764 matches
-
Au fost trei zile stranii, care i-au pus la încercare tăria de caracter, fără altă companie decât duhoarea hoiturilor, ce dispăru doar când șacalii înfometați sfârșiră până și ultimul os; și atunci vulturii se pierdură în depărtare și o pustietate absolută puse stăpânire încă o dată pe masivul stâncos. În sfârșit, când se aștepta cel mai puțin, silueta subțire a tuaregului se profilă pe cer. — Metulem, metulem... - îl salută. Cum te simți? — Cât pe ce să înnebunesc. Unde ai fost? — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
locul, însă de aici nu reiese artificiul sentimentelor. „Aș vrea să se reție în această carte miraculoasă atmosfera de la Cavarna, pe care m- am căznit s-o redau cât mai bine. Spațiul imens care se întinde acolo în fața ta și pustietatea impresionantă. Noaptea nu auzeam decât zgomotul mării, al vreunei uși de la vreo magazie goală, bătută de vânt, și al șobolanilor care se jucau în pod.” <footnote Anton Holban, op. cit., p. 193 footnote> Holban consideră Ioana drept un poem în proză
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
are în față decât imensitatea gri a întinderilor de nisip. Află astfel un labirint cum nu-și imaginase nimeni până atunci. După ce i-au dezlegat lanțurile, a fost părăsit acolo unde, imediat, devine parte neînsemnată și neștiută a unor vaste pustietăți. Aș remarca în legătură cu aceste două labirinturi din povestirea lui Borges că ele comportă ceva neomenesc. Cel care se trezește în fața lor nu mai are la îndemână nici o soluție omenească, se vede deodată în fața propriei morți. Iar ceea ce se petrece după
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
unei apariții din senin. În fond, deșertul are de partea sa fatalitatea însăși. Când pune la încercare viața unui muritor, nu îngăduie o lungă așteptare și nu lasă nici o urmă. Nu știm de fapt ce s-a întâmplat acolo, în pustietate. Scriitorul ne spune că regele părăsit ar fi murit de foame și de sete. Însă imediat suspendă orice reflecție de acest fel și adaugă ceva atemporal: „Gloria să fie cu Cel care nu moare.“ Când deasupra deșertului se simte suflul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vagabondul care sa voit o vreme stăpân al lumii, fac până la urmă o experiență de acest gen. Ei ajung să întrevadă în chiar proximitatea lor - dacă nu cumva în ei înșiși - hăul ca atare. 5. În proximitatea miracolului: edificii și pustietăți După cum am văzut mai sus, cele trei labirinturi despre care vorbește Borges comportă ceva neomenesc. Faptul e vala bil nu doar cu privire la pustiul în care e părăsit regele trufaș, ci și la edificiile ridicate de oameni. Neomenescul lor le aduce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
zic mai mult, a spus Goebbels. — Sunt convins că părinții lui nu și-au dat seama că este un nume evreiesc, am zis eu. Probabil că pur și simplu le-a plăcut cum suna. Erau oameni modești și trăiau în pustietățile frontierei. Dacă ar fi știut că e un nume evreiesc sunt sigur că i-ar fi pus un altul mai american, ca de pildă George sau Stanley sau Fred. Peste două săptămâni „Cuvântarea de la Gettysburg“ s-a întors de la Hitler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
din tren, și Felix se simțea pierdut de sute de ani pe locuri în care orice urmă de civilizație fusese distrusă de mult de soare și de ierburi. Lanurile începură după câțiva kilometri să se întunece și se ivi o pustietate stearpă de colburi negre, cu o ușoară mălurire în depărtare. Caii nechezară. - Uite, colo, pe marginea pârâului, am o grădinărie, zisePascalopol, arătând cu biciușca. Nu se zărea însă nici un pârâu și nici măcar vreo salcie. Abia mai încolo, câțiva pomi rămuroși
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un Pompei de lut, imposibil de a fi gândit cu oameni într-însul, confundîndu-se cu pământul, părând o rană a lui, o mușuroire de furnici gigantice. Și cum totul părea pe acest orizont, lipsit de dimensiune, colosal, Felix avu intuiția pustietății scitice, învățate la școală. Aici nimic nu putea fi așezat într-un moment al istoriei, nici un monument, nici o formație a solului nu amintea vreun ev. Totul era rămas pe loc, în afara oricărei epoci, într-o absolută neistoricitate. Dacă înaintea trăsurii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
serii a venit repede ; dincolo de câmp, la depozit, zarva continua, dar mai slabă, oamenii mahalalei se trăgeau încet spre casele lor și, până să reușească birjarul să urnească trăsura, urmele nenorocirii rămăseseră înfipte doar în zid și în pământ. Întristătoarea pustietate a câmpului... în trăsură, zgâlțâit de frigurile emoției și oboselii, străbătând străzi ale orașului neatinse de bombe, am avut brusc senzația că simt cum se țese pe neobservate la loc păienjenișul care face lumea convenției și a iluziei. Ah, nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ciudat. Am deschis ochii și mi-am căutat ochelarii. Melissa, la lumina unor lumînări, În poziție lotus, Îngîna cu glas scăzut: „Infinită sînt, Om, Om, Om!“. Cea mai mare dorință a ei era să dispară vreme de trei ani În pustietatea unui munte Încărcat de vibrații spirituale, unde să recite de douăzeci și una de mii șase sute de ori pe zi „Infinită sînt, Om, Om, Om“. A renunțat la poziția yoga, ridicîndu-se cu o ușurință de care eu aș fi fost incapabil, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o lumină violetă (III, p. 252). Stăpânit de o iubire socotită de ceilalți drept monstruoasă, de vreme ce n-are măsură (III, p. 249, 251), Admetos împlinește astfel o posibilitate evocată doar retoric de personajul lui Euripide. În clipa când a realizat pustietatea casei și a vieții ce i-a mai rămas în absența soției, acesta se lamentase că a fost împiedicat de cei apropiați să moară. La autorul antic, Admetos nu poate atinge înălțimea morală a Alcestei, deși evoluează de la egoismul suveran
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
încerci mereu să tragi de funie - II 4). Prea obosită (II 1) și nehotărâtă (II 4) pentru a face ceva, prinsă între ziduri înăbușitoare, strâmte, întunecoase, ea își afirmă urâtul incurabil : Nu este niciun leac împotriva acestei plictiseli, acestei ostenite pustietăți (II 3). Agamemnon o găsește pradă unui rău nedefinit (Mi-e rău... inima bolnavă - II 6), aproape metafizic (O ține în mână un zeu și o strânge - II 6). El e frapat de aspectul nesănătos al soției sale (Totdeauna are
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
dacă se poate și mai mult”. Catastrofă patriotică a declanșat startul În competiția pentru funeraliile naționale: Este În joc proba trădării aproapelui Că partinica rezolvare a celor ce nu sunt cu noi, Sunt Împotriva noastră. Respirația s-a oprit În pustietatea unui blestem misterios. Tăcerea obeza devora metodic Și În timp, se desfasoara „Ospiciul groparilor”: „Au fost chemați groparii de gips la părăstas/ Cei ce mai sunt sechela pustiului imund/ Dar că o fiara franța În hâite s-au retras/ Să
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
un competitor. Aproape aceleași vorbe le-a folosit atunci despre Iulia. O lacrimă stingheră își face loc pe la colțul ochiului. Obrăznicătura lui mică și adorată. Copila lui! Geme surd. Ce s-o fi ales de rafinamentul și frumusețea ei prin pustietățile acelea? S-au ofilit, fără îndoială. Dacă n-ar fi fost atât de inconsecventă! — S-a mai văzut cum anumiți oameni au început să se cumin țească imediat ce au ajuns într-o situație dezonorantă, într-o lo cu ință sub
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
foarte arogant, atât de plin de el. Nu și acum. Acum geme, Împroșcând rafale de sânge prin rănile din cap, iar ochii lui galbeni și nefocalizați se chiorăsc În jur, Încercând disperați să deslușească și să găsească un sens În pustietatea, În bezna ce-l Înconjoară. Probabil că se simte singur. Acum Încearcă să vorbească. Oare ce-o Încerca să-mi spună? Ajutor. Poliția. Spital. Sau nu cumva ajutor, te rog, la spital? De fapt nu contează acel mic element de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
el Îl uram cel mai tare. Mă obișnuisem cu locuri de genul ăsta În munca mea. Începusem să nu-mi mai pese de ele. Dar nu aici. În locul ăsta n-aveai cum să nu-ți pese, să nu-i simți pustietatea scârboasă și omniprezentă, când te apropiai de el. Gardul ăla uriaș care-l Înconjura părea să se desfășoare pe toată lungimea golului urât format din cloacele de orașe, cartierele muncitorești, proprietăți industriale, fabrici și mine vechi, care se Întindeau Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
aripi ale fanteziei ca într-un templu, ca un enorm telescop. Mărimea lui aparentă și prestigiul țin de ansamblu. Toți munții moldovenești din preajma Bistriței sunt de o mică înălțime, căptușiți de păduri și brazi unde se întinde cămașa vegetației alpine. Pustietatea Ceahlăului și singurătatea lui nu are pereche decât dincolo în înfățișarea aspră a Călimanilor. Aburii Bistriței fac popas în pisc, învăluind Toaca și Panaghia; tot așa sufletul întregului popor din văi învăluie în taină tot ce-i legat de această
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
B Timp de hlamidă albă Divin, fremătând diafan, valuri spumegând de fulgi gingași coboară tresărind la fiecare adiere de vânt. Fundal ametist bătând în azuriu admirabil de iarnă mitică. Poezia flamandă izvorâtă din capodoperele scrijelate pe geam de către gerulmiracol stăpânește pustietățile albe. Copacii goi, definind trupuri pe timp de rugăciune, cu mâinile împlântate una în alta, poleite cu neaua grea și pufoasă, zac aruncați inutil pe stradă, fără identități. Timpul păru a se fi oprit. Nimeni și nimic nu pare a
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
viață mai e și asta... Încotro te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu picură atâta pustietate, că, simțindu-și sufletul împovărat, caporalul încremeni cu fața spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără să bage de seamă că pe cărarea cimitirului se apropia un ofițer. Își veni în fire de-abia când auzi pașii. Tresări și, întorcîndu-se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe medic. Acum aș fi fost fericită să aud până și pașii asistentei, dar se părea că ne abandonaseră cu toții, ca pe niște copii care fuseseră lăsați de capul lor, fără nici un adult prin preajmă, mă apropii de ghișeu, scrutez pustietatea în care este cufundat, în camera vecină se sparge un sunet surd, sfârâitul cafelei proaspete și un zvon de bârfe, mă apropii de ușa aproape închisă, ca să nu se spună că nu-și îndeplinesc obligațiile au lăsat-o un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acoperită de caiete, răsfoiesc paginile cu o curiozitate îngrozitoare, nu știu exact ce anume caut, ceva ce a devenit deodată foarte presant, toate sunt aproape goale, propoziții singuratice întemnițate în primele pagini, iar după ele, o singurătate albă, îngrijorătoare. Urmăresc pustietatea aceea încremenită în urma plecării ei, hainele împrăștiate pe covor, mâneci cu gurile deschise ca și când ar fi fost dezbrăcate exact în clipa aceea, purtând încă urma trupului ei, deodată mă cuprinde un dor nebun de ea, mă așez pe covor, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
oblic: — Lei parla italiano? - întrebă el. — Si, io parlo - răspunse înfricoșat Metodiu. Fața tuciurie, dar frumoasă a tătarului se încreți într-un zâmbet: — Bravo, signore, grăi el într-o italiană cursivă, mâhnitul meu suflet se bucură că întâlnește în aceste pustietăți un om de o aleasă educațiune a spiritului, iar urechii mele îi sunt plăcute zvonurile dulci ale unor cuvinte de viță nobilă, altele decât cele barbare. Cum, se miră Metodiu, matale știi italiana? — Precum vezi, răspunse tătarul. Tatăl meu, Hantătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poate ce caut pe-aici. Ducatele italiene trec printr-o grozavă criză economică, o ciumă, și cu toate că aveam pe diplomă „magna cum laudae”, nu m-am putut angaja la nici un duce. Așa că m-am întors acasă la vechile obiceiuri: prădez pustietățile și mă hrănesc cu visuri. Dacă drumul domniei-tale nu o ia prea pieziș față de al meu și dacă inima nu ți-e prea înfricoșată de arătările oamenilor mei, atunci rogu-te să-mi fii oaspete împreună cu tovarășul pe care dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
domn la voi? - întrebă creștinul. — Păi, dumnealui e - răspunse spătarul, arătând spre Barzovie. — Da? - făcu creștinul. Bag samă că matali îți place să umbli, dacă ai ajuns până aici. — Necazurile, frate creștin - răspunse Barzovie-Vodă. Dar dumneata ai ieșit vreodată din pustietatea asta? — Am fost o dată, acum doi ani, până la Cetatea Albă - răspunse Covaliov, luând alt pește la curățat. — De ce, dacă nu ți-e cu supărare? - întrebă Cosette. — Ca să-mi cumpăr câinili ista - zise creștinul - că alălalt murise și pe nevastă-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
boierul, jumătate eu. La zece palme câștig cinci galbâni. Nu e rău. Mi-am făcut și casă. — Și cât câștigi pe zi? — în zilele de târg scot până la cinșpe galbâni, dar sunt zile când nu trece nimeni. Câteodată, când e pustietate mare, trece boierul, i se face milă de mine și-mi trage el vreo două, să nu plec cu mâna goală. — Vodă s-a oprit? Da - răspunse Tănase - s-a oprit și-a dat de patru galbâni. Om de treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]