9,297 matches
-
scris cu aproape cinci sute de ani în urmă. Sentimentul că e gîndit aici și acum incită și melancolizează în același timp. Structura puterii apare ca paradoxală. Exigențele ei sînt contradictorii împărțite între necesitate logică și imperativ istoric. După împrejurări, principele trebuie să se comporte cu franchețe, dar să aibă capacitatea de a disimula, să fie generos și crud, moral și imoral, bun și rău, onest și viclean, darnic și lacom, prietenos și distant, iubit și temut, sfetnicii să-i spună
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cum a obținut principatul "prin crimă și nelegiuire" sau "prin favoarea concetățenilor". Etica are un conținut adecvat, nu e formulă înghețată, ea trebuie să fie mobilă și funcțională. Ce e imoral pentru omul de rînd, apare cu necesitate moral pentru principe. Forța principelui e numită virtu, ceea ce nu se confundă cu eticul în concepția machiavelică. Virtu înseamnă o energie extraordinară, un complex de calități: inițiativă, luciditate. vigoare fizică și psihică, îndrăzneală, puse în acțiune fără grija vreunei cenzuri morale, dacă acțiunea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
obținut principatul "prin crimă și nelegiuire" sau "prin favoarea concetățenilor". Etica are un conținut adecvat, nu e formulă înghețată, ea trebuie să fie mobilă și funcțională. Ce e imoral pentru omul de rînd, apare cu necesitate moral pentru principe. Forța principelui e numită virtu, ceea ce nu se confundă cu eticul în concepția machiavelică. Virtu înseamnă o energie extraordinară, un complex de calități: inițiativă, luciditate. vigoare fizică și psihică, îndrăzneală, puse în acțiune fără grija vreunei cenzuri morale, dacă acțiunea e necesară
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cu eticul în concepția machiavelică. Virtu înseamnă o energie extraordinară, un complex de calități: inițiativă, luciditate. vigoare fizică și psihică, îndrăzneală, puse în acțiune fără grija vreunei cenzuri morale, dacă acțiunea e necesară din rațiuni de stat. Virtu, în etica principelui, înseamnă voluntarism, însușirile personale sînt supuse, totuși, forței destinului care poate fi înfruntat măcar în parte, crede gînditorul. ideea e dezvoltată optimist într-un capitol al cărții, penultimul, însă, mai înainte, povestise cu regret spulberarea carierei lui Cesare Borgia, căruia
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Ahile să învețe ceea ce nu l-au putut învăța oamenii, sugerează dubla natură a celui care conduce prin lege (om) și forță (animal). Din bestiarul moralismului clasic, Machiavelli alege vulpea și leul, spre a sugera alegoric necesitatea ca în ființa principelui să se sintetizeze viclenia și forța. Tot după necesitate, el trebuie "să pară milos, credincios cuvîntului dat, omenos, integru, religios". Dacă nu are aceste însușiri, principele trebuie să facă în așa fel "să pară că le are". Nimic mai necesar
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
clasic, Machiavelli alege vulpea și leul, spre a sugera alegoric necesitatea ca în ființa principelui să se sintetizeze viclenia și forța. Tot după necesitate, el trebuie "să pară milos, credincios cuvîntului dat, omenos, integru, religios". Dacă nu are aceste însușiri, principele trebuie să facă în așa fel "să pară că le are". Nimic mai necesar însă, decît ultima dintre însușirile enumerate prin care poate cîștiga sufletul poporului. Mijloacele de coerciție să aibă și ele masca blîndeții ca să poată fi acceptate de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
că le are". Nimic mai necesar însă, decît ultima dintre însușirile enumerate prin care poate cîștiga sufletul poporului. Mijloacele de coerciție să aibă și ele masca blîndeții ca să poată fi acceptate de popor. Nimic de durată însă, fără vocația de principe, între "împrejurări favorabile, norocoase" și "însușirile personale", Machiavelli pune mereu accentul pe acestea din urmă. Prevalenta lor în strălucirea princiară, ca necesitate absolută, i-a iritat, nu o dată, pe regalii cititori ai Principelui, complexați de absența unor astfel de însușiri
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Nimic de durată însă, fără vocația de principe, între "împrejurări favorabile, norocoase" și "însușirile personale", Machiavelli pune mereu accentul pe acestea din urmă. Prevalenta lor în strălucirea princiară, ca necesitate absolută, i-a iritat, nu o dată, pe regalii cititori ai Principelui, complexați de absența unor astfel de însușiri și care nu aveau altă îndreptățire decît ereditatea sau cruzimea. Or, după Machiavelli, ereditatea nu dă merite și nici cruzimea nu aduce glorie. Dacă acest cod al comportamentului princiar s-ar fi rezumat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ambele căi se poate ajunge la același rezultat: autoritatea. Căile succesului nu sînt identice și nici, întotdeauna, conforme cu morala. Cel care guvernează "își poate atrage ura oamenilor, atît prin fapte bune cît și prin fapte rele". Și atunci: "un principe care vrea să-și păstreze statul este deseori nevoit să nu fie bun; deoarece atunci cînd poporul, armata sau nobilii, adică pătura socială de care socotești că ai nevoie pentru a te menține la putere, este coruptă, tu trebuie să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
din ce în ce mai frecvent realitate istorică tulburătoare, pe măsură ce înaintăm spre finele mileniului al doilea. Cel ce guvernează optează uneori cu fatalitate pentru soluții negative, netezindu-și singur și sigur calea eșecului, cel puțin moral. Pînă la exemple, introducerea acestui capitol e teorie. Principele "va fi disprețuit dacă se va arăta schimbăcios, ușuratic, fără energie, meschin, nehotărît". Va fi, dimpotrivă, prețuit dacă "își va da silința ca faptele lui să dovedească măreție, curaj, gravitate, forță". Așa va îndepărta pericolul conjurațiilor, întrucît "nu e ușor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
statului e cîștigarea simpatiei poporului. Mijloacele sînt numeroase, motivul e unul: asigurarea împotriva conspiratorilor. Sînt observații excelente de psihologie a puterii, a poporului și a conspiratorului, despre miza fiecăruia. O mostră: "... căci acela care conspiră crede întotdeauna că, omorîndu-l pe principe, va satisface poporul... deoarece acela care uneltește nu o poate face singur și nici nu poate să-și aleagă părtașii decît dintre aceia pe care îi vede nemulțumiți; dar de îndată ce ți-ai dezvăluit intențiile unuia care este nemulțumit, i-ai
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
el poate să nădăjduiască de a trage de aici orice profit." Acest veritabil studiu realist de psihologie a interesului în acțiunea umană, politică sau nu, individuală sau colectivă, deschide o perspectivă nouă din care s-ar reface cu profit lectura Principelui, cel puțin tot atît de mare ca acela pe care ni-l aduce lectura reînnoită a cărții lui Gustave Le Bon, Psihologia maselor, nici aceasta mai puțin crudă în adevărurile ei. Adevărului istoric și naturii umane datorăm aceste scheme. Lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nu scuză cruzimea gratuită, desfășurată fără necesitate, irațională. Să recitim o frază definitorie pentru concepția umanistului realist care a scris De principatibus, spre a convinge că machiavelismul nu e totuna cu gîndirea lui Machiavelli, că etica lui nu e "morala" principilor supuși determinismului istoric: "Desigur că nu putem considera drept un act de merit faptul de a-și ucide cetățenii, de a-și trăda prietenii, de a nu avea nici o credință, de a fi lipsit de milă și de religie, deoarece
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
recunoaște în subtext. Pagina în care se istorisește exterminarea elitei orașului e frapant asemănătoare cu drama provocată de cruzimea lui Alexandru Lăpușneanu în istoria românilor. Patosul ideilor lui Machiavelli sporește în încercarea de a stabili norme care să regleze raporturile principelui cu sfetnicii (XXII-XXIH) și în special cu secretarii lor. Profund interesat de recîștigarea poziției pierdute, Machiavelli e de părere că ne putem forma opinia despre "inteligența unui conducător de stat", cunoscînd oamenii pe care îi are în jurul lui: dacă aceștia
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fi un subiect extrem de generos pentru un astfel de specialist. Frazele florentinului, expurgate de exemplificări, devin maxime. Ele sînt prea numeroase spre a le propune aici, prea incitante ca să le neglijăm cu totul. Demnă de interes e, de exemplu, arta principelui de a-și regiza faima. Provoacă opozanții "să întreprindă o seamă de acțiuni contra lui, pentru ca el să aibă prilejul de a-i învinge și astfel să urce mai sus pe scara pe care chiar dușmanii lui i-au întins
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să întreprindă o seamă de acțiuni contra lui, pentru ca el să aibă prilejul de a-i învinge și astfel să urce mai sus pe scara pe care chiar dușmanii lui i-au întins-o. De aceea, mulți consideră că un principe înțelept trebuie, atunci cînd are prilejul, să întrețină cu viclenie o dușmănie oarecare îndreptată contra lui, pentru ca prin înfrîngerea ei să obțină o glorie și mai mare", întreținerea discordiei, de asemenea, îl va ajuta să stăpînească mai ușor, ca și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lui, pentru ca prin înfrîngerea ei să obțină o glorie și mai mare", întreținerea discordiei, de asemenea, îl va ajuta să stăpînească mai ușor, ca și alegerea aliaților care să-l apere "împotriva dușmanilor puternici și a supușilor suspecți". Șansele noului principe sînt după cum istoria contemporană n-o dezminte alături de cei care au prosperat în vechiul regim. Vom vedea scrie Machiavelli că-i este mult mai ușor unui principe să-și cîștige prietenia acelor oameni care erau mulțumiți de guvernarea trecută și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care să-l apere "împotriva dușmanilor puternici și a supușilor suspecți". Șansele noului principe sînt după cum istoria contemporană n-o dezminte alături de cei care au prosperat în vechiul regim. Vom vedea scrie Machiavelli că-i este mult mai ușor unui principe să-și cîștige prietenia acelor oameni care erau mulțumiți de guvernarea trecută și care, prin urmare îi erau dușmani, decît prietenia acelora care i-au devenit prieteni și l-au ajutat să ocupe principatul numai pentru că nu erau mulțumiți de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cîștige prietenia acelor oameni care erau mulțumiți de guvernarea trecută și care, prin urmare îi erau dușmani, decît prietenia acelora care i-au devenit prieteni și l-au ajutat să ocupe principatul numai pentru că nu erau mulțumiți de guvernarea anterioară" (Principele, XX). Acest ciudat, dar omenesc joc de interese există ab antiquo, după cum tot de atunci datează obiceiul celor ce conduc state, de a-și întări dominația prin sacrificarea unor miniștri, potolind astfel neliniștile mulțimii, întîmplări de acest fel, ca și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
vedere puterea cugetătorului de a pătrunde și de a prinde în maxime marile adevăruri ale istoriei universale, aceleași cu ale istoriei naționale. Înainte de toate, previne Machiavelli, în arta guvernării se cere prudență în decizii, în fapte și în alianțe. Un principe inteligent și prevăzător "nu trebuie să ia seama doar la dezordinile prezente, ci și la cele viitoare și pe acestea să le preîntîmpine folosind întreaga lui pricepere, căci dacă prevezi un lucru cu mult înainte este ușor să intervii; dacă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ea devine povară pentru purtătorul ei, om de rînd sau om de stat. Iar în secolul nostru se pare că omul de rînd, purtător al unei astfel de poveri, nu poate ajunge om de stat, cum, de altfel, nici autorul Principelui n-a ajuns. Precauția înseamnă, așadar, teoretic, puterea rațiunii de a prevedea efectul, finalitatea unor gesturi, alegînd soluția cea mai puțin rea ca fiind cea mai bună. Primejdia există potențial în toate situațiile, atît în acțiunile civile cît și în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
aminteam mai sus, l-au pasionat pe Machiavelli. Arta războiului și structura armatei sînt, după el, cheile rezistenței statului și condiții ale menținerii puterii, dacă cel care guvernează n-ar comite greșeli tactice. "Legile bune și armatele bune" sînt salvarea principelui, însă nu armate mercenare, care trădează ușor. Eroarea intră și ea în realitatea puterii ca abatere de la modelul de referință. Determinată uman de imprudență, eroarea nu poate fi înlăturată de fortuna, dar gravitatea consecințelor ei poate fi atenuată de o
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de prudență princiară. Dojenește și explică faptul că "odată săvîrșită o primă eroare [regele Ludovic] a fost nevoit să facă și altele la fel de grave", care i-au adus pierderi imense. Eroarea poate avea logica ei internă; prizonier al primei erori, principele e forțat s-o facă și pe a doua, și altele probabile. De aici o întreagă teorie a cauzelor pierderii puterii (Cap. XXIV). Lectura atentă a capitolului "Despre principatele eclesiastice" (asta însemnînd puterea papală, teocratică) descoperă o calculată detașare ironică
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sacre. Mimarea modestiei e mînuită, ca întotdeauna, cu semnificația contrară. Observația care urmează e mai mult decît analitică, e severă. Dojana e inutilă pentru că astfel de state "întemeiate fiind pe religie sînt atît de puternice și de așa natură, încît principii lor își păstrează puterea, oricare le-ar fi acțiunile și felul lor de viață. Aceștia sînt singurii principi care au state și nu le apără; au supuși și nu-i guvernează". Verdictul silogistic apare tăios ironic în raport cu tot restul cărții
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
e severă. Dojana e inutilă pentru că astfel de state "întemeiate fiind pe religie sînt atît de puternice și de așa natură, încît principii lor își păstrează puterea, oricare le-ar fi acțiunile și felul lor de viață. Aceștia sînt singurii principi care au state și nu le apără; au supuși și nu-i guvernează". Verdictul silogistic apare tăios ironic în raport cu tot restul cărții, care descrie un imens efort spre desăvîrșirea princiară: Deci numai aceste principate sînt sigure și fericite" ("sono sicuri
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]