3,246 matches
-
află în obiectul contemplat, ci în gura vorbitorului“, „Petrecem pe WC o mare parte din timpul vieții“, „Să fii simplu e o artă“ ș.a.m.d. Numai că prozatorul, conștient de limitele sale, își asumă banalitatea firesc, dar și oarecum polemic, pentru a nu ieși din postura de om obișnuit în care se simte el cel mai bine. Morga ascunde păcate grele. De aceea, ipocrizia pare ținta predilectă a ironiilor, fiind semnalată ca un defect grav, mai cu seamă când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
închinată lui Ion D. Sîrbu, Antonio Patraș e departe de-a ocoli cu pudibonderie, așa cum se mai întîmplă și în prezent, chestiunile delicate ale subiectului, ci, dimpotrivă, le aduce la suprafață, cu un aer constant de naturalețe. Fără o intonație polemică pronunțată, criticul le tratează cu o apreciabilă probitate, sine ira et studio. Drept care le punctăm și noi, cu precizarea preliminară că, în cvasitotalitate, sîntem de acord cu propozițiile d-sale. Intelectual de obîrșie minerească, I. D. Sîrbu s-a văzut
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9162_a_10487]
-
-l, a încercat să obțină o specie amfibie, "critica de a doua zi", mai aplicată și totodată integratoare, cu dosare ale receptării de primă instanță. În mod curent, Cornel Regman s-a raportat la scrisul celorlalți critici sub un unghi polemic și într-o expresie caustică. Malițiile lui se distribuie generos scriitorilor lăudați excesiv și celor care o fac, cronicarii cuprinși de evlavie și dedați la genuflexiuni, colaborând prea mult cu un autor. Parcurgând Patru decenii de proză literară românească, un
Un critic caustic by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9181_a_10506]
-
unul cu totul refractar soap-urilor larmoaiante. Poate că în seriale, atît cît putem vedea din fragmentele expuse, actrița întruchipează un sentimentalism plîngăcios, monocord, foarte pe gustul publicului, însă în realitate, femeia din fața lui Peter are o inteligență pătrunzătoare, un spirit polemic dezvoltat, o ironie de cea mai bună calitate și o mare mobilitate a registrelor afective care o situează mai degrabă în categoria actriței de sitcom-uri, gen Alimcbeal. Nu rămîn netaxate întrebările de cea mai proastă calitate puse actrițelor care joacă
Duel verbal by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9216_a_10541]
-
face pe grozavul, doctorul era oricînd În stare să flecărească vrute și nevrute despre Dumnezeu, clonare, eugenie, telepatie și orice altceva, idei preluate din lecturi vagi sau numai din auzite. Dar, de această dată, nu dorința de a epata Îi susținuse apetitul polemic, ci intuiția unui adevăr nou cu privire la scopul final al omenirii și la rolul ce Îi revenea lui În atingerea acestui scop. Dumnezeu Îl crease pe om anume pentru ca omul să-l re creeze, la rîndul său, pe Dumnezeu. Primul exemplu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
asculta cu indulgență argumentele autodenunțătoare ale vreunul pakistanez tuberculos. În mod ciudat, actele noastre sexuale aveau loc numai în mașina mea. În dormitorul mare al casei sale luate cu chirie nu reușeam nici măcar să ajung la erecție, iar Helen, devenind polemică și distantă, vorbea la infinit despre aspectele cele mai plictisitoare ale meseriei sale. Odată ajunși în mașină, cu benzile aglomerate de trafic pe care le urmaserăm și noi formând un public invizibil și nepăsător, eram capabili să ne excităm reciproc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
să participe la seminarul nostru. Vreau să subliniez această atitudine deschisă, cu atât mai demnă de apreciere în comparație cu lipsa de înțelegere a altor profesori de la discipline înrudite... și Lotaria îi aruncă o privire surorii ei, ca să nu-i scape aluzia polemică la Uzzi-Tuzii. Pentru a plasa textul în epocă, profesorul Galligani e rugat să furnizeze câteva date istorice. — Mă voi limita să amintesc - spune el - cum provinciile care formau statul cimerian au intrat, după al doilea război mondial, în Republica Populară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vântul modelând munții, sedimentele mareelor, cercurile anuale în lemnul trunchiului; dar erau metafore ale creației literare în general, în timp ce imaginea dovleacului se referea direct la mine. — Ești supărată pe sora dumitale? am întrebat-o, simțind în vorbele ei o intonație polemică, de persoană obișnuită să-și susțină propriile păreri în opoziție cu alții. — Nu, pe altcineva pe care-l cunoașteți, a spus ea. Fără prea mult efort, am reușit să arunc lumină asupra motivului real al vizitei sale. Ludmila e prietena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o speranță deșartă. Spune-mi, l-a Întrebat Din, ai rămas fără părinți, nu-i așa? De ce depui atâta energie În căutarea unui tată vitreg, când ai putea să-ți cauți adevărata familie? Avea o expresie mai calmă, mai puțin polemică. Adam a dat din umeri. Nu știu nimic despre părinții mei. Probabil că sunt morți. În orice caz n-ar vrea să audă de mine, doar de-asta m-au și lăsat la orfelinat. — Prostii! Cum să nu te fi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
se autodepăși motiv de meditație pentru filozofi și moraliști. Lectura, vorbirea, scrierea și rolul lor în formarea personalității omului. Cuprins Valabilitatea adevărului maximei: importanța lecturii (vezi citate din: M.Costin, M.Eminescu); rolul vorbirii: exprimarea orală și atentă, gândirea, spiritul polemic, spontaneitatea replicilor; însemnătatea exersării scrisului. Limitele adevărului implicat în maximă. Încheierea Omul care nu citește are blocată fereastra care dă spre lume, ceea ce înseamnă gândire limitată, sensibilitate nefinisată, orizont cultural restrâns, și, implicit, exprimare deficitară și scrisă. Maxima lui Bacon
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Nu cumva nu-i corect politic, politic clean, politicește corect? Miss Deemple și-a adîncit una din gropițe, cu schepsis... Nu că aș... Răbufnirea mea umorală ("vultureala ta", cum îi spune Magda U.) nu-i de oprit: Să știi, Șichy, polemică în regimul totalitar cu "Scînteia" nu exista. Cum adică? Să te încontrezi cu careva de la "Scînteia"? Categoriile erau diferențiate net: devotații doctrinei și reacționarii. În prezent: yesmenii și cîrcotașii. Fanatismul proletcult e reșapat ca un cauciuc, dacă fostul cenzor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mai anul trecut, în privata poliției, cu prilejul "Zilelor Sadoveanu", i-a încununat activitatea de "intelectual angajat" în numele maselor/meselor de protocol. Cert e că la conducerea revistei "Ora", într-o primă fază, s-au strecurat și gazetari sub stare polemică. Mințile suple au cîștigat scurt timp mingi de "ghem". În a doua fază, au cîștigat mingea de set mediocrii cu instinct social. Mingea de meci i-a revenit unui rudimentar ca Genosse. Nici după "căderea tablourilor" nu se dumirise: "Stați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mea n-a fost atît de rafinată. Doar efectul (de ceață) a fost altul: eu am dispărut din presă și din edituri pînă-n '89; el a plecat singur, cum am spus. La timp, cînd revista devenise mai goală (de atitudine polemică) decît Eva, dar era lăudată și de "Scînteia" mare, și de "Scînteia" mică ("Ce se taie nu se fluieră", rîdea sîsîit Leandru). M-am simțit bine sporovăind. Sporovăiala mai înseamnă (dacă mi-a adus starea de bine) un remediu. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sergentul". În particular, Carp nu-l scotea pe Mistrie din "spermatozoidul"; lui Mistrie, Carp îi puțea de la 5 metri a băutură. Dar, la înmormîntare, Mistriuță părea figura cea mai tragică. Scarlat îi scăpase într-o lume unde nu era nici polemică, nici suspin. Era foarte fașat că nu mai putea arunca injurii. Doar bulgărele (obștesc) de pămînt peste sicriu. În grațiile filoloagelor a rămas și după ce n-a mai fost director. Pohta erotică nu i s-a stins nici la șaptezeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un interviu, reprodus în același volum, Laszlo Alexandru este foarte mândru de comportamentul lui agresiv. Se consideră un fel de erou dintr-un film american, care luptă singur cu o întreagă armată de adversari: „Am izbit roată cu frazele mele polemice, fără a menaja nici un grup sau grupuleț.“ Pe marginea unor drumuri de munte poate fi văzut câte un panou de avertizare, pe care scrie: „Atenție, cad pietre!“ În mod similar, bătăiosul publicist de la Cluj ar trebui să poarte agățată de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de legi active în istoria universală. Exemplele din istoriile vechi nu apar în citate, ele sînt evocate în formă narativă concisă și asociate cu situații din istoria contemporană. Încît, esențialmente, Discorsi au fost considerate un fel de "memorii deghizate și polemice". Cartea e începută în 1512, întreruptă cîteva săptămîni ca să scrie Principele, apoi continuată și încheiată. Machiavelli face aluzie la scrierea acestei doctrine republicane în deschiderea celui de-al doilea capitol al Principelui. Ambele scrieri sînt de importanță cardinală pentru doctrina
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Discorsi poate fi un rechizitoriu deghizat contra contemporanilor care l-au eliminat din scena cetății și care, complexați și vicioși, au preferat ruina patriei decît să suporte concurența unui om plin de calități. De altfel, în retorica acestor texte, nota polemică subiacentă e percepută ca fiind generată de conștiința valorii sinelui în luptă cu imperfecțiunea altora. Cu atît mai necesară pentru el desfășurarea acestei pedagogii, cu cît mai accentuat sentimentul eșecului definitiv. Nu-i rămîne decît pana spre a-și recupera
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care un fiu al lui Iacob, alt apostol (Lc. 6,16; Fapte 1,13); un frate al lui Isus (Mt. 13,55; Mc. 6,3); un Iuda Galileanul (Fapte 5,37) etc. Începând cu secolul al II-lea, odată cu detașarea polemică a creștinismului de matricea sa iudaică, numele „Isus” începe să fie tot mai rar atribuit evreilor; compensativ, numele „Iuda” este evacuat din onomastica creștină. Chiar și astăzi, legislația germană, de pildă, interzice părinților să-și numească fiii „Iuda”, pentru a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de „deicid”. Antiiudaismul religios practicat de o serie de Părinți face din Iuda un simbol, iar din trădarea lui personală, simptomul unei trădări naționale. Silogismul „Iuda este iudeu; Iuda este trădător; așadar iudeii sunt trădători” va domina, cu puține excepții, polemica creștinism versus iudaism aproape o mie opt sute de ani47. Cel mai celebru text în acest sens îi aparține lui Ioan Gură de Aur. E vorba despre o predică rostită în Joia Mare, cândva la sfârșitul secolului al IV-lea (anul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări gnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, într-un text polemic a cărui datare este greu de stabilit (undeva între secolele al V-lea și al XI-lea). Textul se numește Toledot Ieschu, provine dintr-o comunitate iudaică fanatic anticreștină și prezintă viața lui Isus în cele mai sumbre culori. Există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lausiacă (Lavsaicon)(1993); Grigore din Nazianz, Cinci cuvântări teologice (1993); Chiril al Alexandriei, Dialoguri despre Sfânta Treime (1994); Dionisie Areopagitul, Opere complete (1996); Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan (2000). Aceste traduceri sunt întotdeauna însoțite de introduceri (adesea polemice), de note și comentarii foarte personale. Limbajul său, destul de arhaizant, evită termenii tehnici și neologismele, considerate ca inadecvate spiritului ortodox. Clarității limbii române de astăzi el îi preferă „misterul”, uneori aburos și de neînțeles, al unei limbi ecleziastice de lemn
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în adevărata sa dimensiune, a fost un Conciliu eminamente patristic, documentele adoptate la capătul celor trei ani de întruniri și dezbateri (1962-1965) constituindu-se într-o pledoarie pentru reîntoarcerea Bisericii la rădăcinile ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (în acest sens a fost deformat ulterior), Conciliul încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican II, Biserica intră din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
simpatetic „câteva pagini din jurnalul intim pe care Biserica l-a scris când avea șaptesprezece ani”. Aprilie 1946. Jean Daniélou publică în revista iezuită Etudes un articol programatic, „Les orientations présentes de la pensée religieuse”243. Acest text va declanșa reacții polemice foarte virulente, mai ales din partea dominicanilor grupați în jurul Revue thomiste, care s-au simțit vizați de unele remarci. Părintele Garrigou-Lagrange, într-o replică plină ochi de citate latinești, va merge până acolo încât îi califică pe „mușchetarii” de la Fourvière drept
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
romană. Nu intru în amănunte. Vreau doar să spun că evreii nu se puteau dispensa de greacă atât de ușor, numai pentru că o „sectă”, creștinii, și-au apropriat Torah prin greacă. Nu, ei au produs replici, traduceri care se voiau polemice la adresa vechii Septuaginte: versiunile lui Symmachos sau Aquila, de pildă. Acum, din perspectiva secolului XXI, criteriile care definesc autonomia Septuagintei sunt mai ușor de definit, întrucât în spatele nostru există o tradiție creștină întemeiată în bună parte pe recunoașterea sacralității Septuagintei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
chiar faptul că a „pus un început”. Traducerea lui Cornilescu a marcat prin altcevaul pe care-l oferea față de tradiția deja bătătorită; traducerea Radu-Galaction, iarăși, a provocat mutații, creând o nouă tradiție în biblistica românească. Traducerea noastră nu se vrea polemică. Acolo unde este cazul, preluăm tot ce se poate prelua din vechile versiuni românești. Asta nu înseamnă că scopul nostru a fost să ne jucăm puțin de-a biblistica pe banii Fundației Anonimul. Nu, trebuie să o spun limpede: traducerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]