KorAP: Find »[drukola/base=prăvălie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...102 >

2,533 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

prețuit și, În același timp, să se evidențieze ca maestru al Artei medicale. Ai Încredere În mine, messer Alighieri, și Îngăduiește-i puținei mele științe să adauge un grăuncior la a dumitale, care e mai mare. Într-un ungher al prăvăliei se găsea un lădoi din lemn masiv, cu muchiile Întărite prin benzi metalice și Închisă printr-un lacăt de siguranță cu cheie dublă, aidoma celor de la sipetele celor mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
colegiul Studium-ului. — Care va să zică, membrii colegiului didactic au atâția bani? Secretarul ridică din umeri. — Unii dintre ei sunt celebri În breasla lor... Poate că de acolo scot mari câștiguri, ori poate că dispun de alte venituri. Messer Teofilo, de pildă, cu prăvălia lui, nu e sărac deloc, dacă e să ne gândim la cât costă doftoriile spițerilor ăstora blestemați... Dante ridică fruntea ca ars, făcând un pas spre secretar, care dădu Înapoi intimidat. Pe dată, Își aminti și el că priorul aparținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dată, Își aminti și el că priorul aparținea și el Artei spițerilor. Își mușcă limba blestemându-se singur, În timp ce Încerca să găsească un remediu la ceea ce spusese. Dar poetul se gândea la altceva. — Teofilo? Vrei să spui Teofilo Sprovieri, cu prăvălie la fântâna Morții? El e unul din membrii Studium-ului? Dintr-o dată, Îi revenise În minte chipul inteligent al spițerului, acum, Însă, Într-o altă lumină. Mai sinistră, dacă avea de a face cu acel butoi de ipocrizie de papă. Celălalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
studenți, după ce fuseseră acreditați la Comună și obținuseră licența. Mențineau raporturi cu școlile de pe lângă Santa Croce și Santa Maria Novella, dar nu depindeau de acestea sub nici un chip. Chiar și Teofilo Sprovieri, cu toate că, În majoritatea timpului, Își exercita arta În prăvălie, ținea În mod ocazional lecții de farmacie În mânăstirea Santa Maddalena. Cât despre căpitanul Veniero Marin, se știa că Îi frecventează pe ceilalți, dar nu reieșea de nicăieri că ar fi exercitat vreo activitate anume. Nu se cunoșteau sursele sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Escorta sa era nevoită să Își deschidă drum cu forța prin mulțimea de clerici, negustori, străjeri Înarmați și mai cu seamă cerșetori, care țipau scoțându-și la iveală mizeriile, și printre cete de copii care fugiseră de pe la meșteri sau din prăvăliile taților lor. Dinaintea unei prăvălii de stofe, proprietarul, rezemat cu brațele Încrucișate de ușorul ușii, părea să savureze spectacolul. — De ce naiba se chinuiește toată lumea asta și se agită În felul ăsta? Îl Întrebă poetul. Omul nu păru prea impresionat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Își deschidă drum cu forța prin mulțimea de clerici, negustori, străjeri Înarmați și mai cu seamă cerșetori, care țipau scoțându-și la iveală mizeriile, și printre cete de copii care fugiseră de pe la meșteri sau din prăvăliile taților lor. Dinaintea unei prăvălii de stofe, proprietarul, rezemat cu brațele Încrucișate de ușorul ușii, părea să savureze spectacolul. — De ce naiba se chinuiește toată lumea asta și se agită În felul ăsta? Îl Întrebă poetul. Omul nu păru prea impresionat de Însemnele lui și de oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ingurgitase, dar și a ceea ce vedea În jur, cu amintirea umilitoare a vizitelor sale precedente. Pe strada aceea, Îngustă și modestă, bătea adevărata inimă vie a Florenței, cu tejghelele ei de negustori, cu depozitele de mărfuri și, mai ales, cu prăvăliile celor mai mari cămătari din oraș. Nu era pentru prima oară când trecea unul din acele praguri. După moartea tatălui său, averea Alighierilor se subțiase odată cu prăbușirea valorilor funciare ale pământurilor care constituiau patrimoniul de familie. Veniturile se reduseseră la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
investiției, iar deasupra capului său prinseseră să dea târcoale corbii nenorocirii. De acum, era pentru el din ce În ce mai dificil să obțină un Împrumut, chiar recurgând la garanțiile fratelui său Francesco. Străbătu cu Încetineală o bucată de stradă, până ce se opri dinaintea prăvăliei lui messer Domenico, un mic schimbător de valută care, mulțumită asocierii sale cu marea familie Bardi, dispunea Întotdeauna de bani mulți. Nimeni n-ar fi zis că, Îndărătul intrării simple, din lemn, abia protejată de o fâșie roasă din bumbac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu umblatul pe mări. — Și totuși nu e marea scrinul tuturor bogățiilor? — Dacă e așa, atunci pentru mine scrinul acela a rămas bine Închis, iar acum sunt silit să caut pe uscat, replică celălalt, arătând cu un gest spre ușa prăvăliei din spatele său. Dante ar fi vrut să pătrundă dincolo de suprafața acelei veselii forțate. I se părea că venețianul ținea să Își subaprecieze În mod voit posibilitățile, pe când el zărise prea bine scânteierea de lăcomie din ochii lui messer Domenico. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
De unde altundeva decât din nebunie izvorăsc toate nefericirile noastre? Dar să fii aprins de iubire nu aș numi-o a fi o nebunie, decât pentru spiritele grosolane... Ah, da, ce-ți spuneam la cârciumă... Nu iubirea mă aduce la o prăvălie cămătărească, ci un demon mai sinistru, Îl Întrerupse Veniero izbucnind În râs. Jocul, messer Alighieri! adăugă de Îndată, văzându-i expresia perplexă. Și nenorocirile sale. Dante Încuviință, zâmbind la rândul său. Nu mă miră, dacă aceasta a cea de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
din obligațiile dumitale de cârmuire. Sau din altele, conchise Veniero cu o străfulgerare vicleană În ochi, pe care și-i Îndreptase spre ușa schimbătorului de valute. Dante Îl urmări cu privirea pe bărbatul care se Îndepărta, iar apoi intră În prăvălie cu pas hotărât. Proprietarul ședea la locul lui, Înapoia umilei tejghele din lemn ros, Încărcată de hârtii și de registre. Nu dădu să se ridice, mărginindu-se la un scurt semn din cap. Privirea Îi lunecă pe bocceaua stacojie, Înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de bazinul din piatră, cu efigia lui lugubră. O urmărise pe Antilia fără să ia seama pe unde umbla, concentrându-și Întreaga atenție ca să nu se lase descoperit. Abia acum Își dădea seama Încotro Îl purtase, căci zărea În depărtare prăvălia spițerului. Văzând-o cum Își Încetinește pașii, se opri. Pentru prima oară o zări uitându-se În jur, ca și când ar fi fost Îngrijorată că cineva i-ar fi putut iscodi mișcările. Din fericire, chiar În momentul acela trecea o căruță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
zări uitându-se În jur, ca și când ar fi fost Îngrijorată că cineva i-ar fi putut iscodi mișcările. Din fericire, chiar În momentul acela trecea o căruță Încărcată cu butoaie, ascunzându-l. Când vehiculul trecu mai departe, ea dispăruse În interiorul prăvăliei. Dante șovăia dacă să o urmeze, sau dacă să o aștepte să iasă, iar apoi să o supravegheze În continuare fără să se lase văzut. Hotărî să aștepte Înapoia unei coloane din galeria de pe colț, după ce alungase cu violență un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Unde e... — Antilia? Pe ea o cauți? Întrebă Teofilo pe un ton șiret. A fost pe aici nu demult. — Unde a plecat? Întrebă Dante Încurcat. Era sigur că nu o văzuse ieșind. Dar, În confuzia produsă de bătaie, ieșirea din prăvălie Îi scăpase din vedere. — A plecat, n-ai văzut-o? Am auzit zgomote de afară și mi s-a părut mai prudent să plece fără să bată la ochi. Cunoști condiția ei deosebită, riscurile... Poetul Încuviință din cap. Avea senzația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fixându-l. Spițerul părea să reflecteze asupra unui răspuns, ca și când ar fi vrut să măsoare cu precizie adevărul pe care voia să Îl introducă În propriile cuvinte, cu aceeași meticulozitate cu care calcula dozele amestecăturilor sale. Ceea ce toată lumea caută În prăvălia mea, zise În cele din urmă pe un ton enigmatic. Ceea ce caută toată lumea? — Toată lumea. Inclusiv domnia ta, messer Durante. Dante așteptă ca celălalt să mai adauge ceva. — Sensul alegoriei dumitale Îmi scapă, declară el apoi, văzându-l cum tăcea În continuare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Dar, cine știe, poate că pentru o femeie ocrotirea propriei frumuseți e o sursă supremă de durere... Dante continua să privească În jur. Nimic din ceea ce Îi spunea Teofilo nu i se părea de bun simț. Antilia se Îndreptase spre prăvălie Îndată după ce ascultase predica lui Bruno. — Deunăzi mi-ai spus că leacul dumitale e compus din cinci elemente. Chiar nu le cunoști? Spițerul avu o tresărire imperceptibilă. Ochii Îi fugiră instinctiv spre casa de fier, ca și când ar fi vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
din metal galben. Luă parcă temător acel obiect și i-l Întinse. Era un cerc din metal aurit, acoperit cu Încrustări subțiri, asemănătoare cu literele din alfabetul unei limbi necunoscute. Foarte asemănător cu inelul pe care poetul Îl văzuse În prăvălia lui messer Domenico. Cântări obiectul În palmă, după ce Îl observase cu luare aminte. — E ceea ce pare? — Da, messer Durante. E aur. Dante continua să sucească obiectul În mâini. Își ridică ochii. — De unde provine? — Poate că ar fi mai nimerit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
la loc. — Cercul de aur... mi-l poți Încredința pentru câtăva vreme? — Desigur, messer Alighieri, răspunse celălalt Întinzându-i-l. Crezi că poți descoperi de unde provine? Priorul nu răspunse. Mintea Îi era deja În altă parte, În timp ce se Îndepărta de prăvălie fără măcar să-l fi salutat pe spițer, cu o involuntară nepolitețe. Se simțea surescitat de dezvăluire și de noile perspective pe care aceasta le deschidea. Teofilo Îl urmă până În prag, fără să scoată nici el o vorbă. Apoi se grăbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fi salutat pe spițer, cu o involuntară nepolitețe. Se simțea surescitat de dezvăluire și de noile perspective pe care aceasta le deschidea. Teofilo Îl urmă până În prag, fără să scoată nici el o vorbă. Apoi se grăbi să Închidă ușa prăvăliei, după ce se asigurase că Dante se făcuse nevăzut. Un ușor foșnet În spatele lui Îl determină să se Întoarcă brusc. Unul dintre panourile din lemn ale mobilei aflate lângă perete se deschisese, scoțând la iveală o Încăpere. În dreptul ușiței Își făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de duzină de polițai, Înainte de ivirea zorilor. Le-ar fi ordonat mișeilor acelora să răscolească toate paturile, să se uite Îndărătul tuturor perdelelor. Dar simțea că pe femeie nu avea să o mai găsească. Așa cum i se Întâmplase și În prăvălia lui Teofilo, de unde dispăruse fără să lase nici o urmă. Se ridică anevoie, apucând-o spre portal. Se mai Întoarse o dată pentru a arunca o ultimă privire spre ferestre, iar apoi ieși În stradă. Dinaintea lui stătea un bărbat. Mușchii poetului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
din privirea lui Îl ferea de ridicol. Era frica. Ochii apăreau injectați de sânge, iar partea de chip vizibilă sub coif era de o paloare spectrală. — Vino repede. Încă un cadavru. — De cine e vorba? exclamă Dante. — Lângă Porta Romana, prăvălia meșterului Teofilo, spițerul. Poate că el e mortul. — Poate? Ce Înseamnă asta? — Trebuie să vezi cu ochii dumitale, Îți spun. E la fel ca data trecută. Dante făcu un gest de supărare. I se părea că retrăiește noaptea de la San

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu lănci care Îl așteptau la poartă. I se păru că surprinde o expresie alarmată și pe fețele soldaților. Garda ar fi trebuit să Îl escorteze, Însă Dante, care nu era Îngreunat de armură și de arme, ajunse primul la prăvălia lui Teofilo. Poarta era larg deschisă, străjuită de un singur polițai cu lancea pusă de-a curmezișul, pentru a-i ține la distanță pe curioșii ce Începuseră să se Înghesuie În preajmă. Omul se grăbi să se dea la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
verde. Pe jos se găsea doar un fragment de pergament ros de vreme, cu urme de culoare ce Își pierduse strălucirea. Restul unui desen sau al unei hărți. Era sigur că ar fi fost cu totul inutil să perchiziționeze minuțios prăvălia. Se reapucă să examineze singura foaie scrisă. — Ce Înseamnă asta, priorule? Îl auzi pe Bargello murmurând din spate. Omul Îi urmase circumspect toate mișcările și se străduia nevoie mare să citească cele câteva cuvinte. — Non in trigono nec in tetragono

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
prin Florența pe ascuns, care strălucea pe pielea unei femei. Trebuia să vorbească cu ea. Singur. Și, de data asta, fără să se lase trădat de vin. Dintr-o dată Îi reveni În minte misterioasa dispariție a Antiliei, chiar din acea prăvălie. Cine a descoperit crima? Îl Întrebă pe Bargello. — Au fost oamenii mei, răspunse celălalt cu un accent prostesc de mândrie În glas. Patrulau pe dinaintea porții și au auzit o vânzoleală suspectă Înăuntru. Au intrat Îndată... — Vânzoleală? Așadar, l-au prins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
prins pe vinovat asupra faptului? Unde e? Dante aproape că strigase. — Nu era nimeni Înăuntru. Dar asasinul trebuie că fugise de puțin timp, fiindcă trupul victimei Încă se zvârcolea În spasmele agoniei, mi s-a spus. — A fugit? Pe unde? Prăvălia are o singură ieșire, spre stradă. Cum de nu l-a văzut nimeni, dintre idioții ăștia blestemați? Îți spun că e o forță diavolească dincolo de toate astea! Poetul nu Îl mai asculta. Privirea lui străbătea Întreg localul, examinând din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]