553 matches
-
În ceea ce ne privește, considerăm "epistema" ca structură de semnificații textuale și metatextuale, punerea în act, procesualitatea, fiind posibilă printr-un discurs integral, polifonic, în care circumstanțele textuale acționează ca instanțe discursive. Relaționarea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la nivelul pattern-ului discursiv, pe care îl vom numi epistemă. Epistema lingvistică a spațiului poetic reprezintă o structurare a relațiilor dintre codurile instanțelor discursive: cod ontologic, cod semantic 5, cod gnoseologic. Codul ontologic, specific conceptului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și context, dintre organizarea textuală și contextul social, determinat.30 Această relaționare dintre text și cadrul social formează "matricea discursivă" care reprezintă suma trăsăturilor comune unor texte, ce aparțin aceluiași tip de discurs.31 Interacțiunea permanentă a instanțelor textuale construiește "polifonia" discursului care se manifestă pe mai multe nivele de analiză, relațiile dintre "vocile" discursive formând matricea semantică a textului.32 Această totalitate a circumstanțelor enunțării a fost numită "situație discursivă" care are rolul unui cadru fizic și social contextul propriu-zis
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
completează, diversifica și nuanțează demersul istoriei clasice: cercetând cotloane neumblate ale societăților de odinioară, incursiunea în viața de zi cu zi a studenților de la Universitatea Liberă din Bruxelles ne-a permis să atingem nivelul individual al practicilor sociale, restituind astfel polifonia mărturiilor despre ce însemnă să studiezi în străinătate la cumpăna dintre cele două veacuri: al XIX-lea și al XX-lea. La capătul acestui prim volum dintr-un proiect mai amplu, nu putem adăuga decât că deja își așteaptă continuarea
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
închis și nelimitat pe care îl oferă limba franceză străinilor conduce la moduri de scriitură inedite, la folosirea unor procedee stilistice cum ar fi amestecul de genuri și registre ale limbii, determinînd la urma urmei o înnoire profundă a romanului. Polifonia se articulează în jurul reminiscențelor conștiente sau involuntare universului sociocultural și lingvistic al "țării de dincolo", transpuse în imaginarul cultural și lingvistic al "țării de aici". Legătura nu e niciodată complet ruptă, pe de o parte, rădăcina nu e niciodată înfiptă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acel eu atotcuprinzător, care revelează, în fond, o formă de memorie a sub conștientului colectiv. Interiorizarea celuilalt printr-o intimitate excepțională, aproape imposibilă în relațiile "reale", deschide propria ființă spre ascultarea acelor voci multiple care vorbesc, trăiesc, acționează în noi. Polifonia revendicată de roman, sau doar subtil declanșată de el, face ca lectura sa să parcurgă un complex proces cognitiv-afectiv, în care textul citit provoacă în egală măsură inte lectul, capacitățile noastre de adaptare, de anticipare, simțul stra tegic, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
volum de versuri românești Viorele (1905) și a unui roman francez La tunique verte (publicat sub numele Alice Orient), a risipit prin reviste (Semănătorul, Viața literară, Luceafărul, Viața romînească) poezii abundente în compoziție, nu bogate în imagini, înclinate a transcrie polifonia din univers, țârâitul greierilor, sfârâitul fusului, ritmurile universului: Aud cântarea lumii, și ritmu-i bate des, Și veșnice cadențe din glasurile-i ies. E-ntîi sonorul cântec stăpânitor al mării Ce-n ritmu grav se duce și vine-n largul zării... Cum
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care carnavalul reprezenta o modalitate de a atrage atenția asupra alterității, a diferențelor și a faptului că rolurile sociale nu sunt predeterminate natural, ci sunt produse cultural, carnavalescul postmodern subliniază "ethosul comic sau absurd al postmodernismului"222, pasiunea sa pentru polifonie, deformări lingvistice și chiar pentru grotesc sau monstruos. Bahtin considera această trăsătură ca fiind specifică textelor premoderne; putem, așadar, încă o dată remarca modul în care postmodernismul conversează cu trecutul și îl încorporează într-o formă inedită în interiorul său complex. Postmodernismul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
alegoric) care ne poate duce cu gândul la ideea că postmodernismul concepe modernismul sub forma unui car alegoric care se autodenunță prin reliefarea structurilor sale idealizate și presupune ideea de purificare și renaștere. Carnavalescul culturii postmoderne îmbrățișează deci fragmentarea, indeterminarea, polifonia, jocurile de limbaj și de interpretare, care par să subîntindă ideea reevaluării trecutului și a "primenirii" sale de toate exagerările sau falsele poziționări și idealuri. 9. Performanța, participarea. Aceste două concepte surprind procesualitatea fenomenului postmodern, relația sa cu temporalitatea și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
marginea unor nuclee epico-dramatice), pentru ca, involuntar, romanul să dobândească altă formă, reclamată chiar de procedeul "personajului-replică" și al motivelor repetitive, extins pe final, la nivelul întregului ciclu, într-o compoziție aluvionară, de tip simfonic (era să zic polifonic numai că polifonia, dacă-l consultăm pe Bahtin, e altceva). Nu întâmplător, ca și în Viață dublă, prozatorul va aduce din nou în prim-plan "oglinda" element simbolic, dar cu o foarte precisă menire în angrenajul epic, câtă vreme oferă autorului (și personajelor
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
administrației criptocomuniste. Divulgînd strategia pasului mărunt și vătuit al pifanului cu petliță roșie (DEX: petliță, s.f., din rus.). Dacă vrei să-i afli tîlcul duplicitar, închide televizorul și ieși în Hală: vei descoperi acolo cum se face cu ochiul. Nu polifonia prezidențial-primministerială, cu difuzoare către un Occident agresat, dar ritos asigurat de adeziuni... de facto, ci bolboroseala resentimentară a tarabagiilor și clienților lor împotriva lumii civilizate. Partidul. Masa votantă. Căreia i se adresează, pe șest, ocheada pineală (DEX: pe șest, loc. adv
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
surpriza cea mai mare a fost când am aflat de pasiunea sa pentru arta polifonică și, în special, pentru opera palestriniană, având chiar și un studiu despre G. P. da Palestrina, publicat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București. Pentru profesorul de polifonie și compoziție, cu un curs privind Stilul palestrinian (pe care, în 1980, l-am prezentat și la Institutul de Studii ale Renașterii din Florența), a fost o adevărată revelație. Discutând asupra temei de doctorat, arătându-mi și o compoziție proprie
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
muzical de misă, ele fiind cel mai mult utilizate în compozițiile simfonice-corale din epoca clasico-romantică, însă misa ca atare a constituit aproape pentru toți marii compozitori un teren propice asupra căruia și-au exercitat propria genialitate. În perioada carolingiană, și polifonia a fost integrată cu drepturi depline în cadrul liturgiei și a avut privilegiul, pentru prima dată în istorie, să fie transmisă de izvoare scrise. Posibilitatea de a îmbogăți polifonic cântul liturgic este atestată cu multe secole înainte, și polifonia făcând parte
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
carolingiană, și polifonia a fost integrată cu drepturi depline în cadrul liturgiei și a avut privilegiul, pentru prima dată în istorie, să fie transmisă de izvoare scrise. Posibilitatea de a îmbogăți polifonic cântul liturgic este atestată cu multe secole înainte, și polifonia făcând parte pe deplin din tradiția orală. Muzicienii secolului al IX-lea, așadar, nu au inventat nimic; au orientat doar vechea practică de a cânta pe mai multe voci spre direcția generală a codificării scrise. Polifonia, de fapt, era răspunsul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
multe secole înainte, și polifonia făcând parte pe deplin din tradiția orală. Muzicienii secolului al IX-lea, așadar, nu au inventat nimic; au orientat doar vechea practică de a cânta pe mai multe voci spre direcția generală a codificării scrise. Polifonia, de fapt, era răspunsul ideal la exigența de a crește solemnitatea ritului, fără a altera, însă, cântul liturgic, de acum devenit „gregorian” și intangibil: nu era altceva decât o amplificare verticală a monodiei gregoriene. Dar reforma carolingiană nu a însemnat
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
obiceiurilor religioase și liturgice și au luat poziție în fața inovațiilor muzicale, considerate „pericole” ce amenințau melodia gregoriană, cântecul oficial al ritului roman, cea care făcea legătura cu tradiția și era sub semnul sacralității. Cele două aspecte, decăderea tradiției și nașterea polifoniei, istoric vorbind, s-au verificat în același timp. Prin urmare, în reflecția asupra muzicii sacre, trebuie să ținem cont de amândouă situațiile, pentru a evita să interpretăm anumite intervenții ale bisericii ca fiind reacționare sau o frână în fața progresului tehnic
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
celebra funcțiunile liturgice pontificale în capelă s-a instaurat și la Roma, tot aici s-a născut și figura cantorului de capelă, diferit de cel din vechea și abolita schola cantorum, fie datorită tipului de muzică pe care îl practica (polifonie în loc de gregorian), fie pentru că era dintr-o națiune străină. De aici s-a născut cântecul a cappella, adică un cântec compus pentru a fi executat de un complex de cantori profesioniști, în oratoriul privat al papei, fără nicio formă de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
numărul a crescut și cuprindea bărbați, copii și/sau evirați. Exemplul capelei pontificale a fost urmat imediat și de principii laici în oratoriile din palatele lor și de episcopi și cardinali în propriile catedrale. În curțile regale și în catedrale, polifonia somptuoasă a capelelor era considerată un element de lux al ceremoniilor, iar pentru principi era un semn de prestigiu și putere. Episcopi și nobili se întreceau în a-i angaja pe cei mai buni maeștri și cantori europeni, inserând în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de aceasta, fie în latină, fie în limba populară. Pentru compoziția madrigalelor spirituale au fost folosite, îndeosebi, cartea „Cântarea Cântărilor” și „Cartea Psalmilor”, întrucât acestea se pretau mai bine la bogăția lor poetică și la natura lor lirică. Odată cu invazia polifoniei, cântul gregorian și-a menținut o poziție limitată și marginală, fiind apreciat numai în teorie, dar puțin executat în practică; deseori, era folosit pentru compoziția polifonică asemenea unei cărămizi de construcție. A decăzut astfel și abilitatea executivă transmisă de secolele
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
accesibilă numai unui grup restrâns de cantori și muzicieni calificați. În aceste condiții, poporul a dat naștere unor forme de pietate și devoțiune, în limba populară, în afara liturgiei. Am văzut deja cum s-a născut lauda populară monodică. Odată cu dezvoltarea polifoniei, lauda a fost reînnoită total din punct de vedere stilistic. La începutul lui Quattrocento, o găsim deja cântată la 3 sau 4 voci în confraternitățile și agregațiunile religioase, tot mai numeroase, la care s-au adăugat și poeții de curte
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
valori lungi de notă; - obișnuința de a compune mise și motete pe tema melodiei unui cântec profan (parodia), cu valori de notă dilatate și de nerecunoscut în audiție; - folosirea exagerată a tehnicii contrapunctice și prezența numeroasă a vocilor întrepătrunse în polifonie, împiedicând și îngreunând astfel inteligibilitatea textului liturgic; - inserarea unor fragmente muzicale (motete) în cadrul ceremoniilor, fără a se respecta natura acestora, ori pentru că nu erau bine alese, ori datorită virtuozismului execuției, ori pentru că erau excesiv de lungi; - interpolarea textelor originale cu altele
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
la teatru, numai pentru plăcerea senzuală a auzului. Acestea și alte abuzuri nu erau decât derivații și aspecte ale unei inconveniențe mai grave, aceea a lipsei de respect față de „cuvânt”: textul era înăbușit de instrumente și sufocat de amestecul unor polifonii complicate. În zilele noastre - afirma cardinalul Bernardino Cirillo în anul 1549 -, scriitura imitativă a ajuns la un nivel atât de înalt, încât, în timp ce o voce spune „Sanctus”, o altă voce pronunță „Sabaoth” iar altă voce, „Gloria tua”, obținându-se un
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Ioan al XXII-lea, cu mai mult de două secole în urmă, să elaboreze bula Docta sanctorum patrum. În secolul al XV-lea, cererile de reformă ecleziastică includeau o reîntoarcere la simplitatea cântecului gregorian, în opoziție cu artificiile luxoase ale polifoniei. În 1538, de exemplu, episcopul de Modena a interzis cu desăvârșire execuția muzicii polifonice în catedrala sa. Părinții conciliari din Trento erau pe punctul de a cădea și ei pradă acestei atitudini, în acest context născându-se și o legendă
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de exemplu, episcopul de Modena a interzis cu desăvârșire execuția muzicii polifonice în catedrala sa. Părinții conciliari din Trento erau pe punctul de a cădea și ei pradă acestei atitudini, în acest context născându-se și o legendă conform căreia polifonia a rămas în sânul bisericii romano-catolice, legendă care astăzi nu mai are niciun fundament. Se povestește că prelații adunați în conciliu intenționau să abolească cu totul polifonia din cadrul cântului bisericesc. Aflând de acest lucru, G.P. da Palestrina a compus imediat
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
pradă acestei atitudini, în acest context născându-se și o legendă conform căreia polifonia a rămas în sânul bisericii romano-catolice, legendă care astăzi nu mai are niciun fundament. Se povestește că prelații adunați în conciliu intenționau să abolească cu totul polifonia din cadrul cântului bisericesc. Aflând de acest lucru, G.P. da Palestrina a compus imediat o misă (Missa Papae Marcelli) pentru părinții conciliari. Misa a plăcut așa de mult și textul sacru a fost tratat într-o manieră așa de respectuoasă, încât
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Modelul palestrinian După cum am văzut, părinții conciliari au avut păreri diferite față de muzica polifonică: unii erau pentru abolirea completă, alții pentru o reformă adecvată. A învins părerea celor din a doua categorie. În acest sens, a fost propusă, drept model, polifonia lui G.P. da Palestrina (1525-1594), muzician dedicat exclusiv muzicii sacre, a cărui operă reprezintă maximul muzicii vocale în ceea ce privește repertoriul sacru. Palestrina a fost un muzician care a avut o sensibilitate particulară față de directivele Conciliului din Trento; această caracteristică poate fi
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]