517 matches
-
dativul nu este intrinsec posesivă, ci reprezintă o folosire existențială a lui esse, numele în dativ contribuind la localizarea subiectului. Bertolussi (1998: 74−79) analizează mai multe ipoteze legate de relația dintre esse și habere, și, pornind de la ideea că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, ajunge la concluzia că, istoric, habere a înlocuit structura esse + dativ, nu numai în structurile posesive, ci și în utilizările ca auxiliar. Situația verbelor a fi și a avea din limba italiană
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o folosire existențială a lui esse, numele în dativ contribuind la localizarea subiectului. Bertolussi (1998: 74−79) analizează mai multe ipoteze legate de relația dintre esse și habere, și, pornind de la ideea că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, ajunge la concluzia că, istoric, habere a înlocuit structura esse + dativ, nu numai în structurile posesive, ci și în utilizările ca auxiliar. Situația verbelor a fi și a avea din limba italiană este analizată de Moro (1998), care pune
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
T, pentru acuzativ, cu V), Moro (1998: 161-162) arată că structurile cu a fi (copulativ, în teoria autorului, dar situația este aceeași pentru toate tipurile de structuri cu a fi) sunt constituite din două DP legate printr-o relație de predicație și conțin o singură proiecție Agr, în timp ce structurile cu a avea conțin două argumente - subiectul propoziției reduse și subiectul extern, aflat în poziția SpecVP - și două proiecții Agr. Concret, această situație se manifestă în limba italiană (a) prin acordul constant
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
agentivă (posesivă) și conservă marca agentului din structura pasivă. În enunțurile finite, argumentul pacient controlează acordul verbului atât în construcția ergativă, cât și în cea pasivă. Structura ergativă provine din pasiv. Posesia alienabilă se exprimă prin locativ. Genitivul participă la predicații de localizare. Proprietăți cazuale neașteptate, prezente și în limbi precum turca și limbile dravidiene: toate cazurile sunt realizate prin postpoziții, cu excepția nominativului. Topică SOV. HITITĂ Limbă indo-europeană moartă, din ramura anatoliană. Vorbită în nordul și centrul Anatoliei, în mileniul II
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu lasă loc ființei, așa cum nu lasă loc identicului și diferitului. Unul sau Binele întrece în demnitate ființa, e Supra-Ființa, Principiul suprem. Abia cînd Unul e conceput în retragerea sa, cînd tautologia principială Unul care este Unu se deschide către predicația Unul este, abia atunci apare în chiar interiorul Unului plaja ființei, abia atunci se ivesc categoriile contrare, pluralitatea, posibilitatea ființărilor. în mistica ebraică, o linie care culminează cu doctrina lurianică a contracției (țimțum) susține că spațiul creației se ivește ca
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
spus ce e metaforă, ci trebuie precizat ce se numeste metaforă înlăuntrul unei concepții anume despre limba”. Sunt citate expresii ale diferiților autori, lingviști, dar mai ales logicieni și filosofi, care vorbesc despre contradicția logică pe care o comportă metaforă: „predicație contradictorie”, „identificare ilogica”, „incongruenta”, „loc al iraționalului”, „minciună” etc. Afirmația cea mai importantă este că nu se poate vorbi despre metaforă în termeni de adevărat și fals. Autorul consideră centrală noțiunea de „echivalentă vagă”. Aceasta e mai potrivită în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de o parte, metaforă lasă deschis câmpul interpretărilor și indivizii o percep diferit (când se spune despre cineva că e un leu, unii se pot gândi la ferocitate, alții la curaj, alții la maiestate etc.); pe de altă parte, domeniul predicațiilor despre un obiect anume este infinit; acest lucru duce inevitabil la o infinitate de analogii posibile. 1.2. Elemente de teoria traduceriitc "1.2. Elemente de teoria traducerii" Încercarea de comparare și evaluare a traducerilor oferite în limba română - și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
fiind considerate sintagme puternic marcate afectiv 1. Această particularitate este, în esență, strâns legată de comportamentul sintactic și semantic de tip special. Încărcăturii stilistice îi corespunde la nivel sintactic ordinea specială a constituenților în grupul nominal: informația nouă conținută de predicație este plasată într-o poziție care nu este cea prototipică (N1), o poziție de tematizare forte. Au existat foarte multe discuții cu privire la calitatea de centru de grup a primului sau a celui de-al doilea component și, implicit, în legătură cu modalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
-ne, dacă știi, exemple asemănătoare, precizând și sensul cu care le folosești. 1 Mai mult decât atât, s-a spus de cele mai multe ori despre elementul de pe prima poziție că presupune o caracterizare subiectivă a referentului și că este purtătorul unei predicații de calificare depreciativă cel mai adesea (apreciere ironică, blamare, insultă, injurie). Observația nu este pe deplin motivată, pentru că există în cadrul realizărilor tiparului zona aprecierilor valorizante, sfera bogată a compasiunii (bietul/săracul/sărmanul/nenorocitul/nefericitul de el), precum și posibilitatea descrierii unei
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
des folosite, așa că ar fi trebuit să fie avute în vedere. „Propoziții care să fie exprimate numai prin subiect nu există, în schimb, în limba română”, pentru că „așa-numitele propoziții „monomembre nominale”, de tipul: Toamnă!”, sunt, de fapt, „propoziții cu predicație (unde se poate spune că predicatul este exprimat numai prin intonație, un mijloc de expresie suprasegmental, redat în general în scris, în aceste situații, prin semnul exclamării)”. În consecință, „minimul necesar pentru existența unei propoziții” în limba română se dovedește
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
L-au uns mitropolit.); 3. a lua (Obraznic e numai cineva care se ia pe sine drept altcineva.). Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
3. a lua (Obraznic e numai cineva care se ia pe sine drept altcineva.). Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
se ia pe sine drept altcineva.). Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
Complementul predicativ al obiectului cere atât prezența verbului, cât și prezența celuilalt complement. „Complementul predicativ al obiectului este purtător el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat drept Doru.). Alături de numele predicativ, complementul
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
el însuși de predicație semantică, fie o predicație denominativă (L-au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat drept Doru.). Alături de numele predicativ, complementul predicativ al obiectului face parte din grupul de compliniri ale verbului de tip special, natura lor specială constând în
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
au botezat Doru.), fie o predicație categorizantă (L - au angajat mecanic.), predicații care privesc complementul, și nu subiectul. O situație specială are verbul contrafactiv a lua de / drept, care, în afara predicației categorizante (M -au luat drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat drept Doru.). Alături de numele predicativ, complementul predicativ al obiectului face parte din grupul de compliniri ale verbului de tip special, natura lor specială constând în calitatea semantic - predicativă”. Deoarece predicația privește obiectul, a fost numit
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
drept profesor.), admite și o predicație de identificare (M - au luat drept Doru.). Alături de numele predicativ, complementul predicativ al obiectului face parte din grupul de compliniri ale verbului de tip special, natura lor specială constând în calitatea semantic - predicativă”. Deoarece predicația privește obiectul, a fost numit complement predicativ al obiectului. CAP. IV DUBLUL SUBORDONAT SIMULTAN ȘI VERBELE IMPERSONALE Subordonatul cu dublu regent simultan este o parte secundară de propoziție controversată, având doi regenți cu statut egal: regentul verbal și regentul nominal
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]