2,519 matches
-
de-a călarea care prădau totul, cum spunea Bădița al nostru Eminescu și nu era mai niciodată cu musca pe căciulă, cum spune proverbul, ci printr-o împrăștiere de semințe aruncate în numele românești, deloc chibzuite, fie ca însușiri, fie ca porecle... El este aproape un naționalist mai îndârjit ca mine. Este un povestitor cu un șarm și un umor nativ desăvârșit. Ne fascina cu peripețiile de la gazda lui, sasul-ovrei Zil, Zilberg din Sibiu, pe care-l păcălea zilnic, pentru atitudinea lui
TRADIŢII ALE SFINTELOR PAŞTI PĂSTRATE ÎN SUFLETUL VÂLCEANULUI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1209 din 23 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347927_a_349256]
-
lipsită de înțelepciune. Despre Ioan, poporul îl supranumise pe acesta ,,botezător’’, cam în batjocură la început și inventase diferite glume și povestioare hazlii pe seama lui și a supranumelui său, însă faima acestuia se făcu cu timpul atât de mare încât porecla zeflemitoare se transformase pe nesimțite într-un apelativ al sfințeniei. Una din predicile Botezătorului îi plăcuse atât de mult tetrarhului Irod încât după puțin timp trimise pe cineva să-i ducă niște daruri, fără ca acesta să-i dezvăluie sursa acestora
AL TREILEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1210 din 24 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347932_a_349261]
-
-n mersul pe buștenii rătăciți, aruncatul de bolovani mărioci, ori cu dibăcia prinsului de zglăvoci lenevoase. Toți eram în seamăn de voie bună, cu lipsă de griji și numai statul, culoarea-n păr și vorbe chiteau în osebire. Unii aveau porecle, dar pe cei mai mulți îi chemau Ion și le ziceau Nelu, Ionel, Niță, Țică și unul singur era Iulică, blondul isteț, c-un zâmbet pentru fiecare. Nimeni nu avea altă grijă decât s-arate dibăcie în joaca scociorâtă din orice ... Școala
IULICĂ ! DE ION MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348106_a_349435]
-
din gură: „Premihîc...permi...teți să...hîc!” „Poftim?!” „Premiteți... hîc! Să raprotez...raportez” „Ce-ai pățit, directore, ai dat-o și tu pe ulei? Ia vezi că ți se clatină jilțul!” „Tăiți, tov sechîcretar! Jlițu'?” Și Jlițu i-a rămas porecla. Parcă înnebunise lumea! Prin secții erau oamenii trosniți rău, ca de meteoritul tungus. Nu mai lucra nimenea: beau și stăteau la taclale. Ce mai contau lipsurile, că te sculai la patru noaptea să stai la coadă la lapte, că n-
CÂND S-O FĂCUT POAMA de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 372 din 07 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348219_a_349548]
-
de lăfăiască în aclamațiile lor, să se lase purtat ca niște moaște în triumf prin fața poporului spectator ori să lase să lase să i se pună o statuie de bronz în for? mai adaugă la asta risipa de titluri și porecle glorioase; mai pune și onorurile divine acordate unor omuleți și alătură la toate astea și ceremoniile obștești cu prilejul cărora se așază printre zei cei mai nelegiuiți tirani!”, glăsuia în „ENCOMIUM MORIAE” (1511), cel care avea să rămână în istoria
ZOON POLITIKON ŞI HOMO COMMUNICANS de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 736 din 05 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/350207_a_351536]
-
umerii lui Sclipuț care a fost schimbat din funcție și trecut la munca administrativă. Cei din plutonul operativ s-au ales cu un nou comandant, plutonierul Lămâie, un subofițer în vârstă, uscățiv, cu fața galbenă și priviri lucioase. Odată primită, porecla potrivită îi detremină pe ceilalți să-ți ignore, până la uitare, numele ce îl porți. Determinarea este și mai accentuată la militarii în termen obligați să se adreseze oricărui superior cu : tovarășe ... „ gradul ”. Mai întâi și mai întâi, Lămîie și-a
XIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365294_a_366623]
-
aceeași tonalitate, poți constata că în acest colțișor de țară există și personaje aparținând parcă unei lumi ce nu credeai să existe. Nume reale ale unor ofițeri sau subofițeri par a fi desprinse din file de poveste iar ceilalți poartă porecle dobândite de-a lungul timpului de la înseși cadrele militare ori de la militarii în termen. Orice basm este caracterizat de lupta dintre bine și rău. Tinerii militari poartă pecetea răului. Le-a fost pusă de chinul și batjocura la care au
XII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2105 din 05 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365293_a_366622]
-
și cu luptele lui. * - Moșule, a întrebat de tine un băiat din echipa lui nea Bebe. Albert a rămas surprins. De aproape un an de zile nimeni nu i s-a mai adresat astfel; colegii de liceu nu-i cunosc porecla iar pentru foștii colegi de “generală” a redevenit Albert, după ce i-a surprins cu reușita la examenul de admitere. Avea senzația că este cu totul altă persoană decât cel de dinainte. Totuși amintirea ochilor scăpărători ai Iuriei și a nădufului
V. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2027 din 19 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365162_a_366491]
-
lim- pede într-o tigaie și-i prăjea bine-bine scoverzi lui Hobza. Deși nu împlinisem încă șase ani, când s-a prăpădit, i-am reținut perfect aceste tabieturi ale lui, ca și icnetul acela inimitabil de pe urma căruia se alesese cu porecla. Adeseori, chiar încercam să-l imit, mai ales când împingeam la roata carului plin cu cartofi, fân sau lemne, însă niciodată nu-mi ieșea ca lui moșu’ Hobza, avea el un farmec al lui când icnea așa. I se mai
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (V) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2097 din 27 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366260_a_367589]
-
DE PROZĂ SELECTEAZĂ LUNAR TRIMESTRIAL SEMESTRIAL ANUAL JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Proza > OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (II) Autor: Marian Pătrașcu Publicat în: Ediția nr. 2091 din 21 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului II Porecla neamului nostru - Chircuț, provine de la numele străbunicului meu din partea tatălui - Chirca Pătrașcu, zis Barna, pe care eu nu l-am mai apucat și nici chiar tatăl meu, cel mai mic dintre copiii bunicului Chircuț, nu l-a apucat. În tradiția
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (II) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366404_a_367733]
-
cu străbunicul meu, fata luată de suflet din Robești a fost și ea poreclită după bărbatul ei: Bărnoaia. N-au avut decât un singur copil, și pe acela la bă-trânețe: pe bunicul meu, Niculaie Pătrașcu, zis Chircuț, după prenumele tatălui, porecla acestuia din urmă - Barna, fiind folosită tot mai rar. La rândul lui, moșu’ Chircuț, bunicul meu după tată, s-a căsătorit cu o fată din neamul Cornea, acesta, având până astăzi reputația unor oameni duri și răi de gură, dar
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (III) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366405_a_367734]
-
construit la 1792 și de pictat - la 1795. Această biserică, monument istoric, este una dintre puținele biserici pictate și pe dinafară din fosta Țară Românească. Până atunci, locului aceluia nu i se spunea La Cimitir, ci La Bărnoaia, desigur, după porecla celei care făcuse donația. De atunci înainte însă, toată lumea înțelegea prin La Bărnoaia - cimitirul satului. Și astăzi mai poți auzi prin Greblești pe câte o femeie care, certându-și bărbatul, îi strigă acestuia furioasă în momentul în care el dă
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (III) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366405_a_367734]
-
niciodată!” (Mark Twain) Moto II: „Oamenii m-au dezamăgit de multe ori, câinii - niciodată!” (Marian Pătrașcu) I Bunicul meu dinspre mamă, Gheorghe Costea, zis Hobza, a murit în vara anului 1958, când eu aveam vârsta de cinci ani și jumătate. Porecla asta ciudată i se trăgea de la faptul că, de fiecare dată când trebuia să ridice ceva greu, se opintea și icnea din toți rărunchii: - Hooobza! A murit tînăr, bietul de el, la doar 56 de ani. Încă de copil se
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
și Dumitrică al Costii, și de fratele lui cel mic, Ion, zis Clopățăl. I se spunea Dumitrică fra¬te¬lui mai mare pentru a-l deosebi de tatăl lui, Dumitru; de altfel, acest nume diminu¬tivat, căci nu era o poreclă totuși, sugera că el este copilul lui Dumitru, bătrânul. Clopățăl - porecla fratelui mai mic, Ion, i se trăgea de la faptul că acestuia îi plăcea tare mult să pună de gâtul oilor și al măgarilor clopote care să nu sune două
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
zis Clopățăl. I se spunea Dumitrică fra¬te¬lui mai mare pentru a-l deosebi de tatăl lui, Dumitru; de altfel, acest nume diminu¬tivat, căci nu era o poreclă totuși, sugera că el este copilul lui Dumitru, bătrânul. Clopățăl - porecla fratelui mai mic, Ion, i se trăgea de la faptul că acestuia îi plăcea tare mult să pună de gâtul oilor și al măgarilor clopote care să nu sune două la fel. Așa se face că, atunci când turma păștea, el sta
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
mașină de făcut lâna pe apa Boii. Cu excepția lui Sase, până după venirea comu¬niștilor la putere, toți fuseseră și cârciu¬mari, brutari sau ținuseră prăvălii. Morari au conti¬nuat să fie chiar și după marea naționa¬lizare. Cebuc avea porecla asta fiindcă omul spunea cebuc în loc de ciubuc. Astfel, înainte de a încheia o afacere, el întreba invariabil: - Da’ mie-m’ iese vr’un cebuc, ceva- cumva? Tămădău era o poreclă datorată faptu-lui că Dinu Sporiș avea o înjurătură proprie și personală
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
nuat să fie chiar și după marea naționa¬lizare. Cebuc avea porecla asta fiindcă omul spunea cebuc în loc de ciubuc. Astfel, înainte de a încheia o afacere, el întreba invariabil: - Da’ mie-m’ iese vr’un cebuc, ceva- cumva? Tămădău era o poreclă datorată faptu-lui că Dinu Sporiș avea o înjurătură proprie și personală: atunci când era supărat sau ceva nu-i ieșea, zicea cu năduf: - ’Tui Tămădău’ mă-sii! Interesant este faptul că după ce tot sa-tul i-a adoptat această poreclă, omul nu
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
era o poreclă datorată faptu-lui că Dinu Sporiș avea o înjurătură proprie și personală: atunci când era supărat sau ceva nu-i ieșea, zicea cu năduf: - ’Tui Tămădău’ mă-sii! Interesant este faptul că după ce tot sa-tul i-a adoptat această poreclă, omul nu mai înjura astfel decât arareori, și atunci - când se scăpa. Sase își datora porecla faptului că, până prin adolescență, nu putea pronunța șase, ci sase. Mama lui era poreclită Băloasa, deoare¬ce, atunci când vorbea mai mult, se spuza în
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
supărat sau ceva nu-i ieșea, zicea cu năduf: - ’Tui Tămădău’ mă-sii! Interesant este faptul că după ce tot sa-tul i-a adoptat această poreclă, omul nu mai înjura astfel decât arareori, și atunci - când se scăpa. Sase își datora porecla faptului că, până prin adolescență, nu putea pronunța șase, ci sase. Mama lui era poreclită Băloasa, deoare¬ce, atunci când vorbea mai mult, se spuza în colțurile gurii. Băloasa avea pruni mulți și vin- dea țuică la litră și la fele, adică
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
sau Oara lu’ Pluștea, Tia lu’ Ion Șorega și Linuța lu’ Boromiz, zisă Boromizoaia, care era „spe- cialistă” în datul cu bobii . Cojocărița era soră cu moșu’ Hobza și stătea în Capu’ Satului, chiar peste drum de noi, Ficu era porecla lui bărbatu-său. Porecla de Mitu Mat venea de la faptul că în casa lui Dumitru Frântu a început să funcțio¬neze pri- mul MAT, cârciumă coope¬ratistă, bufet - cum ar veni, inițialele acestea provenind de la titu- latura de Monopolul Alcoolului
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
Tia lu’ Ion Șorega și Linuța lu’ Boromiz, zisă Boromizoaia, care era „spe- cialistă” în datul cu bobii . Cojocărița era soră cu moșu’ Hobza și stătea în Capu’ Satului, chiar peste drum de noi, Ficu era porecla lui bărbatu-său. Porecla de Mitu Mat venea de la faptul că în casa lui Dumitru Frântu a început să funcțio¬neze pri- mul MAT, cârciumă coope¬ratistă, bufet - cum ar veni, inițialele acestea provenind de la titu- latura de Monopolul Alcoolului și Tutunului. De fapt
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
titu- latura de Monopolul Alcoolului și Tutunului. De fapt, Mitu Mat avea cârciumă încă dinainte de venirea comuniștilor la putere, dar fusese primul câr¬ciu¬¬mar care-și donase cârciuma statului, mai precis - Cooperației de Consum. Pluștoaica era poreclită astfel după porecla lui bărbatu-său, care murise, Pluștea i se spunea. Ea se luase a doua oară cu unchiul meu, Nicolae Pătrașcu, zis Laie Chircuț sau Șchio- pu, fiindcă șchiopăta - se întorsese din răz¬boi rănit la piciorul stâng pe care-l
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (I) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366403_a_367732]
-
meu, mi-era în drum, stătea în aceeași curte cu nea Titu, unul dintre cei patru băieți ai lui, își făcuse acolo o cămăruță numai a lui; trebuia să-i dau și lui vestea cea mare, nu? Chircuț îi era porecla, așa era cunoscut în Greblești și chiar în toată Loviștea. Porecla asta i s-a tras de la mama lui, Chirculeasa, care era fata lui Chirca Barna, stră-stră bunicul meu, cum ar veni. L-am găsit pregătindu-se să-și facă
MOŞU CHIRCUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1755 din 21 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366409_a_367738]
-
Titu, unul dintre cei patru băieți ai lui, își făcuse acolo o cămăruță numai a lui; trebuia să-i dau și lui vestea cea mare, nu? Chircuț îi era porecla, așa era cunoscut în Greblești și chiar în toată Loviștea. Porecla asta i s-a tras de la mama lui, Chirculeasa, care era fata lui Chirca Barna, stră-stră bunicul meu, cum ar veni. L-am găsit pregătindu-se să-și facă baie: ciubărul era în mijlocul cămăruței, iar pe „plat” - un cazan mare
MOŞU CHIRCUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1755 din 21 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366409_a_367738]
-
Hobza. Deși nu împlinisem încă șase ani când s-a prăpădit, i-am reținut perfect aceste tabieturi ale lui, ca și icnetul acela inimitabil - „Hooobza!”, pe care-l slobozea întotdeauna când ridica ceva greu și de pe urma căruia se alesese cu porecla. Adeseori, după moartea lui, când începusem și eu să îi ajut pe ai mei, încercam să-l imit, mai ales când împin¬geam la roata carului plin cu cartofi, fân sau lemne, însă niciodată nu-mi ieșea ca lui moșu
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]