711 matches
-
le exploata cu succes. 6.3.2. Seducție și minciună În general, minciuna este văzută ca o acțiune voită de deformare a adevărului, domeniile în care se poate manifesta fiind numeroase (ontologic având conotațiile de a iluziona, a obtura, a plăsmui; (epistemo)logic însemnând a falsifica, a substitui, a voala; axiologic cu înțelesurile de a trișa, a amăgi în plan moral, a imagina, a fabula în plan estetic și a înșela, a fura, a sustrage în plan juridic; praxiologic înțeleasă ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
A. Gh. Olteanu Verbul neprihănirii Milenaristul scria cu un fel de afurisenie cu îndârjire și cinism scria nemaipomenit de bine și-n spaime nefirești făcea să se cutremure-nțelesuri preacurate și nici psalmistul nu plăsmuia mai bine deși făcea ca unul să-și contemple făptura în treime și nici un rost nu-și mai găsea limanul de-atâta fantastă mutilare de-i zice arătare. Pe ici pe colo doar câte-un grămătic se minuna prea tare
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
lozinca "Vrem să intrăm în Europa", în numele aceleiași apartenențe la Europa pe care o amintea M. Eliade în 1953: "Căci Thracia dionisiacă și Grecia orphică, Roma imperială și creștină, în această parte a Europei, s-au întâlnit și și-au plăsmuit cele mai de seamă valori". (2a, p. 150). El mai arăta că, între timp, și Europa (de Vest), Asia și alte continente tind spre modernitate în felul lor. "Pe de o parte, Europa a cunoscut și cunoaște încă o autentică
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
poate trage concluzia că Böcklin calcă pe urmele maestrului neamț. Credem că e permis orișicui să guste subiectele medievale, baladele sau orice alte motive nereale, fie că ele se întâlnesc prin legende străvechi și la alte popoare, fie că sunt plăsmuite de mintea artistului, un temperament, o fire vizionară. Atât numai că ceea ce zugrăvești să fie prefăcut prin temperamentul tău, întocmai cum o oglindă cu o suprafață convexă schimbă, pocește imaginea care s-a proiectat într-însa. Aceasta este partea care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și de stil"; Teodor Vârgolici crede a găsi explicații în planul biologiei și al socialului, remarcînd efortul fiului "de a-și depăși condiția de bastard, de a înlocui extracția socială umilă moștenită de la tatăl său printr-o iluzorie descendență nobiliară, plăsmuită cu uimitoare convingere intimă..."; Al George opinează că fiul ar reprezenta un construct edificat conștient prin negarea modelului generator: "este evident că Mateiu și-a conceput opera și și-a construit un personaj exterior și interior în oponență sau violentă
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cuvinte și fraze, atît de triviale că artiștii ezită de a le pronunța și chiar le înlocuiesc." Ideea e continuată prin autoritatea criticului Eugen Lovinescu care atrăgea atenția că din dorința de a pune de acord forma și fondul, Caragiale plăsmuiește o limbă specială "inestetică și trivială", personajele comediilor sale fiind "irozi de mahala în mintea cărora totul se pervertește și se deformează" într-o "vulgaritate colorată". În studiul său foarte dens I. L. Caragiale Lumea operei, Marin Bucur stabilește o relație
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
triumfători" exercițiul comparației lor cu un scriitor deja "clasat", "intrat în literatură". "Iar în ceea ce privește puterea de plăsmuire, originalitatea plastică prin care un scriitor, dintr-un material cunoscut, creează personagii noi, în carne și oase, care dintre aceeași scriitori au putut plăsmui o figură atât de adâncă, puternică și de întreagă ca cea a lui Lică Sămădăul din Moara cu noroc? întreba criticul sau un personagiu atât complicat și atât de profund omenesc ca acela al cârciumarului, sau un personagiu cu țesătură
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
172. Numai în eseul Despre durere poate fi înregistrată o schimbare de perspectivă. Pentru prima dată se face loc ideii că tehnica este un factor de nihilism: când noii forme nu îi corespunde dezvoltarea de conținuturi adecvate, când realitatea este plăsmuită și formată de tehnică fără ca ideile, persoanele și instituțiile să se adecveze cu aceeași rapiditate, când disciplina, capacitatea de organizare, potențialul de energie cresc fără o creștere corespunzătoare a unei substanțe noi, atunci tehnica produce nihilism. Apare în acest punct
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
suspinele și bucuriile, tot ce se numește astăzi în lipsă de un alt cuvînt mai nemerit cu vorba engleză, folklore". Scopul lui era acela de a-l cunoaște "pe român așa cum este dînsul în toate ale lui, așa cum l-a plăsmuit o dezvoltare treptată de optsprezeci veacuri, așa cum s-a străcurat el prin mii și mii de înrâuriri etnice, topice și culturale"73. Bogdan Petriceicu-Hașdeu vedea în limbă o oglindă a spiritului unei națiuni, cercetarea acesteia putând scoate la lumină informații
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
cu adevărat pe Ion Creangă pentru a putea să-l judeci. De acest lucru nu au ținut cont cei care l-au hulit și i-au ponegrit cariera. Era necesar să deschidă mari ochii și să accepte realitatea, nu să plăsmuiască fel de fel de scenarii incriminatorii. În apărările sale (care s-au dovedit a fi inutile) se consideră nedreptățit și se motivează, însă, adevăratul spirit creștinesc se vădește prin cuvintele biblice „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.” (11, Luca
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
împărțirea. Dar pentru că marele Dăruitor nu-Ți oferă un metal care-Ți ia ochii, ci curățenia sufletului, pretextezi, înșiri scuze, ca Și cum ar trebui să fugi de darul ce Ți se oferă. O, minune! Te înnoiești, fără să fii topit; ești plăsmuit din nou, fără să fii strivit; ești vindecat, fără să suferi dureri Și totuși nu te gândești ce har Ți se dă!”<footnote Ibidem, omilia a XIII-a, III, p. 491. În linii mari, aceeași idee o exprimă și Sfântul
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
impresia vieții, discursul rămâne un flatus voci care funcționează în gol, hrănindu-se cu țărâna vorbelor moarte. Însă credința apriorică în ideea inconsistenței lumii concrete (certată cu orice prilej ca vinovată iluzie) îi facilitează călătorului evaziunea în universul formelor pure, plăsmuite de imaginația artistică. Intrarea în lume (dar și ieșirea din ea) se face aproape invariabil prin intermediul unor analogii construite, toate, după tipar livresc 28, cam în felul acesta: apa "are aparența unei oglinzi lucii de Veneția...". iar priveliștile sunt "ca
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și de simțul realului, dar și de imaginație, criticul-scriitor izbutește să convingă doar în comentariul propriilor experiențe de viață sau de lectură, cu idei și cuvinte luate din cărți. Or, cum talentul oricărui dramaturg se vădește în forța de a plăsmui personaje și scene vii, memorabile, Lovinescu era sortit din capul locului la eșec. În orice caz, până a ajunge la izvorul unei creativități autentice, de la nivelul căreia să vorbească nestingherit despre sine (Memoriile marchează momentul de grație), scriitorul a nutrit
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
exterior (peisajul natural și citadin), deci de "realitate". Or, niciodată, nici măcar în textele de tinerețe literatura lovinesciană, de o evidentă "impuritate" estetică, nu respectă principiile unei logici de tip cauzalist stricto sensu: în Comedia dragostei, de pildă, dacă personajele sunt plăsmuite după principiul mimetic al analogiilor cu "natura" și "mediul", asta nu înseamnă că narațiunea se încadrează obligatoriu (așa sugerează criticul) fie într-un registru realist (când "fatalitatea" acționează ca o forță exterioară), fie într-unul romantic (când sufletul expansiv al
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
că amorul "e o transmutație a valorilor" în care se confundă "într-o egală adorație defectele și calitățile ființei iubite". Iar cum Andrei, spirit dogmatic, hotărâse că iubește deja, era firesc să treacă cu vederea peste detaliile neconvenabile și să plăsmuiască din Lulù (mai precis: din discursul ei de îndrăgostită), ca un alt Pygmalion, o ființă fără nicio asemănare cu realitatea, o ființă "sinceră, spontană", ca "un copil nevinovat", "nepătat de răutatea lumii". În ceea ce o privește pe Lulù, ea face
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
singur în odaie, Soția doarme în cotlonul ei. Eà, rege al zeilor, care cumulează multiple funcții, acvatice, vegetale, zoo, antropo (îl întîlnim și în legenda lui Utnapiștim, primul om care și-a dobîndit viață prelungă), o salvează pe Iștar. El plăsmuiește un chip, probabil tot din lut, Asușunamir, pe care îl învață cum să fure din infern Apa vieții, dintr-un burduf știut numai de Ereșkigal. Iștar ar putea să reînvie dacă ar bea din acea apă. Iată un singur scenariu
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
oi avea și gura mea, credincioasă, Numele ți-l va rosti. A mea liră și al meu cîntec vor răsuna în cinstea ta. Cei devotați fără cusur lui Eros sunt răsplătiți pentru credința lor, de pildă, Pigmalion: Venus preschimbă lucrarea plăsmuită din marmoră, în fecioară însuflețită, spre bucuria artistului îndrăgostit de propria lui operă. Să se rețină că Hyakinthos era zeu păstor. El se întrecea adesea cu Apolo în jocuri sportive, de preferință în mînuirea lancei aruncată cu voinicie, ca în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cît și de acea culegere, care a constituit una dintre întruchipările acelui program. Mi se pare destul de evident că poetul-culegător s-a dovedit a fi, de multe ori, îndeosebi în privința Mioriței, și creatorul care a înnobilat, nu denaturat, poezia folclorică plăsmuită de un număr necunoscut de artiști anonimi, cărora li s-a aliniat, poate, în cel mai înalt grad. Ideea de „înnobilare” mi se pare potrivită cînd ne gîndim la Alecsandri. Nu cred că i se mai aseamănă cineva. Oricare dintre
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
creația artistică și structurile imaginației și fanteziei, între care observase o serie de diferențieri specifice. În acest sens, el dezvoltase ideea că "fantezia e productivă în timp ce imaginația e sterilă și adaptată pentru a face combinații extrinseci și nu pentru a plăsmui în mod organic viața"160, perfecțiunea fanteziei în care se ascund diferitele stări sufletești fiind, de fapt, elementul care determină creațiile artistice să devină admirabile. Sinteza orientărilor semnalate în definirea și investigarea naturii procesului de creație artistică ne conduce spre
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
înfățișări extravagante, joc captivant, în care sorții mișcă lumea cu o pătimașă imaginație, deopotrivă absurdă și înțeleaptă. „Lăudat fii, rege al universului, care nu lași vreo lipsă în lumea ta, care ai creat într-însa făpturi frumoase, pomi plăcuți, ai plăsmuit pe om și ai creat lumina focului.“ Trenul leneș și murdar trece prin tunelurile mlaștinii. Nesfârșit este drumul prin valea plângerii și nu se aude decât, din când în când, râsul mic al diavolilor, iepurașii iuți, cruzi, cu trofeele noii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în schema lui, acel cineva vrea să vâre cu sila sufletele vii, să le încătușeze, parcă viața s-ar modela după dorințele sau concluziile cuiva. Dar viața merge mereu înainte, nepăsătoare, sfâșiind nu numai sistemele savanților, ci chiar mințile oamenilor, plăsmuind în fiece clipă situații noi, idei noi, pe care fantezia liliputană omenească niciodată nu le va putea înțelege și cu atât mai puțin prevedea. Un capriciu al vieții a pus față în față milioane de oameni, pe care i-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o leagă de întregul antropologic și încă mai înainte de întregul ontologic. Cu alte cuvinte, este necesar să plecăm de la constatarea că oamenii au fost mereu inspirați de imaginația lor simbolică și intelectuală, la o confruntare cu realitatea din care sunt plăsmuiți. Pentru asta, ei trec prin faze obligatorii de naștere, creștere, dezvoltare, corupere și moarte. Omul și-a pus mereu întrebări cu privire la situația generală a corupției, la tot ceea ce privește corupția și la propriul său mod de a fi. Dimpotrivă, izvorul
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
umanității subiective și care dau naștere fie modalităților de a fi ale persoanei fie abilităților individuale. Este un fel de exercițiu interior și practic ce constituie, în structura dinamică a schemelor, percepții, moduri de a fi, gusturi, sensibilități, etc., care plăsmuiește orice ființă umană. Este sistemul dispozițiilor de durată, pe care le numim și obișnuințe; în acest caz este un dinamism care, în cele din urmă, se transformă în „formă de viață”. Corupția ca rău obișnuit indică tocmai această devenire, în
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
pe care le numim și obișnuințe; în acest caz este un dinamism care, în cele din urmă, se transformă în „formă de viață”. Corupția ca rău obișnuit indică tocmai această devenire, în persoană, a unei dispoziții de durată, uzuală, astfel încât plăsmuiește un om corupt. Dar în această dispoziție de durată, corupția sfârșește prin a deveni un adevărat ethos, adică formează o ambianță culturală ce creează cutume, cu criterii de viață și de evaluare, produce o adevărată formă de comunicare și de
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
categorii multitudinea de nuanțe pe care actul minciunii le îngăduie. Avem posibilitatea de a defini printr-un grup de verbe cu conotații mai mult sau mai puțin apropiate, următoarele domenii în care minciuna se poate manifesta: • ontologic: a iluziona, a plăsmui, a modela, a obtura, a obnubila; • (epistemo)logic: a minți, a falsifica, a neadeveri, a greși, a substitui, a voala etc.; • axiologic: moral: a păcătui, a trișa, a păcăli, a amăgi, a acoperi; estetic: a născoci, a imagina, a pastișa
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]