547 matches
-
ale deținătorilor de capital (deținătorii de capital și proprietarii legali ai organizației) stabilind astfel și sensul unilateral al relației agent - principal În care primul trebuie să acționeze În sensul maximizării intereselor celui din urmă. Așa cum spuneam, abordările politice și instituționaliste relativizează sensul relației sus-amintite, mai degrabă chestionând asumarea unilaterală a rolurilor de agent și respectiv principal de către actorii constitutivi ai organizației. Abordările politice și instituționaliste se diferențiază la rândul lor În funcție de rolul acordat intereselor actorilor constitutivi. În ceea ce privește abordările realiste, o serie
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
omonimă ca un fapt generator de costuri. Costurile asociate „agenției”, așa cum au fost prezentate anterior, sunt considerate constrângeri de natură obiectivă, având același statut cu celelalte costuri de producție; profitul rămâne singurul element de valoare, cu Încărcătură normativă. Teoria „investitorilor” relativizează acest criteriu, considerând costurile (de resurse umane, de mediu etc.) ca elemente de valoare În sine și impunând nevoia redefinirii criteriilor care să guverneze luarea deciziei. Această perspectivă se depărtează de considerentele de eficiență economică pe care se baza abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de lecturi al unui iubitor de cultură. E, nu doar compatibilă, ci este platforma pe care postmodernitatea își află terra firma. Odată cu căderea Cortinei de Fer multiculturalismul s-a generalizat, integrat fiind în uriașul malaxor postmodernist în care totul este relativizat, în afara oricărei reguli. Virgil Nemoianu consideră cu îndreptățire că o posibilă forță stabilizatoare este literatura (comparată sau nu), care nu e numai indispensabilă unei societăți sănătoase și umane, ci ea poate, de fapt, să ofere soluții ingenioase pentru funcționarea socială
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în cel literar, unde și în prezent a rămas sub semnul lui ca și cum (nu departe de viziunea ficționalistă a lui Hans Vaihinger din Filosofia lui "ca și cum" - Als Ob). Canoanele literare au fost, cum remarcă Virgil Nemoianu, fie vădit metaforice, fie relativizate prin mărci lingvistice ale distanței, aproximării și diminuării. Pentru limpezirea funcției "canoanelor" în postmodernitate este necesară distincția dintre curriculum și canon, primul trimite la lucrările și autorii aleși pentru predare în clasă, care adesea sînt valori perisabile, nu la fel
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
scriitor să-și dezvăluie intențiile sinucigașe. După cum nici o forță nu poate reprima Înfricoșătoarele mecanisme ale mărturisirii. Scriitorul sinucigaș suferă Întotdeauna de sindromul Dostoievski și de fatalitatea mărturisirii, de o perversitate continuă a voinței. Paradigma Werther și paradigma Freud Dar nu relativizează mărturisirea ireparabilul presimțit În orice act sinucigaș? Nu risipește notația jurnalieră (seacă, parțială și, de cele mai multe ori, criptică) tensiunea presupusă de actul atât de radical? În deznădejdea Înecată În bântuirea cinematografelor de cartier, a lui Cesare Pavese, În reveriile Îndoliate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
zi În drumul spre moarte (dar asta nu mi se poate Întâmpla mie, pentru că eu sunt eu)!” Ignorarea cu superbie a primejdiilor e doar versantul luminos al unui teren accidentat. În rarele ei momente detensionate, Sylvia Plath se amuză să relativizeze până și obsedanta mască a morții, care se colorează și ea În funcție de micile bucurii ale vieții. O propoziție aparent banală („Sucul de portocale și cafeaua imprimă până și unei sinucideri embrionare o strălucire vizibilă”) trădează mai mult decât ar vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pariul autenticității originale, Înlocuindu-l cu o sinceritate de gradul al doilea. Neverificabile, pentru că provin dintr-o zonă În care actul confesiv a fost abolit (nimic mai nedemonstrabil, mai lipsit, În absolut, de logică decât jocul ideii), reflecțiile teoretice alterează, relativizează naivitatea presupusă a jurnalului. Intrate Într-o concurență neloială, obligate să se plieze unei materii care, În general, nu are nimic de-a face nici cu intimitatea și nici cu confesivul, jurnalele se cantonează Într-o titulatură determinată de elementul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pe fiecare", dar nu împărtășește opinia continuității îndelungate în timp a acesteia. Comunitatea, spune el, "trebuie construită și reconstruită", pentru că nu orice "comunitate se evidențiază prin solidaritate, nu este omogenă în atitudini sau eliberată de conflicte". În acest fel Burke relativizează opinia lui Durkheim care a impus un model consensual al comunității. Aceasta este o viziune nu doar mai actuală, ci și mai realistă a comunității. Același autor consideră că sistemul comunitar are patru caracteristici de bază: o atitudine refractară a
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
decât prin analogii, cel mult, cu imperativul categoric kantian. Reacție perfect legitimă, într-un fel. Doar că imperativul meu nu... coincide (și el este perfect îndreptățit să nu coincidă neapărat) cu imperativul tău etc. Apare deci un conflict insolubil, care relativizează și dizolvă orice judecată critico-literară pretins absolută. Mai poate fi amintit, în trecere, și faptul că sociologia lecturii, estetica receptării și alte considerații moderne, inclusiv de ordin istoric-literar, elimină și ele, cu bune argumente, și mitul judecății absolute. Există, uneori
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și în comedii. Într-o stare de continuă agitație sau, dimpotrivă, împăienjeniți într-un fel de năuceală, poate și din cauză că e căldură mare (Căldură mare, Petițiune), moftangiii aceștia euforici și limbuți sunt niște pierde-vară. Pălăvrăgesc la nesfârșit (neapărat despre politică), relativizând totul, și cuvintele par că încep să-și piardă sensul. Foiesc întruna, într-o îngustă circularitate, dar neastâmpărul lor se fixează în indestructibile ticuri și automatisme. Cu o seninătate absolută, împrăștiată doar de câte un fason, de câte o pandalie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
poartă cu ele o virtualitate discursivă infinit mai autoritară decât a discursului verbal. Cea mai puternică forță logocentrică, așa cum spune Derrida, stă tocmai în această muțenie a operelor de artă și eliberarea de autoritatea cuvântului stă tocmai în discursul care relativizează lucrurile, în acel discurs care se emancipează și se dezvoltă, refuzând să îngenuncheze în fața autorității reprezentate de text, sculptură, arhitectură sau pictură. Limite narative ale imaginii uniepisodice Contribuțiile care-și propun să depășească ideea unei naratologii cu afinități speciale pentru
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
aspră chibzuință, vînîndu-și propriii demoni rasiali, se conturează limpede polaritatea: "bărbat alb, bogat și arogant" vs. "femeie neagră, săracă și imigrantă". Hiperbola discriminării face ravagii pe ambele maluri ale Atlanticului; cine încearcă să ridice măcar semne de întrebare și să relativizeze vinovăția lui DSK în State, se vede imediat încolțit de o puzderie de asociații și organizații de apărare a obidiților. În schimb, în Franța, nu mai lipsea mult și DSK avea să devină un erou național, un model de virtute
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aproximativ și de a evita dihotomia adevărat-fals din teoria tradițională a adevărului.” (Teodor Dima, Criteriologia adevărului, în P. Botezatu (coordonator), 1981:189). În aceste condiții, o secvență discursivă nu mai prezintă o consistență “tare”, ci ne întâlnim cu un “concept relativizat de consistență.” (idem:190). Principiul rațiunii suficiente ne cere să acceptăm orice enunț pentru care dispunem de un temei capabil să-l justifice și să luăm sub semnul îndoielii (ca ipoteze) enunțurile pentru care nu dispunem de un astfel de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
David Harvey adâncește tema compresiei spațiu-timp ce este regăsită și în criza reprezentării dezvăluită de literatură și artă. Criza receptării spațiului și a timpului a fost accentuată și de o serie de invenții cum ar fi telefonul sau telegraful, care relativizau și fragmentau aceste două coordonate, conducând, implicit, la anihilarea spațiului prin timp. În mod contrar, Fr. Jameson atribuie trecerea de la modernitate la postmodernitate unei noi crize care s-ar fi petrecut în modalitatea noastră de a experimenta cuplul spațiu timp
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernismul, susține Eagleton, se referă la o formă a culturii contemporane sau la un stil cultural ce "reflectă ceva din această schimbare epocală, într-o artă lipsită de adâncime, descentrată, lipsită de fundament, autoreflexivă, ludică, derivată, eclectică, pluralistă, artă care relativizează granițele dintre cultura "înaltă" și cultura "pop", ca și între artă și experiența cotidiană"141. De partea cealaltă, postmodernitatea trimite la o perioadă istorică specifică, fiind în special un stil de gândire care își manifestă dezacordul față de noțiunile moderne de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
inaugurat tehnica impresionistă În lirică: „primul exponent al impresionismului european În poezie, stil identificat ca atare sub specia instantaneului sugestiv, alcătuit din trăsături libere, «dezlegateă una de alta”**. Punctul de plecare ar fi, Întîi, poezia parnasiană, pe care Alecsandri o relativizează, o „depietrifică” prin imagini discontinue și, În al doilea rînd, arta orientului extrem, redescoperită de către Europa occidentală la mijlocul secolului trecut. Din tehnica stampei, Alecsandri a luat, zice Edgar Papu, procedeul paralelismului sau al reverberației (răsfrîngerea obiectului Într-o imagine pură
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
făcea, în ultimii ani ai vieții, observații misogine de genul: "Știința ne arată că creierul femeii are o lipsă de mai bine de 200 de gr. față de creierul bărbatului, precum și un număr mai mic de circumvoluțiuni"148 . Romancierul, în schimb, relativizează un pic lucrurile, și concede femeii o anumită capacitate creatoare una limitată, e drept, la orizontul îngust al propriei sensibilități, fără putință de obiectivare. Până la un punct, așadar, creativitatea poetică urmează, dacă se poate spune așa, un tipar "feminin". Nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
numele de "letes" pe pămînturile provinciilor în calitate de coloniști, implantare care putea să aibă consecințe importante, întrucît facilita prezența unei populații de origine germanică în interiorul Imperiului. Dar trebuie să fim prudenți în legătură cu starea reală a devastărilor, iar tendința este de a relativiza efectele acestora. Nu toate regiunile au fost atinse în mod egal de invazii: în afară de Autun, nu s-a găsit numele celor 60 de vile distruse și, dacă Lyon cunoaște un declin clar, Trèves și Bordeaux se dezvoltă. În schimb, se
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
criticarea cultului personalității și contracararea efectelor politice ale acestuia, nu ezita în schimb să insiste, pentru a se proteja, asupra condițiilor diferite existente în RPR, pe de o parte, și în Uniunea Sovietică, pe de cealaltă parte (Frunză: 1990, 426). Relativizând problema, prim-secretarul PMR urmărea să evite cu orice preț asimilarea sa unui "mic Stalin". Nu în ultimul rând, deși aparent Dej a fost de acord și cu invalidarea tezei post-revoluționar leniniste conform căreia lupta de clasă devine tot mai
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Acesta mai considera, afirmație care a animat în mare măsură ședința Biroului Politic, "că orice problemă ridicată în legătură cu Gheorghiu-Dej este un risc". Printre apărătorii liderului comunist s-au distins Nicolae Ceaușescu și în principal Gheorghe Apostol, care au încercat să relativizeze, în primul caz, responsabilitatea existenței cultului personalității "toți am contribuit la acest cult" (Tudor, Cătănuș: 2001, 95) respectiv să îi acuze pe contestatari de ipocrizie și generalizări eronate, în al doilea caz. "După mine", se pronunța salvator Apostol, "și Miron
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
partidul comunist, sunt sinonime, în ultimă instanță, cu abdicarea de la principiile revoluționare marxist-leniniste, de la misiunea încredințată de istorie comuniștilor, cu alunecare pe panta cosmopolitismului și nihilismului național. De aceea, în ciuda noilor teorii "burgheze" ale "mondializării" (Răducu, Deliman: 1983, 54) care relativizau importanța factorului național în procesele tot mai complexe și interdependente derulate pe scena globală, "națiunea, întărirea independenței naționale sunt factori determinanți ai progresului, ai însuși viitorului comunismului pe planeta noastră!" (Ceaușescu în Apărarea patriei...: 1977, 343-344), era de părere secretarul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
al ignoranței, în ciuda tuturor nefericirilor, inepțiilor și durității regimului, românii reușeau să păstreze o speranță de schimbare. Speranța avea rolul de a menține credința că există un „dincolo”, că lumea nu se termină în spațiul și timpul comunismului. Această idee relativiza trăirile, comportamentele, le reda dimensiunea dubitativă, umană, și întreținea lumina umanității într-o lume structurată pentru a o distruge. Istoria comunismului în România nu poate fi scrisă fără a păstra o pagină de aur pentru aceste posturi și oamenii ce
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
o lume a spațiilor etnice în care identitățile erau percepute ca date, fixe, stabile, moștenite sau ca expresie a unei puternice legături cu trecutul. Lumea globalizării în schimb este înțeleasă ca o lume în care spațiile culturale și etnice se relativizează. Mulți autori vorbesc de o separare netă pe care o trasează procesul de globalizare: cea între națiune și stat, între cele două nemaiexistând o relație de strânsă legătură, cum se întâmpla în modernitate. O serie de decizii și de activități
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
logice, bazate pe explicații deductive și nomologice date istoriei - așadar inclusiv la istorici și filosofi ai pozitivismului anilor '70, din rândul cărora Danto făcuse parte. Narațiunea devine categoria principală a metodologiei "noii istorii". Mișcarea anti-pozitivistă pune în valoare tocmai temporalitatea, relativizează perspectiva asupra istoriei și susține o nouă formă în care ea ne este accesibilă, ca un mozaic de istorii. Introduce așadar multiplul în reconsiderarea trecutului, fără să renunțe la materialul istoric, pe care îl reconsideră, îl redefinește, îl completează cu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
intermediar, este o interfață a realității cu imaginarul − lumi considerate de cei trei istorici a fi "realități" diferite ca substanță și configurație, cu legi de organizare proprii, însă fără multe elemente în comun. În comentariul anterior, dimpotrivă, am propus să relativizăm granița rigidă dintre realitate și imaginar și, plecând de la o platformă (inter)disciplinară cu mult mai generoasă (care să integreze antropologia și sociologia), să trasăm o altă hartă conceptuală, sub forma metaforică a două bazine ce comunică permanent. Am renunțat
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]