564 matches
-
pare ciudat. N-am fost obișnuit cu asemenea lucruri. Cred că soluția cea mai bună ar fi să mă spînzurați. — Da, cazul dumitale este dintre cele mai interesante, rosti domnul Prentice cu Însuflețire, și adăugă, adoptînd un limbaj surprinzător de profan: Îmi dau seama că pentru dumneata viața asta e o porcărie. Noi, Însă, am fost nevoiți să ne adaptăm. — Ceea ce mă Îngrozește este gîndul că nu știu cum m-am adaptat la viața asta Înainte de a-mi fi pierdut memoria. Astăzi, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
asta la mine, în Tătărași. Ți-i atît de rău aici? Nu, Russ, dar am nevoie de cercurile mele. Tace, resemnat. S-a întîmplat că Tico n-a vrut și n-a vrut să pornească. Mașinația mașinii contra omului. Mai profan la șurubărit ca Rusalin doar Tano mai este. N-a putut face altceva decît să urce-n șaretă cu Șichy și să plece după un mecanic. Urmăresc sunetul potcoavelor lui Franz Marc, zgomotul pietrișului aruncat de copite. Se depărtează, calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
1966). Frapat de similitudinea sociologiei �savante� cu cea implicit? a actorilor sociali, Garfinkel a definit etnometodologia că pe ?tiin?a empiric? a metodelor prin care indivizii dau sens ac?iunilor lor cotidiene (1967). Revolu?ia etnometodologic? C�nd facem sociologie, profan? sau profesionist?, orice referire la �lumea real?�, chiar dac? prive?te evenimente fizice sau biologice, este o referire la activit??ile organizate ale vie?îi curente. �n consecin??, contrar lui Durkheim ale c?rui formul?ri arăt? c? principiul fundamental
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
Acum, la început de mileniu, crucea de lumină devine un simbol clar, elevat, sacru. 3. Poarta C.I. Giurescu T. Burckhardt Această formă de trecere ne invită în lumea misterului, a tainicului, a necunoscutului, iar sensul său simbolic este trecerea de la profan la sacru. De la porțile cele mai simple, realizate din doi stâlpi verticali și o bârnă orizontală din lemn, complexitatea compoziției sporește odată cu numărul de elemente din care este construită, ajungând până la porțile complexe, bogat ornamentate, din arta populară și culminează
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
clară a scopului vieții este marcată stilistic prin prezența interogațiilor, devenite un șir filozofic de problematizări. Tototdată, într-o primă ipostază, lumea de acum Anei Blandiana este o lume "a opozițiilor, a contradicțiilor, ordonate într-un lanț de antinomii: sacru profan, viață și moarte, senzație și conștiință pur impur. Fiecare element al dubletului enumerat ocupă, pentru scurt timp locul principal, în lumea poetei. Alternarea lor va duce la construirea unui univers sferic, în care sentimentele și trăirile se amestecă, până la confuzie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
exteriorității. În fapt, mai ales lumea Centurii de castitate pare a fi rodul unei transcrieri apocrife a diegezei biblice, în care hieroglifele originare, fie ele scene întregi ori personaje arhicunoscute, fie doar simboluri sau gesturi semnificative, sunt traduse într-un profan atrofiat, ce mai păstrează însă pregnant amintirea sacralității. Atitudinile hieratice își schimbă semnul, chiar pe măsură ce sunt descrise, devenind cópii grotești sau malefice ale celor originare, proiectate, așa cum sunt, pe un fel de ecran neoexpresionist, cu o imagistică în nuanțele întunecate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
era căruța de nebuni ce-ardea magnific" (Magia de tine, din Beggarland Poema inițierii (Falii 5), editate în 2004). Pe de altă parte, vocabule ale inițierii, ale accesului la o transcendență al cărei cod nu poate fi parcurs de orice profan. Doar inițiatului, desigur, îi este dăruită "din sorii altei lumi o scară/ ca sufletu'mi ce prin fântâni coboară/ să fie tânguire unui clopot" (Stelele umbrite, din Falii 2, Poema focului 1985). Întreaga creație a lui Liviu Pendefunda este plină
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
măsură./ Ascultați că vă grăește amorul prin a mea gură") nu le era străină o atitudine ce presupunea, după cum a observat G. Călinescu încă din Poezia realelor, "continua raportare a empiricului la metafizic", "alunecarea continuă și savantă între mistic și profan". Conjugarea în diferite proporții a celor două coordonate avea ca rezultat o paletă variată de trăiri și atitudini: și dorința nerușinată, "pohta" de carne, adică sexualitatea frustă, și metafizica erosului, spiritualizarea nevoii de femeie și împlinire; și plăcerea vânătorii ("Ochi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rămas sacre pentru adepții lor, au intrat în laicitatea dezbaterii. Ceea ce a introdus ipso facto în aceasta din urmă ideile paria care, atîta vreme cît domneau ideile Irecuzabile, rămîneau Intangibile. Astfel, sacrul a putut fi discutat și criticat public de către profan fără a fi fost invadat și devastat de profanare. Cu toate că era înscrisă încă de la origine în logica Renașterii, laicizarea a fost o consecință tardivă, rămasă de altfel incompletă în unele țări, și a fost nevoită să regreseze, în cursul acestui
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
de valorizare și de definire a sectoarelor activității sociale. Cele două sunt inseparabile: calificând lucrurile și oamenii, colectivul delimitează și ierarhizează lumea socială, generează diferențe în registrul faptelor și le transferă ca inegalități în registrul valorilor (așa cum arată separarea sacru/profan). Prolificitatea acestei abordări • Structuralismul și influențele sale Lévi-Strauss (născut în 1908) își înscrie direct antropologia în tradiția durkheimiană și maussiană care conținea germenele structuralismului. Cercetările sale legate de schimburile simbolice și de relațiile acestora cu schimburile materiale și economice au
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
290, 298-302. Rezistență, 100, 158, 195-196, 221. Risc, 74, 79, 118, 166, 168, 193, 214, 250-251. Rock, 71, 96, 113, 120, 297. Rural, 122, 171, 205, 231. Rutinizare, 12, 181-188, 193-195. S Sacrificiu, 29, 48, 73, 76, 175, 271. Sacru/profan, 42. Salonul refuzaților, 169, 188. Sărbătoare, 220. Schimb, 20, 24, 28-29, 42, 78, 86, 89, 92, 147, 152, 186, 192, 228-229, 246, 249, 296. Scriitor, 18, 33, 164, 178, 191, 283. Segmentare, 266, 305. Semnătură, 170, 177-178, 192, 251. Sens
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
cu adevărat". O dată cu laicizarea discursului mitic (nemaiînțeles ca adevăr, ci doar ca exemplu), logosul devine logica opusă poeticului ca adevărul falsului. De la Galilei și Descartes, deci odată cu oficializarea dualismului gîndirii occidentale: res extensa/vs /res cogitans și reducerea sacrului la profan, umanitatea a utilizat unicitatea semnului și nu ambiguitatea simbolului. Pentru etnologii și istoricii religiilor care au hrănit curentul antropologic actual, mitul nu este sinonim cu ficțiune, ci semnifică histoire vraie, esențială, exemplară. Mitul este povestirea unei creații din timpul fabulos
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
individ de liberul-arbitru, de simțul critic și de revoltă. Altar Imaginea altarului în vis trimite la sacrificiile pe care trebuie să le consimtă o persoană pentru a evolua, progresa și pentru a-și atinge obiectivele. Altarul stabilește o legătură între profan și sacru, între om și Dumnezeu. Visul, și situația la care se referă, conține deci o dimensiune spirituală manifestă sau ascunsă. Balanță Simbolistica balanței se stabilește pe mai multe axe, iar semnificație în vis depinde de experiențele trăite și de
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
a subiectului. Reprezentând o doua naștere, ritualurile inițiatice comportă uneori petrecerea unei perioade în pântecul simbolic (peșteră, scorbura unui copac) sau real (pântecul unui animal sacrificat sau al unei balene, ca pentru Iona sau Pinochio). Pântecul stabilește astfel trecerea de la profan la sacru și permite dezvoltarea spirituală. Dat fiind că și ele participă la această transformare, organele aflate în pântec au același simbolism. Unele prezintă totuși o încărcătură simbolică mai mare decât altele: - stomacul este asociat cu ideile de foame și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
plenitudinea și serenitatea, dar și abisul și teroarea. Pentru toate motivele evocate mai sus, marea are o valoare inițiatică și spirituală. Traversarea mării (Moise, Ulise), precum și înghițirea de către un pește uriaș (Iona, Pinocchio), teme legendare și universale, evocă trecerea de la profan la sacru, de la umbră la lumină și sunt o personificare a revelației celei de-a doua nașteri. Valurile simbolizează mișcarea perpetuă și ritmată. Ele arată capacitatea de adaptare, schimbarea («a fi pe val»), dar și instabilitatea. Mareea reia același simbolism
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
presupunerilor sale și să le numească "generalizări provizorii", dar naturalistul își adaptează mintea la noua situație, ghicind și el ca orice om obișnuit. Iar profanul nu este deloc surprins să audă că naturalistul merge pe ghicite, ca și el. Unui profan este posibil să i se pară un pic mai surprinzător faptul că și matematicianul merge pe ghicite. Rezultatul efortului creator al matematicianului este raționamentul demonstrativ, o demonstrație, dar demonstrația este descoperită printr-un raționament plauzibil, pe ghicite. Dacă așa stau
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
textelor și imaginilor este impusă și de epocă cercetată, care favorizează dialogul între literatura și artele plastice. Reprezentările scrise, pictate sau de altă natură, formează un ansamblu complex și polisemic 36. Imaginile se modernizează pe parcursul secolului, evoluând de la sacru la profan. Anne Higonnet [2002, p.304] consideră că există o anumită dinamică a schimbării tematice și de forma a arhetipurilor, legată de perioadele de criză ale secolului, una către anul 1860, cealaltă la sfârșitul secolului. Astfel, catre 1860 provocările lansate de către
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
burgheza scăldându-și fiica întruchipare a maternității, marchează declinul subiectelor religioase în arta), Liberté guidant le peuple de Delacroix (incarnare inegalabila a Marianei, femeia din popor care antrenează bărbații în revoluție). Ele se modernizează pe parcursul secolului, evoluând de la religios la profan (Judith de Gustav Klimt) [2002, p.335-339]. Nouă cultură a imaginilor și difuzarea lor transforma Fecioara Maria, actrițele, modistele, modelele pictorilor în idoli, mituri, vedete. Odată cu inventarea fotografiei, acest proces ia amploare. Publicitatea elaborează o nouă definiție a feminității, plecând
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ele multe și mărunte despre vitregia acelor vremuri.”150 Așezarea în cerc presupune un adevărat ritual, o inițiere pentru care se pregătesc cele șapte participante, numărul simbolizând perfecțiunea. Rugăciunile abandonate sugerează o rupere de elementul sacru și o orientare spre profan; în fața morții, personajele boccaccești nu-și descoperă evlavia sau pietismul Evului Mediu, ci omenescul și instinctualul, nevoia de a trăi cu intensitate viața. Ceea ce le leagă este comunicarea, posibilitatea de a dialoga, universul scriitorului italian nu stă sub semnul lui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 58. (trad. n.) 533 De altfel atitudinea scriitorului italian nu este una singulară, „batjocura și injuriile la adresa călugărilor cerșetori mișună în toată literatura”, Jakob Burckhardt, op. cit., p. 225. 145 deplasările frecvente din spațiul mânăstirilor în cel profan al orașelor, a dus la pervertirea unei trăiri religioase autentice și la frecvente abateri de la conduita morală firească pentru o persoană a cărei viață se așteaptă a fi închinată divinității. Păcatul cel mai imputat și mai des criticat în povestirile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
va revela și soțului, dacă acesta va accepta religia creștină, vine să confirme faptul că perfecțiunea morală a Ceciliei o ridicase din planul mundan, oferindu-i ca alternativă pentru desăvârșita urmare a îndemnului creștin, perceperea celestului, a sacrului camuflat în profan. Gestul ei, dar și al soțului care acceptase convertirea, este răsplătit cu încununarea divină, simbolică celor virtuoși, curați. Un înger le rostește solemn: „Cu trup curat și cuget ca de rouă/ Purtați-vă - le spuse el - cununa,/ Căci eu din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
poziției pe care să o ocupe: fie alegând binele, puritatea și virtutea, așadar ceea ce generic am denumit sfera angelicului, fie optând pentru trăirea plenară a vieții, cu toate deliciile ei, chiar dacă se încalcă frecvent normele morale și se cade în profan, în concupiscență și trădare a inocenței, sfera maleficului. Portretizând decăderea unei societăți, atât Giovanni Boccaccio cât și Geoffrey Chaucer, încearcă să-și facă mai scuzabile personajele negative, să le găsească mai puțin înfiorătoare, moral vorbind. Cine sunt aceste donne demonicate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
133, iar, la înmormântare, "după ce îngroapă un mort, apa ce o aveai în vadră, în casă, să o verși, căci acea apă e moartă, e apa morților".134 Dihotomia apa Sâmbetei / apa Duminicii amintește de antinomiile universale iad / rai, sacru / profan: "alături de apa sâmbetei (s. n. ), care se varsă în iad, apa duminicii (s. n. ) se varsă în rai".135 Apa sâmbetei este un element mitologic cu statut bine definit, apa Duminicii fiind elementul opozant: "Deosebită este apa Sâmbetei pe care se află
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în rituri, obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul este reamintirea unei ordini primordiale și universale, în sânul căreia omul își apare lui însuși ca un punct de intersecție a cerului și pământului, a vieții și morții."4 Dihotomia operațională sacru / profan asigură procesualitatea complexului categorial care învestește poetic mitul. Astfel, tălmăcind sensurile ascunse ale vieții tradiționale, mitul, în calitate de categorie poetică, reprezintă o structură operațională de imagini. Ca structură relațională, mitul redimensionează percepția asupra spațiului și a timpului, transformându-le în categorii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului mitic, primordial, și abolirea timpului profan este posibilă printr-un complex ritualic ce presupune o moarte și o înviere, ipostaziate simbolic de astrul solar. Cultul solar cel mai răspândit, care pune început unui nou ciclu calendaristic, este Sărbătoarea Crăciunului. Imaginea mitică, de semizeu, a bătrânului Crăciun
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]