672 matches
-
putea, singur, să confere sfințenia, ce sfânt aș mai fi! Aș ocupa întâiul loc în ierarhia sfinților!” (I, 15). În acest context, câteva teme se asociază religiozității lui Cioran, care vorbește uneori de fondul său religios, chiar dacă recunoaște că se poticnește în fața absolutului. Este vorba despre tema paradisului pierdut, despre obsesia sfințeniei și despre fascinația rugăciunii. La limită, despre felul în care Răul e o legitimare a Binelui, iar scepticismul, o formă de religie. Paradoxal, atât de nemulțumit de toate, răzvrătit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ajută să supraviețuiască. Dar Cioran se hrănește cu rugăciuni, sau, mai exact, cu nevoia de rugăciuni. Vorbind indirect despre sine, scrie: „Sunt de plâns numai aceia care, având un fond religios, nu se pot opri la nici o religie și se poticnesc (exces de luciditate sau neputință?) în pragul absolutului. Cât îl admiră ei pe cel care știe să se roage!” (I, 156). Cazul lui Cioran însuși, care se simte alungat din Paradis și pentru că nu poate să se roage. De-ar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
planul într-un mod copleșitor. E, altfel spus, o piesă care ne privește pe toți... Călin Ciobotari Părerea autorului Boala comunismului Sechele Cînd am început să scriu aceste cîteva aprecieri despre "Salonul nr.6-bis", nu de puține ori m-am poticnit, am avut ezitări și m-am pomenit a fi scriitorul care trebuie să fie atent la ce spune, adică să fie prudent... (să nu-l supăr pe ăla de la un anumit partid -, să nu-l ating pe altul fără partid
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
transcendentul ți-o dă muntele, ca la Blaga, Pustia reprezentând esența, miezul de foc, straja eternă care sălășluiește în om: " În drum spre ființă prin jertfa neființei" ("Tentation"). Există un ceas anume în această mare călătorie, ceas în care se poticnesc toți călătorii, când steaua urmărită se depărtează ca un miraj. Unii se depărtează și dispar în această cumplită arșiță, ca Emirul lui Macedonski, iar alții se retrag la timp. "Via Dolorosa. Durează chinul până/ Ai dispărut și din zbuciumul mării
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
natura actorului rus îi împiedică să găsească cheia potrivită... Bine, Boris Ivanovici, dar eu am școala rusească, așa că... N-are aface. Chiar și estonianul Voldemar Panso care a terminat GHITIS-ul nostru la Maria Knebel, eleva lui Stanislavski s-a poticnit... Până la urmă i-am dovedit lui Ravenskih, că în ce mă privește, s-a înșelat, dar el continua să afirme, că eu am fost o excepție și venea cu alte exemple de nereușită a regizorilor străini pe scenele rusești. Asta
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a fost necesară elenilor spre a-i conduce la dreptate; acum, însă, este folositoare pentru a ne conduce pe noi la evlavie. Filosofia este o pregătire intelectuală pentru cei care, prin demonstrație, dobândesc credință. Că spune Scriptură: «Să nu se poticnească piciorul tău!» (Prov., 3, 23). Pune pe seama proniei lui Dumnezeu pe toate cele bune; atât pe cele pe care le {\footnote 81 Prof. Const. C. Pavel, art. cît., p. 320.} {\footnote 82 Johannes Quasten, op. cît., p. 214 215.} {\footnote
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
de la Socrate, dar sensul modern îi este atribuit lui Emil Fröschels (1908). "Cum vorbesc copiii noștri? Uneori și, din fericire, aceștia sunt cei mai mulți vorbesc fără dificultăți, cursiv, expresiv, nuanțat, plăcut (nouă și lor), atractiv, cuceritor de frumos. Alții, dimpotrivă, se poticnesc atunci când vor să-și îmbrace gândurile în haina limbajului propriu. Deși fac eforturi vizibile, vorba lor este peltică sau, în cazuri mai grave, gângavă, ceea ce în mijlocul tovarășilor lor de copilărie le creează un penibil sentiment de jenă, un apăsător complex
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
de a se fi iubit cu femeia de sub el sau cu o chelneriță de la Cumpătu drept o trădare a unui ideal sacru. Considerând cei șaptesprezece ani apogeul propriei vieți, stadiul proiectiv fără întoarcere, naratorul își descrie trauma: "atunci m-am poticnit, în infinita mea transgresiune, de un idol barbar și mizer, de o icoană blasfematorie și stridentă,de un strigoi scălâmb numit Lulu". Era ultima noapte la Budila cu focul de tabără și carnavalul aferent. Lulu se costumase și se machiase
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de fân, pe patru roți de lemn cu schițele stricate. Patru cai mici, numai oasele și pelea" etc. Acest echipaj aleargă însă cu repeziciune, fără a ține seama de drum, care nu exista, și la o coborâre, un cal "se poticnește, roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța... fugi înainte la vale, cu trii cai, cu trii roți și cu postașul aninat ca un scai" etc. E puțin probabil ca Alecsandri aflat
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
întrezărea nicio posibilitate a dezvoltării, datorită existenței moșiei Mărgineni și a Țarinei, în Sud - cimitirul comunal și, din nou, Țarina, în Est - râul Bistrița. Altfel spus, orașul Bacău încheie perioada modernă cu o reașezare în paradigma complexului moșieresc. Citadinitatea se poticnea, din nou, de pietrele hotarnice. În perioada interbelică suprafața Bacăului a crescut tentacular fie prin parcelarea dirijată a terenurilor rezultate în urma exproprierii Țarinei orașului (cazul cartierului C.F.R., 1924), fie prin includerea în administrația urbană a localităților învecinate - târgul Podul de
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
care nu face mămăligă?2/ consecutivă - Pe Mureș și pe câmpie / Nu-i mândră să-mi placă mie.; N am mai văzut așa om,1/care să nu priceapă nimic.2/ concesivă - Calul, care are patru picioare, și tot se poticnește. El,1/care e bolnav,2/a venit totuși.1/ III.2 Numele predicativ circumstanțial Denumirea de nume predicativ circumstanțial o întâlnim la Maria Rădulescu. Traseul demonstrativ este complex. Astfel, ea pornește de la ideea că „în propoziția Fetița voioasă aleargă
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
din învățământul secundar cu siguranță nu mă vor contrazice. Mai mult încă, cum de este posibilă eroarea în matematică? O inteligență sănătoasă nu ar trebui să facă greșeli de logică, și totuși există minți foarte subtile care nu se vor poticni într-un raționament foarte scurt ca acelea cu care avem de-a face în faptele obișnuite de fiecare zi ale vieții și care sunt incapabile să urmărească sau să repete fără eroare demonstrațiile mai lungi din matematică, care nu sunt
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
au petrecut viața explorând diferite părți ale acestei lumi, din perspective diferite, cu toții sunt de acord asupra contururile și interconexiunilor sale. Oricare ar fi originea călătoriei cuiva, într-o bună zi, dacă merge suficient de departe, va ajunge să se poticnească chiar și într-un oraș pe care-l cunoaște foarte bine: de exemplu, funcțiile eliptice, formele modulare sau funcțiile zeta. "Toate drumurile duc la Roma", iar lumea matematică este "conectată". Bineînțeles, asta nu înseamnă să spunem că părțile matematicii sunt
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
Dar Isus venise pentru o misiune mult ma i i mportantă. Se poate spune că omenirea a progresat mai repe de prin Învățătura Creștină, dar nici chiar astăzi oamenii nu înțeleg importanța și esența acestui mesaj. Văzând că omul se poticnește mereu și învață greu, ba chiar regresează ( ex. în Evul Mediu ),Dumnezeu a căutat și alte metode de a l lumina pe om. ( El face mereu acest lucru, dar în ignoranța sa omul nu este receptiv la aceste me saj
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
de ani, o casă veche care părea că încă din evul mediu nu suferise nici o modificare. Lespezile mari, crăpate în mii de locuri, așezate pe solul care, din loc în loc, se arăta umed, l-ar fi putut face să se poticnească pe cel ce n-ar fi luat seama la adînciturile și la ridicăturile acestui neobișnuit pavaj. Pereții, plini de praf, păreau un ciudat amestec de lemn și de cărămidă, de piatră și de fier, toate trasate cu trăinicia pe care
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
liniștit, ținea mâna dreaptă pe brațul stâng al jilțului domnesc, în spatele lui cei trei prinți, Constantin, Ștefan și Radu, aveau întipărită expresia unei tristeți demne, ca într-un tablou votiv de mânăstire. Ștefan Cantacuzino citea cu noduri și când se poticnea ridica privirea spre boieri și spre tatăl său stolnicul. Când termină cu cititul, turcul, stăpân pe sine, înțelesese că rușinea lui de a duce la îndeplinire ordinul sultanului era mult mai mică decât a multora din divan. Ceea ce urmă a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lui crunte. - Nu putem face nici o presupunere despre soarta cuiva, i-am răspuns. Dovadă că frati-său, un om mult mai slab, a preferat spânzurătoarea... Iar mărturia lui din Ion pledează pentru înțelegere... - Da, știu, e frumos, dar... Codrin se poticni. \ - Vreau să spun, reluă el, că Ardealul e al nostru. Și că e presărat de martiri, de care voi, regățenii, nu știți nimic. - Aflăm de la voi, i-am răspuns. Povestiți-ne! - Asta și facem! Tata, la Brașov, s-a dus
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
acele zile verzi. Rămăsese deci poet... I-am spus că vreau să debutez în literatură și anume la Gândirea, și am scos manuscrisul din buzunar. - Îți place Gândirea ? - Da. - De ce? - Pentru că a publicat mari scriitori români, și... Și m-am poticnit. Eram neinformat în ce privește curentele și tendințele nu numai ale revistelor, ci și ale întregii literaturi. Nu mi se părea pe atunci important dacă un scriitor era ortodoxist, tradiționalist, ermetic, mesianic, suprarealist sau mistic... Totul era să fie bun. Și Nichifor
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
câteva cuvinte ce aveau de început sau de terminat. Nu-i răspundea nimeni. În curând se auzi primul ciocan, izbind în pana de lemn căptușită cu fier cu ajutorul căreia erau strânse cercurile pe partea umflată a butoiului, o rindea gemu poticnindu-se într-un nod de lemn și unul dintre ferăstraie, pus în mișcare de Esposito, se porni cu un zgomot asurzitor. Said, chemat când de unul, când de altul, le aducea doage sau le aprindea focurile de așchii, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Nu apucaseră încă pe cărarea pieptișă ce ducea către școala înălțată pe povârnișul colinei. Se chinuiau din greu, înaintând cu mare încetineală prin zăpadă, printre pietre, pe întinderea nesfârșită a podișului înalt și pustiu. Din când în când, calul se poticnea. Nu se auzea încă, dar se zăreau șuvițele de abur care-i țâșneau atunci pe nări. Era limpede că măcar unul din cei doi bărbați cunoștea bine locurile. Țineau drumul cel bun, deși de câteva ore era ascuns cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
făcu mai grea. - Hai, bucătare, spuse el, mai ai puțin. Mulatrul tremura, saliva începu să-i curgă din gură, în timp ce sudoarea îi țâșnea prin toți porii. Încercă să răsufle adânc, dar se opri. Apoi porni iar, făcu trei pași, se poticni. Piatra îi alunecă pe umăr, crestându-i-l adânc, și-i căzu la picioare. Pierzându-și echilibrul, bucătarul se prăbuși pe o parte. Cei care mergeau înainte se îmbulziră cât ai clipi în jurul lui, scoțând strigăte puternice. Cineva culese de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și, pironindu-și ochii cu hotărâre în ochii generalului, vorbi repede, sacadat: ― Știu, excelență... am aflat că divizia noastră, peste câteva zile, va pleca în altă parte... pe alt front... ― Exact, zise generalul nedumerit, mai ales văzând că Bologa se poticnește. ― Atunci, excelență, ― urmă locotenentul brusc, parcă întreruperea i-ar fi dat un imbold nou, ― atunci vă rog să-mi faceți favoarea de a mă lăsa pe mine aici... Ori, dacă aici nu se poate, atunci pe frontul italian... Generalul îl
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de soldați se năpustiră asupra trenului ce pufăia și se smucea cu înverșunare înainte de a se opri. Ochii lui Apostol însă alergau nerăbdători printre oameni, mereu de ici-colo, cercetând aproape cu frică până ce, cu o lucire de fericire nestăpânită, se poticniră. Pe peron, în același loc unde rămăsese, ca și cum vreme de patru săptămâni nici nu s-ar fi clintit de acolo, stătea Ilona, scormonind, cu priviri din ce un ce mai îngrijorate, prin toate vagoanele, pe rând, încît fața ei, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
brațul lui amorțit... Urcușul se isprăvi. Pârâul iar murmura alături, somnoros. Lui Apostol i se părea că merge de o veșnicie pe o cărare fără sfârșit și din nou îi răsări în creieri întrebarea: "Unde mergem?" Atunci preotul parcă se poticni și îndată prinse a se ruga cu glas mai fierbinte, cu vorbe mai grăbite. ― Am sosit? întrebă Bologa, neîndrăznind să ridice ochii. ― Fii tare, fiule, fii tare! bolborosi popa Constantin, plângător. Apoi Apostol simți iarbă sub tălpi. Și deodată picioarele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]