2,574 matches
-
Îi poată umple paharul de cositor, omul i-l smulse din mână, bând cu nesaț. Îl puse jos abia după ce Îl golise. Fremăta, scuturat de un tremur violent. Apoi, În sfârșit, păru să Îl observe pe poet. Parcă Își mai recăpătase puterile. Ceremonios, Îl invită să ia loc, eliberând, pentru el, de niște codexuri singurul scăunel din lemn. După ce oaspetele se așeză, literatus se rezemă de pernă. - Ce pot face pentru domnia ta, messer Durante? - Există un motiv pentru care m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la nimic În mod periodic? Și iarăși cele șapte zile ale Facerii, de fiecare dată, și de fiecare dată Începutul luminii și drumul ei prin beznă? - De ce nu, messer Alighieri? replică Marcello. Totul va reveni la nimic, iar apoi va recăpăta formă, Într-o sublimă repetare a identicului. O ordine eternă va fi recompusă. - Asta e o nebunie, messer Marcello! exclamă Arrigo. Muștele astea care ne chinuiesc intră și ele În proiectul dumitale sublim? Și ele ar trebui să se repete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe cei trei fără nici o vorbă. Simți cum În urmă se lăsase o tăcere vinovată. Sau poate că era doar zeflemea, se gândi el mânios, În timp ce se Îndepărta. La Priorat Șeful gărzilor se opri gâfâind la capătul scărilor, ca să Își recapete suflarea. Apoi Înaintă hotărât spre prior. - Există noutăți, și Încă mari. Oamenii mei au cules o mărturisire, pe timpul unui control la tarabele din piață. „În timp ce estorcau bani ca să Închidă ochii la furturile și la samavolniciile care se Întâmplau acolo, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fund, afurisindu-l. - Blestemat să fii! Strigă ea, În timp ce el o lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească din pricina gâfâielii care Îi tăia respirația; se aplecă pe genunchi ca să Își recapete suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia sunase de vespere și era Încă destulă lumină. Flăcările acelea aveau un scop cu mult mai sinistru, gândi el, reluându-și alergarea. Strada din fața portalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Messer Durante, ai venit să asiști la lucrarea justiției? croncăni bargello, pe un ton ironic, reținând brațul soldatului. Îți face cinste: credincios datoriei până În ultimul ceas. Dar Îți puteai cruța forțele. Consiliul i-a ales deja pe succesori. Dante Își recăpătase stăpânirea de sine, chiar dacă inima Îi rămăsese cât un purice de emoție. Se ridică iute, scuturându-și hainele de praf. - Mandatul meu Încetează la miezul nopții. Odată cu autoritatea mea. Lămurește-mă ce se Întâmplă, repede. De ce toată desfășurarea asta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cele din urmă, dădu peste prima treaptă a unei scări. O parcurse și ieși În puțul din For. În spate se ivi și tovarășul lui gâfâind din greu. Era leoarcă de sudoare. Se uita În jur rătăcit, căutând să-și recapete suflarea. - Unde suntem? Întrebă el buimăcit. Dante recunoscuse balta de apă liniștită de la picioare. - În vechiul puț roman, zise el, arătând către rampa Îngustă de trepte care ducea la aer liber. Aici ar trebui să fim În siguranță. - Blestematul... - Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
greșește. Cel care Îi bântuie permanent mintea. Arrigo, cu beteșugul său de la picior, semnul pe care i-l lăsase necuratul. Arrigo, „omul neîntreg”. Celălalt păru pe punctul să adauge ceva. Stătea acolo și Își tot masa gâtul, Încercând să-și recapete suflarea. Însă mai apoi se răsuci brusc, plecând În direcția indicată de Dante; acesta Îl văzu cum se face nevăzut În volutele de fum Înecăcios. După o clipă, poetul se dezmetici. Cu un ultim efort, ridică lada pe umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poate și sângerând, agitându-și pumnul și înjurând, făcându-l în toate felurile, apoi lovindu-și fesele amuzat și râzând să-și dea afară plămânii, râzând multă vreme, până când râsul se transforma în sughițuri grotești, oprindu-se din râs, mormăind, recăpătându-și suflul, aerul serios, plictiseala și vidul. Turnându-și vin cu o mână tremurătoare, bându-l dintr-o înghițitură, gândindu-se că nu e mare lucru de capul nostru, da, nu mare lucru, că asta nu poate să mai dureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că s-a recăsătorit acolo. Poate că are și copii, o afacere. Poate că toată lumea o salută respectuos, cu un surâs larg. Poate că, punând un ocean între ea și noi, a ajuns să ne uite de tot, să-și recapete demnitatea, fără trecut, fără durere, fără nimic. Poate. În seara aceea, răniții nu erau la ea. Străzile erau pline cu ei, majoritatea beți, înjurau trecătorii, răcneau și vomitau, umblând adunați în grupuri. Atunci, pentru a-i evita, Josăphine o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și intense și trăsăturile lui Bourrache, purpuriu, care tremura, tremura și care deodată își trase mâinile de pe gâtul meu, de parcă fusese ars cu un fier roșu, înainte de a se arunca la pământ și de a izbucni în plâns. Mi-am recăpătat suflul. Eram ud leoarcă. L-am ridicat pe Bourrache, apoi l-am ajutat să se așeze la masa cea mai apropiată. Se lăsa pe mâna mea fără să se împotrivească în vreun fel. Plângea și își trăgea nasul. Știam unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sau nu. Mă simțeam rușinat. Carnetul din buzunarul meu avea o greutate considerabilă. Am alergat, am alergat, m-am simțit captiv în casa cea mare, a trebuit să beau, pe nerăsuflate, o jumătate de sticlă de vin, pentru a-mi recăpăta suflul și calmul. Și am așteptat seara, cu micul carnet pe genunchi, fără a îndrăzni să-l deschid, privindu-l ore întregi, ca pe ceva viu, ceva secret și viu. Când se lăsă seara, capul îmi ardea. Nu-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Salvat de ceilalți soldați, a fost adus în tranșee, unde un infirmier nu a putut face altceva decât să constate gravitatea extremă a rănilor sale. Din nefericire, caporalul Francœur a decedat în minutele care au urmat, fără a-și fi recăpătat cunoștința. Pot să vă asigur că a murit ca un soldat adevărat. De luni de zile, de când era în subordinea mea, s-a comportat vitejește, oferindu-se adesea voluntar pentru misiunile cele mai periculoase. Era iubit de colegi și apreciat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu fugiții din Înfruntarea cu un băiat de statura lui Într-un cor de huiduieli disprețuitoare, ca după o săptămână, exasperat, să-i caute pricină altui flăcău, mult mai solid, care l-a bătut măr, ajutându-l Însă să-și recapete mândria. Era resentimentar față de toți cei situați ierarhic deasupra sa și această atitudine, combinată cu o indolentă indiferență față de munca lui, i-a exasperat pe toți profesorii. S-a descurajat, considerându-se un paria. A Început să se ascundă bosumflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nota de plată ca s-o examineze cu un ochi critic. — Nici o greșeală, a zis, scuturând grav din cap, și, rupând bonul În patru, i-a Înmânat bucățelele de hârtie chelnerului, care, uluit, a Înmărmurit și nu și-a mai recăpătat graiul până la ieșirea lor. — N-o să ne dea În urmărire? Nu, a zis Kerry. La Început va crede că suntem fiii patronului sau cam așa ceva, după aia se va uita Încă o dată la bon, Îl va chema pe manager și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lui Oliver Cromwell, nu? Sau lui Washington sau vreunui sfânt? Dumnezeu mi-e martor că am uitat. Burne se prăpădea de râs. — O, Jesse, o, bunule, blândule Jesse! — Cine-a zis-o, naiba s-o ia? — Păi, a răspuns Burne, recăpătându-și glasul, Matei i-o atribuie lui Hristos. — Doamne! a strigat Jesse și s-a prăbușit pe spate, În coșul de hârtii. AMORY SCRIE O POEZIE Săptămânile goneau. Amory se ducea uneori la New York, cu speranța de a găsi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Sau te temi? EA: Nu mă tem niciodată. Dar motivele tale sunt foarte subțiri. EL: Rosalind, vreau cu adevărat să te sărut. EA: Și eu vreau. (Se sărută Îndelung și temeinic.) EL (după ce s-a luptat o secundă să-și recapete respirația): Bun, ți-ai satisfăcut curiozitatea? EA: Dar tu pe-a ta? EL: Nu, a mea abia a fost stimulată. (Așa și arată.) EA (visătoare): Am sărutat o duzină de bărbați. Presupun că voi mai săruta câteva duzini. EL (dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Statuia Libertății de pe pieptul lui Mișu - l-au încurajat, prin vânzare, să devină consumator de băuturi... alcoolic, ce mai! - Da! prinse curaj nea Ovidiu. - Nea Ovidiu, povestește-le cum a fost cu halterele! - Nea Ovidiule, te-a cumpărat agitatorul? își recăpătă Mișu prezența de spirit. Unde e poliția? Noi avem aici un spectacol! Mariana, dansează! Mișu porni casetofonul. Baby, take off... Mariana, cu un zâmbet chinuit, începu să tragă în sus de bluzița Dolce&Gabanna, arătând un sutien roșu cu paiete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de tânără, mai ales când și tu ești tânăr. Au voie să decupeze noul poster cu Elvis, în sfârșit le dă voie, deși până acum le interzisese acest lucru. Mama e alungată ca o muscă sâcâitoare. În timpul ăsta copiii își recapătă privirea aceea anormală de dinainte. Mama pleacă și din ușă spune că copiii, care pentru o mamă rămân toată viața niște copilași pentru care‑și face griji, ar trebui să se bucure și de lucrurile mărunte. Există oameni care disprețuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
silă mâna la buzunarul de la piept, cei doi frați sar din vagonul remorcă, cu câteva mișcări energice, urmați imediat, aproape prea târziu, de zăpăcitul de Hans, care n‑a priceput încă nimic. Aproape că se dau de‑a dura, își recapătă cu greu echilibrul și, în timp ce acolo înăuntru monstrul ăla își caută disperat portofelul - banii lui care trebuiau să se transforme ca prin minune într‑un cadou pentru aniversarea nu știu cărei rude mizerabile, unde am putut să‑i pierd, Dumnezeule (apoi mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
aduceau aminte de școala generală din orașul meu natal, cu treptele scobite pe mijloc de la atâția pași care trecuseră peste ele. Și eu, și Yazaki ne-am oprit de mai multe ori, sprijinindu-ne cu mâinile de pereți ca să ne recăpătăm suflul. La etajul al doilea era un culoar lung, la fel ca acela de jos, care scârțâia din toate Încheieturile. Din spatele uneia dintre ușile solide răzbăteau sunetele Înăbușite ale unei tobe În ritmuri de rap. Partea interioară a ușii probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
repetat eu. Unde dracu’ e asta? — Se numea Sesenheimerstrasse, se întinde către Spreestrasse. Știți, unde e Opera. — Bănuiesc că ar trebui să ne considerăm norocoși că Hitler iubește opera și nu fotbalul. Becker rânji. Conducând într-acolo, păru să-și recapete ceva din buna dispoziție. — Vă supărați dacă vă pun o întrebare foarte personală, domnule? Am ridicat din umeri: — Dă-i bătaie. Numai să nu fiu nevoit să pun răspunsul într-un plic și să-l trimit prin poștă. — Păi, întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Heydrich nu ar fi venit la timp: Pentru asta pot să garantez, zise el. Poate că, date fiind împrejurările, ar fi mai bine dacă lucrările acestei curți s-ar amâna vreo oră, măcar până veți fi avut ocazia să vă recăpătați cumpătul, Reichsführer. Descoperirea unei trădări atât de evidente în cadrul unui for atât de aproape de inima domniei-sale, precum e acesta, a fost fără nici o îndoială un șoc la fel de profund pentru domnia-sa, ca și pentru noi toți, desigur. La aceste remarci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
atât de aproape de inima domniei-sale, precum e acesta, a fost fără nici o îndoială un șoc la fel de profund pentru domnia-sa, ca și pentru noi toți, desigur. La aceste remarci se auzi un murmur de aprobare și Himmler păru să-și recapete controlul. Colorându-se un pic, probabil încurcat, el tresări și dădu scurt din cap: — Ai mare dreptate, Heydrich, murmură el. Un șoc teribil. Da, într-adevăr. Trebuie să-mi cer scuze față de dumneata, Kommissare. Cum ai spus, nu ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că are șapte vieți în pieptu-i de aramă, nichel și puțină platină, la care avea dreptul după zece ani de slujbă neîntreruptă. — Care va să zică - repetă cu același surâs Getta 2 -, sunteți în misiune... Singuri, singurei... Și e lungă misiunea? — Depinde, își recăpătă glasul Felix S 23. Dacă ne-o îndeplinim, nu e lungă. Dacă nu ne-o îndeplinim, ne bagă la reprogramare și asta durează. — Și ce misiune aveți? se interesă Getta 2, aranjându-și cochetă o sârmă. — Păi - răspunse Felix S 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de trecerea de la un silogism la un altul. Dar de orientarea ca o armată de argumente în mers, a unui sistem de silogisme, după un plan final, mult mai puține. Cunoștințele de altă dată, fără sforțări speciale, nu le vom recăpăta! Dar putrezirea lor a eliberat esențele celei mai subtile gândiri, aceea a vechilor geometri greci. Aceste esențe ne umplu și ne învie. Tot modul nostru de a fi e impregnat de ele. De aceea ne putem considera cu drept cuvânt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]