2,404 matches
-
curtea miracolelor? Îl Întrebă omul zâmbind, În timp ce ambii se adăposteau după un pilastru. Dante rămăsese cu gura Întredeschisă de surprindere. - Da... ca și domnia ta, de altminteri, murmură el, negăsind altceva mai bun. Celălalt zâmbea În continuare, scuturându-și pe spate pletele Încă negre care, ici și acolo, Începeau să fie brăzdate de câte o dâră albicioasă, Într-un ciudat contrast cu barba deja complet albă. Făcu un pas către el, târându-și piciorul drept, ceva mai scurt decât celălalt. - Curiozitatea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mașina și ne-am plimbat prin București, a oprit pe strada Avrig, ca să discutăm. I-am spus că nici nu știe ce pierde, că nu-i cer nimic, vreau doar să-l văd din când în când, mă machiasem invizibil, pletele mi se zbăteau artistic, erau deschise ambele geamuri la portiere, țineam capul înclinat puțin, ca o icoană, știam că tinerețea iese biruitoare și nu mă grăbeam, am patetizat puțin, ploua, era cam frig, dar eu îmi scosesem haina de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
atât de pregnante, încât ai impresia că ies prin ochii albaștri, că sare din piele, își știe energia și se străduiește, tocmai de aia, să vorbească încet, controlat, în timpul ăsta, îi pipăie fața tinerei, cu atenție și drag, bretonul și pletele, are o senzualitate iradiantă, îți transpiră palmele când ești lângă el, ușurințe apollinice îl fac să mintă ușor, numai pe tine te iubesc, dar nu mai sunt de mult un copil, sunt cu atâția ani mai mare ca tine, iubito
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
spune poetul. Sper că nu ești aerian, mie-mi place un bărbat care să fie cu capul pe umeri. Nu plevușcă. — Da, a dat lichele anul ’48, răspunde bărbatul, ca și cum n-ar fi auzit ce-i spune fata aia cu plete și ochii de aur, vindea săracul pe bogat, mai ales, au schimbat nume de localități, stații de cale ferată, denumiri de străzi, s-au distrus monumentele unor personalități neagreate de comuniști, că ei au făcut toate astea, nefericiții de comuniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
din când în când în ochii de aur ai fetei, studentă la el, sunt eu prof de actorie sau ce naiba? Am plecat amândoi de la petrecere și, pe drum, i-am scuturat în păr toate crengile de tei înflorit, sclipeau galben pletele ei negre și scurte, între sânii femeii căzuseră, umede, florile de tei ale unui întreg bulevard, am urcat în apartamentul lor dintr-o vilă veche, bătrânească, și-am iubit-o ca un nebun. Am întârziat câteva ore la petrecerea aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și prieten de familie, îți sună bine, nu?, venea des pe la noi, cum să-l iubești pe ăla, mic, gras, chelie, mâini grăsuțe și scurte, cum să nu poți trăi fără ăla? Cum să adune mâinile alea ale lui, durdulii, pletele ei șatene? Cum femeile astea, Rita și Vichi, femei pentru care am lăsat ce-am avut mai bun în viață? — Despre Ani vorbești?, îl întreabă Lori cu o ciudă pe care o ascunde foarte bine, interpretase atât de inocent, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și Anita mea a sunat pe mobil, l-a chemat pe tată-său, să vină el să mă ajute... Nu se descurca singură... Scena discuției, fie pe ecran, fie în dreapta scenei.) Să vină ăla din biroul ei, arhitectul ăla cu plete. Că e cu ăla acuma. Nu mă deranjez eu nici măcar pentru ochii ei albaștri... Cineee? Păi ce-are mami cu el? (Bineînțeles că e albastră, un copil care înțelege și, pe măsură ce înțelege, cade nervos) Uite că are, mami a ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în birou, și, plictisit de oameni și de praf, bărbatul înalt, rafinat, Maurice Béjart la bătrânețe, cum îi spune nevasta, iese greu printre afișele din ușă. Undeva, în capătul holului, o vede într-o lumină pe fata blondă, înaltă, cu pletele și gâtul extrem de lungi, ești ca o balerină!, îi spusese acum o săptămână, când o cunoscuse, , în fața Teatrului „Cișmeaua Roșie”, o văzuse pe o bancă și ea se ridicase în picioare, ca și cum ar fi vrut să-i spună ceva, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fițe și nu-i place, de ce să nu mă mai uit la ea?, e nebună!, merge spre ușă, dar nu poate să rămână singur și se întoarce spre ea, e roșie în obraji, parcă o bătuse cineva, i-ar răsfira pletele, i le-ar înfășura pe gât și pe țâțe, îi zice apăsat: te omor dacă pleci de aici!, vedem și cu teatrul, rămâi la mine, aici, apoi mai calm, venind spre pat: vino să te adorm, să fiu sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ieri până azi, ce-ai putut construi. Scrisul de sub lupă Fata intrase în anul acela la Facultate. Iubea Teatrul mai mult ca pe orice și se visa actriță. E mare studentă la ușa Profesorului ei de actorie. Subțire, înaltă, cu plete ca grâul. Blugi, teniși, tricou. Intră în Secretariatul Catedrei, nimeni, doar computere, telefoane, fișete, ceasul atârnat pe un perete. Toate oprite, și computere, și ceas, și telefoane. Liniște. E bine că nu-i nimeni. Ea, mai liniștită ca liniștea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tremură în începutul lui mai 2005, cu o lună în urmă fusese Paștele, ea nu-l văzuse pe Maestru atunci, în aprilie. Tinei de mai nu-i place vântul, curtea e așezată în bătaia curenților dinspre lac, fata își adună pletele cu mâna dreaptă, le trage spre sân și își bagă părul sub vesta de fâș - inutil gest -, blugii mulați nu pot împiedica pătrunderea frigului la picioarele ei lungi, mușchii pulpelor îi tremură, pulsează. Nu-l întreabă nimic pe bărbat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
eu să mă împac cu el, înainte de căsătorie, dar în noaptea aia îl trimitea sigur Tinei din fața lui, aia care nu era. Numai cât vă spun despre ea, că o să ziceți că sunt nebună, turbez. Cu ochii ei albaștri, cu pletele până la brâu, cu vocea ei, cu mirosul ăla de mă-nnebunea, un parfum de parcă ar fi căzut din cer, straniu, nu-l recunoșteam, i l-o fi luat Maestrul... ? — Cui trimiteai mesajul? — Nu-i treaba ta. — Și cu cine erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ea, doar așa, că a fost odată ca niciodată... E secretul meu și al mamei mele, asta e taina noastră. Ea știe. — Ei, o să-mi spui și mie, zi-i acuma, te rooog!!!, și Tina se lipește lung de el, pletele ei de grâu sunt tot acolo, ca o cortină, el se suie pe scenă și un fior îl trece, o căldură pe care o cunoaște bine, deschide mâinile ca și cum ar desface o perdea, jumătate din părul blond la stânga, jumătate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o grădină, așa făcuse ea acolo, în îngustimea aia de spațiu, o grădină... Anita - îmbrăcată într-o cămașă de noapte albă, lungă până la tălpi, deși, dimineața, pe la opt, când apăruse la ușa lui, era în blugi, pulover și cizme - cu pletele ei blonde, ridicate în vârful capului, se pregătise pentru o repetiție pe care o avea de făcut actorul aflat în primul lui an de profesie. Avea să joace Hamlet, premiera trebuia să fie în toamnă, și îi spusese că vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
obraz, apoi pe celălalt, îi mângâie fața, ți-ai lăsat barbă?, pentru piesă îmi trebuie, că altfel n-o lăsam eu, mă îmbătrânește!, da, te îmbătrânește, se văd firele albe, ai un cap de bătrân, n-ai mai vopsit nici pletele, nici sprâncenele, așa trebuie în piesă, să fiu bătrân!, să intrăm în casă, ne văd vecinii, să ne vadă, dacă trăiam eu pentru lume... își amintește cuvintele Tinei: tu n-ai văzut că și la pinguini comunitatea te omoară?, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ochii în jos. O vede iar pe Anita, așezată pe scaunul de la Hades, plângând tăcută, fără suspine, doar lacrimile care curgeau în liniște. O vede apoi pe Tina așezată pe bancă, în fața clădirii teatrului, cuminte, o vede îmbrăcându-l în pletele blonde, în apartamentul lui de la parter, o vede întinsă pe pat, goală, cu palmele deschise în sus, parcă ar fi pozat unui fotograf, abandonându-se, frumoasă prin uitare, imaginile se amestecă, nu știe de ce, cele două femei se amestecă, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tu ești un geniu literar. Doar de tine depinde. — Mă Întreb dacă aș putea fi, a zis Amory. Uneori cred sincer că da. Ceea ce sună ca dracu’, așa că n-aș spune-o nimănui altcuiva. — Păi, dă-i drumul. Lasă-ți plete și scrie poezii, ca tipul ăla, D’Invilliers, de la revista Lit. Amory a Întins leneș mâna spre teancul de reviste de pe masă. — I-ai citit ultima capodoperă? — Nu scap nici una. Sunt rarități. Amori a frunzărit publicația. — Hei! a strigat surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ulterior, că dorința aceea nu prinsese rădăcini prea adânci. O dată, visând că visul i se Împlinise, s-a trezit brusc, cuprins de o panică rece, fiindcă femeia din vis fusese o Clara toantă, cu părul cânepiu, fără irizări aurii În plete și cu o mulțime de banalități picurându-i insipid de pe limba neostoită. Dar ea a fost prima femeie rasată pe care a cunoscut-o și unul dintre puținii oameni care l-au interesat cu adevărat. Clara Își transforma bunătatea Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu cu scandal, de scandal n-are nevoie. Strângând din dinți, Mișu începu să ridice halterele. Mariana înțelesese și-i părea rău. Se apropie și-i cuprinse picioarele, împingându-și țâțele în el. Mișu ridica halterele impasibil. Mariana își revărsă pletele blonde peste degetele înroșite, cu pielița zdrențuită. Mișu respira sacadat, profesionist, cu privirea țintită fix în ochii lui Zelea, acum lipsiți de apărarea sticlei. Își jurase să reziste cel puțin două zile. Așa îi găsi domnul Popa. - Mișule, care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
așa cum adormise), crăpa cu mâinile goale două stânci, din care izvorî pentru Contesă un râu de nestemate, cacao cu lapte și tablouri de Degas. Contesa era fericită: era tot ce își dorea. După ce Contesa bău cacao și își prinse în pletele nerușinat de bogate câteva nestemate - nici cele mai mari, nici cele mai mici, nici cele mai șlefuite, nici cele mai neregulate -, îl luă de mână pe Popa și începură să alerge fericiți, să joace „Fazan” si să scrijelească haiku-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
o poftă diabolică să-i spun că-l Întâlnisem În containerul ăla de bețivi care e cartierul Bowery, că era un vagabond și că nu-mi prea aduceam aminte cum arată pentru că avea o barbă de câteva zile și niște plete lungi destul de soioase, dar m-am stăpânit. Din felul ei de a vorbi, din acea distincție pe care o avea În voce, simțeam că hotelul Plaza și vagabonzii din Bowery reprezentau două universuri care, pentru ea, se situau la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Tocmai treceam prin fața intrării unui mic restaurant libanez dintr-o clădire dărăpănată. În drepul ușii erau Îngrămădite cioburi de sticlă și gunoaie menajere. La Început nu mi-am dat seama că mi-a vorbit În japoneză. Era un bărbat cu plete foarte lungi, Îmbrăcat În blugi și În bluză de trening, peste care purta un hanorac pe care scria Nihon Terebi. Îmi făcea semn cu mâna să mă apropii. Nu era Yazaki. — Ești japonez? m-a Întrebat. Am dat din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
în iederă obscură, Pe dâmbul zării unde tânjește în armură Scăpărător de raze, războinicul solar. Dar podidit de valul de păr și flori lactee Cu lung fior truditul din vraje se descheie, Greoi, zvâcnind în salturi metalicul său trup. De pletele surpate și dinți și mâini anină Și-adînc, la rădăcina fibrosului șurup, Împlîntă-n țeasta nopții pumnale de lumină. ULTIMUL CENTAUR ...Din Soarele îmbrățișat de Nour... În ziua lui din urmă zori, din loc în loc, Năuc... Dar mai spre seară desfășură deodată
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Câmpulung, mai departe decât mi-e astăzi Brazilia și Alaska, la 700 de km, undeva, în lunca Siretului, aproape de gara Gălbeni. Dar locurile care se vesteau aspre, de surghiun, se dovediră o foarte blândă țară. Giganți înfloriți în arnici, cu plete și umbre de nuc sub pălărie; boi înceți cu coarne zvelte și divergente, ca veritabilii căpriori ai văzduhului; jidovi împietriți în giubele, rumegând interminabile algoritmuri în seri, pe praguri, sub un cer de Golgotă; armeni cafenii, armence în doliu încărbunat
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
grija politicoasă a însoțitorului nostru. Era interesant să-l analizezi pe omul Nicola, fără să-l cunoști în prealabil, să faci predicții și ele să-ți fie confirmate. Un bărbat în jurul vârstei de 60 de ani, înalt, bine legat, cu plete / codiță grizonată, după caz, ținută modernă, de excursii (cămăși purtate peste blugi, fular italian, subțire, încălțări tinerești, lejere, un jerseu tricotat molatic). Mereu calm, atent la tot și la toate, d-nul Valentin era încântarea doamnelor, de toate vârstele, și
CĂLĂTOR PRIN TIMP de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 2314 din 02 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/364292_a_365621]