604 matches
-
vestitor al izbînzilor vremii lui. Să te bați la Troia e fără sens astăzi, eroii sînt la cîmp, în uzine, în mine, în văzduh" (Misiunea scriitorului, în Cronicile optimistului, E.P.L., 1964, p. 349). Emil Iordache decelează cîteva postulate ale literaturii proletcultiste între care în prim-plan se află cel al insurecției maselor în cultură, unde cititorul "cere oglindirea vieții largi, pline, a vieții adevărate, în lupta pentru mai bine, pentru socialism" ( Ne scriu cititorii, "Flacăra", 1948, nr. 37, p. 12). Atașamentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
aflăm la începutul deceniului șapte, în care se afirmaseră răsunător și cu volume tineri „spărgători de gheață” ai realismului socialist, precum Fănuș Neagu, N. Velea sau D.R. Popescu, P. Dumitriu îi ignoră în antologia germană, în schimb inserează nume penibile, proletcultiste, precum Francisc Munteanu și altele, pe care le-am uitat deoarece nu am antologia respectivă la îndemână. Apoi, întrebat după revoluție, cu destulă reticență, de intervieveurii săi, dacă „mai știe ce s-a petrecut în proza română”, declară cu un
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dogmatism...” Am tăcut, toată lumea a întors capul spre întunecatul și amenințătorul personaj și acesta a spus uscat: - Luați cuvântul tovarășului Breban drept propiile mele concluzii!... S-a ridicat și a plecat întovărășit de suita sa, printre care Dumitru Ghișe, filozof proletcultist, dar, s-a dovedit atunci și în anii care vor veni (când va fi, pe rând, șeful secției c.c., apoi ministru adjunct la consiliul culturii și în urmă prorector la universitatea de partid „Ștefan Gheorghiu”Ă un „activist luminat
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
asta n-ar fi mare lucru), ci categorială. Fie-mi iertată referința pe care o voi face (pentru că nu sună nobil), dar ea se impune la atâta jale. Ambiția de a fi pe buzele maselor de cititori era o himeră proletcultistă. Visul oricărui poet, zicea pe-atunci Mihai Beniuc, ar trebui să fie acela de a avea "măcar un cântec" îngânat de toată lumea. Și, precum știți, poetul proletcultist nu miza pe un public educat, "decadent", ci pe unul viguros, încă pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
jale. Ambiția de a fi pe buzele maselor de cititori era o himeră proletcultistă. Visul oricărui poet, zicea pe-atunci Mihai Beniuc, ar trebui să fie acela de a avea "măcar un cântec" îngânat de toată lumea. Și, precum știți, poetul proletcultist nu miza pe un public educat, "decadent", ci pe unul viguros, încă pe pragul alfabetizării. Acestuia i-a și scris poeme. Iar arta acestor poeme s-a adecvat nu numai cerințelor de partid, ci și exigențelor de înțelegere ale acestui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cel care asigura condiția calității artistice și a corectitudinii (politice) a viziunii, a devenit, pentru propagandiștii de azi, postmodernismul. Distracția cea mai mare e să-i vezi pe postmoderniștii români, obligați la toleranță de concept, practicând inclemențe radicale, de tip proletcultist, și trăind dintr-un fel de refulată, dar actualizată, teorie a celor "două culturi". Numai că azi nu proletară și burgheză, ci postmodernă și modernă. România e o țară ce încă se chinuiește să intre în modernitate. Firește, asta nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lei, vânzătorul rupea o carte de patru lei în două. La șapte ani, citeam eu deja câte o jumătate de carte, mai greu era când citeam o "partea a doua", că nu prea înțelegeam nimic, era un fel de postmodernism proletcultist. Făceam economii la un moment dat și-l rugam pe vânzător (era unul bigam, cu o nevastă legitimă și una țiitoare, trăind amândouă pașnic sub același acoperiș și în același pat cu stăpânul) să nu mai rupă cărțile, cumpărând cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
că ai pus înverșunat în ghilimele. Nu sunt atât de înverșunat cât să-mi pierd uzul rațiunii. Generația '80 are, totuși, rolul ei cu adevărat important în istoria literaturii române. Dacă generația '60 a venit să reînnoade, peste obsedantul deceniu proletcultist, mai timid sau mai nonșalant, firul cu literatura interbelică, generația '80 a desăvârșit acest lucru și se află la apogeu după treizeci de ani, când douămiismul se naște în mari dureri. Le place sau nu unora sau altora, optzeciștii conduc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
colecția „Scrinul negru“ coordonată de Ion Vartic), readuc în atenție perso nalitatea unui scriitor contemporan de care s-a vorbit rar în anii din urmă, iar atunci mai mult în sens negativ. Există explicații pentru aceasta. Cine examinează azi fenomenul proletcultist, și o fac din ce în ce mai mulți, dă în presa timpului peste texte ale lui Paul Georgescu oripilante, cum ne apar acum, în care el milita, aprins și tenace, pentru o „literatură nouă“, „revoluționară“, „partinică“, „antiburgheză“ și „anticapitalistă“ („antiimperia listă“), însuflețită de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
mai mult, spre a răsuci butada celebră a lui E. Lovinescu. Încă student, așadar, aveam unele relații cu lumea literară a epocii, cu emisari ai acesteia, mai exact spus, cum erau foștii cursanți ai Școlii de Literatură „Mihai Eminescu“, instituția proletcultistă faimoasă. În general, acești foști cursanți ai Școlii de Literatură fuseseră plasați, după absolvire, prin redacții, prin edituri sau prin alte instituții culturale, dar erau și unii care hotă râseră să-și continue studiile la Filologie, devenindu-ne astfel colegi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
literară, a găsit în Utan un apărător niciodată dezmințit, într-un moment când acest grup începuse să fie atacat din mai multe direcții și chiar din interiorul redacției. Cei doi adjuncți ai lui Utan, un ideolog partinic și un prozator proletcultist, făceau tot timpul presiuni asupra lui pentru a ne retrage sprijinul, însoțindu-le cu reclamații la „foruri“, cu denunțuri calomnioase etc. Utan a rezistat cu toate că nu era o natură luptătoare. Îl crispau agresivitatea și grobianismul celor doi și odată, fără
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
risipind colecția imaginilor prefabricate și a reflexelor "leneșe", recalibrând opinii etc. Totuși, în biografia ultimilor ani eminescienii, ne încredința testamentar Petru Creția, vom găsi mereu "ceva adânc de aflat"". În acest sens, referirile la falsitatea tratării lui Eminescu în perioada proletcultistă ("răstălmăcit, falsificat") au prilejuit ulterior, cu bună dreptate, "reconstituirea canonului" eminescian. În această bătălie a jucat un rol important considerarea românismului eminescian, resimțit foarte puternic în Basarabia unde regăsirea lui Eminescu a echivalat cu "regăsirea ontologică" a culturii naționale și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tot felul de picanterii cu moș Diaconescu, Țepelea. Doar din aceste amănunte să fi fost construit cursul și Manolescu ar fi avut asigurată o frecvență mai mult decât mulțumitoare. Prima dată când am ajuns la cursul lui, tema era literatura proletcultistă. Am plecat de acolo cu un gust amar. Nu se datora lui Manolescu gustul ăsta. Cei care audiau m-au enervat. Râdeau inteligent și subțire la glumele lui Manolescu, pentru că doar se aflau între filologi, ce mama mă-sii! Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Un domn cu mustăți, venit tocmai de dincolo de Sânnicolau Mare, prezintă o adeverință de chirurg amator, deși pe cerere stă scris clar: „Absolvent liceu particular coregrafie și cânt“. „Du-te mata la Ministerul Sănătății“, îl sfătuiește președintele juriului, cunoscutul critic proletcultist și cu angajament temporar la Securitate Spânoiu. Asta n-ar fi nimic, că cer subvenții și persoane fără atestate de geniu de la Primărie, Fisc, ba chiar și fără diplome de la Școala Populară de Artă, dar de la 12 fix, în clădirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și străinătate, dar și slujbe sigure în diverse instituții și edituri sau posturi în redacții de ziare și reviste. Prețul plătit a fost, bineînțeles, subordonarea actului cultural de orice fel directivelor de partid. Foștii deținuți politici ce se doreau publicați, proletcultiștii ce simțeau că pierd teren, noile valuri de tineri scriitori, actorii, artiștii, muzicienii, dar și valurile de impostori, de mediocri și politruci sunt toți parte dintr-un proces ce va degenera în odiosul cult al lui Ceaușescu. Această generalizare a
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
s’a organizat cu aproape toate resoartele” dând ca merituos exemplu „...secția Culturală” care s-a și apucat mintenaș de treabă ținând „...2 șezători cu diferite teze din noua literatură”. Firește, prin „noua literatură” trebuia să se Înțeleagă acele Însăilări proletcultiste sau vagoanele cu hârțoage sovietice pe vârful cărora tronau „magistralele opere” ale lui Lenin sau Stalin. Cum „vrednicului” partid comunist Îi veneau idei prin reprezentanții lui de frunte, bine struniți de instructorii și activiștii ruși care Începuseră să roiască prin
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
de asemenea am avut o participație f. mare”. Ajungând și la bani, iată cum se prezentase situația: „(...) Decorurile ne’au costat 60.000 lei, bani Împrumutați iar 4.500 din donații”. Se pare că intrarea la aceste spectacole de kitsch proletcultist nu a fost gratuită de vreme ce responsabilul precizase că „După manifestările pe care le’am avut am restituit Împrumuturile și CDE a rămas cu aceste decoruri care constituie un prețios material folositor la alte manifestări”. Dacă va fi fost așa, atunci
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
bord lansat de Uniunea Sovietică la sfârșitul deceniului al șaselea al secolului trecut având ca scop demonstrarea viabilității sateliților artificiali. Cum de a ajuns sputnikul deranjant pentru cenzorii români, vom vedea În continuare. Mai precis, fusese vorba de o comedioară proletcultistă („Racheta lui Tudorică”) scrisă de J. Fulga și H. Nicolaide, cel mai sigur la comanda partidului, În care comiseseră câteva gafe eliminate de salariații Direcției Generale pentru Presă și Tipărituri (DGPT), nume aparent nevinovat sub care se ascundea sinistra cenzură
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
și de unde atîtea mîhniri/ și coborîri lente, firești, ușoare/ În alte vise orbite de fulgeri amare/ pe care le pierdem pe drum”. Cel mai sigur, Necula nu auzise de poemele romantice ce apăruseră atunci ca un răspuns clar dat literaturii proletcultiste promovate chiar și de Adrian Păunescu, care urla prin țară versuri de genul: „Iubim Conducătorul/ Demn și de bunăvoie”. Tot prin această sărmană revistă forfecată de neîndurătorul activist de partid, Își făcuse loc și un desen care i-a căzut
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Negrești); <<Debuturi și tradiții>> (Liceul <<Gheorghe Roșca Codreanu>> BÎrlad), cu articolul <<Raid de studii:: de C. Perju; <<Primii pași>> (Școala nr-1 BÎrlad)”. Atingânduși, cu conștiința durerii, măseaua dureroasă a politicii, cenzorul remarcase cu vădită indignare dar și cu profundă mâhnire proletcultistă și un alt „neajuns”: „Unele reviste școlare nu cuprindeau nici un material referitor la evenimentele deosebit de importante din viața politică a țării: Conferința Națională a PCR; semicentenarul UTC; aniversarea unui sfert de veac de la proclamarea Republicii”. Dar noroc cu atenția proverbială
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
studiile lui Martin Lings, descopăr un Shakespeare mult mai profund „contemporanul nostru“ decât În interpretarea - care mi se pare acum destul de schematică și reducționistă - a lui Jan Kott. După Iulius Cezar din primii ani de teatru, urmat de ciudata experiență proletcultistă de la Helsinki cu Măsură pentru măsură, trecând prin Cum vă place În versiunea În aer liber, printre copacii vii ai pădurii din Ardennes, mulți ani s-au scurs până am avut din nou ocazia să lucrez un Shakespeare. Dar când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
acum cu o multitudine de fire și amintiri, precum un "cordon ombilical", dar Bucureștiul acelor ani oferea mirajul a 20 de săli de teatru, operă, operetă, de concerte, a numeroase săli de expoziții și de cinema... Nu venise încă izolarea proletcultistă, așa că beneficiam din plin de prezența culturii occidentale, de turnee ale unor trupe străine prestigioase, concerte, de traduceri ale unor valoroase lucrări beletristice, istorice, filozofice, de artă, expoziții de înaltă ținută... De menționat că, dornic să "văd și să aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
ani ai Facultății de Filosofie (1974-1977). Contrar prejudecății populare, în Facultatea de Filosofie se făcea chiar filosofie. Profesorii noștri au studiat în Occidentul european și în SUA. Erau tineri (de 30-40 de ani), bucuroși că au putut să depășească handicapul proletcultist al perioadei lor de studenție și să se simtă colegi cu cei din Apus, să se integreze orientărilor contemporane. Facultatea avea patru secții: filosofie, sociologie, psihologie și pedagogie. În virtutea inerției imprimate în anii precedenți, noi continuam să lucrăm în două
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
care l-au avut profesor și care, cu patos și corectitudine parnasiană, îi recitau versurile. Orb, bătrânul poet vegeta acum în vila „Sonet”, peste drum de Bolta Rece. Encomiast prin excelență, poetul George Lesnea se acomodase destul de bine cu módele proletcultiste ale vremii. Adevăratul său succes rămâneau însă traducerile din poeții ruși. Ori de câte ori recita, la șezători, „Șalul negru” al lui Pușchin, era aplaudat frenetic. Transpunând în românește proză clasică rusă concomitent cu o poezie originală care se adresa copiilor, ferită și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
de literatură și critică literară din Kiseleff 10, I. Friduș (Iacobitz) era redactor șef la Iașul Nou. E sincer când, în biletul trimis lui Labiș, își recunoaște nonșalanța cu care pierde materialele trimise pentru publicare. În cel mai pur stil proletcultist, îi cere poetului să-i trimită altele în care să trateze despre „proiectul de Constituție, combaterea devierii de dreapta, numirea tovarășului Gheorghiu-Dej ca președinte al Consiliului de miniștri etc.”. Dacă G. Lesnea și alți poeți se pretau la astfel de
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]