8,040 matches
-
de accidente din viața lui. Te-am sunat să-ți spun că m-a lovit un autobuz în Piața Romană și nu mi-ai răspuns la telefon, dar cum șoferul nu tăcea deloc, m-am prefăcut că vorbim. M-am prefăcut vreun sfert de oră, cel mai tare monolog. M-am simțit bine. Ți-am spus atunci tot ce nu reușesc să-ți spun vreodată. Mi-am imaginat și răspunsurile tale, așa cum am vrut. Ai fost înțelegător, te-ai oferit să
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mai departe. Lasă, băi, că-ți fac eu niște pătrățele cu carioca, zice el. Că-mi dă linkuri XXL, că se mută la parter, că mă ia cu el la sală, dar să intru după cinci minute și să mă prefac că nu-l cunosc și așa mai departe, nu mă mai slăbea. E loc de pus berea, mă apăr eu. Văd, zice el. Că se poartă și așa, zice, dar că trebuie să mă rad în cap. Că la burtă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
tânăr spre telecomandă. Diego tace și, în locul lui, vocea grea îmi spune nu mai pot. La urechea mea, paharul de apă clipocește a nerăbdare. Ce o mai minți? Nimic, bunico, nici nu poate să vorbească bine. — Ei, nu poate, se preface. Și tic. Și tac. Și tic. Și tac, pentru că asta face moartea din oameni, îi tace și îi spânzură de gânduri. Și claxoanele Bucureștiului urlă la oameni, oamenii urlă la câini, bunica urlă la motan. Și zâmbește. Ai grijă de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
era o curățenie impecabilă și mirosea a vanilie. Muzica umplea tăcerea care se instalase între noi. Ceva instrumental, aproape terapeutic. Omul părea timid. Încercam să fiu atentă la drum, la peisajul pe care-l știam ca pe buzunarele mele. Mă prefăceam interesată de tot ce-mi apărea înainte. Dar profitam de fiecare viraj ca să-l privesc pe furiș. Și de fiecare dată mă minunam de trăsăturile lui frumoase. După câteva minute de tăcere am început să vorbim. I-am povestit de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
caiet. Se sună de ieșire. Îmi bag caietul în ghiozdan. Ușor, aproape cu tact. Scot apoi tricoul din bancă, trăgând cu coada ochiului la colegi, ca să văd dacă observă. Ia stai așa. Auzi, ce tricou e ăla? Care, ăsta? mă prefac eu nepăsător. A, e cu Del Piero. Mișto, nu? Pff, mișto, mișto. Nu mi-l dai mie la oră? Ha, ha. Ce vorbești? Și eu cu ce mă îmbrac? Ți-l dau pe-al meu. Nu pot, n-am cum
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
fie vouă la fel de la copiii voștri. Și iată că trecui fără să observ de la un subiect la altul și, cum este firesc, vom trece și la altele la fel de fierbinți. Să ne Întoarcem, deci, acasă. Sunt atâtea de făcut și de prefăcut acasă, că nici nu mai știi de unde să Începi și unde să le pui. Vreau să vă Întreb dacă vă place confortul? Cred că da și Încă la cele mai performante standarde. Atunci mă Întreb de ce nu lăsați tot românul
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
fața bătrânei o înfiora cu prezența ca o amenințare, gonind-o cât mai repede de-acolo Ochi ei încordați se obișnuiră cu întunericul. Ușorul gâlgâit ca de copil adiind din pieptul bătrânei îi dădu Cerboaicei încredințarea că bătrâna nu se prefăcea. Era o biată femeie puțintică la trup, obosită de viață, cu ochii, când te privea în față, ca niște mucuri de lumânare, gata să se stingă. Prindea viață în obraji și se înviora numai când își amintea și vorbea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
smulse din pământ, lăsându-se strivite de valul necontenit care venea din urmă, suspendat pentru o clipă în aer, într-un fel de buimacă măreție, apoi prăbușindu-se amenințător, peste corpurile lățite dinainte, epuizate de elanul vital, stâlcindu-le și prefăcându-le într-o pastă densă, scorțoasă, cornoasă, în care tălpile se năclăiau ca-ntr-o nădejde înșelată. Cerboaica ridică fruntea spre stele să treacă ultimul vad. Picioarele, zvelte și pline, ieșiră la iveală în toată lungimea lor albă și fragedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
una lângă alta, fără nici o slăbire, fără nici un răgaz. CAPITOLUL 2 După aceste semne și după altele, între ele s-a statornicit vălmășagul unui război mai rău și mai înverșunat decât cel al armatelor și generalilor. Pentru că era tăinuit și prefăcut. Pentru că soacra-i făcea toate voile, ca unui copil. O răsfăța, n-o punea la treabă, nu-i vorbea urât. De ce? Sau nu-i vorbea deloc. Zile și nopți întregi deloc, nici o vorbă. Sta trează lângă ea, dospind ca teascurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o buturugă putredă-n ploaie. Nu era însă proastă să se dea de gol. Își împietrea fața, încleșta fălcile și tăcea. Tăcea și-o lăsa să-și facă voile. Vedea bine cum o privesc toți cu ochii înfometați, dar se prefăcea că nu vede. S-o creadă proastă. Mai bine așa decât s-o sperie. Un amestec de patimă a răzbunării și slăbiciune o ținea țintuită lângă patul nurorii, privind-o cum n-o privise niciodată. Dacă ar fi putut ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
tăcea. Nu spunea nimic niciodată. Orice l-ai fi întrebat, dădea din cap, sau nu dădea nici din cap, își măcina fălcile când se uita în stradă sau la cine-i intra în și-i ieșea din crâșmă, și după ce prefăcea spirtul sanitar îl limpezea și-l trecea prin pâine arsă, dacă nu-l avea gata pregătit și împingea cana de tablă pe tejghea, în fața clientului, cobora capul sau ridica ziarul, aplecându-se-n scaun, până când nu i se mai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
era șeful? Iuda trădătorul, înconjurat de opulența mărinimiei gratuite și zadarnice, știind că burta nefericitului oraș flămând nu se alină cu un ceai. Îl strigă pe nume: Tudore! Privirile li se încrucișară. "Cerboaica!" strigă el. Dora-Tudora! Cerboaica! Inutil să se prefacă de ochii soacrei că nu-l recunoaște, să-i dea lui posibilitatea să se lase prins de șocul întâlnirii cu el, și să-l verifice dacă n-a uitat-o. Îl simți cum îl simțea și atunci cuprins de freamăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
el, și genele ei se zbătură într-un început de alarmă când îi văzu silueta înaltă ștergându-se prin dreptul geamurilor și dispărând. Știa bine că așa era. Un val de mândrie îi umflă pieptul. N-avea rost să se prefacă. Toate câte le plănuiește și le potrivește viața (dacă n-ar fi fost spaima cu rănitul pe câmp, n-ar fi fost întâlnirea lor de-acuma!) sunt plăcute și bune, lăsându-te în voia înțelesului tainic pe care-l are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
frecă la ochi. Rămase cu urechile țiuind, așteptând. Văzu cerul, gardul de la stradă, cu rouă pe el, scânteind în soare, parcă cineva ar fi presărat sticlă pisată, și-aceeași sticlă ar fi jucat și-n aer și s-ar fi prefăcut în liniște. Sprijini coatele în pământ, să se ridice, se săltă în capul oaselor și simți până și tăcerea casei, ca o ființă străină, prea mult hărțuită și care ajunsese la capătul așteptării. Urechile îi țiuiau, gata să plesnească. Neștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nimic? Primejdia oglindirii este totodată și cea a unei false mărturisiri, prin intermediul imaginilor reiterate dramatic, ceea ce ar putea duce, în exces, la refuz de sine, non-comunicare, vorbărie goală. Distan-ța pe care o implică oglindirea îl sperie uneori și atunci... se preface leneș sau ursuz sau gânditor. Se pierde în spațiu: Rogu-te politicos, nu sta în picioare, Suntem în lunca Trântorilor, a Marilor Leneși. (Un domn bine) În acest moment poezia încearcă să-și cucerească o dimensiune proprie: Și am spart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
copil cu numele fratelui ei mort, Toma. Da, striga cealaltă Marie luptându-se cu apa atât cât să-i dea voie să vorbească, e aici tatăl tău, e aici, ud leoarcă, înecat în lumină, cercuri verzi și roșii s-au prefăcut în corali, în smaragde, în lumină și rubine... Înecat în lumină... (Rondul de noapte) "Înecul în lumină" este simbolul unei încercări ratate de suprimare a iluziei. Pecetluiește pervertirea duratei interioare. Liniaritatea ei se închide, fără speranță, în cerc. Ion Pop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mai tare) Viața mea a fost o grotă, beciul unei închisori. Lumina rară se cernea printre gratii... (Trântorul) Dar ei cu toții uită că uneori și apa și aerul pot fi neînchipuit de grele, că și apa și aerul se pot preface în lespezi și pot apăsa, ca și țărâna, umerii și pieptul celui dus... (Rondul de noapte) Propriul trup este o închisoare pe viață. Iar clipa morții nu eliberează, ci pecetluiește, cu și mai multe lacăte, această închisoare: Am auzit despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în egală măsură, dar fără a le identifica: După toate simptomele, pari a fi noul oaspe al lui Oreste. Semănați ca și cum existențele voastre ar fi gemene; un râs caracteristic vă flutură pe buze, un râs tăcut, care s-ar putea preface în fulger, în țipăt. (Râsul tăcut) Râsul tăcut este, deci, și un mijloc de cunoaștere, dar unul fals, pentru că toate adevărurile lui Emil Botta sunt false: Pane, Sâmbotine, sunt în posesia unui fals adevăr: semănăm leit unii cu alții. Nebunia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nimic, aceasta este viziunea apocaliptică a poetului. Râsul tăcut, ca și vocea mută sunt atribute ale stării de umbră: Stau la umbră, domnule profesor, doar-doar umbra mă va asimila și pe mine. M-am săturat de substanță, vreau să mă prefac în umbră, tânjesc după starea de umbră. (Rîsul tăcut) Este o formă modernă a romanticului Sehnsucht nach dem Tode: Veveriță, îngân, simt că nu voi mai fi un venetic, un om fără iubire. Mântuirea e poate pe aici, primprejur. Iubesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
viului devine astfel poetică, imposibil de exprimat altfel decât oximoronic, amestecând viața și moartea, sublimul și grotescul, speranța și disperarea. Orice ai alege, alegi ambele variante existențiale, care se dovedesc a fi doar aparent ireconciliabile, într-o luptă care se preface că te-ar putea pierde. În realitate, te menține veșnic, agonic între viață și moarte, tristețe și bucurie, cuvânt și tăcere. Tăcerea nu este absența cuvântului, ci matca lui, leagănul în care acesta doarme pentru a prinde puteri. Absența este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
refacerea unui drum. Într-una din zile, el s-a hotărât să fugă. Cum drumul era pe o câmpie, trebuia înălțat. De menționat că rușii îi luaseră prizonieri pe români. Petrache s-a coborât de pe drum puțin mai în câmp, prefăcându-se că-și face nevoile. Dar cu ochii pe santinelele rusești. Când s-a întors rusul cu spatele, a și rupt-o la fugă, imediat a sărit unul după el și încă altul și tot așa. Rușii au început să
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
când a început toporul să pălească spre roșu, Lupu a început să o înjure pe Ioana: Mi-s morții mătii, Ioano! Unde-i apa din găleată? Că se topește toporul gospodarului. Și a pus mâna pe cleștele de tras focul, prefăcându-se că o bate pe ea, care a început să-și ceară iertare că a consumat apa. Busuioc a înșfăcat găleata goală și a zbughit-o la fugă prin ploaie și prin glod ca să nu o bată Lupu pe Ioana
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
sa. Acasă nu mai pomenise nimic de iubirea lui, iar cu alte persoane, nici nu avea de gând, s-ar fi făcut de râs. O anunțase totuși pe Letiția de cele petrecute În casa lor și o sfătuise să se prefacă și ea, că Între ei nu este nimic, măcar până va termina armata. Apoi vor putea să ia decizii singuri și să plece undeva În țară săși facă un rost. La rândul ei fata se sfătuise cu bunica. Aceasta râsese
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
nu mai putea decât să spere, că nu se vor trezi singure pe plajă În Întuneric. Tot frumos trebuie să fie, adăugase Andreea, dar parcă ar fi și mai frumos În trei, chiar patru... Mama o privise indulgent și se prefăcuse a căuta prin geantă. Andreea! nu mă face să aprind țigarea...zisese ea zâmbind abia perceptibil. Pe fereastra vagonului tot același peisaj de câmpie cu mici denivelări de teren. Uite că se schimbă peisajul, apar niște dealuri cu viță de
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
ar fi încoronat. * * * Cât a ținut bucuria mea, șaptesprezece ani, lângă o stea. Am râs, am dansat, m-am reprezentat, mi-am strivit semnele înainte de somn să nu mai adorm cu ele apăsată de vise. Puritatea dulce din copilărie am prefăcut-o fără să știe într-o lume secretă, atât de discretă, încât am trăit fără ispite, fără căinți, lăsate în margini de dorinți. Ritual așezat într-o altă lume a credinței mele. Aproape de cer am strâns amintiri inelate; în al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]