3,662 matches
-
vorbele dumnea-voastră, vă văd parcă și acum înfățișarea plăcută, mustața tunsă scurt, dinții lungi, cu strungă mare la mijloc. Și niciodată nu voi putea să uit lecțiile dumneavoastră de gramatică, istorie, muzică și matematică. Dumneavoastră ne-ați învățat cum să recităm poeziile eroice, cum să cântăm după tonul diapazonului, dar mai ales cum să venerăm eroii altor vremi trecute pe care îi făceați să reînvie sub tavanul scund al clasei, împodobindu-i în cununi de glorii. Îi urmăream înfrigurat și auzeam
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
acela de țară ar fi putut să fie cum voia el, căci nimeni nu se interesa de orele lui. Bine sau rău, el făcea ceea ce socotea că trebuie să facă și atât. Dascălul iubit de elevi învăța pe aceștia să recite frumos poeziile eroice, să cânte melodios și cu putere: Când ne învăța cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare și înălța sus brațul; când cânta în cor, lovea cu diapazonul de colțul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fost Înmormântat pe banii primăriei În cimitirul de lângă stadion. Holul teatrului i-a primit apoi pe cei care au rămas lângă sicriu până la coborârea sa În groapă după serviciul religios, discursurile funebre, Moartea lui Fulger și Odă În metru antic recitate de actori de frunte ai generației mai vârstnice și prieteni apropiați ai sufleorului-martir. S-a divagat până seara târziu despre reabilitarea românilor În fața Istoriei proprii și a Europei, despre Revoluție și mișcarea aștrilor și, nu În ultimul rând, despre Înălțarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de roman nu și-o mai pun, atât e de compromițătoare. Ca o cămașă indiană cumpărată la „Second hand Haine de import”. Pentru el Însă ea avea strălucirea amară a unui poem de Radnóti Miklós pe care Începu să-l recite absent, cu o voce răgușită, ezitantă pe alocuri, dar mereu victorioasă În lupta cu uitarea. Și ce titlu ciudat: Versuri tăcute cu capul plecat! Nu-l asculta nimeni. Vorbea o limbă oarecare iar de Radnoti Miklos nu auzise nimeni. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care mărșăluia În scurt timp și Anita, tot Înaltă, dar cu sânii căzuți, Întrucât de ei se agățau de câteva ori pe zi Andreas, fiul natural al poetului Demian de care nu auzise nimeni, dar care o deflorase fără durere recitându-i cântul V din Infernul lui Dante În traducerea lui George Coșbuc. Cel puțin așa i-a spus el, iar ea nu se Îndoia deloc de celebritatea lui Dante Alighieri, de puterea poeziei de a alina suferințele oamenilor fără deosebire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
jumătate femeie, jumătate bărbat. Puteau să meargă oriunde, sau doar să dea ocol Pieței Carolina. Negustorul de casete Își aduna taraba. Se făcu liniște. Se auzeau becurile arzând, gata să explodeze ca niște fructe coapte. În ea răsuna glasul Alidei recitându-i Înainte de culcare Abendlied al lui Georg Trakl. Trakl era poetul preferat al Alidei, dar ea era prea mică pentru a Înțelege ceva. Îl asculta ca pe un cântec de leagăn și adormea visând lacuri, pescăruși, călugări și mânăstiri. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ca ăsta nu se demodează niciodată... oare cum ar fi să ieși de aici peste vreo zece ani? Cred că aș arăta ca un decembrist În drum spre Siberia. Sau ca un troțkist reciclat bântuind prin birturi și cafenele și recitând versuri din Lautréamont sau citind pagini din Sade În care o ureche formată ar auzi și strigătele tale. De admirație, cum altfel? Atmosfera era acum destinsă, convivială, Înlesnind astfel drumul Iolandei spre sticla de Martell din rezerva lui Szántó, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ce se vinde, mă Gheretă? Pictori morți, zice domnul Zegrea, farmacistul, care se pricepe la de-astea că e farmacist doar, sunt mai scumpi decât ăi vii, după cum reiese și dintr-un vers pe care dom' Zegrea ni-l mai recită din când În când, și care sună cam așa: Ca păsările, mort voi cântări mai greu decât viu... Puneți „costă” În loc de „cântări” și versul are Înțeles. Păi, știi de ce? Nu. Pentru că o pasăre moartă nu mai poate cânta. Pe ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
revelion Într-un colocviu cu această temă ar fi o dovadă de inconștiență sau de prost gust. Eu mă aflu aici ca mesager al doamnei Ster. În ce privește textele Violetei, pot spune că le știu pe de rost. Le-aș putea recita ca pe un lung poem În proză. Ce Înseamnă asta, nu contează. Ceea ce contează cu adevărat e faptul că ne aflăm În fața unor comentarii destinate lucrării de licență a Violetei, un proiect ambițios pentru vârsta ei. Citind și recitind rândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dar nici nu avea putere să se dea la o parte. Era cam egoist de felul său și, la urma urmei, avea și el dreptul la fericire, chiar dacă a lui era una Întâmplătoare. O mângâa pe Zorela din priviri și recita În gând: Ce-am găsit, eu n-am furat, numai Dumnezeu mi-a dat! Simțindu-i mângâierile, Zorela se lipea somnoroasă de pieptul lui Brândușă, spre bucuria lui Gheretă care Încă se putea mândri cu vigoarea privirii sale. 23. Toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Klaus nu se omora cu cititul. Avea totuși un poet preferat: Franz Hodjak. Purta cu el mereu o carte de-a lui publicată În țară. Mi-a dat mie cartea odată cu un sărut fratern pe frunte Înainte de a ne despărți. Recita mereu versuri din cartea asta. Două poeme reveneau obsesiv: Cimitir săsesc și Vama Veche. Când am aflat de moartea lui Klaus În loc să plâng m-am pomenit recitând ore În șir poemele lui preferate: Cum Însă plânsul eliberator se lăsa așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dat mie cartea odată cu un sărut fratern pe frunte Înainte de a ne despărți. Recita mereu versuri din cartea asta. Două poeme reveneau obsesiv: Cimitir săsesc și Vama Veche. Când am aflat de moartea lui Klaus În loc să plâng m-am pomenit recitând ore În șir poemele lui preferate: Cum Însă plânsul eliberator se lăsa așteptat, am luat cartea, mereu la Îndemână, și am citit-o cu voce tare din scoarță În scoarță. Apoi a venit și plânsul mult dorit si apoi somnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
voi pune motanul în cutia lui de transport, voi strânge dictafoanele și voi pleca de acasă, poate pentru totdeauna. La două nopți după ce podeaua livingului s-a dezintegrat într-un concept ud și adânc, iar eu am înotat și-am recitat Mantra lui Ryan Mitchell ca să-mi salvez viața, rechinul s-a întors. Era două noaptea și m-am ridicat în capul oaselor în pat, panicat, scăldat într-o sudoare rece, strângând tare cuverturile cu degetele albe. Pereții se strângeau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cer scuze că am întrebat. Nimeni ridică pricirea. Chipul lui asudat părea și mai scobit, pământiu, tras, decât în urmă cu câteva minute. Se uită țintă la mine, apoi deschise doar gura și - ca și când, în loc să poarte o discuție, ar fi recitat ceva - se lansă din nou în povestea sa. — Unchiul meu era șofer de taxi. Dacă vrei să fii taximetrist în Londra, trebuie să dai un examen pentru a dovedi că știi bine tot orașul. Unchiul meu nu uita niciodată nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tot. Nimeni nu se așteapté că Șasa sé spuné aceasté poezie, care era cîntec. El l-a mai auzit și la radio și la televizor, și știe foarte bine cum se cînté. S-ar putea ca Șasa nici sé nu recite aceasté poezie, ci sé o cînte, pentru cé ea este un cîntec. CÎnd Nadejda Petrovna va spune: „Hai, Șasa, spune și tu poezia cu da a fost copil și Lenin”, Șasa va spune: „Nu, Nadejda Petrovna, dacé se poate, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
costumul popular ucrainean, cu o bogăție de cunună, din care atîrnau o mulțime de panglici. "Pe dracu' naibii, doar nu-ți place sorcova asta sovietică". Brăduț purta o rubașcă de mătase și trebuia să joace pe ruptele cazaciocul. Eu, să recit din Maiakovski: Noi avem un tătic mare-mare Clasa muncitoare De oțel". "Te duci cu rochie de înger și spui Miorița, mi-a ordonat cu vocea lui sonoră. Brăduț, ești caraghios, scoate-ți imediat cizmele și rubașca. Du-le de unde le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
poezie nouă. Procedura? Iat-o: În 22 martie '50, "Scînteia" dădea știre: "minerul Andrei Silvester a salvat abatajul, ca un erou al muncii". A doua zi, tot "Scînteia" publica poluția nocturnă a "inspirației" lui A. Toma: Silvester Andrei salvează abatajul. Recitat în școli, ca exemplu de măiestrie literară. Și tot Toma, în Piuici și frații lui mai mici (poem tradus în cîteva limbi) le explica școlarilor de ce rîndunica de tip nou nu-și mai face cuib sub streașină. Pentru că inovase locuința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pictorul Jenică Cosmovici, poetul Tilică Philippide, Tonitza, cum epigrama Al.O. Teodoreanu: "Pot să beau și-n Barcelona Dacă-i bună vița, Unii beau vinul cu tona, Alții cu Tonitza". Nelipsitul trubadur se lua la întrecere cu tata, unul putînd să recite două-trei sute de versuri din Verlaine pe oră; celălalt, Păstorel, cel puțin cinci sute. Timpul avea, atunci, răbdare cu boema ieșeană. Tata se lăsa vizitat de imagini vechi. Moișă Zingher îi aștepta pe domnii artiști în prag: "Vă salut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
juma'". Fuseseră amîndoi, și Mistrie, și Carp, sovietiști‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡. Cu ochiul și cu urechea la privilighenția de la răsărit. Dar Mistrie lustruise cizmele nemuritorului și după ce murise. "Nu, Stalin n-a murit", își intitula un lu-u-u-ng poem, pe care zice-se îl recita viforos în cenaclul "A. Toma". Absolvise seminarul (ca și Stalin) și avea voce amplă. "Salvarea e contactul cu literatura sovietică. Exemplele de măiestrie literară, pentru kamparație, de acolo trebuiește luate", îi îndruma pe scriitori Novicov, dare de seamă de dare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Mistrie a mai comis poezii pentru "Flacăra Iașului", unde, la 1 mai și la 23 august, aveau nevoie de goarnă și darabană. Pe urmă, i-a plăcut să se știe că i se refuză versurile. N-a mai scris. Le recita pe cele vechi, în Institut, lîngă idolul literar Maiacovski-bust. A tot șefit, părăduind (cum zicea bunica Leonora despre lup) pe cîte cineva: o oaie, un mielușel, un berbecuț... Milucă, șefuțul de sector literatură, șefea și el, dar foarte subpus lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cu blondul actor american, în Marele Gatsby. Era și fană a versurilor mistriote. "Ești iconic, Volodea! Ce parabolă a timpului ai creat!", zăngănea Elvirica din lanțuri, din amulete, din cerceii lungi cu aspect de lingurițe pentru pescuit știucă, punîndu-se pe recitat: "În mine zace o sumă de ioni, Pămîntul vast îl am drept mumă. Eu știu ce sînt că-n mine zace-o sumă Să nu uitați: am fost în rînd". Nici Violeta Gheorghian n-avea vreun imbold spre martiraj: "Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lungii sale absențe. Gura ei mută de uimire și bucurie îl sorbea în sărutări lungi și umede și făceau dragoste după căpițele de fân de la baza colinei. Apoi, mai zăboveau o vreme, în care ea fie îi cânta, fie îi recita din versurile ei de dor cu rimă împerecheată. Nu discutau niciodată despre viețile lor dincolo de această vale, în care se împreunau, probabil până la cele mai subtile niveluri ale ființei lor, în cea mai desăvârșită armonie. Și nici unul nu părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o explicație. Mă priveau perplecși, ca și cum n-ar reuși să înțeleagă. Atunci, peste vacarmul și vuietul acela îngrozitor, s-a înălțat deodată vocea mea puternică și elocventă, ce clar nu putea fi vocea mea, și ea anunța sacadat ca și cum ai recita o orație că "Povestea 'ulei" era într-adevăr "Povestea Poveștilor", povestea tuturor poveștilor din lume, oricine i-o fi spus așa, dacă nu chiar Creangă. În timpul acesta, eu mă sufocam lent, aerul era insuficient. Îmi vizualizam deja plămânii înecați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
destinse și puternic râzătoare, obrajii îmbujorați de ninsoare. Băteau din picioare ritmic și se agitau ca niște păsări nerăbdătoare să-și ia zborul. Și-au luat în primire rând pe rând cadourile; pesemne fiecare dintre ei i-a spus sau recitat câte ceva lui Moș Crăciun, pentru că gurile lor au început dintr-o dată să se miște frenetic, luând tot felul de forme ovale, ca și cum ar intona un cântec. Doamna din mijloc a mângâiat senzual renii pe grumaji și i-a desfăcut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mult și generos al lui Joao în timpul transelor sale mediumnice. Entitățile întrupate în Joao nu par să se sinchisească de agitația ghizilor, translatorilor sau a pacienților, ce încearcă în timpul foarte scurt pe care-l au înaintea lui Joao să-și recite pomelnicul de boli. Limbajul entităților nu are nevoie de cuvinte: simpla prezență energetică sau aura desprinsă din poze pare a fi suficientă. Culoarea albă pare a fi singurul limbaj al entităților ce este la îndemâna oamenilor. Joao, cel mai cunoscut medium
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]