876 matches
-
factorilor stilistici, care îi conferă un caracter istoric și contextual. Prin aceasta, ea depășește limitele conceptului de cunoaștere obiectivă, intrând mai curând în zona creației. Operând cu un concept restrâns al cunoașterii, Kant nu a putut să vadă funcția de revelare de mistere a științei, latura ei constructivă sau teoretică și, implicit, lipsa ei de obiectivitate. Conceptul lucrului în sine este o dovadă în acest sens. El "este perceput de Blaga drept temei al respingerii oricărei încercări de a imagina reprezentări
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
mistică a obiectului. Este un preludiu al extazului mistic. Lucian Blaga, dimpotrivă, încercă să delimiteze aspectul epistemologic de cel mistic. Pentru el, formula antinomică este o cale pentru ecstazia intelectului, pentru ieșirea rațiunii din cadrele logice normale și încercarea de revelare a misterului. Este o revelare în direcția minus a cunoașterii, care potențează misterul. Însă este o încercare aparținând intelectului, o formă de luciferism al cunoașterii. Chiar dacă Blaga atribuie minus-cunoașterii o funcție de potențare a misterului, intenția acesteia este una revelatorie. Nu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
preludiu al extazului mistic. Lucian Blaga, dimpotrivă, încercă să delimiteze aspectul epistemologic de cel mistic. Pentru el, formula antinomică este o cale pentru ecstazia intelectului, pentru ieșirea rațiunii din cadrele logice normale și încercarea de revelare a misterului. Este o revelare în direcția minus a cunoașterii, care potențează misterul. Însă este o încercare aparținând intelectului, o formă de luciferism al cunoașterii. Chiar dacă Blaga atribuie minus-cunoașterii o funcție de potențare a misterului, intenția acesteia este una revelatorie. Nu aceeași este ținta mistică. Formula
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
simbolului. Descoperirea era explicabilă în condițiile în care cultura occidentală era organizată după principii logice care aveau menirea să evite antinomiile. Înainte ca această descoperire să fie reprimată, romanticii vor interpreta antinomia simbolului ca o formă de dialectică paradoxală între revelare și ocultare 391. Această dialectică paradoxală se articula cu concepția indiană a metaforicului, cel mai sigur într-un mod conștient, dacă ținem seama de faptul că romanticii au fost atrași de cultura vechii Indii. Practic, romanticii se racordau, desigur parțial
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de cei ai dialecticii indiene: Când ceva "sacru" se manifestă (hierofanie), în același timp, ceva se "ocultează", devine criptic. Aici e adevărata dialectică a sacrului: prin simplul fapt de a se arăta sacrul se ascunde". Adică, hierofania funcționează concomitent ca revelare și ocultare, este fanică și criptică în același timp, exact la fel ca și în cazul Măyă. Acest lucru amintește de teoria lui Lucian Blaga cu privire la misterul cosmic, care, cu cât este dezvăluit mai mult, cu atât se ascunde mai
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
De Souzenelle, Annick, Simbolismul corpului uman, Editura AMARCORD, Timișoara, 1996. Deleuze, Gilles, Logique du sens, Les Éditions du Minuit, Paris, 1969. Diaconu, Florica, Diaconu, Marin, Dicționar de termeni filosofici ai lui Lucian Blaga, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000. Dima, Teodor, ""Revelare" și "irațional" în "cunoașterea luciferică"", în Revista de filosofie, nr. 2, București, 1989. Dima, Teodor, "Comentarii la "Cunoașterea luciferică"" (I), în Analele Științifice ale Universității "Al.I. Cuza" din Iași, Filosofie, Tom XXXVIII, nr. 1-2, 1992. Dima, Teodor, "Comentarii la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
p. 490. 202 Ibidem, p. 491. 203 Ibidem, p. 492. 204 Ibidem, p. 461. 205 Ibidem, p. 517. 206 Ibidem, p. 542. 207 În acest sens, Blaga afirmă în "Ființa istorică", încercând să argumenteze că existența întru mister și pentru revelare face omul deplin: "acest om deplin se simte chemat să-și reveleze sieși, prin plăsmuiri mitice, prin abstracțiuni conceptuale, prin imagini de artă, prin viziuni sau prin teorii, misterele ce i se deschid dincolo de orizontul dat" (Lucian Blaga, " Ființa istorică
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
fost și nu poate fi sleit în determinările lui" și care apare, astfel, ca o temă mereu deschisă a rațiunii, lăsându-i domeniul veșnic neîncheiat (Mircea Florian, "Misologia sau "filozofia absurdului"", în Scrieri alese, p. 234). 681 Cf. Teodor Dima, ""Revelare" și "irațional" în "cunoașterea luciferică"", în Revista de filosofie, nr. 2, 1989, p. 152. 682 Teodor Dima, "Émile Meyerson și raționalizarea existenței", în Teodor Dima ș.a., Întemeieri raționale în filosofia științei, Editura Junimea, Iași, 1983, p. 49. 683 Ibidem, p.
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
asemeni, devenind "un loc de deschidere" luminatoare, capabil de cunoaștere întru ființă, de evoluție întru frumusețe. Frumusețea îi iese întru întîmpinare, pornind din nimic. Ea nu este "instituită" de om, ea îl instituie pe acesta, fiind adevăratul subiect în survenirea revelării lumii. În lumina lui ni se înrădăcinează destinul teandric. În concluzie, adevărata cunoaștere constă în intuirea frumuseții (și) manifestării nimicului. 1.5. TEOGNOZA PUTERII CA BUCURIE Nimeni nu poate lupta cu timpul, cu valurile sale maiestuoase și ritmul lor inalterabil
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
atras de suflul dramatic al vieții, știe să-l descopere chiar în pragul dezlănțuirii, când nici un semn nu pare încă a prevesti tăria cu care se va abate asupra destinelor. Tema generală o constituie precipitarea plină de dramatism a timpului, revelarea momentelor când timpul iese din tiparele sale constante și se dezlănțuie, pentru a reintra în tiparul constant sau într-o nouă epocă de așteptare, când criza s-a consumat. LUCIAN RAICU SCRIERI: Frământări, Orăștie, 1912; Golanii, introd. Mihail Dragomirescu, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
Mărturisitorul demonstrează că pentru a ajunge la contem‑ plarea gloriei lui Dumnezeu prin chipul lui Cristos identic cu noi după aspect, Cuvântul a acceptat fără șovăire să devină tip și simbol; s‑a arătat ca simbol, plecând de la sine însuși. Revelarea sa în Transfigurarea de pe muntele Tabor nu este scop în sine, dar prefigurează icoana centrală: icoana icoanelor, adică crucea. 7. Natura icoanei Între natura și conținutul icoanei există o legătură strânsă. Natura icoanelor a fost definită în conciliile ecumenice: al
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
pentru Origen contemplația, adică vederea lui Hristos dezbrăcat de „tunica de piele”, de înfățișarea Sa trupească. Pe această cale, Origen va accentua în chip, lipsa, inabilitatea în a reda cu adevărat Arhetipul, și mai puțin funcția acestuia, de a fi revelare a Arhetipului. Bizantinii, începând cu secolul al IV-lea, vor trebui să dea un răspuns la dilemele care apăreau din perspectivă creștină în precizarea relației între chip și proto-tipos. Așa cum a dovedit istoria spiritualității bizantine, deși discuțiile asupra valorii și
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
gradul de imprecizie și de stranietate pe care suprarealismul autentic îl realizează (destul de rar, ce-i drept, chiar la promotorii săi francezi cei mai înflăcărați!). Similaritatea (metaforei) și contiguitatea (metonimică) funcționează la el nu atât (sau aproape deloc) în sensul revelării unor obscure straturi ale inconștientului, cât în direcția realizării unei viziuni caleidoscopic-spectaculare, în conturarea căreia o cvasiinfinitate de „obiecte” este convocată pentru a dezvălui înrudiri posibile, analogii surprinzătoare, cu - adeseori - o pasiune și un rafinament de poet manierist și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ar trebui citit în primul rând ca o amplă ars poetica. Deoarece, dacă în cărțile anterioare problema raporturilor eu-univers, a „definirii” poeziei sub semnul implicării subiectului în spectacolul „baroc” al dinamicii cosmice și al exersării (și exercitării) puterilor imaginative întru revelarea înrudirilor secrete dintre obiecte, apărea doar intermitent, în acest volum ea devine centrul ordonator al viziunii. Voronca își structurează de fapt acum, pentru prima oară, întregul discurs liric în funcție de problematica scrisului, asumat ca dimensiune existențială majoră, angajând un destin uman
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu sens ambiguu - poarta - marcând deopotrivă închiderea și promisiunea unei deschideri, a unei comunicări. Trăirea (poetului) ca asumare a destinelor particulare apare aici, simbolic, drept element unificator între cele două serii figurative, - posibil agent transfigurator al ambianței schițate, în sensul revelării unor orizonturi purificatoare. Cu câteva rânduri mai jos, „mesajul” poetic apare de altfel explicit: „Aș fi vrut să smulg inima mea ca pe o lămâie din coșurile cu fructe, s-o arunc ca pe o promisiune de aur (s.n.) în
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ca școlărițe cu părul cearceafurilor despletit glasurile sunt scăzute ca gârlele în secetă timpul îmbrăcat în halat alb trece pe lângă tine... Lăsând la o parte faptul că intenția „absconsității” e străină autorului lui Ulise, programul său fiind, dimpotrivă, unul al revelării cât mai multor raporturi și analogii posibile între evenimente, stări și obiecte, rămâne evidentă reminiscența „canavalei” pe care se țese discursul liric și pe care o „traduce” imagistic. Comoditatea relativei linearități a cadrului ideatic-descriptiv e însă larg compensată de performanțele
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
evidență a suporturilor psihologice (procese și mecanisme ale Învățării) și psihosociologice (contexte) pe care se bazează diferitele proceduri metodice. Ceea ce, sperăm, va contribui la revigorarea multora dintre metodele considerate tradiționale, dar foarte actuale În același timp. Sperăm, de asemenea, că revelarea și a altor suporturi ce vin din partea teoriei cunoașterii, teoriei comunicării și informației, de exemplu, va imprima mai multă rigoare abordării metodologiei personale din partea fiecărui cadru didactic; - o clarificare a punctelor tari sau a punctelor slabe ale diferitelor metode, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
În care sunt evaluate rezultatele Înregistrate. Ca studiu științific, metodologia (gr. methodos = cale ce duce Înspre; logos = știință) se ocupă cu natura, funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode Întrebuințate În procesul predării (teaching) și al Învățării (learning), inclusiv cu revelarea principiilor care stau la baza unei eficiente aplicări a acestora. Prin analogie cu ceea ce reprezintă metodologiile specifice altor domenii de activitate, metodologia didactică Își propune să descopere, să caracterizeze, să normalizeze, să clasifice și să prezinte ansamblul metodelor care privesc
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
a construi Împreună o cunoaștere. În ochii lor, de această dată, Învățarea istoriei apare ca o investigație a faptelor istorice. În fine, În cazul celei de-a patra variante, În prezentarea aceluiași conținut accentul se va pune pe căutarea și revelarea trecutului istoric cu rezonanță În prezent și În viitor, pe Învățarea prin reflecție și cumpănire a adevărului. Elevii suntstimulați să integreze trecutul În viitor, să-l raporteze la viitor, să tragă Învățăminte pentru prezent și viitor. Adică, se apelează la
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
cu toată diversitatea și toate incertitudinile pe care le comportă natura omului. Fiecare are biografia lui și metodele țin și de această latură subiectivă. Pentru profesor, metoda rămâne componenta cea mai intim legată de exercitarea funcțiilor ce-i revin, de revelarea personalității sale. În mâna lui, metoda devine un instrument de organizare a „câmpului complex” al actului pedagogic. Aplicând o metodă sau alta, el Întinde o punte de legătură Între sine și elevii cu care lucrează; prin intermediul metodei intră În dialog
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
o gamă mai largă de alternative și posibile alegeri, posibilități de a lua decizia cea mai adecvată, adoptarea soluției optime pentru o situație sau alta de Învățare. În fine, varietatea tehnicilor de acțiune este răsplătită și cu o mai bună revelare și cunoaștere a Înclinațiilor și aptitudinilor individuale ale elevilor, ceea ce vine Încă o dată În sprijinul creșterii eficienței instruirii. b) Posibile surse generatoare de noi metodetc "b) Posibile surse generatoare de noi metode" Întrebarea se pune: „Eventual, de unde ar putea să
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
puțin abstracte, ci ca adevărate izvoare de noi cunoștințe, ca punct de plecare pentru o susținută activitate de căutare și de aflare a adevărului istoric cu forțe proprii. Din acest punct de vedere ele Îndeplinesc o importantă funcție euristică, de revelare a adevărului. Contactul direct cu documentele sau cu vestigiile istorice, investigarea acestora cu atenție, Îi ajută pe elevi să reconstituie sau să recreeze fapte și momente importante din trecutul istoric, să observe În detaliu și să analizeze, să confrunte și
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
ori polițiste (abordat însă prin parodiere inteligentă a genurilor respective) și, pe de altă parte, filonul predilect al umoriștilor specializați: universul cotidianului prozaic, anodin, viața de birou, viața de familie, conviețuirea în imobile supraaglomerate ș.a.m.d., ambianțe propice pentru revelarea comicului. Spirit ludic, J. e un fantezist cu resurse. Prozele SF au întotdeauna un tâlc moral și umanist, chiar dacă strecurat discret. La fel și prozele umoristice „intimiste”, în care autorul promovează o satiră - benignă, fără sarcasm, dar bine țintită - la adresa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287689_a_289018]
-
o atinge. Citit atent, întregul roman nu reprezintă altceva decît un gigantic proces al autoco-rectării, un mecanism al determinismului matematic și al calculului probabilistic. Pym vrea veridicitate cu orice preț și, de aceea, dialată evenimențialul sub lupa microscopului, pînă la revelarea nervurilor invizibile, cu care faptele sînt legate în motivația lor cea mai obscură. El este pregătit pentru surprizele percepției, conștiința sa autocorectoare fiind permanent deschisă unei reprezentări fenomenologice ("așezări în perspectivă") aproape științifice. Un foarte bun exemplu al acestei disponibilități
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la maturitate se ascunde, în mod necondiționat, în spatele unor astfel de traiectorii epifanice. Pentru el, universul nu implică semnificații reale, în varianta unidirecționalității, ci, exclusiv, în structură tripartită, de prăbușire, ispășire și salvare. La finele traseului se află, de obicei, revelarea adevărului absolut. În toate capodoperele sale, autorul își articulează strategia narativă pe această idee a schimbării de personalitate, a modificării de eu, care i se pare sursa principală de material ficțional. De pildă, unul dintre primele romane, Decline and Fall
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]