740 matches
-
să curgă în urechea mea: - Odată, demult, pe când femeile nu știau să toarcă lâna și să facă haine din ea, oamenii hălăduiau pe pământ goi. Ziua erau arși de soare, noaptea tremurau, copiii mureau de frig. Dar Uttu a auzit plânsetele mamelor și i-a fost milă. Uttu era fiica lui Nanna, zeul lunii, și a lui Ninhursaga, zeița pământului. Uttu l-a întrebat pe tatăl ei dacă poate să le învețe pe femei meșteșugul torsului și al țesutului, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de lacrimi. - Dar eu, eu cum am să izbutesc să merg mai departe fără el? Viața mea nu mai are nici un rost. Iar tu Îmi vorbești de bani! Am mai mulți decît pot cheltui. RÎse scurt, un rîs ca un plînset. - Da, voiam să fug, dar nu așa cum Înțelegi tu. Voiam să fug În larg și să mă scufund, pentru ca tot coșmarul ăsta să se sfîrșească și, cu voia lui Dumnezeu, să mă duc lîngă Loïc. Glasul i se frînse. Lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nisip, plînge, se teme, ca Pierric... Puștiul de șase ani, Înfricoșat, tocmai ajunsese la poalele stîncilor din golful Jefuitorilor, trudindu-se să se țină după ceilalți care nu făceau niciodată caz de el. CÎnd puse piciorul pe nisip, auzi un plînset nu departe, o văzu atunci pe tînăra naufragiată, inconștientă. Ținea strîns la piept un pachet de cîrpe care se agita scîncind. Pierric veni mai aproape, fascinat. Cu o mînă șovăielnică, dădu la o parte scutecele și Întrezări o mutrișoară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sunt chiar atât de nesățioși, am râs eu. Și nici n-am trecut peste atâtea ape. Iar eu n-am omorât chiar atât de mulți oameni. - Da’ce? Parcă eu sunt sigur că la sfârșit n-o să scăpați decât cu plânsetul? Făcu un semn și ai lui ne Împărțiră din bucatele lor. Ouă crude, un fel de praf de carne și tot soiul de fructe. Apoi, Îi luară pe Runa și pe Unu și-i duseră Într-o casă, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care a dispărut sub scările pe care le-au coborât cu toți în câteva secunde. Am ieșit la geam, dar becul portocaliu din curte făcea oamenii parcă și mai negri, și n-am văzut nimic. Se auzeau bolboroseli, voci înăbușite, plânsete subțiri. Am coborât după ei. Scările deveneau alunecoase, mi se părea că merg pe un calorifer înghețat. În curte, era liniște. Nimeni. Nici câini, nici ghereta lui tanti Silvia. Parcă voiau să-și bată joc de mine. Am fugit până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
orașul, nici strada, nici casa... Dar, de fapt... Cine putea să le iubească? Frig, mizerie și murdărie. Aer poluat, cer întunecat și ape puturoase... Toate amintirile lui din copilărie miroseau a putreziciune, aveau gustul foamei, sunau a strigăte și a plânsete! Chicago! De câte ori nu și-a ridicat capul, cât pe-aci să-și frângă gâtul, ca să nu mai ajungă să vadă doar ferestre și iar ferestre de clădiri cenușii? De câte ori n-a traversat în fugă străzile în căutarea soarelui sfios ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o zi, vor fi dați afară în stradă. Mii... Mii și mii de bărbați, femei și copii, dormind în orașul poluat, unii alături de alții, perete în perete, ca morții în nișele din cimitir, auzind sforăiturile vecinului, pârțurile celui de dedesubt, plânsetul copiilor de deasupra. Și toți, respirând întruna același aer; un aer contaminat cu fumurile fabricilor, cu motoarele mașinilor, cu plămânii bolnavilor, cu morții în putrefacție. A citit odată ceva care îl impresionase profund: „Aerul pe care îl inhalați în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fumegând. Nu scoase nici o tânguire, nici măcar atunci când trupul lui deveni în curând o imensă bășică, și nu privi pe nimeni - nici pe fiii săi - când se întoarse pe jumătate și se pierdu în bezna selvei. A fost o noapte de plânsete și temeri. O noapte pe care albii o vor ține minte cât timp vor trăi, mai impresionați de liniștea amenințătoare a războinicilor care își pregăteau armele, decât de văicărelile femeilor sau de gemetele răniților. Era o noapte de răzbunare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să se apropie de fiul lui o făcuse sub privirile personalului de asistență, iar el nu știuse ce să facă sau ce să spună. Tot timpul cât îl ținuse în brațe, copilul urlase. Ceea ce nu-l ajutase deloc. Mieunăturile și plânsetul ca de pisică al băiețelului îl tulburaseră pe Hugo și-l făcuseră să-și dorească să bocească și el. Așa că acum, Hugo stătea în fotoliu și se prefăcea că citește ziarul, dar în realitate își scruta toate cele patru colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
aibă grijă de el pe timpul nopții. Cine dracu’ știe, a mugit Hugo. Oare hoașca măcar îl auzise pe Theo? Trebuia spus că de obicei îl auzea. În trecut, de fiecare dată când Theo o luase razna, așa cum descria Hugo situația, plânsetele încetaseră aproape imediat în mijlocul sunetelor înfundate, dar eficiente ale ușilor deschise și închise. Dar poate că acum asistenta Harris era cufundată într-un somn deosebit de profund. Fir-ar al dracului! 2:38 a.m. era o oră îngrozitoare ca să te ridici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
reacției inverse? Apoi, incitată, fără să vrea, de fața ultragiată a expertului, Alice s-a dezlănțuit într-un hohot de râs isteric. A urmat o tăcere șocată. — Al! a tunat Jake. În tăcerea care a urmat s-a auzit un plânset ascuțit care venea de undeva, de deasupra. Rosa se trezise și cerea să i se acorde atenție. —Al, a repetat Jake. Alice i-a întâlnit privirea, dar nu s-a mișcat din loc. Simțea că-i venea să strige sfidător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
albit la față. Când a răspuns, vocea îi devenise tăioasă din cauza șocului. —Cum? Dai dosarul unui alt avocat? Hugo a auzit telefonul închizându-se. Apoi s-a făcut liniște. După care, spre uluirea lui, Hugo a auzit în spatele lui un plânset înfundat, dar clar. S-a întors ca s-o vadă pe Barbara lipită de zid, cu fața roșie și boțită: era întruchiparea disperării. Hugo a ajuns lângă ea în câteva secunde. — Ce s-a întâmplat? Barbara și-a dus mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
la telefon până termini. La capătul de fir al lui Hugo, telefonul s-a prăbușit pe podea. Alice l-a auzit căutând prin dulapuri, înjurând, apoi a auzit mai multe pahare căzând. În tot acest timp, pe fundal, se auzea plânsetul ascuțit al copilului. Alice și-a mușcat buza. Jake îi apăruse din nou în față și gesticula furios. Din nou, Alice a încercat să-l facă să plece. Are probleme, a șuierat ea. Copilul e bolnav... Femeia a tăcut. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu un parfum îngrozitor, a adăugat el fără nici un sens, vorbind sub influența panicii. Așa. Ce-ai zis că trebuie să fac cu el? —Lipește-l de pete. Dacă, la contact, petele se estompează, atunci nu e meningită. În fundal, plânsetul lui Theo a trecut într-o altă cheie devenind mai intens și mai disperat. Alice a strâns din pumni din cauza tensiunii. Când Hugo s-a întors la telefon, vocea îi suna spart și abia dacă-l mai puteai auzi. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
până și Theo, care părea să aibă un apetit nelimitat pentru zburatul prin aer închis în cușca cea mică a leagănului, se săturase. Buza de jos îi ieșise în afară, iar ochii întunecați, care mai devreme fuseseră veseli, deveniseră ostili. Plânsetul Rosei a urcat cu câteva octave când ursulețul roz fosforescent i-a căzut din mână, pe pământul de sub bancă. Alice s-a aplecat repede și l-a ridicat. Abia de curând reușise să elibereze din sertarul cu chiloți mâna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spre dispensar. Doctorița îl consultă, îi luă pulsul, îi făcu și ea respirație artificială și dădu din cap negativ, că nu se mai poate face nimic, el era mort de vreo două ore. Nicolae se prăbuși de durere într-un plânset înnăbușit. Asistenta îl așeză pe un scaun și îi făcu o injecție. Geta tocmai se întorcea de unde avusese treabă și trecu pe la dispensar să o vadă pe Elena. Când intră pe ușă văzu un spectacol de coșmar; fiul ei așezat
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Geta o sfătui să se odihnească, să poată să-l conducă pe ultimul drum. A mers acasă, și-a pregătit toaleta și cutia cu verighete iar somnul a fost sporadic, întrerupt de lacrimile care izvorau și se transformau într-un plânset înnăbușit. Nu voia să o audă Gheorghe care era îngrijorat de starea ei și chiar se gândea să nu facă vreun șoc. Durerea îi pătrunsese prin tot corpul; atât pentru pierderea lui George cât și pentru nefericirea fiicei sale care
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
bolboroseala aia. Și iată ce se zice că ar fi Înțeles acel cineva. Că, ea, nebuna, rostește, ceva, ca un blestem, pentru acele femei și pentru acele cadre medicale, care săvârșesc avorturi; și ar mai bolborosi, Încă, niște gemete, niște plânsete și niște cereri de iertare, În numele bietelor ființe ucise, cu ajutorul chiuretelor, și aruncate, criminal, pe apa sâmbetei; și, către sfințirea sufletelor acelor ființe, care, În mintea ei, urcă spre ceruri, permanent și de nimeni luate În seamă, În special, de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ianuarie, anul trecut, am stat de vorbă cu o mamă alcoolică, moartă de trei zile, și care a zăcut așa în apartament în timp ce copilul ei de patru ani o privea și o striga de alături, din pătuțul său. noroc de plînsetele acestuia, ele au alertat pînă la urmă vecinii. în luna august, o bătrînă moartă de o săptămînă a avut noroc de pisica sa. Bietul animal, înnebunit din cauza foamei, se agita atît de mult în dreptul ferestrelor sfîșiind perdelele și încercînd să
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
iubirea se transformă în fum, săruturile devin convenționale toți experții mi-au vorbit de inevitabile momente de oboseală, de gelozie nu vă mai spun cîte lucruri mi s-au revelat iubiții se ceartă uneori între ei, se părăsesc brusc urmează plînsete, reproșuri, agonie... sunt îngrozit, Domnișoară ri, nu știam că pe planeta dumneavoastră lucrurile pot lua o asemenea întorsătură ce fac acum ? mai rămîn ? 71. sper că într-o bună zi ai să găsești aceste rînduri pe bizarul tău computer. Dar
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
fantomatică, o mână transparentă, ca un reflex imaterial, o mână nervoasă, încordată până la ultima crispație. Sau, dacă nu, o mână grea, amenințătoare, dură și înfiorătoare. Prezența mâinilor, arătarea lor să fie mai mult decât un discurs, mai mult decât un plânset, un zâmbet sau o rugăciune. Căci mâinile pot avea ochi, acolo unde ochii văd în interior. Expresivitatea absolută, fruct al unei continue transfigurări, al unei neîncetate primeniri lăuntrice cu focuri nestinse și cu valuri agitate, cu vibrații infinite și pulsații
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
încît gestul cel mai mic ia proporția unui act eroic, străduința cea mai redusă se proiectează ca un efort colosal, acțiunea cea mai timidă - ca un risc formidabil. Oboseala și dezgustul de viață fac din orice lacrimă o mare de plânset, din orice întristare o sumă de tristeți iremediabile, din orice durere un colos de suferințe. Incapacitatea de a mai lua parte la viața lucrurilor, la ritmul vieții exterioare face din oboseala continuă o stare în care te distanțezi progresiv de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
durerea” (Oprea și Olaru, 2002, pp. 73, 83). Tortura psihicătc " Tortura psihică" Anchetatorii mizau pe faptul că țipetele celor torturați îi intimidau pe arestații din același lot. Timorarea victimelor se realiza prin supunerea lor unui tir sonor de gemete și plânsete. Această tortură psihică a avut, într-adevăr, efect. S-a apelat și la secvențe absurde: de pildă, unui anchetat i s-au întors hainele pe dos, ca să se îmbrace cât mai greu. Trebuia, uneori, să nu existe nici o noimă în
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
ceva ani și, odată cu ei, câte ceva se schimbă mereu. Desigur, ceva s-a schimbat, acum cel puțin tușa Ada le ajută pe gravide, când eram copil îmi aduc aminte că într-o dimineață, întorcându-mă-n sat, am auzit un plânset de animal rănit. În casa aceea joasă după colț locuiește Giuseppa Concio, cu ani în urmă când a născut nu era nimeni în preajmă s-o ajute. M-am apropiat de casă, dar am luat-o la goană îngrozit. Apoi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
printre ceruri, o apă despicată ca o carne crudă. Când luminile se apropiară din toate părțile, de parcă veneau spre ei în același timp din adâncurile cerului și din măruntaiele pământului, Aurica scoase un țipăt scurt. Apoi tremurul ei dădu în plânset, ca și cum ar fi vrut să tragă înapoi tot aerul pe care gâfâielile îl risipiseră... Plânsul i se înmuie într-un tors de pisică. Mai târziu, când și acesta încetă, Petrache înțelese că Aurica, așa încălecându-l, pe jumătate dezvelită, adormise
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]