KorAP: Find »[drukola/base=răgușit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...48 >

1,185 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645

În vreun fel. Important era să păstrez distanța ce se cuvenea a fi păstrată. Dacă nu procedam astfel, precis mă desconsiderau colegii din punct de vedere profesional și n-avea rost să calc În străchini. Femeia vorbea Încet și parcă răgușit. Dar nu pentru ca era Încordată, ci pentru că așa era glasul ei. Cred că avea limba puțin cam scurtă. Îți lăsa impresia că morfolește o acadea, dar oricum, felul ei de a vorbi m-a făcut să mă simt mai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
două degete În zona celei de-a cincea coaste. Tashiro scînci, se răsuci și fu gata-gata să cadă. Sări iute În picioare, evitînd În ultima fracțiune de secundă ușa ce i se Închidea În nas. I-am mai auzit strigătul răgușit: — L-am urmărit! Am mers În urma șefului! Am coborît din mașină exact unde Începea panta. Banilor pe care i-am cheltuit cu Tashiro li se adăuga și bacșișul uriaș pe care l-am dat taximetristului pentru că eram amețit. Cum puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
unul căruia Îi face plăcere să aibă pieptul plin de decorații. Oare peste un minut va chicoti sau va ofta la telefon?... Dar, vai! Un sunet ciudat... scîrțîitul unei balamale... și un țipăt Îngrozit mi-a izbit auzul... o voce răgușită, consternată, cuprinsă de panică... Am pus receptorul În furcă. Deci era adevărat! Liniștea din jurul meu o confirma. Iarași strada Întunecată... Întunecată. Femeile plecate la cumpărături pentru masa de seară... Bineînțeles, și căruciorul și bicicleta argintie au pălit În Întuneric; navetiștii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

învârtea în jurul pieței. Îl vedeam toți, știam că nu mai avem cale de întoarcere, eram singuri în mijlocul pieței. Pe trotuare s-au adunat într-o jumătate de ceas mii de oameni. „Veniți cu noi! Veniți cu noi!” Strigam. Eram congestionați, răgușiți; strigam ca-ntr-un delir continuu. Călin s-a urcat pe o mașină „Veniți cu noi! Veniți cu noi!” Ei, Mihaela, și-atunci am văzut ce însemna lașitatea semenului meu. Între noi și ei nu erau decât patru metri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

sudului. - E de-acum primăvară! exclamă doamna Pavel. Se ridică veselă din fotoliu, și adăugând încă vreo câteva cuvinte de bucurie, plecă în curte, apoi ieși în dreptul porții și urmări cu privirea căruța cu calul slăbănog și mic, ascultând vocea răgușită a vestitorului care dormita pe capra căruței, legănându-și din când în când capul spre umeri sau în față, nehotărât ca anotimpul. - Pământ de flori! Pământ de flori! Și el păru să fie ultimul om al acelei după-amiezi, după care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atârnând ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născând o bucurie secretă. Câțiva trecători; apoi, pe caldarâmul micului bulevard se auziră strigând la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pământ de flori!... Pământ de flori!” Căruța înainta încet depărtându-se până ce zgomotul roților pe pietrele cubice ale caldarâmului nu se mai auziră. Era duminică; mâncai ceva pregătit de doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pământ de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub brâul roș. Începu să scâncească răgușit, stâns: — Faceți-vă o pomană, oameni buni... M-a apucat vătămătura... Și mă ține, mă arde, nici nu mai pot merge... Să mă duceți macar până la pod la Tupilați... —Bine, măi țigane, vorbi Băieșu. Suie în car. Este loc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ion Băieșu. Omul lăsă funia boilor. Cuțit n-avea. Numai un răsteu ținea în mâna stângă. Zvârli și răsteul și-și cuprinse cu dreapta pălăria lată. Se trase înapoi. Începu să urle prelung: —Săriți! Hoții! Ne omoară hoții!... Glasul lui răgușit, izbucnit din cumplită spaimă, se risipea în întinderile fânețelor, în cuprinsurile tăcute. Țiganii se zvârliră, dintr-un salt, asupră-i cu cuțitele. Băieșu se trase pe lângă boi, ridică pălăria, simți arsura unei tăieturi în brațul stâng. Răcnind, se trăgea iute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-o barbă rară, cu doi ochi rotunzi și spăimântați. Strigă răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și-l păli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a dus? Lasă-mă, dă-mi pace! ce ai cu mine? dă drumul! Zvârli mâna maică-sii; și deodată prinse a-și întinde hainele de pe dânsa. Năvăli în casă cu capu-nainte, izbindu-se cu fruntea de ușă, își scoase gemând răgușit o grimea albă, curată, o udă cu apă, trânti pe fundul de lemn cana de aramă, și-și înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua mohorâtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
podeț totuși mai întrebă o dată: —Bine, da’ de ce țipă așa?... Poate că trebuie doctor... Nu trebuie nimic! nu trebuie nimic!... țipă cu spaimă, cu ochii învăpăiați, Rifca. Lumea din uliță se împrăștiase încet-încet. Femeile vegheau tulburate la căpătâiul bolnavei. Urletele răgușite, urletele sălbatice care nu mai aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura arsă ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura arsă ca de fier roș abia pătrundeau răsuflări răgușite, pe când ochii aveau o sclipire fixă de nebunie. A doua zi dimineață Sanis, spăriat în cele din urmă, a dat fuga la doctor. Tânărul, vlăstar al neamului, subțirel, tras la obraz, cu privirile cercetătoare, intră zâmbind și începu a pune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
își scoaseră îndată cușmele din cap. Cuconu Jorj Avrămeanu, tânăr și voinic, cu fața bună și veselă, arsă de soare, sta cu mânile în buzunările pantalonilor și-i privea. Zâmbea. —Ei, moș Nastase, vorbi el cu glasul puțin tărăgănat și răgușit: ce mai veste poveste? Dă, cucoane Jor, ce veste? până acu-i bine... —Așa? zise boierul cu veselie sunându-și cheile în buzunările pantalonilor; și ce vânt te mână într-acoace? Cum de-ai lăsat coșerele singure?... Da’ nu le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai auzit de dumneata. Apoi ai s-auzi ș-ai să știi de-acu nainte. Vei fi vrednic, te-i împăca cu mine. Dacă nu, greu! - Să vezi cum umblă cuconu Nastratin după cai! strigă Faliboga, ridicând capul și râzând răgușit. L-am pândit eu din vârful muncelului, într-amurgul. Apoi cu noi nu se pune el, cuconu Nastratin. Eu îs mare hoț și știu sama la cai, și la toate. Tot intra herghelia lui pe moșia noastră... Boierul nostru găsea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
i-o întindea Faliboga. Sandu Faliboga se cinchi lângă foc și-și răsuci o țigară, apoi o aprinse și se sculă repede. Apoi eu mai trag o raită până în Valea Lupului și pe urmă mă întorc... grăi el cu glasu-i răgușit. Își desfăcu harapnicul și ieși cu țigara în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vitele lui, văzu pe Faliboga care sta călare lângă șuri și-l aștepta prin ploaie. Da’ aista ce mai vrea? mormăi el, și-și trase mai tare gluga pe ochi. Voi să treacă pe lângă vătaf, dar glasul lui aspru și răgușit îl opri. Ia stăi, măi flăcăule, stăi, unde mi te duci?... Niță simți botul calului lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga-i sură... Unde-ai fost? zise el scurt, și-l apucă de braț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la mine. Și spunei Ianei să vie încoace și s-aducă ulciorul cel cu vin... Repede, măi! nu umbla împiedicat! Auzi-tu-m-ai?... Grecușor se deslipi ca o umbră de lângă horn și ieși afară ca suflat de vânt. —Oameni buni! strigă Faliboga răgușit, arătându-și știrbăturile, eu acu am gust să fac cinste băitanului istuia... (Și bătu pe Lepădatu pe spate). Am avut noi ceva, da’ acu ne-am împăcat! nu-i așa, măi Lepădatule? Flăcăul nu zicea nimic. Da’ vorbește, măi omule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
noastră am avut meserie cu primejdie... adăogi mai încet vătaful zâmbind, cuprins parcă de-o mare plăcere. Mai băură vin: în lumina focului ochii lui Sandu sclipeau aprig. Cu ulcica în mână, se îndreptă din șele și începu a cânta răgușit: Hei, Iano și iar Iano... — Du-te, dragă, și-mi așterne La răscrucea uliții, La gârliciul pivniții — S-aud cepul scârțâind Și vin roșu zurăind... Îți aduci tu aminte, Iano? vorbi el c-o lumină ciudată pe față. Așa îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
altă parte: Of! ș-am iubit o copiliță Cu milă și cu credință Și pentru durerea me Mă dădui în crâșm-a be!... Băui azi și băui mâne, Băui patruzeci de zile... ........................... Băui prețul murgului N-aflai gustul vinului... Cu glasul răgușit și cu ochii arzători ațintiți asupra Ianei, Faliboga mai mult rostea trăgănat decât cânta. Bău iar cu sete o cană de vin, după aceea strigă cătră Niță Lepădatu: —Măi Niță, măi prietine! vezi tu pe muierea asta?... Eu cu dânsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
urletul cânelui; chemările-i înăbușite se stânseră în sunetele vijeliei. Dar Faliboga se întorcea la bordei pe Alba lui; și auzi prin noaptea viforoasă mugetele vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu să urle prin noapte răgușit: — Măi oameni buni, măi! n-auziți, măi! Îi veni un gând apoi; își smunci pușca din spate și slobozi de două ori. Detunăturile se amestecară cu clocotul viforniții. Iar se plecă, scurmând cu mânile, până ce, gâfâind cu desnădejde, simți tohoarca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îngrozite, fără să poată face o mișcare, îl văzu cum deslipește scara și o lasă în jos alăturea cu păretele. —Acuma am să văd eu ce cucoș s-a suit în podul grajdului... grăi vătaful c-o voce aspră și răgușită. Întăi pe el vreau eu să-l judec și să-i zbor capul. Măi, Năstasă! strigă el cu putere cătră haidăii din ogradă care dormeau prin șuri; măi Ilie, ia sculați repede și făceți-vă-ncoace!... Tremurând, mută și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vuiește în urechi singurătatea, îl strânge ca o ghiară pustia. E otrăvit și i-i greață; e strivit și nu mai poate. S-ar da cu fruntea înainte, ca să se mântuie toate - dar mai are încă îndărătnicie. —Hah! urlă el răgușit. Hahh! —Vai, Dumnezeule! Vai, Maică Precistă! Uitați-vă, lume, cât de urât face! —Hah! se îngrețoșează el, desfăcând blana Anei. Ana nu mai suferea, nici nu mai zâmbea. Și-a pus urechea la inima ei. Inima aceea, care bătuse pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
noi. Dintrodată dădu glas. Avea glas frumos. Îl pornise însă cu ceartă. Alei, Gogule, ce-ai făcut? Gogule maică, de-acu ne desparte Dunărea. Tu te duci și eu rămân. Tot nu vedeam pe Gogu. Am auzit numai o înjurătură răgușită. —Ce-am făcut? Hasta am făcut. Dacă-ți place, bine. Dacă nu-ți place... Acest răspuns, pe care nu-l pot da decât aproximativ și cu totul dezbrăcat de înfloriturile-i locale, avu darul să răsucească în loc pe Raruca. Parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]