1,230 matches
-
parțial diferită a structurilor cu semnificație reciprocă: am făcut distincție între pronumele reflexiv (se, își), pe de o parte, a cărui ocurență obligatorie în construcție se justifică fie ca reflexiv inerent, fie prin reflexivizarea obligatorie a constituenților subiect - complement identici referențial, și pronumele reciproc (unul pe altul, unul altuia), pe de altă parte, uneori cu ocurență obligatorie, alteori cu ocurență facultativă. În absența pronumelui reciproc, semnificația reciprocă este recuperată contextual, pe baza implicațiilor generate de particularitățile sintactice ale structurii (subiect plural
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
dintre cunoscuți, cu grad scăzut de formalism, interlocutorii tind să asume un univers comun de discurs larg, sprijinindu-se în comunicare pe cunoștințe pe care le consideră în mod tacit partajate. În mare măsură, semnificația nu este elaborată prin cuvinte referențiale, ci este recuperată contextual prin aluzie la istoria conversațională comună a interactanților și prin evocarea deictică și anaforică a entităților din domeniul de discurs. Folosirea frecventă 14 a pronumelor personale, demonstrative și relative semnalizează, pe de o parte, relația strânsă
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
flexibil. Principiul unității dintre judecățile constatative și cele evaluative presupune angajarea morală a cercetătorului în sprijinul valorilor înalt umaniste și a idealurilor naționale. Ioan Mărginean concepe metodologia de cercetare pe câteva mari componente, respectiv: a) Componența teoretică. Este componenta teoriei referențiale și a normativității metodologice care să îndeplinească rolul de ghid al cercetării (prin sistemul conceptual specific) cât și în fazele de realizare și finalizare (interpretare, explicare, comunicare a rezultatelor). În ceea ce privește normativitatea metodologică ea constituie un set de reguli ale unei
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
cercetare (aici fiind inclusă și respectarea regulilor de alcătuire a instrumentelor de lucru), analiza raportului metode-tehnici utilizate (aici Vlăsceanu introduce conceptul de raport optim de utilizare), formalizarea raționamentelor. Concluzia lui Lazăr Vlăsceanu este aceea că putem vorbi de două surse referențiale ale constituirii metodologiei. Prima sursă o reprezintă teoria, iar a doua o reprezintă metodele și tehnicile de cercetare consacrate. Propozițiile formulate la nivel teoretic se convertesc explicativ în principii metodologice. Teoria, luată ca referință, sugerează pe de o parte ipotezele
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
și cel creștin), care a primit diverse interpretări și adaosuri în mitologii, religii și credințe particulare. "Matrice ale ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice" (Durand 52-53), la acest nivel, non-narativ, așadar în care nu este necesar să plasăm categorii referențiale (timp, spațiu), arhetipurile 15 și formele determinate de acestea sunt caracterizate doar de "sememe" ale rolurilor definitorii: întemeietorul, civilizatorul, principiul generator matern etc. Venind dinspre mitologie sau religie (dogmatică) înspre imaginea umanului, schemele tipologiilor paradigmatice asigură joncțiunea între unitățile determinante
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de joc. În primul rând, un joc al mimesis-ului ce este exterior subiectului și înțelege arta în diferite forme și o interpretează artificial. Astfel, la nivelul mimesis-ului arta devine subiect al jocului pentru experimentul artistic. Produsul nu poate fi decât referențial și îndepărtează subiectul de adevăr. Iar în al doilea rând, un joc interior al artei ce rămâne neschimbat și lucrează în sfera imitației. Arta, prin jocul său intern, se prezintă și se performează. În această situație, jocul fucționează automat, fără
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
efecte emfaza, melodicitatea și simetria textuală. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, prin anaforă se înțelege o relație complexă de dependență ce se stabilește între două expresii referențiale dintr-un discurs, care face ca identificarea corectă a referentului celei de-a doua expresii (numită expresie anaforică sau, pe scurt, anaforic) să fie condiționată de prezența primei expresii (numită antecedent) în cotext (textul care precedă ocurența celei de-a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
face pronumele anaforic selecția referentului atunci cînd în memoria discursivă există mai mulți referenți la fel de pregnanți. E) Abordarea pragmatică are în centru conceptul de reprezentare mentală, "o balama cognitivă între realitatea căreia îi aparțin referenții și limbajul care furnizează expresiile referențiale", cum notează A. Reboul și J. Moeschler. Reprezentarea mentală este rezultatul unor informații diverse, a căror cunoaștere permite identificarea entității desemnate: informații lingvistice, informații enciclopedice, informații logice, informații vizuale, informații spațiale. O reprezentare mentală este asociată cu un singur referent
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
supuse unor operații de modificare, de fuziune, de duplicare, de grupare, de extracție. Expresia anaforică desemnează un referent printr-un proces inferențial care duce la formarea unei reprezentări mentale pe baza reprezentărilor mentale ce alcătuiesc domeniul de referință al expresiei referențiale anterioare. "Domeniul de referință" este o noțiune dinamică, denumește un fel de listă de reprezentări mentale construită pentru fiecare expresie referențială a cărei interpretare este în curs. Atunci cînd mai mulți referenți sînt disponibili pentru aceeași expresie referențială, cel desemnat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
măria-ta vei lua pildă de la acel care stă asupra noastră, a tuturora 1./ - Să iau pildă de la necredincios, beizade?/ - De la Dumnezeu, măria-ta.) Trebuie precizat că, în anumite texte, putem vorbi de o anaforă "raportată" în cazul unor expresii referențiale ce pot fi interpretate ca anaforice din punctul de vedere al cititorului, dar ca deictice din punctul de vedere al "vocii" ce le enunță (ca în următorul citat din Zodia Cancerului, de M. Sadoveanu: Urcînd scările, de Marenne găsi sus
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
anaforicele metalingvistice (referentul expresiei anaforice, expresie care conține un termen de metalimbaj, este un segment lingvistic anterior luat ca atare: "Cine știe!"1 Aceste două vorbe 1 tresăriră în el cu nădejde și cu mîhnire. Sadoveanu), deicticele textuale (referentul expresiei referențiale care conține un termen de metalimbaj nu este un segment lingvistic ce precedă respectiva expresie, ci chiar segmentul din care expresia face parte: [În momentul în care scriu aceste cuvinte 1 nici nu-mi mai amintesc dacă te-am iubit
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pune în valoare analiza dinamică a funcțiilor textuale. În acest caz, examenul mărcilor enunțării începe cu sesizarea reprezentărilor de spațiu și de timp ale persoanei. Studiul vocabularului (cîmpuri lexicale, rețele semantice, izotopii, termeni cheie și stereotipii discursive) oferă imaginea clasificărilor referențiale, iar analiza trăsăturilor dialogice, a intertextualității, a situației de comunicare și a condiției sensului determină producerea sensului în context. Ca atare, producerea sensului este înțeleasă pornind de la semnificația și de la actualizarea discursivă a mijloacelor limbii sau de la paraverbal. Deși nu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin absența limitelor inițiale și finale, precum și prin absența schimbării: ea are părul blond; el simte căldura soarelui; aici predicatele se prezintă ca fiind inerente actantului lor subiect. Aceste trăsături sînt lingvistice, adică arbitrare din punctul de vedere al realității referențiale. O stare poate primi însă limite extrinseci de la context, de exemplu, prin prepoziții precum de la - pînă la, dar ele nu le sînt proprii și transformă numai o stare necesară într-o stare contingentă. De altfel, absența schimbării corespunde lipsei schimbării
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
O stare poate primi însă limite extrinseci de la context, de exemplu, prin prepoziții precum de la - pînă la, dar ele nu le sînt proprii și transformă numai o stare necesară într-o stare contingentă. De altfel, absența schimbării corespunde lipsei schimbării referențiale, încît, dacă cineva spune sînt bolnavă (de ieri după amiază), aceasta nu presupune că și-a pierdut definitiv sănătatea. Tipul activității are în comun cu stările absența limitelor intrinseci, dar se distinge de ele printr-o serie de schimbări, care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atribui o referință și, ca atare, primesc statut referențial numai prin adjuncție. Cuvintele care nu au autonomie au avut însă inițial această caracteristică, statutul non-autonom fiind însușit prin evoluția limbilor, căci, de exemplu, verbele auxiliare sînt rezultatul gramaticalizării unor verbe referențiale propriu-zise. V. cuvînt, referință. MARTINET 1967; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001. RN AUTOR. Semnificația curentă a cuvîntului autor este cea de "persoană care a creat o operă artistică, științifică sau filozofică"; în naratologie, se consideră însă, că dacă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
autoritatea totală 1 e un risc. Deși analizată de obicei împreună cu anafora, catafora nu este o relație simetrică a acesteia, o imagine în oglindă a ei. Mai mult decît în cazul anaforei, se presupune că interlocutorul care trebuie să interpreteze referențial un cataforic cunoaște sau măcar bănuiește care este intenția informativă globală a discursului construit de locutor. Adesea, genul textului influențează disponibilitatea interlocutorului de a accepta sau de a refuza "suspansul" identificării referențiale pe care îl implică orice ocurență a unui
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se presupune că interlocutorul care trebuie să interpreteze referențial un cataforic cunoaște sau măcar bănuiește care este intenția informativă globală a discursului construit de locutor. Adesea, genul textului influențează disponibilitatea interlocutorului de a accepta sau de a refuza "suspansul" identificării referențiale pe care îl implică orice ocurență a unui cataforic. Astfel, un cataforic poate fi perceput ca ambiguu și neadecvat la începutul unui text administrativ sau juridic, dar normal, ușor de acceptat și de interpretat la începutul unui text literar: [Ø
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gulerul pufoaicei, la adăpostul groșilor ochelari cu scipiri derutante, Coca1 zăbovea pe imaginea unui distins estetician, îngenunchiat lîngă Flendurilă [...]. (începutul romanului Fototeca, de Adriana Bittel) Distanța dintre cataforic și subsecvent nu poate fi foarte mare atunci cînd cele două expresii referențiale se găsesc în enunțuri diferite și, de aceea, cataforele frastice sînt mult mai frecvente decît cele transfrastice. Din punct de vedere morfologic, expresiile cataforice cele mai frecvente sînt pronume sau cataforice zero (vide), și atunci, în majoritatea cazurilor, cataforicul și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fi utilizat și el ca expresie cataforică (Porunca mea este astfel 1: [să plece pe loc comisul la Suceava] 1.). Ca și anafora, catafora este o relație cu funcții specifice din punct de vedere referențial, textual și discursiv. Deși expresiile referențiale cataforice și anaforice au particularități ce trebuie identificate pentru fiecare limbă în parte, există similitudini de funcționare a anaforelor și cataforelor în diversele limbi. V. anaforă, deictic, referent. BÜHLER 1934; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. SM CATEGORIZARE
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezentativ al clasei, la care se adaugă elementele periferice. Pentru praxematică, practicile sînt cele care permit categorizarea, experiențele asupra lumii conduc la o analiză a realității care este substituită de mijloacele lingvistice, astfel încît practicile lingvistice participă la realizarea categorizării referențiale prin nominație și, de aceea, lingvistul nu poate aborda aceste probleme decît prin acest mijloc indirect. Numele propriu, dacă nu operează ca numele comun o categorizare descriptivă, individualizează un element al realității. Prin urmare, aceasta este o categorizare individualizantă, diferită
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sînt cele legate de diferențierea socială (limbă standard vs. limbă populară vs. argou) și funcțională (limbă comună, limbaj tehnico-științific, limbaj academic etc.). În ce privește materializările discursive ale coerenței (referință, substituție, elipsă, conjuncție și coeziune lexicală), Daniela Rovența-Frumușani consideră că ele sînt referențiale (determinate de referentul extralingvistic și de cel discursiv) și că manifestării lexicale i se opune coerența gramaticală (de genul coerenței, substituției, elipsei), iar în interiorul acesteia o coerență la nivelul actului referinței și o coerență la nivelul predicației (elipsa, substituția, conjuncția
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Din majoritatea situațiilor exemplificate (a, b; c) rezultă că unele trăsături ale coeziunii nu sînt total independente de aspectele semantice ale textului. Coeziunea este în gramatica textului inseparabilă de noțiunea de progresie tematică. Orice text prezintă un echilibru între elementele referențiale recurente, presupuse a fi cunoscute (din co(n)text), care asigură coeziunea ansamblului și elementele noi, care contribuie la expansiunea și la dinamica progresiei informative. Se consideră, astfel, că, la un prim nivel, orice text este o unitate în tensiune
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alte persoane și se concretizează în discurs în mod obișnuit prin expresii anaforice. Din perspectiva exprimării subiectivității, este esențial ca prima persoană care gîndește referința să fie relevantă prin transparența propozițională în cazul stilului indirect liber. În acest caz, cuvintele referențiale întrebuințate într-un discurs pentru a exprima subiectivitatea trebuie să fie, în măsura posibilităților, cvasiindicatori. De aceea, stilul indirect liber (vorbirea indirectă liberă), care este forma discursului raportat cu scopul de a exprima subiectivitatea și cu rol important în discursul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stabilește între un semn lingvistic (cuvînt) și un referent (obiect), adică o realitate lingvistică, denumită desemnat. G. Kleiber disociază însă noțiunea de "denominație" de cea de "desemnare". În această perspectivă, denominația este un act care constă în instituirea unei asociații referențiale durabile între un obiect și un semn. Atribuirea unui nume propriu sau a unui nume comun printr-un astfel de act de referință are la bază ceva însușit, memorizat, constînd dintr-un act prealabil de "botezare", dintr-o habitudine asociativă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dominantă a unei funcții. Pe de altă parte, atestarea exercitării uneia dintre funcții poate presupune redimensionări din perspectiva altora, astfel încît, de exemplu, exercitarea funcției poetice produce deseori schimbări ale referenților, prin urmare o particularizare prin inovație în manifestarea funcției referențiale, căci discursul construiește o altă lume decît cea comună, obișnuită, iar comunicarea despre această lume (funcția comunicativă) este și ea diferită, prin altfel de mijloace ale limbii, sub aspectul formei, al conținutului și, mai ales, al relațiilor dintre cuvinte. V.
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]