748 matches
-
și transfer emoțional și, când e cazul, printr-o redutabilă obiectivare realistă în abordarea moravurilor, ambianțelor și tipologiilor oferite de Italia zilelor noastre, portretizate incisiv și memorabil. Forța stilistică a autoarei rezidă în vizualizarea exactă, chirurgicală și totuși mereu în răspăr, a miilor de detalii fizice, anatomice sau de contrast ținând de mediul urban, provincial, felurite interioare și climate. Fapt e că naratorul-protagonist are oroare de previzibil, formalism și prefăcătorie, drept care le denunță ori de câte ori are ocazia, fie că e vorba de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
-ul din Marguerite Yourcenar care deschide volumul Plimbarea prin flăcări: "Acest om beat de refuz/ s-a aruncat în flăcări/ ca un amant în mijlocul patului"). Dar mai ales textele poetice propriu-zise, în care se exaltă adesea respingerea, atitudinea anti, în răspăr, în pofida ordinii prestabilite a lucrurilor de tot felul, inclusiv poetice. Sigur, această atitudine se revendică de la generația "Albatros", înainte de a putea părea apanajul uneia dintre direcțiile optzeciste, la care poetul se afiliază, la drept vorbind. Radu G. Țeposu a remarcat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
structural este justificată, cum se va vedea, nu doar de afinități (s)elective puternice, ci și de necesitatea acută a scriitorului de a miza constant pe o poetică a derogării de la tot ce înseamnă, în epocă, ideea de modă. În răspăr cu pseudo-lirismul oficial, de coloratură realist socialistă, dar și cu poezia șaizeciștilor, deja consacrați după debuturi de un succes considerabil la critică și la public (Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Constanța Buzea), Dan Laurențiu cultivă o poezie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tradiționalism demodat, aproape răsuflat. De fondul acesta vetust, de atmosfera și recuzita ce amintesc de multe ori de lirica trubadurescă ori, mai aproape de existența ei concretă, de "dimineața poeților" români, scriitorul uzitează tocmai dintr-un apăsat spirit de frondă. În răspărul, în pofida modelor pe care le traversează poezia contemporană lui, Horia Zilieru optează, perfect lucid, pentru resuscitarea unui fond cultural clasic și, prin urmare, cu mult mai sigur postat pe scara axiologică decât actualul. Într-un deceniu din secolul trecut al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui de viață din momentul faptelor, putem concluziona că el ar fi unul auster, specific inșilor cu vocație religioasă. În al doilea rînd, nu avem cum să neglijăm "identitatea" spirituală a lui Fortunado. Francmason declarat, el duce o existență în răspăr cu învățăturile creștine, cel puțin din perspectiva prezumtiv dogmatică a lui Montresor. E un "păgîn" în logica religioasă tradițională a Europei, iar naratorul nu devine astfel decît vocea unei multitudini de credincioși ultragiați de ocultismul "malefic" al amintitului Bufon. Vreau
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mari acumulări, autorului Țiganiadei demonstrându-i-se capacitatea uluitoare de a mânui registre stilistice și mecanisme parodice. Lecție indirectă despre cum nu trebuie să fie critica literară și, în ultimă instanță, despre relativitatea interpretării, notele de subsol ale epopeii în răspăr intimidează învățăcelul grăbit și îl avertizează despre pericolul inadecvării. Ion Heliade Rădulescu, Ion Creangă, Eminescu, Urmuz, Geo Dumitrescu, Ion D. Sîrbu sunt, la rândul lor, autori care nu-și au locul în clasificările simpliste: sunt diferiți de spiritul comun al
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
propunîndu-i să înlocuiască spectrul morții prin cel al îmbătrînirii. Odată încheiate cele două lecturi, suntem nevoiți să revenim la întrebarea de început: ce este dragostea? "Domeniul vieții în care experiența nu servește la nimic", ne lămurește naratorul Gabriel, cumva în răspăr. Dar își revine în clipa următoare: dragostea înseamnă să ai, "la fiecare întîlnire, impresia că debarci în zorii primei zile a lumii". El, bărbatul invadat de o femeie, una singură, suportă și cîștigă. Michel și Bruno nu reușesc să evite
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sa ființă, cum nu mai cunoscuse pînă atunci. Fizic și intelectual, Marc se îndrăgostește pentru prima dată, asumîndu-și riscuri pe care le evitase în aventurile sale anterioare. Un aer de Philippe Roth, dar cu mituri și tabuuri luate fin în răspăr și cu o subtilă psihologie desfășurată în elipse, ce întreține o atmosferă de suspans de cea mai bună calitate. Singura grijă majoră a profesorului pare a fi aceea de a-și ține aventurile departe de ochii neîngăduitori ai confraților universitari
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în contextul modernității românești și europene, carte pe care cea de față o completează. În cazul artelor plastice, decadentismul rămâne tot un atribut legat de un context bine precizat, identificat în cultura franceză cu romanele lui Huysmans, dintre care În răspăr (1884) constituie modelul exemplar și, din punctul de vedere al artelor plastice, cu saloanele rozacruceene ale lui Joséphin Péladan. În mod esențial, reperul principal rămâne unul literar și francez prin excluderea unor alte contexte. Pentru cultura română termenul de simbolism
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
oferă datele unei reconversii a naturalismului în estetica decadentă, reconversie care are semnificația mai profundă a unei mutații estetice. Inițial, scriitorul publică romane "zoliste" precum Surorile Vatard (1879) și Pe apa sâmbetei (1882), pentru ca în 1884 să-i apară În răspăr, roman întrebuințat ca port-drapel, model exemplar și manual al esteticii decadente. În același an apare un alt roman care cunoaște un succes aparte, deschizând o serie, romanul Viciul suprem al infatigabilului estet Joséphin Péladan, reprezentant al decadenței latine și a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
prin reverie și reflecție melancolică, abandonarea realului și a prezentului în favoarea visului, a fantasmelor, a mitului. Mai presus de toate, se află cultul artei, al artificiului estetic asociat ambiguităților sexuale, ca o contranatură, impersonat exemplar de către personajul huysmansian din În răspăr, Des Esseintes, pe care istoricul de artă îl socotește chiar "arhetipul"20 acestei ontologii estetice. Rapetti identifică și o disociere sub raport tematic a celor două curente, iar pentru decadentism "izolarea în pulsiunile morbide constituie subiectul principal al acestei literaturi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
circulație tema destructurării civilizației latine pe baza coruperii catolicismului. Péladan nu este singurul care conferă o accepție latinocentristă și europeană decadenței, cu epicentrul în cultura și civilizația franceză. Și Edward Lucie-Smith îl menționează pe Huysmans cu cele două romane, În răspăr și Liturghia neagră, ca punct de reper pentru decadentism în raport cu reperele simboliste Jean Moréas și Stephane Mallarmé, construcție perfect simetrică: un autor bas-étage care însă a marcat conceptual în istoria literaturii și unul de mainstream. Chiar dacă ne aflăm în domeniul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cheie subliniat și de arta poetică verlainiană. Corespondențele ce se stabilesc între diferitele arte ca în opera lui Wagner, spre exemplu, devin fundamentale pentru noua estetică. În acest sens, exercițiile de laborator decadent ale lui Des Esseintes, eroul din În răspăr, sunt în măsură să ofere o perspectivă asupra unei științe a simțurilor, investite și onorate ca facultăți cognitive, și presupune o căutare a acordului sublim dintre elementele unor regnuri și lumi diferite trecute prin filtrul simțurilor informate cultural. Des Esseintes
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o figură obsesivă a grației și a cruzimii, ci și prin aglomerarea decorativistă a detaliilor într-un amestec de arhitectură orientală și bizantină. Caracterizarea pe care i-o face Huysmans prin intermediul personajului său, estetul decadent Des Esseintes, în romanul În răspăr, dobândește semnificația unei încadrări de sensibilitate decadentă. Huysmans relevă caracterul "blasfemic" al operei lui Moreau și un sens secret al transcendenței prin violarea celor mai grave interdicții identificând sursa sublimului decadent, sinteză a romantismului cu spiritul sadian trecută prin filtrul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
calitățile sale soporifico-euforice. Beatrice, iubita ideală a lui Dante, era de altfel o femeie onestă, cu mulți copii, un loc comun al vieții echilibrate, menit unei gratificări celeste. Tabloul are un efect decadent în seria gesturilor à l'envers, în răspăr. Mântuirea este exclusă în cazul sinucigașilor, și cu toate acestea, prezența Sfântului Duh în chip de porumbel o asigură pe Sidall de mântuirea sa. Mai mult, Sfântul Duh este cel care așează în mâinile desfăcute ale Beatricei, aflată într-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pictorului pus în fața dificultăților unei sănătăți fragile, deteriorându-se tot mai mult pe măsură ce acuitatea sensibilității sale crește tot mai mult. Interesant acest autoportret și pentru meșa cu aspectul unei flame răzvrătite și înclinația capului, ce conferă chipului o atitudine de răspăr. Maladia intră în recuzita picturii decadent-simboliste, Munch sau Vrubel, Strindberg sau Nietzsche sunt reprezentativi pentru felul în care își consumă boala pe măsură ce sunt consumați de ea. Theodor Enescu găsește o filiație între un tablou precum Durerea (1905-1906) "care și prin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în cazul ilustrației de copertă, femeia are în dreptul pântecului o floare neagră, o floare tropicală care-i acoperă sexul, sau mai precis i se substituie. Coșmarul pe care-l are Des Esseintes, personajul emblematic al lui Huysmans din romanul În răspăr, relevă această substituție, această metamorfoză a sexului în floare, o floare carnivoră, o vagina dentata, expresie a bolii venerice, a sifilisului. Elementul angosant vine și din faptul că horticultura genitală păstrează nu doar speciile suave, ci mai degrabă pe cele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pulverizeze. Verlaine publica celebrul poem "Langueur" (Melancolie) în 1883, în revista Le Chat noir și ulterior în volumul Odinioară și altădată 375, poem considerat o artă poetică decadentă, reflectând aceeași stare de spirit ca și romanul lui J.K. Huysmans, În răspăr, apărut în 1884. Poetul nu face cunoscuta o zonă geografică precisă, imaginea delectabil-morbidă a declinului este interiorizată, o transpunere a unei trame istorice în economia intimă a spleen-ului. Romantismul aducea în prim plan eroii melancolici cărora Renașterea le conferea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
suprasarcină negativă printr-o accentuată morbiditate dublată de spectrul maladiei psihice care încifrează acum stările melancolice. Spleen-ul generează un exces de conștiință, o conștiință rea, care proiectează viziuni sumbre, ca în cazul lui Des Esseintes, estetul decadent din În Răspăr, sau la Franz von Stück, Lucifer (1890). Așezat pe ceea ce ar putea fi o piatră tombală, îngerul căzut, cu bărbia sprijinită în podul palmei, ne fixează cu o privire pătrunzătoare, dar care este în același timp o privire oarbă, privirea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se reflectă în interioritatea artistului. O importantă dimensiune decadentă o regăsim în felul în care pictorii, scriitorii sau colecționarii de artă aleg să-și decoreze interiorul casei, dacă nu să o și construiască. Una dintre temele romanului lui Huysmans, În răspăr (1884), este și această relație pe care personajul o întreține cu propria sa casă, transferând ceea ce ține de exterioritatea dezirabilă, călătoria, sau de o temporară dorință de recluziune austeră, chilia, în interiorul propriei sale locuințe, capabilă să suporte metamorfoza dorită. Des
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din 14/27 mai 1903, pp. 2-3. 41 Al Bogdan-Pitești, "Impression d'art. M. Vermont", în Revista orientală (Revue franco- roumaine) Anul I, nr. 1 mai 1896, p. 11. 42 Joh Reed, op. cit., p. 130. 43 J.-K. Huysmans, În răspăr, traducere de Raul Joil, prefață și tabel cronologic de Georgeta Horodincă, Editura Minerva, București, 1974, p. 67. 44 John Reed, op. cit., p. 133. 45 Edward Lucie-Smith, op. cit., p. 66. 46 Rodolphe Rapetti, op. cit., p. 42. 47 Marie Bengesco, "Le musée
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Gh. Vasile care în timpul ședinței a căutat să facă U.T.M.-ul de râs pentru a sustrage tinerii de la atenția prelucrării ședinței”. Avându-se în vedere „gravitatea” faptei lui Cârciu, aceea de a lua (pe bună dreptate!) organizația utemistă în răspăr, au urmat și consecințele pe care tov. Olaru le-a inserat cu mare satisfacție în documentul său: „...până la urmă a fost demascat de tinerii organizației și tot ei lau dat afară dela ședință, dându-le posibilitatea de a fi atenți
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
culise, iar autorii o masă de susținători sau, dimpotrivă, opozanți. Când ajungi să scrii cu precădere despre scriitori neluați în seamă, să vituperezi sistematic împotriva confraților, să devii "omul de casă" al unui editor, sau să te pronunți programatic în răspăr cu opinia cvasicomună de la bursa autorilor, numai din egocentrism ori din mania insolitării în peisaj, atunci ai murit ca evaluator estetic. În sfârșit, localismul, patima circumscrierii într-un areal limitat. Pro-vincialismul derivă adeseori din resemnare: conștient că nu poți izbândi
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
etica ei schematic-melioristă, altădată foarte "populară", îi va fi apărut lui Lovinescu drept o curajoasă tentativă de singularizare, pentru că se revendică de la acea distincție sufletească și de la o eleganță "retro" care compun farmecul discret al burgheziei de secol XIX, în răspăr cu "autenticismul" ori "naturalețea" contemporanilor (revizitarea trecutului teatralizează imaginea vieții). Așa se explică de ce a ales el să-și dramatizeze confesiunea/ "povestea", ca spectator-narator al propriei existențe, probabil și din convingerea că unica modalitate de a exprima eficient (adică: estetic
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mari și esențiale ipostaze ale existenței, nașterea, nunta, moartea, se întărește (confirmă) cu fiecare secvență ritualistică în parte ori simbol orientativ: scaldă, masă, colac, brad, etc. Niciodată nu se ajunge la monotonie în planul limbajului, al indisponibilității sufletești. Luarea „în „răspăr”, forma întoarsă, răsucită a unuia și aceluiași fapt de cultură, perpetuează și intensifică, în context nou, starea conflictuală, sporește virtuțile expresive, credibilitatea discursului etnologic. Să luăm ca ilustrare seria de secvențe repetitive care au apa ca materie primă și prin
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]