591 matches
-
jalnic. Sutașul se opri o clipă, apoi scuipă scârbit, zicînd: - Lasă-i acolo! Și porni înainte. Soldații nu mai îndrăzniră să vorbească. Dar toți întorceau capul spre peșteră. Le era milă de câini. Când ajunseră în tabără era amiază. Slujbașul regesc nu se mai aștepta să-i vadă. Totuși veniseră, și nu era nimic de făcut. Când văzu soldații dezarmați și auzi întîmplarea, îl cuprinse groaza. Sutașul zise că se va duce numaidecât la liman, să se încarce în corabie cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corabie, și nici bătrânul la vârsta lui nu prea se mai putea socoti corăbier de nădejde. Totuși avură noroc, căci un vânt ușor îi împinse spre răsărit. Un om trimis de sutaș de pe țărmul limanului veni mai târziu la slujbașul regesc să-i spună că i-a văzut plecând pe mare liniștită. Lucrurile păreau să se fi așezat. Într-un fel sau în celălalt, neobișnuita întîmplare năzuia să se descurce, fie că sutașul se întorcea cu robi prinși pe țărmul vecin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fi așezat. Într-un fel sau în celălalt, neobișnuita întîmplare năzuia să se descurce, fie că sutașul se întorcea cu robi prinși pe țărmul vecin, fie că pierea ducând cu sine și primejdia destăinuirii. Dar în zorii zilei următoare slujbașul regesc fu trezit de ajutorul său care-i spuse, gâfâind de oboseală și spaimă, că peste noapte mai fugiseră douăzeci de sclavi, răpind cu ei asini și câteva zeci de samare cu hrană. Străjile nu muriseră: fuseseră numai amețite de câteva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de mers și fugă și i-o aduse Marelui Preot. Fața bătrânului era netulburată. Îi făcu semn sutașului să plece. Auta privea cutia cu ochii lacomi de dorința de a ști ce era în ea. Niciodată nu văzuse soli, chiar regești, năvălind în casa Marelui Preot ca într-o cârciumă. Ce putea să fie atât de grabnic? La un semn al bătrânului, rupse pecetea și scoase din cutie un sul de papirus subțire. Marele Preot nu-i ceru să i-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
credeau că stâncile căzute din cer sunt zei. Auta știa că nu sunt decât bolovani de piatră, chiar dacă nu era în stare să priceapă de unde veneau. Poate din stele? Dar stelele sunt atât de mici... sau, cine știe, și corabia regească de două sute de coți se vede de departe cât o floare de iarbă-neagră... Curajul i se întoarse. Porni să ocolească piatra sau turnul. Poate că ceea ce i se păruse că erau ferestre luminate nu erau decât niște pietre de preț
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grăbită. Firește că nimeni nu văzu la el altceva decât liniștita lui cucernicie, aprinsă doar de dorința de a le cere zeilor îndurare. Nimeni, afară de cei cinci nu putea bănui dedesubturile rugăciunii. Când Marele Preot ieși din arcada porții palatului regesc, mulțimile de pe ulițe se clătinară pe rând ca lanul aplecat de valul vântului și căzură la pământ neîndrăznind să privească nici cerul, nici temeliile zidurilor în clipa aceasta rară. ... Spre dimineață, Marele Preot se urcă însoțit de Tefnaht pe o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu noi în planeta noastră: acolo n-ai stăpâni. Ai să fii numai tu stăpânul tău! răspunse străinul. - Aici, dedesubt! strigă însă Auta. Luntrea începu să coboare și în câteva zeci de clipe se așeză într-o piață din apropierea palatului regesc. Abia atunci Tefnaht își dădu seama că pierduse tocmai oprirea luntrei și se uită repede la mâna cârmaciului, aflată încă pe mânerul violet. După ce coborâră cu toții, vârstnicul străin îi mai spuse o dată lui Auta, în limba atlantă, parcă anume pentru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spuse o dată lui Auta, în limba atlantă, parcă anume pentru Tefnaht: - Am înțeles abia acum ce înseamnă la voi să fii rob. De azi înainte tu nu mai ești robul nimănui. Pentru noi ești fratele nostru. Stăteau lângă zidurile palatului regesc. Fața lui Tefnaht nu mai era acum roșie ca de obicei: era galbenă, ca a unui răsăritean. În jurul lor treceau în cumplită învălmășeală, ca totdeauna în acest mare oraș al lumii, tot felul de oameni: soldați, negustori, meșteșugari, sclavi. Nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era afară și pe puntea ei se aflau câțiva corăbieri. - Să cobori deasupra firidei, zise Auta. Hor însă nu încuviință. - Atunci am să fac altfel! și Auta îl rugă pe cârmaci să-și oprească luntrea în aer, deasupra marii corăbii regești. Soldați nu erau prin apropiere, iar corăbierii spălau puntea. Îndeobște era lume puțină în acel ceas al dimineții. Auta luă pâlnia întăritoare de voce, deschise o ferestruică și din scoica minunatei unelte străine tună glasul lui: - Cârmaci al regelui Atlantidei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la corăbieri, apoi, ridicând ochii în sus și văzând pasărea cu creastă de foc, căzu în genunchi și-și lipi fruntea de scândurile ude ale punții. Auta strigă din nou, spre groaza oamenilor de pe corabie. Toți ceilalți din micul liman regesc fugiseră din întîile clipe. - Cârmaci al regelui, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, zeii lumii îți poruncesc să duci corabia pe lângă țărmul din dreapta, spre miazăzi. Meșterul pânzei să aibă grijă de vânt. Vei pluti pe drumul arătat de Zeul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
multe furtuni supărătoare, unde pluti încă șase zile și șase nopți până se apropie de țărmul Muntelui Vulturilor. Împingând cu ajutorul celor o sută douăzeci de vâslași turnul zeilor pe țărmul neted și plin de iarbă, corăbierii plecară înapoi spre limanul regesc, închinîndu-se puternicilor zei argintii și mulțumindu-le că nu i-au ars și nu i-au ucis, cum poate va face regele (fie el veșnic viu, sănătos și puternic) de va afla ce au făptuit slugile lui înspăimîntate. Dar greul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zîmbi: - Căpetenia străjii s-a mirat că vin, dar am arătat pecetea ta, slăvite, și am intrat. Nici n-a gemut. Cred că abia acum vor afla. Peste o jumătate de ceas, un tânăr slujitor al zeilor care însoțea corabia regească veni pe puntea corăbiei Marelui Preot. Nu fu lăsat să intre și așteptă pe punte încă un ceas până să fie chemat. După alt răstimp, bătrânul ieși pe punte cu tânărul preot. Bătrânul așteptă în tăcere, așezat în jilț, până
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tuturor fericire, și bucuria întregului pământ. Sufletul lui îmbătrînit a înviat și întinerește în trupul regelui nostru Mener, viața, sănătatea și puterea noastră. Marele Preot tăcu și se așeză. Într-un jilț împodobit cu argint și aur, îmbrăcat în mătăsuri regești, fu adus Mener și așezat între două șiruri de robi care începură să-i facă vânt și umbră cu mari pămătufuri din pene de struț. Aici, pe corabia Marelui Preot, cu un ceas înainte de a se apropia de gurile râului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
noului său zeu Tot, care era de fapt el însuși, iar regele mort fu îmbălsămat și așezat în sarcofag de alabastru într-o mică piramidă de piatră șlefuită, făcută după chipul marilor morminte ce pieriseră o dată cu Atlantida. Ascuțișul piramidei mormintelor regești din Ta Kemet s-a spus de atunci că trebuia să păstreze amintirea Muntelui de Obârșie, născut din ape. Preoții atlanți alungară pe modeștii preoți rome și așezară în țara supusă toată știința și înțelepciunea lor adusă pe corăbii, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iar preotul începe cu glas plin de durere: "În numele Celuia, al cărui vecinic nume " De a-l rosti nu-i vrednic un muritor pe lume, Cînd limba-i neclintită la cumpenile vremii, "Toiagul meu s-atinge încet de vârful stemei "Regești, și pentru dânsa te chem? dacă trăiești, "O Sarmis, Sarmis, Sarmis! răsai de unde ești. " Pe ochi țiind o mână făcliile-și întind, La sfântul foc din mijloc cu toți și le-aprind. Prin arcurile nalte trecu un jalnic vaer, Iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
poate inaugura o nouă disciplină filosofică. Să râzi? Sau să devii, la rându-ți, serios, precum Herr Teufelsdröckh? Căci veșmintele, „oricât de demne de dispreț le-am crede noi, sunt atât de importante, au o Însemnătate adâncă. Hainele, de la mantia regească În jos, sunt emblematice ș...ț. Pe de altă parte, toate lucrurile Emblematice sunt Haine veritabile, fie ele țesute cu gândul sau cu mâna ș...ț. Ce este Însuși Omul și Întreaga lui Viață terestră dacă nu o Emblemă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În sărăcie despre care vorbește Dante, la capătul căreia va găsi Închisoarea, pomana și un spital de nebuni unde va muri. Mâna care-l va mai opri puțin În partea de sus a acestei oribile scări a fost o mână regească, cea a lui William al IV-lea, a cărui domnie a creat un post modest plătit de consul la Caen, oferit lui Brummell. Dar slujba a sfârșit prin a nu mai fi susținută bănește din pricina neputinței 1 disprețuitoare a dandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
după exact două sute de zile de la succesul de la Zahara, Abu-l-Hassan a fost îndepărtat de la putere. Revolta a avut loc în ziua de 27 a lunii jumada-ula, adică 14 iulie 1482. Ferdinand se afla, chiar în ziua aceea, în fruntea oastei regești pe malul râului Genil, sub zidurile orașului Loja pe care-l asedia de cinci zile, când se pomeni luat cu asaltat de un detașament musulman sub comanda lui Ali al-Attar, unul dintre ofițerii cei mai iscusiți din Granada. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și, în cinstea lui, au tăiat câteva oi. Suveranul a cinat și a adormit. Vrând să dea dovadă de mărinimie, au așezat în fața ușii acestuia un burduf uriaș și s-au înțeles să-l umple cu lapte pentru micul dejun regesc. Locuitorii trebuiau să-și mulgă caprele, apoi să vină fiecare cu găleata s-o toarne în burduf. Date fiind dimensiunile acestuia, fiecare sătean și-a spus că și-ar putea îndoi laptele cu o cantitate zdravănă de apă, fără ca nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
străzile largi mărginite de case frumoase, cu etuvele, hanurile și mai cu seamă cu splendidele lui ziduri, clădite din pietre mari, care se întindeau spre plajă într-o vastă esplanadă. Barbă Roșie își stabilise acolo capitala, își luase un titlu regesc și înțelegea să fie recunoscut ca atare de către toți principii islamului. Cât despre mine, după regăsirea de la Jijil, o pornisem iar la drum. Obosit să mai rătăcesc și frustrat de experiența mea cairotă, prea abrupt întreruptă, trăgeam nădejde să arunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
În urmă cu șaptesprezece ani, se inaugurase noua clădire a operei, cu Cezar și Cleopatra. A fost unul dintre cei mai talentați compozitori ai vremii lui, chiar cel mai mare, conform autorilor locali de necrologuri, impresionat de durerea patronului său regesc. Graun este Înfățișat (postum), stând În picioare, puțin retras, cu brațele Încrucișate, În tabloul lui Menzel care-l reprezintă pe Frederich cel Mare interpretând la flaut o compoziție a lui Graun; reproducerile acestui tablou m-au urmat În toate locuințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
te sărut. O meriți cum nu știu s-o fi meritat altcineva vreodată." Își țuguie buzele în dosul palmei, aruncând spre ceilalți priviri albe. Șerbănică Miga înghiți în sec holbîndu-și ochii bulbucați: "Bandiții lucrează în stil mare! Rembrandt, Goya! Tablouri regești... O avere colosală! Cum poți să scoți așa ceva peste graniță?" Inginerul sorbi ultimele picături din sticluța de rom și trase cu poftă din țigară. Oboseala îi dispăruse și ochii negri sclipeau vesel. Se simțea fericit, o fericire febrilă, nervoasă, vorbea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu tainic fior -Hristos a-nviat, vă spun tuturor ! Trezit la viață e firul de iarbă, Bătrânii răspund, murmurând rugi în barbă. Pomii salută cu ramuri de flori, Pe cer nu mai văd nici umbră de nori. Grădinile își pun mantie regească, Ne-mbie arome, de miel și de pască. Copiii se joacă și-s zâmbitori, Natura întreagă e-n sărbători. Miroase a muguri, e soare și viață. În verdele crud azi priviri se rasfață. Pe aripi de zori tremură vantul, Vestea
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
însurat cu femeia asta? Apoi plecă în Lake District ca să cugete asupra acestei chestiuni. Începuse să bea ca să-și alunge singurătatea. Nu singurătatea pe care o simțea uneori când administra singur ferma și petrecea deseori zile întregi în solitudinea trufașă, regească a mlaștinilor, având drept companie doar oi și vite. Aceasta era mai degrabă singurătatea camerelor de hotel spartane din centrul Londrei: seara târziu, cu perspectiva unei nopți de insomnie și cu nimic altceva de ocupat gândurile decât o biblie Gideon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
firul de mătase al curgerii infinite vor fi înșirate rânduri-rânduri de frunze, de către rânduri-rânduri de oameni, trăind la rândul-le drama de a se trezi descoperiți (la propriu și la figurat!) în fața „destinului implacabil”. Deși îmbrăcați în mantii princiare sau regești, unii inși precum Ghilgameș, Oedip sau Hamlet au „realizat” că sunt mai goi decât alții, adică îmbrăcați în al doilea „costum al lui Adam”, confecționat din materiale la fel de perisabile. Drept care au intrat într-o „panică” istorică, exprimată în poeme și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]