550 matches
-
din partea papistășimii pentru că oploșea pe toți boemii husiți persecutați ce pribegeau suferind pentru credința lor. Nu voi a călca această moștenire sfântă: toleranța și ospeția moldovenească. Cu o condiție, spune el, după ce face o pauză, cu vocea mai fermă, mai răspicată: să fie credincioși țării ce le-a deschis brațele și a cărei pâine o mănâncă! Să fie ajutați! încheie el și face câțiva pași șchiopătând. Șendreo, îi poruncește hatmanului, trei zile benchetuim! Nu! Două! Ajunge! Deci, vineri în zori, purcedem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
năvală, cu armele târâș după ei. "Vin turcii!!" Care-i porunca?!?! Ștefan, rătăcit, oftează, închide ochii câteva clipe... Când îi deschide, e alt om, stăpânit, cu sânge rece, hotărât. În timp ce-și trage pe cap cămașa de zale, poruncește răspicat: A sosit clipa! Caii!! Pornim spre Cetatea Albă!! Steagurile vitejilor, înainte!! După noi, în goană, "Oastea de curte"!! Și-apoi "Oastea cea mare"!! Șendreo!! Adunarea!! Sună adunarea!! Ai plecat?!?! întreabă el nerăbdător, privind după hatman care iese în goană. Tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oamenii. Nu vezi, soarele-i sus!?" "Caut un om", a răspuns el... Într-adevăr, nu-i ușor să-l găsești. Și mai greșești; te doare când ai crezut în el și afli că te-ai înșelat... Boier Stanciule, spune Ștefan răspicat, după ce își drege glasul, aș vrea să fiu bine înțeles. Nu oropsesc pe nimeni! Cei ce au umblat cu pâra la Înalta Poartă, cei ce au hiclenit, au săvârșit nedreptăți, au vândut țara boier sau neboier, indiferent cine erau au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în sânge!" Papa dădea din colț în colț... A spus că regretă, dar el a înțeles că "Ștefan este căpitanul general al regelui Mathias" și... Ceee?!?!... Căpitanul cui?!?! sare Ștefan ca opărit. Țamblac se scormonește după niște însemnări și citește răspicat: "...Capitaneo generale de re Ungariae chiamato Stephano voywoda Moldaviae" mi-a arătat Papa scrisorile lui Mateiaș în care-i cerea banii toți "...Ca să nu fie înjosită demnitatea mea regală"... scrie el. Mi-am notat, spune Țamblac răsfoind niște foi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tăcuți, înfricoșați:... Și se pomenește vorbind și glasul său e altul, îmblânzit și tare obosit: Bine... Mă învoiesc... Mă încred în voi... Tatarii-s aici, dar turcii, pe cale, sunt la două săptămâni de hotarele Moldovei.... Vă dau slobozenia! spune el răspicat și hotărârea îi este urmată de rumoare, voci, chiote. Îmi calc pe inimă, deși aiasta poate însemna osânda! Vă slobozesc pentru două săptămâni ca să vă cercetați vetrele! Jurați că vă întoarceți! Jurați! Două săptămâni, nici o zi mai mult! Jurați!? Jurăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai... Cum să zâmbească?... Nu-i a zâmbire... Rânjește"... Ștefan face câțiva pași, e alt om , nu mai privește pământul... Și, când deschide gura, cuvântul lui e limpede, hotărât, răspicat, dârz: Gata cu jălania! Am hotărât! Mergem înainte! Fie ce-o fi! Pe viață și pe moarte! Dumnezeu să ne ierte! Iată ce vom face! Și totuși, am avut noroc cu tatarii! Boierii, nedumeriți, se uită unii la alții. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fierb... și sfinția ta mă pune să dezleg cimilituri... Cum vine aiasta? "Nici biruit... nici biruitor?" Nu înțeleg? Ori, ori! Nu te juca cu inima mea, că șoarece nu-s... și nici pisică nu ești! Daniil zâmbește blând și glăsuiește răspicat: Află dar! Mahomed a venit în Moldova ca un zmău! Se va căra valvârtej, ca o jigodie răpciugoasă, cu ciuma și oastea lui Ștefan Vodă coadă biciuindu-l spre Dunăre! Spre Dunăre! Crezi?!?! strigă Ștefan uluit. Adevărat?!?! Chiar așa?!?! Chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
crește istoria românească." Lucian Blaga, Spațiul mioritic * " Într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină și mai curată icoană a sufletului său: cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic în mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care i se par că vin printr-însul de aiurea de mai sus. Și cu cât se vede această icoană mai limpede , cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
argumente aproape ofensatoare: „Suntem prea mici, prea neînsemnați, Marcel, îi spuneam, ca securitatea să se ocupe tocmai de noi! Are ea treburi mai importante!” Sau „Nici tu, nici eu nu am făcut un gest limpede, nu am spus un cuvânt răspicat; de ce ne-ar lua securitatea în vizor?” Degeaba! Toate raționamentele mi se sfărâmau neputincioase, lovindu-se de incasabila construcție a unui delir organizat. Dar și foarte colorat politic. Nu numai omul era bolnav, bolnav era și regimul. „Condamnarea la moarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Iorga o împlinire cutremurătoare : triumful oligofreniei. Atentatele contra culturii și făuritorilor ei sunt atentate la esența națiunii respective și la esența umanității ca atare. Lucrul acesta a fost simțit și ̀ înțeles atunci de cvasi unanimitatea conștiinței românești. Iorga spusese răspicat, mereu, ̀ în campaniile lui nu rareori pătimașe, nu rareori nedrepte la adresa unor persoane, dar totdeauna întemeiate pe realități verificabile istoricește, că ființa unei națiuni se afirmă și se menține numai prin cultura ei ; vicisitudinile istorice îi pot amenința și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a fost un exemplu impresionant nu numai de uriașă muncă intelectuală, dar și de conștiință a necesității absolute pe care o reprezintă cultura în viața unui popor. Cu cât anti-cultura se profila mai amenințătoare, cu atât Iorga îi opunea mai răspicat și mai tenace glasul spiritului. „Cu mamutul ori contra mamutului, aceasta e chestiunea ”, spune Iorga în unul din articolele scrise în vara anului 1940. La instalarea dictaturii legionare se dezlănțuise în presă valul unei nemaipomenite vulgarități de limbaj, în special
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
et Cinéas și Pour une morale de l’ambiguité, așadar două scrieri care atestau, dar inutil, inteligența autoarei precum și buna ei pregătire (era profesoară de filozofie). Inutil - zic -, deoarece romanul amintit (mă refer numai la el, fiind documentul cel mai răspicat din punctul de vedere din care îl consider, dar nu e nicidecum singurul), romanul acesta, Les Mandarins (repet : nu fără oarecari calități literare), pune la urma urmei destul de prevestitoare semne de întrebare asupra acestei inteligențe. Fiindcă, oricum, dă în chip
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care ne plictisea cu gelozia ei „suedeză”. Din păcate, la ea chiar și sentimentele aveau naționalitate. Atunci am văzut pentru prima oară statuile Nijinski, în bronz, sculptate de Rodin. În catalogul expoziției era și articolul scris de Rodin (un răspuns răspicat dat detractorilor lui Nijinski, care-l ștampilaseră cu două cuvinte: „erotică bestială”) după spectacolul baletului După-amiaza unui faun, cu muzică din Debussy. Rodin scria: „Nijinski posedă frumusețea frescelor și statuilor antice, el este modelul ideal la care fiecare pictor și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
amici, chiar C. Stoicescu, cel pe care Carp l-a combătut, ținând să-i spună că „Dvs. sunteți mai presus de orice bănuială”. Convingerea lui În legătură cu dreptul de moștenire era atât de puternică, Încât nu a ezitat să declare destul de răspicat: „Statul, și vreau să audă toată lumea, statul nu are dreptul, conform articolului 7 din constituție, de a revendica pentru dânsul succesiunile străinilor. Scurt și cuprinzător!”. Pentru ca problema succesiunii și a dreptului de moștenire să fie reglementată, a ținut să-i
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
pentru care G. Călinescu, în 1930, îi ține sub tăcere acreditând, însă, printr-un soi de compensație ce ține mai degrabă de ironia istoriei, îndoiala amintitului Radu Popea rămas în ziare vechi și incomode. Mai vedem, însă, că această afirmație răspicată a asasinării lui Eminescu în spital apare tocmai în ziarul Universul, acolo unde se „refugiaseră” tinerii colaboratori în 1889, după moartea poetului. În același ziar, același număr publică și G. Călinescu, cel care ulterior va îngropa (definitiv?) aceste adevăruri incomode
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
și a demnității, de dorința de a cunoaște nemijlocit „și alte vremuri”: „Măcar 5 ani într-o vreme fără profeți și vizionari, fără indicatoare de circulație spirituală”. Nu-i poți pune pe gînduri pe auditori sau pe cititori decît vorbind răspicat despre relele timpului în care trăim. *Adecvare: Lila Băcăuanu, colega lui Ani, care are grijă de cîinele fiului, ne-a întrebat dacă n-avem tranchilizante ca să-l liniștească. I-i teamă că, dacă latră, îi va face scandal doctorul care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
opțiunilor supraviețuitorului. „Ai fi fost o fetiță cu ochii negri? Sau un băiețel Încăpățânat, cu ochii adânci și veseli, ca niște pietricele albastre-cenușii?”, Își Întreabă, ca un refren, naratorul, copilul nenăscut. Noaptea când debutează acuta introși retrospecție este bezna acelui răspicat „Nu!” adresat semenilor avizi de acomodări. Un Nu care Înseamnă refuzul paternității, sigiliul existenței naratorului În suferință și solitudine, luciditate și integritate. Încercând să restabilească o logică a evenimentelor care i-au marcat traumaticul traseu existențial, eroul lui Kertész Începe
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
am întors iar la cămin. După amiază s-a ținut ședință festivă. A luat parte și profesorul Găvănescul. S-au cântat cântecele noastre cunoscute până atunci și au vorbit câțiva inși. A impresionat mai mult decât toate, cuvântarea simplă și răspicată a bătrânului Cristache Solomon de la Focșani: în fața primejdiei, care amenință să ne înghită cu totul, Legiunea ridică un steag pe care îl urmăm cu hotărâre. Căpitanul cu tinerețea și vigoarea lui va duce acest steag la biruință. El are lipsă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
că drumul lui este cel mai bun și va duce la victorie. Căpitanul a acordat câtorva legionari săcușorul cu pământ, a vorbit tuturora și la urmă a dat diferite însărcinări. Îmi răsună și acum în urechi, când cu vocea lui răspicată spunea: Nicolae Totu este însărcinat cu formarea frăției de cruce legionare în Bucovina. Spre seară ședința s-a isprăvit. Am ieșit câțiva camarazi în oraș. Am vizitat Universitatea, Grădina Copoului, Biserica Trei Ierarhi. Cerul se înseninase și un amurg de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a întors spre mine și mi-a spus ceva, dar buzele i s-au mișcat prea repede și nu am putut descifra cuvintele. — N-ai putea vorbi mai rar? Nu mă descurc foarte bine cu cititul pe buze. Ea silabisi răspicat: „Îmbrăcați și încălțați astea“. Nu prea aveam chef să port manta de ploaie, dar îmi dădeam seama că obiecțiile nu și-ar fi găsit rostul. Mi-am scos tenișii și am încălțat cizmele de cauciuc. Am îmbrăcat mantaua peste tricou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fie opusul artei. Într-o epocă imună la șocuri estetice, Însă, etalarea de care vorbesc se poate traduce prin "afirmarea inutilă a inutilului", asemănătoare cu actele eroilor emisiunii de pe MTV, Jackass: nihilism la pătrat, un "nu" amuzant spus "nu"-ului răspicat și serios sau "da"-ului prescriptiv ori admirativ. Paradoxal, astfel de teribilisme dezabuzate au ca substrat Întocmai ideea "artei pentru artă", Întoarsă pe dos: Beigbeder scrie de amorul artei așa cum jackașii urinează În zăpadă sau vomită pe stradă Într-o
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
spre a își atinge propriile scopuri criminale și încă mai vârtos au căutat să își subordoneze «Vatra Românească», simbolul identității ortodocșilor români-americani. [...] în chip paradoxal - observă el -, acțiunile comuniste au avut un efect pozitiv mai ales în ce privește afirmarea tot mai răspicată a identității româno-americane”, contribuind la „eliberarea” lor de sub „dependența psihologică față de țara «veche». Pentru întâia dată ei afirmau răspicat că sunt parte a națiunii americane și tot pentru întâia dată se puteau concentra exclusiv spre dezvoltarea propriilor instituții”. O importantă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
avut televizor în camera de vreo 4 stele de la unul din hotelurile unde ,s-au consfătuit" vreme de câteva zile mai marii MEC-ului pe baza unor sute de milioane de lei ? În acest caz, cu toată revolta trebuie spus răspicat: slabă organizare! Cum a fost posibil ca tocmai dom' ministru să nu aibă în cameră un televizoraș unde să vadă acoperișuri sparte, bănci din vremea epocii lemnului timpuriu, școli fără apă, fără posibilități de încălzire, fără grup social, pereți doar
Școli prin care ,șuieră, suieră vântul"...(A.E. Baconsky) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11335_a_12660]
-
nu-ți îtrăda conștiința.' Rectitudinea morală a acestui cetățean a două lumi - cea ante- și cea postbelică - dintre care a pe a doua o găsește inacceptabilă, este impresionantă. El nu acuză dar nici nu scuză. Comunismul - deși nu o spune răspicat - a fost o cădere în subuman. Efectul - unul dintre efectele - închisorii este, scrie Stanciu Stroia, că te face să înțelegi valoarea, istoria, cuantumul de civilizație din cele mai neînsemnate obiecte. Doctorul a cerut să plece din această lume pe piept
Mărturia doctorului Stanciu Stroia by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11333_a_12658]
-
nu este singular: are afini atât în poezia basarabeană. Dar, mai ales, au cu toții (cei menționați) un precursor evident în Octavian Goga. Elogiul țăranului, al vieții lui simple și aspre, din poezia lui Bogdan Istru (p. 46-48) aduce cu versul răspicat și nervos al lui Aron Cotruș. O surpriză este poezia lingvistului Eugen Coșeriu, rămasă în publicațiile basarabene de dinainte de 1940: Sângele nostru e expresia mândriei naționale inflexibile. Cultul lui Eminescu străbate întreaga poezie basarabeană, regăsibil la Grigore Vieru (p. 97
Privighetori printre vrăbii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11367_a_12692]