1,193 matches
-
acel moment fuseseră de partea lui Geremar dădură înapoi, fixând stupefiați trupul său care acum, neînsuflețit, aluneca încetișor din șa și cădea moale în praf. Nici unul dintre ei nu suflase, dar de pe terasă scena fusese urmărită, cu un strigăt de repulsie și teroare, de grupul numeros de oameni ce urcaseră să urmărească desfășurarea tratativelor. Atârnând din nou de șa securea, perfect liniștit, Reinwalt parcurse cu o lungă privire amenințătoare semicercul oamenilor săi, apoi se întoarse spre Mabertus. — Ai grijă, îl avertiză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oferi femeilor egalitate, alegând-o pe Janet Wake în calitate de primă femeie președinte. Este o hotărâre irațională, deoarece este în contradicție fundamentală cu realitatea. Dacă femeile ar fi pregătite, in corpore, să ia medicamentul egalizator, iar bărbații ar putea trece peste repulsia lor instinctivă pentru femeile care au luat acest medicament, problema ar putea fi rezolvată. Dar așa cum voi, femeile egalizate, știți din experiență personală, femeile sunt cele mai rele dușmane ale voastre, iar bărbații nu vor să aibă nimic de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cultural. În Privind viața, ca un abulic, inadaptat și sceptic. Aceeași imagine o vom găsi în Adela, pseudo-jurnalul sau pseudo-romanul unui sentimental juiseur care își cenzurează senzualitatea în realitățile iubirii, dîndu-i frâu liber în spațiul imaginarului și simbolizării. Sobrietatea expresiei, repulsia față de orice formă de patetism (și retoric) ori cabotinism țin de pudoarea stilului, de delicatețea structurală a autorului. Este vorba de un realism nuanțat, care urmează o demonstrație în spirit metodic, pozitivist, beneficiind de suplețea inteligenței. Astfel, în Adela se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fiind un joc al dragostei, un ceremonial artistic rafinat. Din punctul de vedere al istoriei literare, al psihologiei și concepției autorului, personajul nu putea fi construit în această manieră spectaculoasă. Sigur, opțiunea lui Codrescu, uneori exprimată, de a spiritualiza iubirea, repulsia lui față de vulgarizarea acesteia nu implică obligatoriu absența perspectivei psihologice, considerarea femeii doar un pretext pentru imaginație, pentru scriitură. Am cădea fără voie în cursa textualizării, pierzând astfel relieful gândirii. Adela este o frumusețe ispititoare, sculpturală, a cărei feminitate eroul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Sobrietatea își permite însă, ca Adela, mici scăpări ori neglijențe, pe unde pătrunde o ambiguitate provocatoare. Adela, frumusețe plastică (înaltă, grea, cu rotunjimi ispititoare), vrea sa atragă, dar cu mijloace subtile, difuze. Nici textul nu se deschide, nu epatează. Are repulsia declamativului, a stridenței, dar observăm și lascivități ascunse, bănuite senzualități, de care nu face caz. Gustul umorului și al ironiei, al expresiei echivoce, sensibilitatea față de natură - însușiri ale personajelor - le regăsim la nivelul discursului epic. Aridității intelectualului îi corespund formulările
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
umane nu aveau ce căuta În anturajul Doctorului și, nu putea Înțelege cum de acesta Îi acceptase. Mutrele lor „Hidoase”, nu putea inspira decât groază, fiind recomandabil să stai cât mai departe de anturajul lor...! Totuși...? Stăpânindu-și cu greu repulsia, se simți obligat să spună ceva. „Încântat de cunoștință... Te rog, Doctore, mai comandă un rând - eu plătesc”. Avea amețeală și-l durea capul. Va trebui să se grăbească. În caz contrar... Doctorul, În bună dispoziție de băutură, ridică paharul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
simpatizează. După cum s-a observat și În inima noastră ai intrat destul de repede. Așa dar...” „S-a dus pe - apa sâmbetei - seara promisă Carlei, mai mare rușinea”. Sperase imposibilul: evadarea din acest anturaj lipsit de orice logică, care-i producea repulsie. Răspunse abea auzit. „O invitație atât de prietenoasă, evident, nimeni nu o poate refuza. Am să vă rog Însă, pe mine să nu contați... În ce mă privește, nu cunosc apsolut nimic din regulile acestui joc de noroc”. Pe când era
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
manieră Încât nu se mai recunoștea, În timp ce uneori se Încurca În propiile sale vorbe, neapărat meșteșugite, stârnind hazul fetei, ce râdea nespus de fericită. Deodată, Îți aduse aminte de felul dezordonat În care Îi era Îmbrăcămintea, de barba ce stârnea repulsie, Întristându-se. Efectiv, Îi era rușine de el...!! „Mereu pe gânduri...?” - glumi sărbătorita ridicând paharul. „Încă odată, Atena - cer scuze. De ziua onomasticei tale m-am prezentat detestabil...!” „Haina? - nu contează. E atât de amăgitoare uneori...!” „Sunt nevoit să te
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
până noaptea târziu tehnicienii constructori puteau fi vazuți la șantier agitându-se, parlamentând cu sinistrații iar uneori ridicând vocea la muncitorii care lucrau ilicit...! În dimineața unei astfel de tumultoase zile, Își făcu apariția un individ ce propulsa În jurul său repulsie, datorită staturii sale de atlet bine proporționat, cu față ciupită de vărsat, În timp ce mutra lui de ganster modern te obliga din precauție să-l ocolești, iar În ce privește vocabularul putea fi cu ușurință invidiat de către apașii vremurilor apuse. Acest individ, se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
țigară oferind și lui Tony Pavone una. „Mulțumesc, nu fumez...” Tony Pavone nu era deloc bucuros de apariția lui neașteptată. Îl cunoștea pe Mingoti ca un om de rea credință, cartofor, intrigant, șantajist, un periculos informator al miliției. Cu evidentă repulsie, Tony Pavone privi În ochii lui bulbucați ce erau permanent injectați de băutură, fumat, nopți nedormite, iscodindu-l „Căru-i fapt datorez onoarea mă Mingoti, de-a te afla aici, la mine În birou...?” Mingoti nu răspunse imediat. Se așeză cât
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
zilelor ce vor urma...!! Având deplină Încredere În cuvântul procurorului, Tony Pavone reveni În arestul miliției oarecum relaxat. Se lungi În așa zisul pat - mai degrabă cavou - construit din beton armat fără niciun fel de așternut provocânduți o stare de repulsie, totuși proaspătul locatar a adormit Îmbrăcat. A dormit mult, pe săturate fiind deranjat doar atunci când se serveau mesele de prânz și seara un fel de borhot În care Înotau morcovi putrezi, varză stricată cu un miros sfâșietor În timp ce viermii cari
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Întradevăr, nu exagerase, poate din contră...! Același jegos costum de haine mototolit, pătat cu pete de grăsime ori de altă natură, gulerele cămășii șifonate, fixate asimetric În jurul gătului, În timp ce cravata nu făcea notă discordntă În asamblu. Fizionomia feței Îți creia repulsie În timp ce ochii, te apuca frica...! Un verde spălăcit cu pupilele dilatate aruncând priviri comparative cu a unei flămânde hiene adulmecând prada...! Iar când rostea cuvintele, trebuia neapărat să Întorci capul de jenă, observând dantura galbenă de fumatul excesiv, cariată și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
puștoaice poate că se hotărâseră să pută Împreună ca sfidare la adresa unei tradiții corupte clădite pe nevroză și falsitate, dar domnul Sammler considera că un rezultat neprevăzut al modului lor de viață era pierderea feminității, a respectului de sine. În repulsia lor față de autoritate refuzau să mai respecte vreo persoană. Nici măcar propria lor persoană. În orice caz, nu Îi mai voia pe acești cititori cu ghete mari, murdare și patos vital neajutorat de cățelandri cu primele erecții roșii și coșuri ițite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ultimă oră. Fascinant, tăticule - trebuie să le citești. Trebuie! Ochi neochi. Și repede, te rog! căci doctorul Lal e lector În vizită la Columbia. Îi trebuie Înapoi.“ Încruntându-se grozav, răbdare, stăpânire de sine duse cu totul, se umplu de repulsie la adresa obsesiei chitite, persistente, magistrative, comic-oribile a fiicei lui. Trase În piept o suflare lungă, rupătoare de rărunchi, Îndreptătoare de trup. Apoi, deschizând caietul, citi, În sepia, În cerneală poleită cu rugină: Viitorul lunii. „Câtă vreme“ spunea prima frază, „va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
i-a spus că prezența ei în casă făcea viața copiilor un calvar. Presupun că i s-a părut o explicație mai blândă pentru faptul că o arunca în stradă decât să-i fi spus că-i provoacă lui însuși repulsie. Atunci am intrat eu în scenă. Am ținut-o pe Sheba în apartamentul meu o săptămână și ceva, iar apoi, când Eddie a lăsat-o în casă, am venit cu ea. Cum aș fi putut să nu vin? Sheba era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
spună ceva care ar fi putut s-o jignească pe sora mea. Dar n-ar fi trebuit să-mi fac griji. Biata Marjorie nu avea nici cea mai mică idee ce voia să spună Sheba. Mă întorc acum, nu fără repulsie, la evenimentele din decembrie 1997. Pentru mine, perioada aceasta contituie partea cea mai dureroasă a poveștii pe care o scriu - asta și pentru că, dacă e să fiu sinceră cu totul, trebuie să recunosc că nici comportamentul meu n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a țipat. Cât timp era încă în șoc l-am tras de testicule atât de tare încât le-ar trebui o hartă să-și găsească locul inițial. S-a aplecat. I-am pus ambele mâini pe cap, depășind sentimentul de repulsie că m-aș putea murdări de briantina cu care își dăduse pe păr, și am apăsat în așa fel încât fața să-i vină în contact cu genunchiul meu ridicat. Sper că i-am rupt nasul. Cred că am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
drumului spre ruină. Ciudat e doar că mi se pare totul atât de simplu. Și de aici această frică surdă, permanentă de a nu cădea iarăși. De a nu începe iarăși să beau. Cât mă va ține hotărârea de acum? Repulsia? Au trecut abia câțiva ani. Vor mai trece alți ani. Și apoi alții. Câți? Nu e mult. Zilele se petrec monotone, leneșe, fără nimic deosebit. Nu pot spune că mă simt un altul. Nici mai curat, nici mai ușor, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a urî sau a desconsidera tot ceea ce era occidental. Tot ce venea din U.R.S.S. era în schimb bun, măreț și sortit veșniciei. Am crezut în putreziciunea Occidentului, cărțile, revistele, filmele (rare) pe care le vedeam îmi inoculau această repulsie. Modelele mele erau eroii sovietici. Plângeam de trista soartă a Zoiei Kosmodemianskaia, mă înflăcăram de exemplul celor din Tânăra Gardă sau trăiam pasiuni puberale după mai știu eu ce povești cu Mașa și Sașa. Când, la o sărbătorire a numelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o carte despre spionii titoiști trimiși în țara noastră să ne strice viața, să ne abată din lupta împotriva chiaburilor exploatatori. Întâmplările aveau loc la granița cu Iugoslavia. N-am înțeles nimic din ea, știu doar starea de spaimă și repulsie indusă de acel cuvânt, „titoist“. Era din anii când Tito fusese anatemizat pentru abaterile lui de la disciplina stalinistă. Când am primit eu cartea, Hrușciov se împăcase cu Tito, Dej se împrietenise cu el și nu mai era voie să amintești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al altei minciuni. Un text construit fără har, fără umor, fără talent, fără conștiință. Un text paralel vieții, parodiind-o, în cel mai bun caz. Atunci, despărțindu-mă de Vichi, am făcut-o tot din acest sentiment de frică și repulsie față de textul minciunii. Mi-a prezentat într-o bună zi un unchi de-al ei care prin ’37-’38 lucrase la cenzură. Apoi fusese dat afară. Simpla rostire a cuvântului cenzură îmi stârnea frisoane de spaimă. Știam prea bine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu se uită la tine. Am cunoscut mulți ca mine. Rar ajungeam să-i revăd. Viața În stradă e scurtă. Lumea se uită la tine cu scîrbă, inclusiv cei care-ți dau de pomană, Însă asta nu-i nimic În comparație cu repulsia pe care ți-o inspiri singur. E ca și cînd ai trăi Închis Într-un hoit care umblă, căruia Îi e foame, care duhnește și care refuză să moară. CÎnd și cînd, Fumero și oamenii lui mă arestau și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe dată În fumul cafenelei Novedades. Aldaya era bolnav, mistuit de o stranie febră pentru care Învinuia insectele din junglele americane. „Acolo pînă și țînțarii sînt niște nemernici“, se lamenta el. Fumero Îl asculta cu un amestec de fascinație și repulsie. El venera țînțarii și insectele În general. Le admira disciplina, puterea și spiritul de organizare. La ei nu exista lene, obrăznicie, sodomie ori degenerarea rasei. Specimenele sale predilecte erau arahnidele, cu rara lor știință de a țese o capcană În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
față În a treia lună. Julián era o hîrcă. Nu avea buze, nici obraji. Era un chip fără trăsături, o biată marionetă carbonizată. Orbitele i se lărgiseră și acum Îi dominau expresia. Infirmierele nu mi-au mărturisit-o, Însă simțeau repulsie, aproape frică. Doctorii Îmi spuseseră că un soi de piele violacee, reptiliană, avea să se formeze Încetul cu Încetul, pe măsură ce rănile se vindecau. Nimeni nu Îndrăznea să-i analizeze starea mintală. Toți considerau de la sine Înțeles că Julián - Miquel - Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mă doare să aflu de la terți că vrei să ne părăsești. Ce-ar fi să mergem să cinăm undeva, tu și cu mine, și să ne Împăcăm? I-am Îndepărtat mîna de pe fața mea, fără să-i mai pot ascunde repulsia pe care mi-o producea. — Mă dezamăgești, Nurieta. Trebuie să-ți mărturisesc că nu văd la tine nici spirit de echipă, nici Încredere În proiectul acestei firme. Mercedes mă prevenise deja că, mai devreme sau mai tîrziu, ceva de genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]