875 matches
-
ucigașilor lor”. Oare prin ce ciudat paradox una dintre frazele-cheie ale tragediei grecești - unde găsim formulată ideea importanței pe care imperioasele cerințe ale morților o au în destinul celor vii și unde, la orizontul universului tragic, se profilează figura fantomei răzbunătoare - și-a aflat locul tocmai în această piesă a lui Sofocle, altminteri lipsită de apariția efectivă a vreunei fantome? Iată de ce s-ar cuveni poate să abordăm problema prezenței și a întoarcerii morților printre pământeni, în tragedia greacă, fără a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va ruga să transmită mesajul ei acelor daimones (vezi Perșii) subpământeni, morții protectori, păzitori ai sângelui părintesc, sânge care cere răzbunare. Întruchipare a tatălui ocrotitor, regele mort este, de asemenea și mai presus de toate, tatăl asasinat care își caută răzbunătorul, cristalizând în el întreaga ambivalență a fantomei: forță deopotrivă protectoare și amenințătoare. Desigur, umbra lui Agamemnon nu apare aici (cum se întâmplă în cazul fantomei regelui mort din Hamlet) însetată de răzbunare și dorind să dezvăluie secretul uciderii sale, dar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Oreste, textul tragediei spune limpede că, sub movila aceasta, Agamemnon poate auzi cuvintele fiului său, poate primi ofranda adusă - o șuviță tăiată din părul lui. În prima invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei întoarcerii răzbunătorului, astfel încât s-ar zice că scena recunoașterii fraților, ce pare să o întrerupă pe aceea a invocațiilor, face de fapt parte integrantă din ea. Întoarcerea lui Oreste răzbunătorul se dovedește a fi strâns legată de această prezență a răposatului rege
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
invocație a Electrei, adresarea către părintele mort se dezvoltă în jurul temei întoarcerii răzbunătorului, astfel încât s-ar zice că scena recunoașterii fraților, ce pare să o întrerupă pe aceea a invocațiilor, face de fapt parte integrantă din ea. Întoarcerea lui Oreste răzbunătorul se dovedește a fi strâns legată de această prezență a răposatului rege sub gorganul său, ca și cum Agamemnon ar fi fost de față și ar fi acționat prin intermediul fiului regăsit. Într-adevăr, Oreste este cel care va introduce în mod explicit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o va simboliza, în Eumenidele, apariția efectivă a Clitemnestrei). La scurtă vreme după scena recunoașterii, în momentul invocației colective a corului, care, preț de două sute de versuri, îi încurajează pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al acestei susțineri, invocația către Agamemnon se transformă treptat și din ce în ce mai limpede într-o încercare de aducere a acestuia printre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va apărea, nu se va arăta niciodată. Dar ea sălășluiește în Oreste cel susținut de erinii, în Oreste justițiarul, devenit el însuși un ucigaș. Fără îndoială că am putea vorbi, în acest caz, despre o identificare a fiului cu fantoma răzbunătoare a tatălui. Oare nu-i roagă Oreste pe tatăl său și pământul în care acesta zace să-l ajute să se preschimbe în șarpe - acel șarpe din visul cumplit al Clitemnestrei, povestit la sfârșitul invocației rituale către Agamemnon? Oreste se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care acesta zace să-l ajute să se preschimbe în șarpe - acel șarpe din visul cumplit al Clitemnestrei, povestit la sfârșitul invocației rituale către Agamemnon? Oreste se identifică astfel cu monstrul din vis, tot așa cum se identifică și cu fantoma răzbunătoare, dar și cu eriniile ce se adapă cu sângele vinovaților. Înainte de a părăsi scena, el îl evocă pentru ultima oară pe tatăl dispărut, care, din adâncul mormântului, va trebui să-l ajute să iasă victorios din lupta cu dușmanii. Numai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să iasă victorios din lupta cu dușmanii. Numai că, după această victorie, ea însăși o îngrozitoare crimă, Oreste cel cu mâinile pătate de sângele mamei sale va cădea pradă furiei altor erinii, cele ale Clitemnestrei, devenită la rândul ei fantomă răzbunătoare. Hăituit de ele, Oreste va fi condamnat să rătăcească de colo-colo fără să-și afle liniștea, pândit de nebunie la tot pasul. Prins între două fantome, prizonier al acestora și bântuit de vedenii pe care nu are cui să le
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atât de mare, încât umbra lui se întindea peste tot ținutul Micenei”. Viziune nocturnă care constituie o sursă de phobos („groază”) pentru Clitemnestra ca și pentru Electra, certitudine că imaginile din vis sunt trimise chiar de către Agamemnon asasinei sale. Fantoma răzbunătoare va reveni în visele ucigașei, de această dată sub forma unei grandioase imagini protectoare a stirpei. Iar corul, îndată după aceea, își va afirma convingerea că visul este adevărat. El anunță că se va face dreptate și că vor sosi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Gorgonele, îmbrăcate în negru, cu capete în jurul cărora se încolăcesc șerpi. Din ochi li se preling picături de sânge. Corul nu le vede, dar Oreste, da. Sunt „cățelele mamei sale”, care i-au adulmecat urma și care îl hăituiesc. Fantoma răzbunătoare nu se arată oricui. Eumenidele confirmă faptul că eriniile sunt, în realitate, manifestări ale acestei fantome răzbunătoare, și asta nu doar pentru că eidolon-ul Clitemnestrei intervine, după cum am văzut, ca să le întărâte, să le dea un imbold în prigonirea lui Oreste
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de sânge. Corul nu le vede, dar Oreste, da. Sunt „cățelele mamei sale”, care i-au adulmecat urma și care îl hăituiesc. Fantoma răzbunătoare nu se arată oricui. Eumenidele confirmă faptul că eriniile sunt, în realitate, manifestări ale acestei fantome răzbunătoare, și asta nu doar pentru că eidolon-ul Clitemnestrei intervine, după cum am văzut, ca să le întărâte, să le dea un imbold în prigonirea lui Oreste, ci și pentru că dansul lor și cântecul lor macabru sunt asociate amintirii crimelor și delirului ucigașului, delir
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-i vadă chipul, pe care acesta și-l ascunsese sub propria-i mantie, așa cum obrazul morților e ascuns sub un zăbranic: Heracles nu voia ca dezonoarea lui să se răsfrângă și asupra lui Tezeu. Tezeu insistă, spunându-i că nici un răzbunător (alastor) nu e chemat în ajutor de un prieten pentru a-i face vreun rău acestuia. El vrea să-l privească în față, nu se teme de Gorgo. Heracles se lasă convins și acceptă să-l urmeze pe Tezeu la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trup neînsuflețit și-l dispută încă de pe acum Teba și Atena? Îngropat în pământ atenian, leșul său înghețat va sorbi din solul Aticii sângele cald al tebanilor. „Soarta ta”, îi va spune el lui Creon, „este să-mi vezi fantoma răzbunătoare (alastor) rămasă pentru totdeauna în acest colț de lume”. Alegând teritoriul Eumenidelor, Oedip optează pentru valoarea lor ambivalentă. Protectoare a Atenei, umbra lui va transmite Tebei și propriilor fii mesajul funebru al fantomei răzbunătoare, al fantomei ce va aduce la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Creon, „este să-mi vezi fantoma răzbunătoare (alastor) rămasă pentru totdeauna în acest colț de lume”. Alegând teritoriul Eumenidelor, Oedip optează pentru valoarea lor ambivalentă. Protectoare a Atenei, umbra lui va transmite Tebei și propriilor fii mesajul funebru al fantomei răzbunătoare, al fantomei ce va aduce la îndeplinire Ate-ul întregului neam. Iată de ce, de la un capăt la altul al piesei, Eumenidele vor fi neîncetat invocate ca ajutoarele și aliatele lui. Oedip mai are și un alt aliat, pe Tezeu, ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va putea spune, pe bună dreptate, că tatăl ei nu a fost îngropat, că el e ataphos. Nimeni nu are voie, reamintește Tezeu, să-i arate mormântul. I-a jurat asta lui Oedip și se va ține de cuvânt. Daimon răzbunător, erou protector sau prezicător al morții și al răzbunării, Oedip mort nu mai rătăcește, dar nici nu poate fi localizat. Are un mormânt, dar e unul invizibil, ascuns nu departe de statuia - vizibilă însă - a eponimului locului, eroul Colonos. Oedip
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rolul de a încadra acțiunea, cea a Afroditei la începutul tragediei și, simetric, cea a lui Artemis la sfârșitul ei. Statui de zeițe care figurează, tocmai prin această dualitate, însăși ambivalența forțelor supranaturale, protectoare aici în cazul lui Artemis și răzbunătoare în cazul Afroditei. În Andromaca aceluiași Euripide, statuia și altarul zeiței Thetis reprezintă pentru eroină o veritabilă putere ocrotitoare. De îndată ce acceptă să se îndepărteze de ele, cade într-o cursă. Hermionei, care disprețuiește această putere, Andromaca îi răspunde: „Nu vezi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al morților, un bacant al lui Hades. Teroarea care îl domină, spaima care îl înfioară și care îl face să danseze pe sinistra melodie a flautului vin direct din Infern: în ele este concentrată puterea unui mort, a unui demon răzbunător care îl urmărește pentru a-l sili să-și ispășească păcatele, un alastor, pecetea de neșters a unei crime, miasma, care îl apasă sau pe care a moștenit-o din neam1. Eroul tragic este deopotrivă victima și cauza acestei spaime
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-n cap Și brânci ne dă din scaun: mai ciudat Decât e chiar omorul 1. Ca și cum, datorită lui Banquo, istoria își redobândea dintr-odată dimensiunea din vechile tragedii, unde nu exista cadavru care să nu trezească din morți vreo fantomă răzbunătoare. La a doua apariție a spectrului, Macbeth încearcă să-l izgonească, poruncindu-i să redevină trupul neînsuflețit, rece și orb care fusese, dar nu are cum să se împotrivească privirii intense ațintite asupra lui de către Banquo, privirea încrâncenată, nemiloasă, a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din nou obștescul sfârșit. Și cum trupul neînsuflețit al lui Henric al V-lea trebuie să se păstreze pur și neîntinat, un alt mort de viță nobilă, bătrânul conte de Salisbury, va prelua, în ultimele scene ale primului act, rolul răzbunătorului neînduplecat. Un fel de dublu al lui Henric al V-lea, Salisbury este și el o figură eroică. Îl inițiase pe Henric în arta războiului, iar Talbot îl numește „oglinda” tuturor războinicilor, atunci când, lângă trupul viteazului căzut în luptă, are
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sunt”. Dar ambivalența sacrificiului nu poate fi evitată: „Nu-ți mânji mormântul cu sânge”, îl avertizează Tamora. Căci sângele vărsat tocmai pentru ca fantomele eroilor morți să nu se întoarcă și să ceară răzbunare va stârni mânia altor morți, a altor răzbunători, cu atât mai mult cu cât corpul sacrificat al lui Alarbus va fi mutilat, batjocorit, pângărit. Așa se face că, încă de la sfârșitul primului act, sângele va cere sânge: Titus îl va jertfi pe propriul fiu, pe Mutius. Astfel, prin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vor înscrie pe răbojul istoriei o perioadă de răgaz, o epocă a iertării. Chiar dacă nu provoacă apariția vreunei fantome, sângele vărsat cheamă inevitabil la răzbunare. La Shakespeare, trupul însângerat al câte unui rege își denunță întotdeauna asasinii și își convoacă răzbunătorii. În Richard al III-lea, rămășițele pământești ale lui Henric al VI-lea, un cadavru care nu mai reprezintă decât imaginea înghețată („key cold figure”) a unui uns al lui Dumnezeu, sunt totuși rămășițele unui trup din care s-a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Richard, demascându-l astfel pe ucigaș. Nu este o fantomă dintre cele apărute în vis pe câmpul de luptă, pentru a prevesti cursul viitor al istoriei, nu este nici una dintre acele fantome ambivalente, cu discurs dublu, deopotrivă protectoare și răzbunătoare, oracole ale morții. Este doar o măreață umbră absentă/prezentă, care, precum cea a regelui mort în Macbeth, planează deasupra întregii piese. Rolul fantomei răzbunătoare va fi preluat aici de regina Margaret, martoră la crimă și văduvă a regelui, incarnare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al istoriei, nu este nici una dintre acele fantome ambivalente, cu discurs dublu, deopotrivă protectoare și răzbunătoare, oracole ale morții. Este doar o măreață umbră absentă/prezentă, care, precum cea a regelui mort în Macbeth, planează deasupra întregii piese. Rolul fantomei răzbunătoare va fi preluat aici de regina Margaret, martoră la crimă și văduvă a regelui, incarnare a blestemelor și purtătoare demnă de crezare a discursului profetic. Ea este aceea care, înaintea ultimului act, cel al defilării fantomelor tuturor celor asasinați de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ivită în toiul nopții, va fi și ea, așa cum am văzut, înconjurată de ecourile teribilelor nopți ale istoriei antice, o istorie apăsată de întunecatele prevestiri ale reîntoarcerii regilor morți veniți să ceară dreptate, o istorie în care, în absența fantomelor răzbunătoare, răzbunătorii devin ei înșiși purtători de fantome. Chiar și atunci când istoria are de-a face cu veritabile fantome, ca în Macbeth, autenticitatea acestora include întotdeauna un dram de incertitudine. La sfârșitul scenei aparițiilor din actul al patrulea, în care prezența
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]