1,502 matches
-
românilor, M. a avut în vedere demonstrarea tezelor fundamentale ale Școlii Ardelene - originea, continuitatea și unitatea poporului român, aducând și argumente lingvistice, toponimice, etnografice. Concepția raționalistă asupra istoriei îl deosebește de cronicari, fiind vizibilă în înlănțuirea cauzală a evenimentelor, înlăturarea providenței din determinismul istoric, folosirea exactă a izvoarelor, în caracterul demonstrativ și sensul militant al scrierii. Dar modul de expunere, stilul, tonul preponderent narativ aparțin încă vechii istoriografii. Cultivarea limbii române, necesitatea promovării acesteia ca instrument de cultură, trecerea la scrierea
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
seculare, născută prin declarația de autonomie a omului fără cer și lipsit de rădăcini, conduce la întrebarea: putem investi viața comunitară fără un orizont al transcendenței? Există polis fără mythos? Ne putem imagina istoria colectivă a umanității clădită în afara lucrării Providenței? Când H.-R. Patapievici declară că „Viu este Dumnezeu”, el nu afirmă doar un adevăr la nivel teoretic. La dispariția lui Dumnezeu din modernitate replica nu vine printr-o contradicție de tip dialectic, ci prin contrariere de natură retorică. Înarmat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ferm „fabulele” sau „născocirile” elinești pentru a proclama, după regulile univocității, un adevăr personal la granița dintre istorie și eternitate - nu puteau citi istoria umanității decât în lumina proclamației apostolice despre moartea și învierea lui Iisus Hristos. Conceptul stoic de providență nu era suficient în acest sens. Pentru orice creștin, întâlnirea cu Hristos se transformase într-o judecată de apoi a istoriei umanității și în apocalipsa unei biografii personale. Toată biografia creștinului capătă un sens din perspectiva botezului întru Hristos. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
specialist în istoria Bretaniei... Mai faimos, A.J. Toynbee (1889-1975) își publica între 1936 și 1954 monumentala operă (douăsprezece volume) de istorie a civilizației umane, modest intitulată: A Study of History. Scrisă din perspectiva europeanului care încă nu exclude o providență din succesiunea aparent neutră a culturilor și civilizațiilor, încercarea istoricului englez este simptomatică. Mai mult decât azimutul teologic al lui Toynbee, odiseea culturală parcursă de Mircea Eliade - și încununată de trilogia Istoria ideilor și credințelor religioase (1978-1984) - confirmă viziunea exprimată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
refuză și cunoașterea totalității lumii. În lupta disperată cu timpul, sintezele sunt imposibile, iar concluziile mereu pe jumătate caduce. F. Guizot (1787-1874), Leopold von Ranke (1795-1886) sau J.G. Droysen (1808-1884) nu mai puteau decât să spere a ghici intenția ascunsăa Providenței prin lectura istoriei umanității. G.W.F. Hegel (1770-1831) era singurul care afirma în mod categoric și categorial această posibilitate; istoria umanității (Weltgeschichte) rămânea pentru el o istorie a mântuirii în măsura în care filozofia dialectică devenea regina științelor. Ruina ideologiilor care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istorică. Crezul naiv în progres profesat de Voltaire (1694-1778), Gibbon (1737-1794) sau Comte (1798-1857), iluziile hegelienilor sau convingerile materialiștilor marxiști au fost dezarmate de grotești evidențe statistice. Avansul spectaculos al cercetării istorice nu mai pretinde deloc astăzi să ia locul Providenței. Până și istoria Bisericii - a crezurilor și a sinoadelor ecumenice, cel puțin - a ajuns să fie scrisă fără „ipoteza Dumnezeu”. Foarte previzibil, specialiștii disciplinei au răspuns la excesul de generalizare printr-o erupție diluviană de studii bine focalizate. Astăzi, erudiții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este că va fi pe drept cuvânt și mai mult dumnezeu cel ce tămăduiește prin sine, imitând pe Dumnezeu, patimile celor ce pătimesc, din iubire față de oameni, și se înfățișează ca având aceeași putere a dragostei ca Dumnezeu, după analogia providenței Lui mântuitoare (traducere de Dumitru Stăniloae). Acceptând durerea în propriul trup, sfântul primește în inimă harul iubirii necondiționate pentru tot omul, fie bun sau rău. Atunci gura sfântului plouă cu binecuvântări, fără să-i deosebească pe cei drepți de cei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
într-un alt fragment paulin, Hristos apare drept Cel care, „bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogățiți” (II Corinteni 8, 9). În sfârșit, o privire filozofică poate întrevedea în Călătorul heruvimic refuzul înțelegerii Providenței prin prisma unui model cosmologic mecanicist sau determinist, cel pe care revoluțiile științifice ale veacului al XVII-lea l-au promovat, întărind ideologia „religiei naturale” și deismul antiteist. Angelus Silesius propune, pe urmele unui Grigorie de Nazianz sau Maxim Mărturisitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în tot feluri de chipuri, judecând lumea Sa, ici și colo, cum Îi place”1. Într-un comentariu al acestui fragment, Maxim Mărturisitorul afirmă că, întocmai ca „zvonul căderilor de apă” (simbol al iubirii divine), jocul exprimă „modurile și rațiunile providenței dumnezeiești referitoare la cele ce sunt”1. Jocul, înțeles ca figură prin excelență a ceea ce Părinții greci numeau prin oikonomia, destituie orice primat al dualismului epistemologic „subiect-obiect” și promovează un model hermeneutic extrem-contemporan, acela al indeterminării. Multiple consonanțe ivite din
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu. Păcatul personal se dovedește a fi un penibil proiect demiurgic, lansat pe contraatac, împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Practicile ascetice nu vor decât să sporească în noi aptitudinile muzicale care ne permit să fim în acord cu poemul simfonic al Providenței. Urcușul sufletului perfecționează acea acustică interioară în care sunetele lumii își regăsesc plinătatea și coerența fundamentală. Asceza creștină nu pune în practică un program al ambiției. Scopul ascezei nu este eroismul individualist, ci umilința. Nu satisfacția de sine ne orientează
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
căpătat o rană mortala și că greșelile sau ghinionul celuilalt partener m-ar putea împinge, pe mine, nevinovatul, la un nemeritat dezastru sau chiar la moarte. Mi se părea de aceea, că e la mijloc un soi de suspendare a Providenței, căci n-ar fi putut consfinți, în spiritu-i de echitate, o asemenea nedreptate strigătoare. Și reflectînd și mai adînc - în timp ce-l tot smuceam încolo și încoace în spațiul strîmt dintre balenă și vas, ca să nu-l las să fie strivit
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
obțină doar grația monarhului său. Prin gesturi exterioare, remarcă el în mod ironic, credinciosul crede că va putea să-și exprime respectul pentru poruncile divine fără a mai fi nevoit să le urmeze. El va lăsa în grija binevoitoare a Providenței să facă din el un om bun în loc să se străduiască să devină virtuos.16 Faptul că filosoful a fost supus pentru această scriere mustrării autorităților prusace ale vremii nu este câtuși de puțin surprinzător. În opoziție cu confesiunile și Bisericile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
1981, Înflăcărata Eglé, București, 1983; André Maurois, Cei trei Dumas, București, 1982; Honoré de Balzac, Adio, Massimilia Dom. Sarrosine. Secretele prințesei de Cadignon, București 1985; Henri de Regnier, Văpaia, 1988; Regine Andry, O fată singură, București, 1990; Al. Dumas, Mâna providenței, București, 1993; Pamfil Șeicaru, România în Marele Război, pref. Ion Gh. I. Brătianu, București, 1994 (în colaborare). T.V.
BUSNEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285962_a_287291]
-
pe Isus la uman, iar când trebuie să acorde un verdict asupra lucrărilor Lui dumnezeiești, le pun pe seama lui Beelzebul. Prin urmare, Îl coboară până la diavol, negând lucrările Duhului. „E ca și cum [fariseii] ar Îndrăzni să spună, văzând ordinea lumii și providența care orânduiește [lumea], că Însăși Creația este lucrarea lui Beelzebul, că soarele răsare ascultând de diavol și că datorită acestuia stelele se rotesc pe cer.” Atanasie Îi pune pe farisei În directa descendență a evreilor „din pustie”, idolatri, care-și
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
fost, fără îndoială, puse la contribuție. O coloratură specifică, în spiritul vremii, primesc idei cum ar fi misiunea pe care o are de îndeplinit fiecare națiune, alianța între popoare, menită a contracara alianțele despoților, destinul ca un reflex al legilor providenței, asimilarea dumnezeirii cu poporul, credința nezdruncinată în biruința revoluției. În planul ideologic al operei, aportul lui Bălcescu pare covârșitor: concepția privitoare la cele două feluri de „slobozenie”, cea „dinlăuntru” și cea „dinafară”, strânsa legătură dintre libertatea socială și cea națională
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
cromozom al meu! Cântă-i Înflorirea, acum două veacuri și jumătate, pe versanții muntelui Olimp, pe când caprele behăiau și pe jos cădeau măslinele. Cântă-i trecerea prin nouă generații, acumularea invizibilă În sângele poluat al familiei Stephanides. Și cântă cum Providența, deghizată Într-un masacru, a făcut ca gena să se Înalțe din nou, cum a zburat ca o sămânță până dincolo de mare, În America, unde a plutit prin ploile noastre industriale până când a căzut pe pământ, Împlântându-se În solul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mare valoare ce le-a făcut [Ioan Nenițescu, n.n.] în județ (...) au impus fiecărui român din orice localitate (...) să exprime înalta recunoștință și felicitare unui brav român care a știut să ridice națiunea română din provincia Dobrogea la nivelul ce providența I l-a destinat"2369. În continuarea telegramei se arăta că "astăzi, (...) județul nostru se mândrește cu două monumente istorice, unul pe muntele Hora care ne amintește de reanexarea Dobrogei la Patria Mamă, și monumentul nemuritorului voievod Mircea Basarab"2370
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
vânture dintr-o mână Într-alta În aer, cu zgomotul specific. Tribul izbucni În strigăte de recunoștință. În sfârșit, vor fi din nou puternici. S-a terminat cu mâncatul de fructe putrede din „Copacul Încercării“. Pentru cei din tribul Karen, providența Îl adusese pe Rupert acolo. Avea pachetul de cărți, „Marile Scrieri“, sprâncenele oblice. Ani la rând această rămășiță a tribului Karen căutase semnele. Îi studiaseră pe toți străinii ajunși În Nyaung Shwe, unde, cu mai mult de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
la devotamentul nostru. Fără îndoială, patriotismul ne impune fiecăruia dintre noi datorii felurite. Dar să-mi fie îngăduit un sfat: să nu ne propunem niciodată ca scop al vieții noastre sufletești salvarea patriei. Să lăsăm misiunea aceasta conducătorilor ajutați de Providență. Noi putem face un lucru mai simplu și mai ușor: putem munci cât mai mult cu putință, cât mai bine cu putință și în munca noastră, în casa noastră, să ne învățăm a face economii și a cheltui așa cum e
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
faceți pe voie numai ca să-i liniștiți pe romani. Cu mâinile în șolduri, celălalt scutură din cap cu un aer de milă. — Cum poți să vorbești așa? Eu cred cu adevărat că trebuie să-i fim recunoscători Domnului nostru pentru Providența lui. Numai îmbrățișarea adevăratei credințe i-a ajutat pe cei ce mai rămăseseră din poporul nostru să obțină pacea și protecție din partea romanilor după războiul acela care ne-a adus numai nenorociri și să găsească adăpost pe meleagurile astea. Gualfard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Printre altele, își trăise copilăria într-un avanpost militar pe de Rin și avusese ca tovarăși de joacă mulți copii burgunzi, printre care și pe Chilperic, fiul lui Gundovek. Reflectând la perspectivele misiunii sale, nu putea să nu mulțumească divinei Providențe pentru că-i pusese în mâini o armă hotărâtoare cu care să influențeze întâmplările, pe care el ar fi trebuit să știe să o folosească la momentul potrivit. Audbert, căruia îi impusese să-și radă barba ca să fie mai greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de pe urma crizei lui Inisius fusese magnifică. Se mustră: mândria lui din totdeauna! Când se va elibera de ea? Adevărul era că Dumnezeu însuși, în atotputernicia sa, se folosise de ea. închizând ochii, scoase un suspin adânc de ușurare și mulțumi Providenței divine. 33 Adunați în jurul vetrei, în încăperea cea mai mare a singurei construcții din sat încă în picioare, Balamber și cei mai de încredere războinici ai săi erau aproape pe sfârșite cu cina. Bărbați cu chipuri dure, arse de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o expresie satisfăcută, pocni din degete: — Exact! Ai zis bine: timp și aliați! Și încă - s-o spunem și pe asta - de un dram bun de noroc! Sau, ca să zicem ca papa Leon al nostru, de ochiul binevoitor al divinei Providențe. Acum ascultă-mă bine: după cum știi, în Galii există multe forțe pe care, dacă le-am uni, ar fi posibil să adunăm la un loc o mare armată, capabilă să se opună hunilor. Miliții barbare, cele mai multe, dar legate de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pârâiaș ce curgea mai la vale: soldații cu gura uscată ce coborau să-și potolească setea urcau scuipând și curățându-și gura, înăcrită de gustul ei stricat. Ultimul asalt fusese cumplit, iar el se întreba prin ce plan binevoitor al Providenței divine i se îngăduise să rămână în viață, în timp ce ații căzuseră. Cum era, de pildă, Damatius, căruia o săgeată hună îi străpunsese gâtul. Sau cum era Dhuryodan, căzut doar cu puțin timp înainte, practic, sub ochii săi. Ajunsese pe colină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ani de zile...? Iar aceste lame de bărbierit „Gillette” plus apa de colonie franțuzească, de unde a apărut În casa voastră...? Cu lame indigene tușea dacă-și bărbierea mutra lui de câine dezgustător...? Oricum, totul se confiscă până ce vom deslega misterul providenței lor...! Am zis și, am terminat investigația...?” Suficient de timorată, Atena nu opuse rezistență, de fapt nici nu avea vreo șansă În fața celor cinci invadatori care În schimbul unei banale hârtii numită ProcesVerbal Îngrămădiră totul Într-o servietă gata pregătită iar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]