2,690 matches
-
sunt depresive de la „natură”, dar o depresie severă poate apărea ca o tulburare secundară, ca urmare a anilor de rătăcire terapeutică fără un diagnostic formulat, de epuizare datorată eforturilor necesare pentru a ascunde tulburările și a îndeplini ritualurile, evitările, a recurgerii la alcool și/sau la alte substanțe (canabis, LSD), a izolării sociale, a pierderii unui loc de muncă sau a eșecului școlar. A începe, a urma în condiții bune o terapie de tip TCC necesită o concentrare a propriei energii
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
în cazul tulburării obsesionale și compulsive sunt aceleași ca și cele utilizate pentru terapia unei stări depresive, particularitatea constând în faptul că se lucrează pentru modificarea gândurilor automate și nu a gândurilor obsedante, și uneori a gândurilor neutralizante (pentru diminuarea recurgerii la ritualuri). Tehnica cognitivă permite dezvoltarea modelului comportamental clasic și amplificarea motivației și adeziunii pacientului la tratament prin propunerea unei abordări mai progresive decât în cazul unei expuneri clasice. Ea permite să se lucreze pentru modificarea nevoilor de reasigurare ale
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
amplu documentarea empirică a interdependenței dintre atmosfera politico-culturală a unei perioade și preferințele de „recitire” a unor autori interbelici. Putem lansa ipoteza conform căreia criza de identitate de la Începutul deceniului trecut a atras, În mod firesc, sau chiar a determinat recurgerea la cărturarii tineri de dreapta și, dimpotrivă, calmarea atmosferei (impusă și de intensificarea procesului de integrare euroatlantică) cere modele realiste asemenea celor oferite de Școala monografiilor sociologice. Este clar că etalarea filosofico-literară a disperării trebuie să fie contrabalansată de cercetare
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
și F. Lesemann și C. Martin (1993) subliniază, În primul rând, miza politică: prin politica educațională și prin pârghiile social-economice specifice, statul Încearcă să-și reducă cheltuielile proprii ce Îmbracă forma ajutoarelor politice, incitând familiile să se substituie programelor guvernamentale. Recurgerea la Întrajutorarea familială, ca și la serviciile profesionale, variază În funcție de mediile sociale În care trăiesc familiile. Aceste medii favorizează fie recurgerea familiilor, În caz de nevoie, la piața forței de muncă, fie, din contră, prin „ostilitatea” lor, mediile sociale pot
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
statul Încearcă să-și reducă cheltuielile proprii ce Îmbracă forma ajutoarelor politice, incitând familiile să se substituie programelor guvernamentale. Recurgerea la Întrajutorarea familială, ca și la serviciile profesionale, variază În funcție de mediile sociale În care trăiesc familiile. Aceste medii favorizează fie recurgerea familiilor, În caz de nevoie, la piața forței de muncă, fie, din contră, prin „ostilitatea” lor, mediile sociale pot să determine persoanele aflate În nevoie să apeleze la ajutoare publice. Aceste ajutoare, organizate de către stat și distribuite având drept criteriu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ale acestora, ci produc visuri. Imaginează situații care se desfășoară după o logică aparte, stranie, inerentă funcționării mecanismelor inconștiente. Identificând acele mecanisme, oniricii le pun în funcțiune în mod conștient. Principiul acestei poetici nu e spontaneitatea, ci elaborarea lucidă, cu recurgere la artificiu. Respingând dicteul automat al suprarealismului literar, oniricii recunosc existența unor similitudini și afinități între demersul lor și cele ale unor reprezentanți ai picturii suprarealiste (Dalí, De Chirico, Yves Tanguy, Victor Brauner și mai ales Magritte). Năzuința, recunoscută, a
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
modernismului șaptezecist au dat rezultate limitate. Gheorghe Grigurcu semnala filiația suprarealistă, consemna ispita transcendenței, înregistra patetizarea amintirii - impersonalizată tactic prin învestirea ei în ancestral și geologic - și releva imageria onirică, reproșându-i poetului un „cinism” exagerat (inclusiv față de poezie) și recurgerea la „divagații de gust îndoielnic” și opinând, concluziv, după ce-l comparase cu Ion Vinea, Gellu Naum, Nichita Stănescu, că, „fără să fi fost un «mare poet»”, M. „rămâne prin melodramatismul său obscur, lucrat cu o îndârjire ce i-a eliminat
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
persuasivă și agreabilă. Civilizației geto-dacice, influențelor culturale ale coloniilor pontice grecești, prezenței lui Ovidiu la Tomis, activității misionare și culturale a scriitorilor creștini din perioada străromână le sunt consacrate paragrafe succinte, dar relevante. Într-o tratare sintetică, despovărată de tentația recurgerii excesive la taxinomie și la recenzarea corpusurilor, este panoramată creația populară orală. În prezentarea perioadei vechi și în cea a începuturilor perioadei moderne, factorilor culturali (civilizație materială, răspândirea tiparului și circulația tipăriturilor, religie și organizare ecleziastică, ideologii, mentalități etc.) le
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
cauzalității eficiente sau finale. Cultura fragmentului nu poate reprima însă angoasa izolării sensului ființei de sfera cunoașterii. Nici o integrare a totalității nu mai este posibilă în epoca perspectivismului. În eseistica filozofică recentă, fărâmițarea epistemologică a subiectului postmodern se exprimă prin recurgerea la calambur, fracțiuni și extrase. Cărțile bine vândute - cum sunt „marginile filozofiei” lui J. Derrida - n-au nici cap, nici coadă. Lumea nu mai este citită ca parabolă sau alegorie, ci ca o imensă textură înzestrată cu un uriaș coeficient
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din partea victimei; în orice etapă a procesului (inclusiv în timpul anchetei), împăcarea părților determină încetarea cazului. Deoarece nu există nici un mijloc de protecție pentru femeile care depun plângeri împotriva soților violenți, acestea sunt expuse unor presiuni continue din partea soților, inclusiv prin recurgerea la violență, pentru a nu depune plângere sau pentru a o retrage. Adesea, după ce plângerea a fost retrasă, soțul continuă să se comporte violent, fie pentru a se răzbuna, fie pentru că a realizat că nu poate fi pedepsit. Din acest
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
faptul că au nevoie de ajutor. Deoarece comportamentul abuziv este adesea ciclic, multe probleme de sănătate și de dezvoltare pot conduce la tulburări de comportament, educaționale și psihoemoționale în perioada adolescenței sau în viața de adult, ceea ce, mai departe, determină recurgerea la un comportament abuziv. Mulți copii abuzați par la început ascultători, cooperanți, rușinoși, afectuoși, dar această aparentă liniște poate masca multiple probleme psihologice. De aceea, este importantă detectarea timpurie a problemelor pe care le au copiii, inclusiv cele privind abuzul
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
și destabilizându-l emoțional. Alteori, părinții pedepsesc copilul pentru că „plânge prea mult” și „fără motiv” sau face pe el și nu cere la oliță. Câteva palme pentru corecție sunt, din păcate, considerate nu numai acceptabile, ci chiar necesare. Pedepsirea copiilor. Recurgerea la pedeapsa corporală ca mijloc de socializare aparține domeniului penal și celui educațional, ca trăsătură importantă pentru caracterizarea societăților. Trebuie să se facă totuși o distincție între nivelurile intrași interculturale. În 1988, Levinson concluzionează, în ancheta sa interculturală despre violența
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
o parte, dispoziția individuală de a pedepsi, prin diferite mijloace, ca o caracteristică diferențială prin care se poate descrie o persoană, comparând-o cu un grup de referință, și, pe de altă parte, comportamentul de pedepsire efectiv, caracterizat prin frecvența recurgerii la pedeapsă într-un anumit timp definit. Este posibil ca o persoană cu o dispoziție foarte mare de a pedepsi să nu fi manifestat acest comportament un anumit timp. Dispoziția individuală de a pedepsi a fost măsurată prin intermediul instrumentului propus
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de necesară este prezența tatălui în familie pentru dezvoltarea echilibrată a copilului. Și faptul că băieții sunt pedepsiți mai mult decât fetele se încadrează în aceeași categorie a diferențelor dintre cele două sexe. Ca o concluzie, se poate spune că recurgerea la pedeapsa corporală poate fi interpretată ca un fenomen de agresiune, generat de o problemă de stres și iritare, influențată la rândul ei de o serie de variabile (psihosociale, personale, dar și culturale) ce implică atât părinții, cât și copiii
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
un aspect relativ Îngrijit, În ciuda faptului că spațiile dintre cuvintele diferitelor rânduri nu sunt egale Între ele. Această dublă aliniere prezintă dezavantaje mai ales În coloanele de ziar, cu rândurile foarte scurte. Echilibrarea spațiilor se poate face și aici prin recurgerea la despărțirea cuvintelor În silabe, operație pe care mulți calculatoriști o ignoră: Astfel se stinse În al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Cea de-a doua clasă reunește mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în care se încearcă dominarea, controlarea amenințărilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la conduite contrafobice sau la sublimare. Ihilevich și Gleser, cercetătorii care, în 1962, au reușit să elaboreze un instrument de evaluare - Inventarul mecanismelor de apărare (Defense Mechanism Inventory, DMI23) -, sugerează că apărările pot fi clasificate în funcție de cinci stiluri defensive generale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și Rossman, 1986; Cramer, 1987; Cramer și Gaul, 1988). De pildă, într-un studiu experimental, Smith și Rossman (1986) au provocat eșecul la o probă de memorare a cifrelor, propunând serii de cifre ce depășeau capacitatea mnezică a copiilor studiați. Recurgerea la refuz ca urmare a experimentării acestui eșec a fost mai des întâlnită la băieții de 6-8 ani și mult mai puțin frecventă la cei în vârstă de 10 ani. În același fel, dar utilizând o altă metodă, testul proiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
băieții de 6-8 ani și mult mai puțin frecventă la cei în vârstă de 10 ani. În același fel, dar utilizând o altă metodă, testul proiectiv constituit din povești spuse de copii, Cramer (1987) a constatat o diminuare treptată a recurgerii la refuz în perioada cuprinsă între cinci ani și vârsta adolescenței. Spre deosebire de refuz, utilizarea proiecției (Smith și Danielsson, 1977; Tero și Connell, 1984; Cramer, 1987) și a identificării (Cramer, 1987; Cramer și Gaul, 1988) ar crește o dată cu vârsta. Astfel, în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
stadiile dezvoltării eului și a condus la publicarea lucrărilor lui Haan et al. (1973) și ale lui Jacobson et al. (1982). Într-o cercetare efectuată asupra unor tineri hippy aflați la sfârșitul adolescenței, Haan et al. (1983) au constatat că recurgerea la refuz și la deplasare se afla în strânsă legătură cu nivelurile scăzute de dezvoltare a eului, în timp ce intelectualizarea și proiecția apăreau la subiecții aflați la un nivel înalt de dezvoltare a eului. Rezultatele obținute de Jacobson et al. (1982
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dezvoltare a eului, în timp ce intelectualizarea și proiecția apăreau la subiecții aflați la un nivel înalt de dezvoltare a eului. Rezultatele obținute de Jacobson et al. (1982) sunt similare. Într-adevăr, autorii constată pe populația experimentală (un grup de adolescenți) că recurgerea la refuz și la proiecție se află în legătură cu nivelurile scăzute de dezvoltare a eului, în timp ce intelectualizarea și ascetismul corespund unor niveluri mai înalte. Să mai spunem doar că, în studiul deja citat, Haan et al. (1973) nu au identificat nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parte a negării realității, ea nu se află sub controlul conștient al subiectului. Persoana care exagerează în mod defensiv crede deci în aceste distorsiuni ale realității, ca și când ar fi adevărate. Să nu procedeze astfel ar fi prea dureros, prea neliniștitor. Recurgerea la refuz conduce adesea, în cazul adultului, la minimizări sau maximizări manifeste ale realității. Astfel, neplăcerile sunt minimizate, iar succesele hipertrofiate. Secvența de dezvoltare a refuzului în fantezie cuprinde următoarele patru elemente, descrise de Cramer (1991): 1) satisfacerea dorinței prin
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
elaborare a discursului reperabil în protocoalele TAT „se întemeiază pe operații inconștiente (mecanisme de apărare și alte modalități de conduită psihică), a căror expresie manifestă sunt”. Procedeele identificate de Shentoub et al. sunt repartizate în patru mari categorii: apărări prin recurgerea la realitate, apărări prin recurgerea la fantezii și afect, apărări prin inhibiție și apărări ce țin de anumite emergențe în procesele primare. Să mai notăm și contribuția lui Debray (1987), care propune o nouă fișă de despuiere a TAT pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
protocoalele TAT „se întemeiază pe operații inconștiente (mecanisme de apărare și alte modalități de conduită psihică), a căror expresie manifestă sunt”. Procedeele identificate de Shentoub et al. sunt repartizate în patru mari categorii: apărări prin recurgerea la realitate, apărări prin recurgerea la fantezii și afect, apărări prin inhibiție și apărări ce țin de anumite emergențe în procesele primare. Să mai notăm și contribuția lui Debray (1987), care propune o nouă fișă de despuiere a TAT pentru copii și preadolescenți, fișă în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1981). Într-adevăr, ea protejează identitatea grupului împotriva disonanței istorice sau politice, elimină incertitudinea „îndulcind” percepția asupra evenimentelor istorice deranjante, consolidează în permanență sentimentul de luciditate al grupului, permite evitarea evenimentelor îngrijorătoare, constituie o justificare a viziunii asupra lumii, dezvinovățește recurgerea la violență și, în fine, joacă rolul unui filtru, distingând doar două tipuri de valori: bun și rău. Astfel privită, ideologia se suprapune mai multor mecanisme clasice, dintre care Mucchielli citează: refularea (în virtutea faptului că ideologia îi obligă pe membrii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
alcătuite din itemi care descriu diferite mijloace utilizate pentru a face față situațiilor problematice: rezolvarea rațională a problemei (inclusiv căutarea de informații), căutarea de sprijin social, reamenajarea pozitivă (sau reevaluare pozitivă) a situației, fuga-evitare, reprimarea cognitivă (distanțare sau minimalizarea amenințărilor), recurgerea la gândirea magică, autoacuzarea, exprimarea afectelor, reprimarea afectelor, spiritul combativ sau acceptarea confruntării, stăpânirea de sine etc. Conceput ca o trăsătură stabilă de personalitate sau ca un răspuns la anumite situații stresante specifice, coping-ul este studiat din ce în ce mai mult într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]