1,124 matches
-
de la colț. Tanti Leana (cum îi spuneam cu respect) te întâmpina cu niște țâțe uriașe, frații Montgolfier ar fi fost mândri de ea. Te luau pe sus, albe, lăptoase, ca halatul comunist care le-acoperea pe trei sferturi. Sfertul ăla rămas ne sucea nouă mințile: am fi sărit cu toții pe el, l-am fi smuls din strânsoarea nemernică a uniformei de lucru și l-am fi supt pe îndelete, în ture, cu schimbul. Leana purta sutien, era obligată. Statul comunist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
maestrului tău de lupte, care Îți va spune ție să te Întorci. Oan-san zâmbi. - Ai văzut? spuse fetița. Așa se rezolvă lucrurile, iar oamenii zâmbesc. Noapte bună. - Noapte bună, murmură băiatul, parcă fără a pricepe Întru totul ce se Întâmplase. Rămas singur, ridică privirile și constată, surprins, că noaptea căzuse deja. Câtă vreme vorbise cu micuța Midori, i se păruse că ziua mai stăruie Încă undeva deasupra celor trei pagode suprapuse ale clădirii principale. Greșise. Se Îndreptă spre colțul din dreapta coridorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În spatele lui, schiță o lovitură falsă la gât și izbi la nivelul pântecului, cu aceeași forță dezlănțuită care sparse În bucăți armura, despicând, literalmente, În două partea de sus de partea de jos a corpului, și se opri În fața ultimului rămas. Totul durase cât o clipire. O străfulgerare În care un singur om din nouă reușise să scoată sabia. Spadasinul Genki Tachibana, câștigător a cel puțin douăzeci de dueluri În Edo, rămase Încremenit. Își reveni repede și spuse: - Ninja... Codul onoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
treziseră Încă, dar nici mult timp nu mai era până la ora când kata-urile de dimineață aveau să alunge stafiile nopții, deschizând calea de lumină și meditație spre o nouă zi. Ștefănel Încercă să aștepte ora cinci, pentru a-și lua rămas bun de la prietenii pe care și-i făcuse la Shaolin. Dar simțise că fiecare clipă pierdută În așteptare va fi greu de recuperat pe lungul drum care Îl aștepta. Avusese tot mai limpede sentimentul că o nenorocire se apropia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
au vreme să se ocupe decât cu politica înaltă. Desigur instituțiile noastre reprezentative și de control dau bune roade sub acest regim progresist de vreme ce finanțele ni se află într-o stare așa de - ca să întrebuințăm un calificativ favorit oficioșilor și rămas proverbial - așa de "strălucită". [ 13 martie 1880] [""LE NORD", ZIAR DE ÎNCREDERE... "] "Le Nord", ziar de încredere al Cancelariei rusești, scrie în primul Bruxelles următoarele: Alarmiștii n-au noroc. Cea din urmă invenție a lor n-a avut mai mult
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
mușca din carne omenească, liberalii noștri beau șampanie cu mironosițele de la caffe chantant pentru gloria și reușita armiei române. Cine să plătească cheltuiala? Patria, se înțelege. Pe când Basarabia se rupea de la sânul țării și oamenii cu lacrimi amare își luau "rămas bun" de la patria lor străveche pentru a nu mai auzi graiul strămoșilor lor și pentru a veșteji în umbra străinătății, pe atuncea asemenea liberalii puneau să intre oștirea în triumf în București și beau în sănătatea gloriei naționale. Cine plătește
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
să rămână ostatec, până când cardinalul va întări cele discutate până atunci. Dacă nu se va rezolva nimic, putea să-l țină în închisoare pe viață sau chiar să-i taie capul. „Ce mi-e mie de capul tău, sau de rămasul tău ?” i-a răspunsul domnul, care nu se încredea în promisiunile făcute de nobilii poloni, pentru că ele au mai fost făcute, dar n-au fost respectate. „Dar acum, îi spuse domnul starostelui, vreau să țin ceea ce este al meu, punându
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
1 Februarie 1942, după care la nevoe se va reînnoi. 6. Cercurile de Recrutare sunt rugate a comunica Inspectoratului la 15 și 30 ale fiecărei luni, felul cum au evreii repartizați, specificând numărul lor, unde au fost dați și disponibilul rămas. 7. Cercurile de Recrutare vor ridica la 15 Ianuarie 1942, evreii, dela autoritățile, instituțiile și întreprinderile care nu au primit până la acea dată, aprobarea de menținerea evreilor la lucru. Deasemenea se vor înapoia imediat la Cercul de Recrutare evreii ce
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
ști însă atunci cât de importante sunt. A doua zi contabila mi-a spus, cu oarecare invidie, cine erau aceia pe care tocmai îi cunoscusem. Duminică după-amiază, șirul de mașini a oprit la modesta mea poartă pentru a-și lua rămas bun de la fosta colegă de liceu, de la Teodora, acum persoană importantă de care nu se știe când vor avea nevoie! OASPEȚII DIN GERMANIA Sofia, fata lui tanti Maria și a lui nenea Culai, era măritată cu Werner, neamțul. Locuiau într
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de tandrețe În ochi. Spuneau că planul tău a fost descoperit. Ziceau de un „fiu blestemat”. Dante merse până la ea și o strânse de un braț. - Ești sigură? Așa au zis? Ea se eliberă din strânsoare, zbughind-o prin portic. Rămas singur, priorul Începu să reflecteze furibund. Așadar, Acquasparta era la curent cu conjurația de restaurare a dinastiei imperiale. Dar știa el oare și numele fiului blestemat? Poate că nu, având În vedere că se aștepta la o mărturisire din partea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
umbrită de relația cu o „doctoriță nimfomana”, Daria, care-l va invita la vila ei „pentru interminabile partide de amor”. Îra îi va naște un băiat, Serghei (viitor activist comunist în U.R.S.S.), numai că va muri la scurt timp. Rămas văduv, Tito îi va promite celeilalte că o va lua în căsătorie, ceea ce nu se va întâmpla. Băiatul născut și din această aventură, Josip Andirelov, vă pieri pe front în al doilea război mondial, ca ofițer de aviație al Armatei
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
complet acoperită de un văl gros de nori cenușii. Am auzit-o strigându-mă. M-am apropiat de ea. Am privit- o cu atenție. Figura și întreaga ei atitudine nu exprimau decât reproș. - De ce ai plecat fără să-ți iei rămas bun? îmi zise ea furioasă. - Pentru ca să suferim mai puțin amândoi. Despărțirile întotdeauna dor și lasă urme adânci în suflet. Nu poți să te joci cu sentimentele cuiva... - Poate asta e și părerea mea. - Atunci nu-mi mai face
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
vadă, ca să le și dau la lipit, că Lazăr vine întîi aici... V-aștept. Pîn' deseară, cînd vine cursa rapidă, nu prea am ce face. Bine, dacă ții neapărat surîde secretarul literar. M-aștepți aici, în birou, că termin repede. Rămas singur, după ce secretarul literar pleacă spre director, Mihai formează numărul de telefon al Doinei. În receptor se aude vocea calmă a Măriei Săteanu: Da, vă rog! Sărut mîinile! spune Mihai politicos. Mihai Vlădeanu vă deranjează... Bună ziua! vine prompt răspunsul femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
au consumat, te umilesc; altele, sfintele, se simt umilite; o parte, proastele, de lemn-Tănase tot timpul și, rar, al naibii de rar!, femeile cruciale ale vieții, te înnobilează, nu numai că te fac fericit, de la timidul "Bine te-am găsit!" pînă la rămasul bun din zori... Noroc! strigă și-și lipește paharul de buze, cu o mișcare lentă, de mare emoție, apoi, după ce soarbe puțin, desprinde un deget de pe pahar și-i pipăie un loc, în colțul buzei, unde este un semn... Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încă nu s-a îndurat să-și strice nurii, lăsînd un copil. Că așa, la întins pe pat, numai de dragul amorului, multe-s amatoare, slavă Domnului!, mai ales dacă și prin temperament... Ne vedem la spital conchide calm, ca un rămas bun, ieșind pe ușă. O noapte întreagă petrecută în scaune, cu bărbia în piept, ori cu fruntea pe mesele de restaurant, către care trebuie să te cocoșezi ca să poți atinge brațele puse unui peste altul, a lăsat urme adînci pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
întorcîndu-se, descuind un fișet ia și asta, pentru Aura zice, punînd pe masă o sticlă de whisky -, frumușica mea poate să bea și vin. De la mine, o iei direct, peste deal... Mai gîndește-te ce medicamente să iei, pentru Aura, poate... Rămas singur, lovit în spate de zgomotul viscolului, auzind pe sală scîrțîitul roții neunse, Radu are impresia că mintea i se tulbură. Soția lui, Aura, e acolo, în viscol. Abia acum începe să-l cuprindă desperarea... *** "Atîtea persoane cunoscute, apropiate mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fetei, surîzînd, îmbătat, de plăcerea cu care Cristina, deși chinuită, răscolită în întregime, știe să răspundă tot printr-o privire clară, deschisă. Păcat că mîine nu mai am ce cumpăra! spune Mihai încet, cu drag, înclinîndu-și privirea în semn de rămas bun. "Nu, își zice cînd ajunge în hol, în îmbulzeala celor ce intră și ies n-a fost cinstit ce-am făcut! În fond, e o fată simplă, absolventă de liceu comercial, puțin mai dezghețată, e drept, ajunsă aici..., nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
plece. Cristina își aruncă ochii spre el, cu capul întors brusc, speriată aproape, și-l privește lung, cu urma durerii lăsată să-i crească vizibil pe față: De data asta chiar că regret venirea mea aici! înclină privirea, ca un rămas bun și iese, fără să se grăbească, ci cu un pas cumpătat, domol, plin de siguranță însă, lăsînd în urma sa, pe chipul și în sufletul lui Mihai, dincolo de oboseala ce-l răpune, un mare și neliniștitor semn de întrebare. Radu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
doarmă, am anunțat, ridicându-mă În picioare. M-am uitat o clipă la cutiile de pizza și la dozele de bere. Sigur nu vrei să te ajut să strângi? — Ha, ha. Tom se ridică și el și ne Îmbrățișarăm de rămas bun. — Pe curând. Am condus până acasă, prin cap Învârtindu-mi-se imagini din filmele pe care le văzusem. Jane Greer și Robert Mitchum pe o plajă În Mexic, În lumina lunii, Rita Hayworth scoțându-și o mănușă lungă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
până la oprirea în dreptul peronului cu stâlpi de fier cu cercuri ornamentate, deasupra căruia, spre mijloc, lucea o tăblie albă cu litere albastre, purtând denumirea orașului municipal. Am coborât - potop de lume - și-n învălmășeala produsă abia putui să-mi iau rămas bun - o schițare de gest, ca o ultimă politețe - de la femeia care în mersul ei zvelt mă depăși în mulțimea ce umpluse peronul. Deci coborâse în orașul meu! N-am putut să-mi dau seama dacă a răspuns celor două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ridicate; se petrecea în el o nedumerire. Îl întrerupsei brusc, bătând din palme - știutul nostru consemn. - E timpul de culcare, Rex! El se ridică deodată, cu labele pe umerii mei, felul lui de a mă întâmpina și de-a-și lua rămas bun, apoi ieși în curte și intră în cușca pardosită cu paie și un țol anume ca să-i fie cald. - Doamna Pavel citește mai departe, la lumina veiozei de pe noptieră, Contele de Monte Cristo și zâmbește. 7. Intrasem în octombrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
începurăm toți să ne pregătim bagajele pentru coborâre; eram aproape de stație. Mărturisesc că am încercat, fără să știu de ce, o bucurie pentru faptul că ați coborât în aceeași gară cu mine, v-am și salutat, în compartiment fiind, ca de rămas bun, apoi pe peron - ați trecut pe lângă mine, dar nu m-ați observat. Nu mai avea nici o importanță. Oricum, împrejurarea că aveam să devin chiriașul mătușii dumneavoastră și că ne vom întâlni aici, nu-mi putea trece prin minte. - Vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
toți ai casei, în special de la Ana”. De ce “în special”? După amiază făcu cumpărături în oraș, noaptea dormi la mine, și a doua zi dimineața la orele 8, îl condusei la gară. Când trenul se urni, ne rostirăm din nou rămas bun, el de la geamul compartimentului său. Mă întorsei acasă, și îmbrăcat cum eram mă lungii pe divan. Trenul se afla acum în plinul câmpiei din sud și Ana îl va aștepta nerăbdătoare. „Cum spui că nu ți-ai dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Înapoiate În stare perfectă). Până la urmă, Însă, tot se lăsă cu bătaie. „Tu cât ai Împins, mă, de ți-a dat zece zile? Ce face tac’-tu, de unde are atâția bani? E chelner, măcelar, șef de alimentară?” Întrebă invidios un rămas. Cel agrăit răspunse ocolitor: „E pe pizda mă-tii, aia e, ce te fute grija?”. „Păi, mă fute, că eu n-am avut decât o hârtie de cincizeci și n-am căpătat nimic pe ea. Mai bine Îmi luam țigări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
patru picioare; pereții rămăseseră goi de tot, căci cuiva Îi dăduse prin minte gândul cel bun și mutase În altă Încăpere portretul zâmbitor al Marelui Conducător al Țării, ca să nu se apuce careva să Îndruge vrute și nevrute la vederea lui: În locul rămas gol, dar și În alte părți, atârnase ștergare țărănești țesute În casă, la război; scaunele așteptau cuminți, aliniate. Pe la șapte, din bucătărie Începură să iasă miresme de mâncăruri regești. Cele două neveste, chiar dacă nu vorbeau una cu alta, se Înțelegeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]