1,454 matches
-
1984) numește „copil al nopții” un gând refuzat care „a trebuit să aștepte slăbirea nocturnă a refulării” pentru a reapărea, și precizează că „memoria din vis reproduce foarte adesea impresii din prima copilărie a celui care visează... devenite inconștiente prin refulare” (1940/1967). Cazurile citate anterior au furnizat câteva exemple de simptome psihice la care trebuie să adăugăm fobia: obiectul fobic s-a substituit, prin deplasare, obiectului unei iubiri interzise (tatăl, din exemplul dat de Freud în studiul său intitulat „Refularea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refulare” (1940/1967). Cazurile citate anterior au furnizat câteva exemple de simptome psihice la care trebuie să adăugăm fobia: obiectul fobic s-a substituit, prin deplasare, obiectului unei iubiri interzise (tatăl, din exemplul dat de Freud în studiul său intitulat „Refularea”, 1915b/1968). În acest caz, refularea a eșuat, întrucât ea nu a suprimat angoasa, ci doar a deplasat-o. Nu este deloc de mirare că, în fața consecințelor adesea nocive prezentate succint mai sus, Janet, Breuer și Freud au încercat să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
au furnizat câteva exemple de simptome psihice la care trebuie să adăugăm fobia: obiectul fobic s-a substituit, prin deplasare, obiectului unei iubiri interzise (tatăl, din exemplul dat de Freud în studiul său intitulat „Refularea”, 1915b/1968). În acest caz, refularea a eșuat, întrucât ea nu a suprimat angoasa, ci doar a deplasat-o. Nu este deloc de mirare că, în fața consecințelor adesea nocive prezentate succint mai sus, Janet, Breuer și Freud au încercat să „suspende refularea”. Cam în aceeași perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1968). În acest caz, refularea a eșuat, întrucât ea nu a suprimat angoasa, ci doar a deplasat-o. Nu este deloc de mirare că, în fața consecințelor adesea nocive prezentate succint mai sus, Janet, Breuer și Freud au încercat să „suspende refularea”. Cam în aceeași perioadă, ei au utilizat hipnoza, obținând, cel mai adesea, excelente rezultate terapeutice. Freud a abandonat ulterior această tehnică în favoarea „procedeului apăsării”, pe care l-a aplicat Elisabethei von R. Informându-și pacienta că urma să exercite o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau tăgăduire care, mai mult decât o simplă negare, este o atitudine de refuzare categorică, aflată în legătură cu o percepție dezagreabilă a realității exterioare. Toate acestea evidențiază forța și eficiența acestei apărări, menite să protejeze eul prin contestarea lumii exterioare, spre deosebire de refulare, care are o acțiune similară, dar prin răsturnarea spre interior a aceleiași realități intolerabile, care va fi astfel integrată. Dimpotrivă, refuzul generează o absență de conflictualitate, de vreme ce el face să coexiste în sânul eului două afirmații incompatibile ce se juxtapun
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copil, aplicându-l apoi în special psihozei, Freud îl extinde la fetișism și incită la studierea sa în cadrul a diferite organizări mentale. Putem remarca faptul că, în ultimele sale scrieri, Freud nu include refuzul printre „apărările eului”, cum ar fi refularea sau izolarea, în timp ce mulți dintre succesorii săi, între care și A. Freud (1936/1993), nu vor ezita să-l numere printre mecanismele de apărare, nu fără unele confuzii în raport cu negarea și, a fortiori, cu denegarea, confuzii încă de actualitate, din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
comporte, cel puțin temporar, ca și cum tatăl și mama ar avea același atribut. Întâlnim aici un fel de sciziune a eului ca sistem organizat, care nu antrenează pentru moment nici o daună și procedează la o colmatare a angoasei. În psihanaliză, suspendarea refulării este cea care permite conștientizarea realității și reconstrucția amintirii. Este necesară o răsturnare a succesiunii temporale a evenimentului: mai întâi, descoperirea absenței penisului la mamă, asociată cu spaima de castrare, apoi redobândirea încrederii la vederea penisului tatălui. Răsturnarea cronologică s-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" În „Pierderea realității în nevroză și psihoză” (Freud, 1924c/1974), autorul reia un caz expus anterior (Breuer și Freud, 1895/1974), care-i permite să compare refuzul psihotic cu refularea nevrotică. Elisabeth V.R., îndrăgostită în secret de cumnatul ei, este zguduită de dorința care i-a venit în minte pe când își veghea sora aflată pe patul de moarte: „Acum că e liber, poate să mă ia de soție”. Această scenă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cumnatul ei, este zguduită de dorința care i-a venit în minte pe când își veghea sora aflată pe patul de moarte: „Acum că e liber, poate să mă ia de soție”. Această scenă pe dată uitată face deci obiectul unei refulări care are drept consecință un simptom de conversie. Dar, mai scrie Freud, „aici este instructiv să vedem pe ce cale încearcă nevroza să regleze conflictul. Ea devalorizează modificarea reală refulând revendicarea pulsională în chestiune, respectiv iubirea pentru cumnat. Reacția psihotică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că sora va muri” și, am putea adăuga noi, înlocuirea ei printr-o activitate de delir care ar menține-o pe soră în viață, de pildă prin halucinații. În concluzie, refuzul realității exterioare practicat de subiectul psihotic este înrudit cu refularea realității psihice a nevroticului. În continuarea lucrărilor tatălui său, A. Freud (1936/1993; Sandler, 1985/1989) a cercetat amănunțit distincția posibilă dintre refuz și refulare, unul funcționând în raport cu realitatea perceptivă necunoscută, cealaltă în raport cu realitatea internă respinsă: „Dacă decelăm o refulare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pildă prin halucinații. În concluzie, refuzul realității exterioare practicat de subiectul psihotic este înrudit cu refularea realității psihice a nevroticului. În continuarea lucrărilor tatălui său, A. Freud (1936/1993; Sandler, 1985/1989) a cercetat amănunțit distincția posibilă dintre refuz și refulare, unul funcționând în raport cu realitatea perceptivă necunoscută, cealaltă în raport cu realitatea internă respinsă: „Dacă decelăm o refulare înseamnă că Eul se apără împotriva excitațiilor pulsionale. Dacă descoperim un refuz, înseamnă că există un pericol exterior”. Este un lucru cert că refuzul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refularea realității psihice a nevroticului. În continuarea lucrărilor tatălui său, A. Freud (1936/1993; Sandler, 1985/1989) a cercetat amănunțit distincția posibilă dintre refuz și refulare, unul funcționând în raport cu realitatea perceptivă necunoscută, cealaltă în raport cu realitatea internă respinsă: „Dacă decelăm o refulare înseamnă că Eul se apără împotriva excitațiilor pulsionale. Dacă descoperim un refuz, înseamnă că există un pericol exterior”. Este un lucru cert că refuzul nu face să dispară reprezentarea insuportabilă, el doar o exclude, distingându-se prin aceasta de refulare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refulare înseamnă că Eul se apără împotriva excitațiilor pulsionale. Dacă descoperim un refuz, înseamnă că există un pericol exterior”. Este un lucru cert că refuzul nu face să dispară reprezentarea insuportabilă, el doar o exclude, distingându-se prin aceasta de refulare, caracterizată printr-o separare care nu lasă aparent nici o urmă. Unele nuanțări trebuie însă aduse acestui antagonism de principiu. Refuzul se poate conjuga parțial cu refularea, mai ales în patologia nevrotică. Clivajul eului este o coordonată topică esențială în funcționarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
face să dispară reprezentarea insuportabilă, el doar o exclude, distingându-se prin aceasta de refulare, caracterizată printr-o separare care nu lasă aparent nici o urmă. Unele nuanțări trebuie însă aduse acestui antagonism de principiu. Refuzul se poate conjuga parțial cu refularea, mai ales în patologia nevrotică. Clivajul eului este o coordonată topică esențială în funcționarea refuzului, astfel încât, în interiorul eului, „respingerea este întotdeauna dublată de o acceptare: apar două atitudini opuse, independente una de cealaltă, ceea ce conduce la un clivaj al eului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deopotrivă, și legătura refuzului cu denegarea. Refuzul ar trebui considerat o denegare tradusă în act, menținând lucrurile așa cum sunt, o „denegare implicită” (Rosolato, 1966/1987), în timp ce denegarea (Freud, 1925a/1987) ar fi un refuz verbal prilejuind o suspendare parțială a refulării, deci topic și economic superioară. Cu riscul unei gândiri globalizante, putem spune că, într-un anumit sens, orice mecanism de apărare, prin suprimarea a ceva neplăcut, aduce cu sine un refuz al realității (Sandler, 1985/1989). Iată de ce putem afirma
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
eul, expulzând printr-o acțiune brutală reprezentarea insuportabilă a castrării și afectul atașat ei, face în așa fel încât ceva anume din cadrul realului să nu fie perceput imediat, să nu se poată integra și deci să nu facă obiectul unei refulări. Astfel, ceea ce a fost abolit în interior revine din exterior sub formă de halucinație sau delir: „Ceea ce nu a ieșit la lumină dinspre latura simbolică apare în real”, în experiența senzorială brută. Este vorba aici, după cum se vede, despre o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
abolit în interior revine din exterior sub formă de halucinație sau delir: „Ceea ce nu a ieșit la lumină dinspre latura simbolică apare în real”, în experiența senzorială brută. Este vorba aici, după cum se vede, despre o operație radical diferită de refulare, în sensul că, acolo unde refularea, procedând prin acumulare în străfundurile inconștientului, ar fi generatoare de sens și de simbol, ar exista o evicțiune a gândirii, o non-gândire. Spre deosebire de refuz, conceptul de „forcludere” desemnează o „abolire simbolică, aceea privind numele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sub formă de halucinație sau delir: „Ceea ce nu a ieșit la lumină dinspre latura simbolică apare în real”, în experiența senzorială brută. Este vorba aici, după cum se vede, despre o operație radical diferită de refulare, în sensul că, acolo unde refularea, procedând prin acumulare în străfundurile inconștientului, ar fi generatoare de sens și de simbol, ar exista o evicțiune a gândirii, o non-gândire. Spre deosebire de refuz, conceptul de „forcludere” desemnează o „abolire simbolică, aceea privind numele tatălui ca referent simbolic al subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cinci ani mai târziu în Interpretarea viselor (1900/1967). În scrierile freudiene, noțiunea de „regresie” apare în ultimul capitol al Interpretării viselor, în care ea este prezentată ca un mecanism de apărare „minor”, de o importanță mult mai mică decât refularea, când, de fapt, regresia este o componentă însemnată a refulării. Orice vis recurge la regresie, căci, sub efectul acesteia, anumite gânduri se transformă în imagini. În opinia lui Freud (1900/1967), „ansamblul gândurilor din vis se dezagregă în cursul regresiei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
scrierile freudiene, noțiunea de „regresie” apare în ultimul capitol al Interpretării viselor, în care ea este prezentată ca un mecanism de apărare „minor”, de o importanță mult mai mică decât refularea, când, de fapt, regresia este o componentă însemnată a refulării. Orice vis recurge la regresie, căci, sub efectul acesteia, anumite gânduri se transformă în imagini. În opinia lui Freud (1900/1967), „ansamblul gândurilor din vis se dezagregă în cursul regresiei și este readusă la stadiul de materie primă”. Astfel, visul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să-l rezumăm aici, dar care explică remarca descurajată făcută de însuși Freud, într-o scrisoare către Putnam: „În adâncul sufletului, cred că dacă vreun om ar poseda mijloacele de a studia sublimarea instinctelor într-un mod la fel de complet ca refularea lor, explicațiile psihologice pe care le-am poseda ar face inutilă ipoteza dumneavoastră filantropică. Dar, după cum am spus, nu știu nimic despre această chestiune” (1915, în Jones, 1955/1979). Iată de ce fiecare dintre autorii care l-au tratat își exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o conștientizare intolerabilă a ceea ce reprezintă, pentru el însuși, problema în cauză: „Intelectul este calmat în detrimentul afectului” (Ruszniewski, 1995). Spre deosebire de ceea ce intră în joc în sublimare, intelectualizarea nu comportă nici cea mai mică activitate de creație. Cât despre comparația dintre refulare și sublimare, ea ne rezervă surprize! Teoretic vorbind, sublimarea exclude refularea. Ultimul mecanism citat poate fi comparat cu un dig ridicat împotriva furiei apelor (imaginea îi aparține lui Freud) care riscă în orice clipă să fie depășit de nivelul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cauză: „Intelectul este calmat în detrimentul afectului” (Ruszniewski, 1995). Spre deosebire de ceea ce intră în joc în sublimare, intelectualizarea nu comportă nici cea mai mică activitate de creație. Cât despre comparația dintre refulare și sublimare, ea ne rezervă surprize! Teoretic vorbind, sublimarea exclude refularea. Ultimul mecanism citat poate fi comparat cu un dig ridicat împotriva furiei apelor (imaginea îi aparține lui Freud) care riscă în orice clipă să fie depășit de nivelul lor, în timp ce sublimarea se aseamănă cu un canal ce stăvilește valurile și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
depășit de nivelul lor, în timp ce sublimarea se aseamănă cu un canal ce stăvilește valurile și dirijează apele spre o destinație utilă, cum ar fi irigațiile. O altă descriere iese în evidență dacă amintim, conform expresiei lapidare a lui Anzieu, că „refularea este iluzia unei renunțări, în vreme ce sublimarea este o renunțare fără deziluzie” (1979). Dar cum nimic din ce se leagă de sublimare nu este simplu, opoziția între cele două apărări nu este chiar atât de clară. În acest domeniu, opinia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
domeniu, opinia lui Freud a variat atât de des, încât e greu să o rezumăm. De obicei, el consideră că între cele două există un raport de excludere. De pildă, el remarcă faptul că sublimarea permite satisfacerea idealului eului fără ca refularea să fie și ea implicată (1914/1985). În schimb, notează o colaborare a refulării cu sublimarea în cazul lui Leonardo da Vinci (1910/1987). Refularea sexuală, explică el, îl face pe Leonardo să-și sublimeze libidoul, pictorul prezentând două particularități
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]