterior, mască boemă, își impune regulile într-un mod dictatorial. Poetul, amețit de somn, nu mai are nici o autoritate. III Paiața salvează iluzia Poezia ca paradigmă a teatrului? Sau tea-trul ca paradigmă a poeziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în mijloc, trona o fântână arteziană cu pești exotici. Porni pe aleea din stânga și, la primul pas, auzi scrâșnind pietricelele aleii. Se uită mai atent și observă că sunt fărâme de marmoră albă. La al doilea pas, același scrâșnet, același plânset al marmorei. Aici nu poate să intre nici un hoț, gândi. Mai ales că și zidurile sunt înalte. Doar catapultat! Când ajunse la ușă, se întoarse și privi parcul cu aleile lui strălucitoare, la capătul cărora străjuia un brad impunător. Si
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Iar în această relație absurdă, viața îi devine, paradoxal, mai lentă, mai interiorizată și mai calmă. Acel calm înșelător care plutește în jurul trăirilor zbuciumate, pe care, altfel, n-am avea curajul să le exteriorizăm decât foarte rar, prin râsete sau plânsete în hohote. „Am ridicat din umeri și m-am dus în hol, i-am luat paltonul și pălăria din cuier. Stătea deja lângă mine; i-am ținut paltonul, am ridicat mănușile care căzuseră din pălărie și i le-am dat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
și privesc frumosul hipodrom alături de care există o mulțime de clădiri somptuoase, ce sunt construite prin jungla de pe dealuri. Prin ceața timpului îmi imaginez că sunt un om oarecare în valea care a fost leagănul a nenumărate tragedii. Parcă aud plânsetele locuitorilor și a primilor coloniști chinezi, europeni sau americani și soldați britanici decimați prin chinuri cumplite de o triadă a bolilor neiertătoare pentru acea vreme (malaria, holera și dizenteria), pe locul care astăzi se numește Happy Valley și care pe
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
se degajeze de el și ei doi vor putea să stea, normal, de vorbă. Eu sunt, știi că sunt eu ? Mirosul de ceară curată și de tămâie, acoperind rușinoasele duhori ale cărnii, uși deschizându-se și închizându-se în spatele lui, plânsete înăbușite, pași pe scara de lemn, hurducăturile unei birje, afară, pe strada desfundată, zornăitul unor garnițe goale de lapte într-un faeton - obișnuitul foșnet al străzii, al casei, al lumii care, rămânând aceeași, încetase să mai fie primitoare și caldă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de ce nu le spusese nimic. Julius le privea zăpăcit și parcă așteptînd o explicație: oare cine le bătuse? Un scaun care se rostogolise pe scară În timpul Încăierării zăcea acolo, acuzîndu-le. Vilma nu mai putu suporta tensiunea și izbucni iar În plînsete și țipete. Îi ruga s-o ierte, nu voia să-l mai vadă niciodată pe Palomino! Julius era tot ce avea mai scump pe lume! N-o să se mai Întîmple niciodată să-și uite Îndatoririle! Toate se petrecuseră numai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care va trebui să rămână peste noapte. — Idiotul de Dylan, o auzi Ashling pe Molly îngânând cu o dicție perfectă. Idiotul de Dylan, idiotul de Dylan. —... plus că e plecat vinerea asta la nu știu ce cină de afaceri în Belfast. Alte plânsete porniră pe fundal. Voce masculină. Idiotul de Dylan - ajuns acasă mai devreme și supărat de faptul că este înjurat de fiica și de soția sa? se întreba Ashling îngrijorată. Nu, judecând după scâncetele slabe și miorlăite legate de durerea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
stupid? glumea el. Mama ta e o artistă, spunea el, zâmbind și întorcându-se către Ashling. Mama ei scria tot timpul poezii. Unul dintre poeme i se publicase într-o antologie când Ashling era încă un bebeluș și, de când începuseră plânsetele și ciudățeniile, scrisese din ce în ce mai multe. Ashling știa câte ceva despre poezii. Erau cuvinte frumoase care rimau, despre flori și apusuri de soare. Dar când, instigată de Clodagh, a tras cu ochiul peste câteva dintre poemele Monicăi, a rămas șocată de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cea mai puternică intenție să folosească aceeași scuză și anul ăsta. Își schimba incomod poziția. Ceva ascuțit o înțepa în spate. După căutări, s-a dovedit a fi un Buzz Lightyear. De partea cealaltă a ferestrei, pescărușii țipau din nou, plânsetul lor nesuferit rezonând cu starea ei. Se simțea captivă, pusă la colț, blocată. De parcă era prinsă într-o cutie întunecată și fără aer, care devenea din ce în ce mai mică - iar ea nu putea să înțeleagă. Fusese mereu fericită cu ce avea. Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]