KorAP: Find »[drukola/base=polis & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 >

527 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

boulèus, primește jertfe Împreună cu Demetraxe "Demetra" și Coraxe "Cora". Hestiaxe "Hestia", inima și vatra casei, devine centrul și vatra polisului. Templul ei se transformă Într-un soi de arhivă publică, iar altarul ei se află În centrul cetății. Introduși În polis, zeii se integrează și Împart cu ceilalți cetățeni spațiul urban, politizându-se și ei. Pe altarul Hestiei erau invocate legile 1, iar la Atenaxe "Atena" Zeusxe "Zeus" Agoràios veghea asupra adunărilor orășenești, deschise de obicei printr-un sacrificiu, În timp

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Dar dacă zeii Își aveau casa În cetate și celebrarea cultelor lor contribuia la cimentarea structurii sociale, distanța ireductibilă care Îi despărțea pe nemuritori de muritori se accentua, erodând, În mod paradoxal, concetățenia dintre oameni și zei pe care Însăși polisul părea să o realizeze. Cetatea năzuiește mai mult să exorcizeze decât să invoce intervenția divină, reclamată numai În legătură cu cel care Îi este potrivnic ei sau În situații critice deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice om grec, dar și pentru fiecare cetate, și celebrarea periodică a cultului și sărbătorilor Îngheață parcă acțiunea divină, circumscriind-o la spațiul sanctuarelor și la timpul ceremoniilor rituale. Polisul nu se poate substitui lumii zeilor, pe care a așezat-o Într-o oarecare măsură sub controlul său după ce și-a integrat-o. Exercitându-și jurisdicția absolută asupra celebrării cultelor și asupra deformării riturilor, cetatea pretinde să fie singura interpretă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tradiții locale există urmele unei antropogonii, iar, dacă se vorbește despre o origine, aceasta este a unor gene, nu a omenirii, sau este actul de Întemeiere a cetăților după ce acestea li s-au substituit familiilor aristocratice. Adoptat și reinterpretat de polis, mitul devenea o paradigmă negativă În care pozitivul este Însuși universul citadin, garantat de depărtarea În spațiu și timp. Rod al cuvântului, povestire construită cu meșteșug, Înzestrat cu o formă și reprodus de niște specialiști, puțini la număr, mitul cunoaște

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În același timp Însă, Împărțirea calitativă și cantitativă a cărnurilor Între cei care participau la ospăț oglindea și o ierarhie recunoscută și repeta structura componentelor sociale. Deja În tradiția homerică distribuirea părților victimei servea la recunoașterea rangului participanților, dar În polis ea reproducea și confirma rolul social, ca și funcția destinatarilor. Într-adevăr, la frigerea cărnii În comun, unele dintre măruntaie, ca rinichii, care aveau valoare onorifică, erau de obicei scoase. Pielea apoi Îi revenea În mod normal preotului sau templului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
obligația de a mânca În porții egale În jurul templului zeiței, reînnoindu-se astfel egalitatea cetățenilor și coeziunea corpului social În fața vetrei comune. În complexul Închis și autonom al cetăților, sacrificiul se plasează În acest mod echivoc Între unitatea ideală a polisului pentru care se aducea jertfă, reprezentată simbolic de totalitatea victimei, și ierarhia socială. Abolire ritualizată și provizorie a diferențelor dinăuntrul societății, repropuse totuși În momentul distribuirii porțiilor, practică alimentară caracterizată de evenimentul ieșit din comun al ritului, sacrificiul era singurul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cultul misteric dovedea, În schimb, o atenție deosebită pentru destinul omului și pentru integrarea lui În realitatea culturală a cetății; adică Îl sustrăgea condiției naturale de a fi generat de un genos pentru a-l introduce În dimensiunea politică a polisului. Totuși, odată cu trecerea timpului, acest proces de integrare culturală ar fi acoperit și destinul de dincolo de lume al omului care, după ce va fi asistat la riturile sacre, era făcut părtaș al unei condiții privilegiate chiar și „dincolo”. a) Misteriile Grecia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Grecia Magna, la Derveni, În apropiere de Salonic, și până la Olbia, la Mareaxe "Marea" Neagră. În toate cazurile, era vorba de un stil de viață care Îi deosebea pe partizanii acestei doctrine de ceilalți greci. Și cum aceștia refuzau regimul polisului, și cetatea Îi respingea pe ei. Onomakritos, care, probabil, a alcătuit un prim corpus al „literaturii orfice”, a fost Îndepărtat din Atenaxe "Atena" fiindcă a falsificat oracolele lui Musaeusxe "Musaeus". La rândul său, Pitagora a părăsit insula Samos fiindcă refuza

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
bogaților ca să le ia banii, acești predicatori itineranți aveau și pretenția, nejustificată pentru cetate, că Îi pot supune pe zei voinței lor (Platon, Republica, II, 363 C-365 A). Erau doctrine care se integrau cu greu În țesutul tradițional al polisului, chiar dacă se făcea apel la autoritatea poeților din trecut, ca Homer, Hesiod, Musaeusxe "Musaeus" și Orfeuxe "Orfeu", care rămâneau marginali, căpătând contururi subversive. Ele răsturnau patrimoniul tradițional și exasperau ritualismul catarctic, nu atât ca să realizeze o armonie a echilibrelor Între

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de mult Încât să treacă peste distanța ireductibilă care Îi separa pe oameni de zei. c) Orfici, pitagoreici și... Tendința de a urma calea mistică pentru a depăși condiția umană, În opoziție mai mult sau mai puțin declarată cu regimul polisului, Își găsește expresia cea mai concretă În orfici, la care pot fi recunoscute caracteristici mistice pronunțate, și În pitagoreici, la care predomină mai degrabă o orientare spre asceza filozofico-religioasă. Analogiile profunde care Îi Înrudesc au dat loc unei frecvente folosiri

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu care, de altfel, orphikòs bios avea afinități. Platon (Republica, X, 600 A) Îl pusese explicit ca alternativă la „un mod de viață homeric” care dominase viața privată a grecilor până În epoca lui. Dacă prin acest stil se opunea regimului polisului, al cărui sacrificiu sângeros Îl refuza, pitagorismul năzuia totuși să „reeduce” cetatea, participând câteodată activ chiar la guvernare. Dimpotrivă, orficii rămâneau marginali și pribegi, rupți de viața politică, de la care se sustrăseseră deliberat. Dacă orficii și pitagoreicii au În comun

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
față de religia tradițională a orașului, a cărei conservare era Încredințată transmiterii orale. Deja „religie a cărții”, orfismul făcea Într-adevăr accesibilă știința pentru individ, știință condensată În „cărțile lui Orfeuxe "Orfeu"”, și din această cauză Îl putea elibera de mijlocirea polisului. Cu toate acestea, orfismul rămânea o știință ezoterică, fără funcție publică, ci rezervată mântuirii individuale. În unele cazuri, de altfel limitate, ea se putea traduce Într-o divinizare după moarte, ca dobândirea nemuririi atribuită lui Empedocle sau ca zeificarea defunctului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de o activitate sectorială care Îl leagă de „o” zeitate, În raport cu care este doar mediator, și de „un” sanctuar În interiorul căruia Își Îndeplinește exclusiv datoriile. Dacă deja În Iliada sacerdoțiul pare să aibă trăsăturile unei Îndatoriri bazate pe alegere, În polis, unde magistrații se Îngrijesc și prezidează celebrările periodice În cinstea zeilor, preotul apare de cele mai multe ori, ca un funcționar al statului, ales și numit de cetățeni, a cărui activitate este reglementată de legi emise de polis. Dincolo de unele Însușiri generale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
bazate pe alegere, În polis, unde magistrații se Îngrijesc și prezidează celebrările periodice În cinstea zeilor, preotul apare de cele mai multe ori, ca un funcționar al statului, ales și numit de cetățeni, a cărui activitate este reglementată de legi emise de polis. Dincolo de unele Însușiri generale, ca integritatea fizică, cetățenia sau faptul de a nu fi săvârșit nici un omor, ori mai specifice, ca sexul masculin, prevăzut pentru slujirea zeităților masculine, și cel feminin, pentru slujirea zeităților feminine, sau fecioria, obligatorie În cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
heraldul sacru pentru celebrarea misteriilor, sau familia Eteobutades, din care, la Atena, era ales preotul lui Poseidonxe "Poseidon" Erehteusxe "Erehteus" și al Atenei Polias sau Butipoi și Taulonides, cărora le era Încredințată, tot la Atena, desfășurarea bufoniilor. Dar În epoca polisului cultele controlate de aceste gene sacerdotale Își pierd caracterul unui privilegiu ereditar, fiind și ele absorbite În dimensiunea publică a cetății. Adică sunt tot culte publice, chiar dacă cetatea făcea distincție Între sacerdoțiile nobiliare și sacerdoțiile democratice. Așadar, În Grecia, sacerdoțiul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
crearea unei forme pentru realitatea religioasă greacă, poezia a Întărit unitatea culturală a grecilor prin răspândirea tradiției mitice. Și, făcând abstracție de cazul specific reprezentat de Delfi, poezia s-a dovedit factorul de unificare mai ușor de identificat. Odată cu apusul polisului și cu critica sistematică adusă mitului de către gândirea filozofică (subcapitolele 2.1 și 2.4 ), poezia a Început totuși să piardă orice legătură cu divinitatea inspiratoare, până când În spatele ei a rămas doar poetul cu meșteșugul lui, pornit deja p drumul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Italia, Antioh din Siracuza povestește că Siculus a fugit de la Roma În vremea În care Morges domnea peste Italia (meridională) (În Dionysosxe "Dionysos" din Halicarnas, Antiquitates Romanae, 1, 73). Heraklesides din Pontxe "Pont" definește Roma ca pe o „cetate greacă” - polis Ellenis (De anima, fr. 102; În Plutarh, Camillus, 22, 2). Întemeierea unei zone sacre lângă Vulcanalium (Roma, Forul Roman), cu un cult Întemeietorului cetății, o lege sacră fixată În scris și vizibilă pentru public (Lapis Niger) și un loc de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
schimb cultural Întrucâtva unilateral. Studiul religiei grecești a făcut, cu siguranță, progrese mari, dar numai În puține cazuri ne Îngăduie să reconstruim răspândirea, originea și drumul unui anumit cult. a) O importanță deosebită pentru Roma a căpătat-o „Cumae, cetatea (polis) cea mai veche Între cele din Grecia și din Italia” (Strabon, 5, 4, 4). Data Întemeierii pe care ne-o furnizează Eusebiu-Ieronim este 1051 Î.Hr., dar documentele istorice și arheologice duc până În preajma anului 750 Î.Hr. (Dunbabin, 1948

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de ajuns să amintim că Grecia, unul dintre primele obiective ale expansionismului roman În Orient, va fi, alături de Macedonia, și cea dintâi care a căzut sub stăpânirea directă a noii puteri internaționale. Anul 146 Î.Hr. este hotărâtor, chiar dacă diferite polisuri grecești vor continua, În diferite forme, să ia parte la evenimentele politico-militare ale ultimului veac al elenismului: odată cu războiului Romei Împotriva Ligii aheene și cucerirea Corintului, pe de o parte, și cu Întemeierea provinciei romane a Macedoniei, de cealaltă parte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
deschis deja În perioada monarhică și În primele veacuri ale republicii față de influențele elene Înrădăcinate În nordul etrusc, În sudul Italiei și În Sicilia, aflate amândouă sub dominație greacă; dar nici În perioada clasică nu lipsesc contactele ei directe cu polisurile din Grecia continentală. De altfel, În expansiunea republicii romane către Orient, epoca elenistică asistă la o elenizare masivă a vieții culturale și religioase a Urbei. Deci dacă crearea, fie ea și efemeră, a „imperiului” supranațional al lui Alexandru și mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
persoana soldaților, negustorilor, a emigranților În general - În vasta oikoumène a statelor elenistice. Două tendințe fundamentale străbat cultura elenistică, definindu-i la toate nivelele consistența istorică specifică: deschiderea cosmopolită și primatul individului - adică depășirea barierelor particularizării, fie cele restrânse ale polisului, fie cele ale unui agregat național mai amplu, și inițiativa individului, care, făcând noi alegeri de viață, evadează din schemele tradiționale pentru a participa, În manieră autonomă, la numeroasele activități oferite de o panoramă supranațională. Cele două fenomene, conexe din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
307 d.Hr. (Vermaseren, CIMRM II, 1698), a lui Sol invictus Mithra ca protector al imperium-ului - cea mai Înaltă expresie a religiei publice Într-un tragic moment de conflicte, prevestire a Însăși prăbușirii identității politico-culturale a Romei păgâne. 2. Religia polisului și cultele străinetc "2. Religia polisului și cultele străine" Experiența cultelor străine pătrunse sub diferite forme În țesutul religios este destul de veche În Grecia. Dacă Atenaxe "Atena" introduce, În jurul anilor 431/30 Î.Hr., cultul zeiței trace Bendisxe "Bendis" (IG

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1698), a lui Sol invictus Mithra ca protector al imperium-ului - cea mai Înaltă expresie a religiei publice Într-un tragic moment de conflicte, prevestire a Însăși prăbușirii identității politico-culturale a Romei păgâne. 2. Religia polisului și cultele străinetc "2. Religia polisului și cultele străine" Experiența cultelor străine pătrunse sub diferite forme În țesutul religios este destul de veche În Grecia. Dacă Atenaxe "Atena" introduce, În jurul anilor 431/30 Î.Hr., cultul zeiței trace Bendisxe "Bendis" (IG, II2, 1361), iar autori ca Eupolis

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
271 Bibliografie 272 Religia greacă (Paolo Scarpi) 275 1. Vârsta arhaică 275 1. Persistențe miceniene și inovații 275 2. Hesiod și influențele orientale 280 3. Forme divine și ordine cosmică 281 4. Formele mitului și „vremea dinainte” 288 2. Epoca Polisului 290 1. Critica mitului și nașterea logosului 290 2. Autonomia și unitatea religioasă a cetăților 292 3. Cultul 293 4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetății 301 3. Dinamici și orientări 302 1. Un politeism pentru cetate 302 2. Supraevaluarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Elenismul: caractere generale și linii de orientare 396 3. Cosmopolitism și individualism 398 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasă 400 2. Grecii Între Orient și Occident: continuitate și noi experiențe religioase 403 1. Observații preliminare 403 2. Religia polisului și cultele străine 405 3. Misterii grecești și misterii orientale 413 4. Cultul suveranilor elenistici și cultul imperial: de la oameni la zei 416 3. Aspecte ale vieții religioase În lumea elenistico-romană 418 1. În căutarea revelației: oracolul teologic și literatura

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]