10,353 matches
-
asemenea durere încât condamnatul renunță. Între necesitatea de a respira și imposibilitatea de a o face survine, în câteva ore, asfixia care generează moartea. Pentru a scurta supliciul, romanii aveau obiceiul de a zdrobi gambele condamnaților, împiedicându-i astfel să respire (ceea ce le grăbea moartea) și curmându-le suferințele. Nu a fost cazul pentru Iisus, care a murit repede. Centurionul care îl păzea l-a împuns cu lancea în inimă, efectuată cu dexteritatea soldatului instruit, în urma căreia din trupul vlăguit a
Săptămâna Patimilor - Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus (V). Pronunţarea sentinţei () [Corola-journal/Journalistic/26644_a_27969]
-
Bucureștenii au respirat, în 2010, un aer cu concentrații de pulberi în suspensie (PM10) de peste trei ori mai mari decât limita admisă, în timp ce depășirile zilnice maxime înregistrate au fost de peste cinci ori mai mari, relevă studiul 'Calitatea aerului în București - efecte asupra sănătății
Bucureștenii respiră aer de proastă calitate: Concentraţiile de praf au fost de trei ori mari decât limita admisă, în 2010 () [Corola-journal/Journalistic/26858_a_28183]
-
stațiile la care sunt măsurate. Mai mult, la șapte din cele opt stații unde sunt măsurate concentrațiile de poluare din Capitală, au existat mai multe depășiri ale limitei zilnice decât este permis prin normele europene. Dintre substanțele poluante din aerul respirat în București, cele mai periculoase pentru sănătatea populației sunt pulberile în suspensie PM10 și PM2,5. Mediile anuale, atât pentru PM10, cât și pentru PM2,5, sunt mai mari decât limita anuală la toate stațiile la care sunt măsurate, se
Bucureștenii respiră aer de proastă calitate: Concentraţiile de praf au fost de trei ori mari decât limita admisă, în 2010 () [Corola-journal/Journalistic/26858_a_28183]
-
pune acel diagnostic pruncilor lui, nu o face pentru că ar simți sau ar intui un sfîrșit al lui sau al familiei lui... După rostirea unui asemenea adevăr, își continuă viața, așa cum este aceasta, sfărîmînd mai departe stînca, iar pruncii lui respirînd mai departe aerul vieții, și ei, chiar dacă nu ca „oameni” (sănătoși). Dinu nu face decît „să traducă” din viitor cîteva date ale existenței, din viitorul propriu. Pierderea proiecțiilor interioare Adevărul acesta este emblematic. E un adevăr care închide viitorul: „...de-
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
care nu se poate rîde. În fața ei rîsul îngheață pe buze. Dar adevărul acesta, al rănii tăbăcite, este un adevăr al muncii mai ales, al ființării prin muncă, singurul privilegiu al ființei, asigurat de tradiție, singurul privilegiu cu ajutorul căruia ființa respiră. O respirație sufocantă. Este interesant însă cum această vagă caricatură a aridității este învinsă de o caracteristică negativă mult mai puternică și mai semnificativă. Bogătanii n-o plăteau pe femeie la timp sau n-o plăteau deloc. Îi rămîneau datori
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
drumurile, bătute de ea, puse cap la cap, sunt deja ajunse la marginea lumii. Acum trebuie să schimbe, să se schimbe, să facă un salt în altceva. Dar nu trece din nefericirea aceasta uscată într-un spațiu unde ar putea respira mai în voie, nu se salvează, ci sare în altă nefericire, a doua, mai joasă, mai adîncă, mai întunecată. Și nu se cuvine să ezităm, această desprindere definitivă este reală. Calul o simte, nechezind pentru „întîia oară, după o tăcere
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
producea”. După aceea s-a făcut tăcere până ce, recrudescență a teoriei, ne-am înecat în postmodernism. Nimeni nu prea știa ce înseamnă, sau știau prea mulți, fiecare altfel. N-are importanță. Nu erai postmodernist, nu existai. Acum, de la o vreme, respirăm. Următoarea năvală poate n-am s-o mai prind.
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2696_a_4021]
-
Sorin Lavric Pentru un intelectual de formație clasică a trăi în secolul 21 e un supliciu. Cauza stă în prăpastia dintre exigența în numele căreia ți-ai educat spiritul și cimitirul cultural în care ești silit să respiri. Cimitirul acesta face ca toate virtuțile pe care ți le-ai cizelat în ani de laborios chin să le vezi terfelite sub influența noilor moravuri literare. Latina, ale cărei desinențe erau pîrghia cea mai potrivită pentru a da rigoare minților
Decadența Teatrului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2713_a_4038]
-
se încheagă în așa manieră încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic. Asta e dragostea profundă care începe din tinerețe cu atracția fizică și se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubești pe celălalt cu toată ființa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el... Așa a fost viața noastră", a povestit, cu multă durere, doamna teatrului românesc pentru ziarulring.ro. Cât despre planuri de viitor, "Doamna Draga" spune că nu și-a făcut, deoarece nu are
Draga Olteanu Matei, cu durere în suflet: Aş fi preferat să mor şi eu... by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/27352_a_28677]
-
azi a îmbătrânit fantastic de mult, acum este atât de bătrân încât pe obrazul lui nu mai poți citi nicio vârstă. Am impresia că e făcut din cenușă și, dacă aș sufla peste el, s-ar risipi. Mă străduiesc să respir încetișor, nu cumva să-l destram cu răsuflarea mea. Se așază cu greu în fotoliul uzat, din colțul încăperii. În jur, mi se pare că și mobilele au îmbătrânit, accelerat, odată cu stăpânul lor. Îmi arată unul din scaunele de la masă
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
coerente. Bate câmpii, probabil e istovit, stors de vlagă, oricum, nu mai e în stare să poarte un dialog. Bâiguie câte un cuvânt - două fără sens, apoi tace și închide ochii. La un moment dat, observ că, subit, a adormit, respiră sacadat, ca și motanul său negru, care, de altfel, dormitase mai tot timpul de când venisem. Mă uit la cele două făpturi: un om teribil de neajutorat, abandonat, părăginit, un om din care s-a scurs aproape toată viața ca apa
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
de sinergia planetară a românilor. Realitatea tristă este cu nu suntem uniți, "blestemul lui Herodot" ne urmărește încă. Marea majoritate a românilor sunt neîncrezători unii în alții, se izolează unii de alții, nu-i mai interesează țara în care au respirat pentru prima oară. În Romania, s-a dezvoltat o neîncredere patologică în politicieni și în oricine, oricât de valoros și de bine intenționat ar fi. Ura și insultele se propagă în toate mediile a dispărut armonia din societate. De la distanța
Forumul Românilor de Pretutindeni - un secret bine păstrat!. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_419]
-
cu ceasul în mâna ce greu este să te grăbești când ai ceva a spune! Oare nu am vorbit în "vânt" s-a reținut ceva din ce am propus? Mă cam îndoiesc. Oricum, întâi am spus cine sunt și unde respir în țara cu trei statui ale lui Eminescu (mai nimeni nu știa care este... aia). Am propus a se face publice denumirile asociațiilor românești recunoscute de Departamentul pentru Românii de pretutindeni, să existe un fel de disciplină, un fel de
Forumul Românilor de Pretutindeni - un secret bine păstrat!. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_419]
-
îi aparține autorul lui Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut? După flerul cu care simt limba, scriitorii se împart în două categorii: cei pentru care limba e un instrument muzical și cei pentru care limba e un element în care respiră. La primii, limba e unealtă supusă virtuozității melodice, la ceilalți, conduită menită a trezi asociații de idei. Pentru cei dintîi, limba e dans de societate, la ceilalți e impostație speculativă. Vulcănescu face parte din a doua categorie, fiind un canonic
Melodici și canonici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2633_a_3958]
-
contrarieze. Nu doar acest mic grup, de o cerbicie altminteri foarte pragmatică, dar, observă George Panu, mulți dintre cei prezenți au dat semne de neliniște ori chiarr iritare. Consemnate meticulos, reacțiile lor sunt o remarcabilă mostră de lectură literală: „Am respirat cu toții. Iată-ne, ne ziceam noi, readuși pe pământ; de acum nuvela are să fie nuvelă, să ne așteptăm la intriga ei, căci pe erou îl cunoaștem” (p. 95). Urmează, însă, alte abateri de la linearitatea narativă. Eroul se multiplică. Dionis se
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
breaslă să fie de tot sporadice. Dintre prietenii scriitori sunt pomeniți (pe lângă Stancu) Ștefan Baciu, Octav Șuluțiu și, cu un statut aparte, Henry C. Ionescu Gulian (pe care-l alintă, până târziu, Richi). În rest, tânăra Maria Banuș pare să respire alt aer. În volumul al doilea al Însemnărilor..., lucrurile intră pe un făgaș mai firesc. Acum, poeta începe să se bucure de onoruri și să participe la cozeriile și coteriile republicii literelor. Revelionul din 1962 și-l face la Sinaia
Chestiuni de conștiință by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2574_a_3899]
-
și-i orbitor ce nu moare” ( În cer și pe pămînt). Ținînd seama de o asemenea perpetuă stare a existenței care se reneagă continuu, adesea în decor autumnal, putem vorbi de un bacovianism formal acutizat: „Vine-o toamnă care uite respiră/ chiar lingura mea pufăie sacadat// să mai mulțumim și durerii/ adio// bolnavii se-mbătară cu ligamente/ se gesticulează adio// și ce-am uitat nici nu există/ pot să număr pînă-mi vine rău// aprinde-mi lumina să mor/ voi fi mulțumit
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
desființă rii, probate clinic (căci cele ale sufletului n-ar mai conta): „Păsările se tîrau spre ceva/ mă înconjura un plescăit din frînturi// în virtutea unui mecanism/ din obraz țîșnea un lichid// deasupra capului nu aveam ochi/ ar fi trebuit să respire// drumul se încrucișa/ în mlaștina din mijlocul rănii// mă mulțumeam cu morții/ pe care îi desenam// o fericire deasupra genunchilor/ iradia din alt mecanism// auzeam ciocul enorm/ resturile înfundate de trup// penetrînd ce era cald și vîscos/ senzația de prăbușire
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
fie pe Porta Sânto Spirito, fie pe Porta Viridaria, ajungeau la Bazilica. Efectul, scontat, era de uimire admirativa: după străzile strâmte, brusc, minunea Bazilicii mărețe, si, din secolul al XVI-lea, scenografia coloanelor uriașe. Obeliscul în mijlocul unei piețe rotunde, unde respiri universalitatea credinței creștine... „Burgurile” erau pasaje, ori vestibule, deci, ale Vaticanului, nu Vaticanul propriu-zis. Cei mai multi pelerini veneau dinspre nord, credincioși din toată Europa, călătorind cu lunile, țara după țară, pe vestită Via Francigena și ajungeau epuizați, dar fericiți, la Porta
Ce e și ce nu e în Vatican? by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2583_a_3908]
-
cruzimii care-i aduce în scenă pe tinerii furioși. Umanitatea care defilează pe scena societății are ceva repugnant: o pereche de părinți bizari, un tânăr asistent cu alură gay în colanți mulați, un scriitor cu o figură de satir, care respiră cruzime prin toți porii atunci când îl torturează cu Simfonia a IX-a a lui Beethoven, pentru o cauză dreaptă, pe fostul său călău, un șef de penitenciar ca o păpușă mecanică ușor dezaxată etc. Ironia regizorului este una magnifică, filmul
Decojind portocale mecanice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2584_a_3909]
-
canicular al Spaniei, într-un contrast evident cu negrul îndoliat al locatarelor casei, cu negrul care se insinuează în viața dramatică a acestor femei din satele Spaniei. Orice alt nume ar fi dăunat piesei. * Citeam și reciteam piesa, vrând să respir cumva în ritmul fetelor chinuite, oricum s-ar fi numit ele - Angustias, Magdalena, Amelia, Martirio sau Adela - încercam să înțeleg cât e ticăloșie, cât prefăcătorie ori simț al conservării în Poncia, cea al cărei nume se pare că provine din
Gânduri despre Lorca by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2586_a_3911]
-
Prieteni generoși mi-au trimis de curînd un buchet luxuriant, aș spune imperial, de trandafiri în variațiuni de roz pal. Era în ajunui zilei cînd aniversam căsătoria noastră. Se petrecuse, ritualul nostru solemn, a doua zi după Sfîntul Gheorghe, sărbătoarea respira mirozne de frunze ivindu-se proaspăt, într-o lumină, crudă încă, de Armindeni. Acum, peste ani, profuzia aceasta floreală nu putea să încapă într-o cameră de spital, am desfăcut din ea un larg mănunchiu, care se cerea la căpătîiul
Cine chiamă pe cine? by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/2592_a_3917]
-
pe atît de indulgent e cu sine însuși, de aceea paginile de autojustificare menite a arăta cît de neprihănit se păstra în mijlocul unor uneltiri din care nimeni nu putea scăpa nemînjit fac din Suțu un exponent al comicului involuntar. Cînd respiri patru decenii aerul mașinațiunilor de palat, nu poți pretinde că ai rămas miel inocent, și culmea e că Suțu chiar asta face, punîndu-se pe sine în lumina imaculată a unui dregător inofensiv, care nimerește fără voie în toiul unor încleștări
Prevaricatorul Emerit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2598_a_3923]
-
Artiștii, cînd sunt precari sub unghiul spiritului, fac cenacluri sau cercuri, cînd însă au ferment de duh, alcătuiesc oficine sau cluburi. Junimea este o oficină în care exercițiul culturii atinge pragul ritualului propriu-zis, pătruns de atmosfera uimitoare pe care o respiră participanții. O dispoziție orfică fără legătură cu zeflemeaua stupefiantă din paginile cărții lui Panu. Dar o dispoziție pe care o simți de îndată ce capeți un ochi alegoric, de umoare serioasă, un ochi care nu vede în anecdotele cărții niște episoade pitorești
Protocolul junimist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2748_a_4073]
-
și gardul dinspre nord. Era din zid de cărămidă cu laturile de patru metri pe doi metri, iar deasupra, în tavan, un ochi mic, din geam mat, singurul loc pe unde ar putea intra lumina. Ușa din metal era deschisă; respiră adânc și mai privi o dată în jur: o clădire cu prispă largă, ca un conac vechi, se ridica din partea de unde răsărise soarele, apoi, spre apus, aproape de pădure, un grajd lung cu fânar deasupra /.../ Privea cu nesaț ritualul dimineții și o
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]