2,703 matches
-
în evoluția sceneriei pe trepte succesive de presupuneri și pe trasee diverse de ficțiuni, coboară imaginea teatrală în concretul cel mai comun și mai palpabil; numai că aceeași țigară scoate fum și fumuri și este mecanismul sau pretextul obișnuit al reveriei, unul din semènele sale cele mai curente, în epocă. În această comedie a lui Caragiale, până la acest moment, mai fumase numai Spiridon, băiatul de procopseală și de ciomăgeală, din domeniul casnic al lui jupân Dumitrache. Să fi fost semnul de
O noapte furtunoasă prin prisma mai multor niveluri de realitate by Mircea Tomuș () [Corola-journal/Journalistic/4527_a_5852]
-
de oglinzi al scriiturii diaristice, călătoria apare ca aventură deopotrivă existențială și spirituală, iar drumul devine metaforă revelatorie esențială, loc de întâlnire al imaginarului și al realului, al iluziei și al referențialității. De altfel, pentru scriitor, „aventura (...) înseamnă și abandon, reverie lucidă, bucurie, poate și devoțiune abstractă”, după cum poate să conoteze și o propensiune mereu reiterată, iluzorie și fantasmatică, spre regăsirea identității proprii. Reveria, ca formă de cunoaștere, resuscitează trăiri privilegiate, redă peisaje cu amprentă simbolică, fixează nostalgii și neliniști, fapte
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
imaginarului și al realului, al iluziei și al referențialității. De altfel, pentru scriitor, „aventura (...) înseamnă și abandon, reverie lucidă, bucurie, poate și devoțiune abstractă”, după cum poate să conoteze și o propensiune mereu reiterată, iluzorie și fantasmatică, spre regăsirea identității proprii. Reveria, ca formă de cunoaștere, resuscitează trăiri privilegiate, redă peisaje cu amprentă simbolică, fixează nostalgii și neliniști, fapte și evenimente, posturi meditative și revelații ale sinelui. Fragmentele de proză și, mai ales, versurile inserate în corpusul cărții, revelează o altă dimensiune
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
inserate în corpusul cărții, revelează o altă dimensiune a personalității lui Constantin M. Popa, spirit rafinat și abulic, captiv al propriilor himere și fascinat de spațiul interstițial, ambiguu, paradoxal dintre lume și text, dintre lumină și umbră, dintre luciditate și reverie, conștiință ce se definește pe sine aluziv și detașat: „Captiv în labirintul supraviețuirii,/ atras de nebănuite himere“. Sedus de mirajul imaginarului livresc, dar și de aventura formelor concretului mundan, Constantin M. Popa comentează, în paginile sale, teme de mare impact
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
și de aventura formelor concretului mundan, Constantin M. Popa comentează, în paginile sale, teme de mare impact asupra gândirii contemporane (toposul identitar, diversitatea culturală, dilemele cotidianității și ale socialului), prin intermediul unei scriituri disponibile, ce glisează de la notația nudă la ceremonialul reveriei fascinate de relieful propriilor rememorări.
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
Universalitatea expresiei artistice, din VI. Izvoarele râsului în opera lui Creangă, se datorează tocmai acestei confruntări cu o carte ce vine să rezolve, prin argumente de arheologie a mentalității populare, ecuația narativității parodice, „năzdrăvane”, cu gustul fabulosului vesel și a reveriei absurde. În privința homerismului la Creangă, autoarea monografiei îl concepe „nu în sensul dimensiunilor eroice ale vechilor greci sau ale unora din personajele lui Dante, ca Ferinata degli Uberti. Gigantismul „coblizanilor” e de tipul Morgante, Margutte sau Gargantua, adică pune în
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
o larghețe stînjenitoare, în vreme ce al doilea are la îndemînă un cod precis de simboluri algebrice. În primul caz, spiritul se complace în bălăceală de etimologii prețioase, în al doilea spiritul e prins în corsetul strict al ecuațiilor fixe. Imun la reverii personale, matematicianul e un cercetător sec, care descrie cît mai fidel realitatea. „Cît mai fidel“ însemnînd: a da explicații și a face predicții pe baza unor regularități verificate, totul fiind spus în jargonul metalic al certitudinilor numerice. Mai mult, sub
Legi de conservare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3670_a_4995]
-
un jurnal destinat publicării, „extim”, în termenii lui Michel Tournier - devine mult mai mult decît un jurnal de creație. El devine, prin intermediul creației, un jurnal de supraviețuire cu multiple niveluri: un copios jurnal de lecturi; un jurnal de amintiri și reverii ce ne poartă, mereu, spre Grădiștea natală; un jurnal de evocări și confesiuni despre familie și prietenii răriți de moarte; un jurnal de observații moral-politice, îndurerate și... sulfuroase; dar, înainte de orice, o cale de acces către intimitatea creatoare a acestui
Finis coronat opus by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3688_a_5013]
-
e, de fapt, contrazisă cu instrumente ritmice. Melodia versurilor e una neverosimil de vioaie. Nu o dată, ea amintește de Dimov și de scenariile fantezist lingvistice ale acestuia, situate dincolo de bine și de rău. Mazilescu e surprins într-o astfel de reverie senină: „nici tu praf, nici tu păienjeniș pe locul lui Virgil,/ doar că lemnul scaunului începuse să se răcească,/ întâi brațele, apoi spatele,/ după ce el, om de la Dunăre,/ supărat-foc,/ cu lacrimi mari pe fața-i de copil/ ieșise în frigul
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
panicarde. Impresiile și sugestiile, deloc puține de altfel, nu ajung niciodată să aibă consistența respingătoare a insinuării. În fond, Alexandru Vlad nu e în război cu nimeni. Nici din literatură, nici dinafara ei. Dimpotrivă. Curiozitatea față de necunoscuți îl împinge către reverii imprudente. A fi confundat pe stradă. Pare un fapt curent. Dar în realitate e un miracol, plin de latențe și de făgăduieli.. Cum ar fi, se întreabă la un moment dat prozatorul, ca dintr-una-ntralta, lăsând asemenea încurcături să evolueze, să
Cu supușenie, Scardanelli by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3735_a_5060]
-
jucat aici un rol decisiv. Cred în schimb că, mai mult decît Degete mici - care rămîne cel mai solid roman al prozatorului nostru - atît Băiuțeii, cît și Zilele regelui au atins niște coarde sensibile ale receptării, intrînd în rezonanță cu reveriile unui public pentru care fantasma distincției nemțești a domniei lui Carol I (în Zilele regelui) și, la alt capăt al istoriei, nostalgia minimalistă a copilăriei la bloc în Bucureștii anilor ’80 (în Băiuțeii), s-au reactivat sub bagheta ficțională a
Pe înălțimi by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3738_a_5063]
-
cu palmele lui mari și groase, Înnegrite de uleiul de la motoare. Îi dedic un gând pios și mă rog lui Dumnezeu să-l odihnească În pace. — Conduc mașina de la 14 ani, i-am spus doamnei Maria Tănase, trezindu-mă din reveria mea. și am carnet de conducere profesionist. Pot conduce orice fel de mașină, chiar și o macara. Nu v-am spus Încă, dar am fost ofițer de aviație. Din păcate, am fost dat afară din armată când mă pregăteam să
Cum am cunoscut-o pe Maria Tănase. In: Editura Destine Literare by Herman Victorov () [Corola-journal/Journalistic/99_a_399]
-
ceea ce ni se pare astăzi desuet și anacronic, corespundea atunci așteptărilor publicului”. Într-o poezie cum este cea intitulată Pe deal, „evocarea peisajului rural nu mai e doar o feerie bucolică, așa ca în primele idile și balade, ci consecința reveriilor unui citadin nostalgic. Accentul cade pe melancolie”. Tot așa, în poezia În miezul verii, „atmosfera are o neașteptată tușă metafizică”. Lumea lui Coșbuc, o descoperă Petru Poantă acum, ca fiind „plină de mișcare și culoare, deopotrivă veselă și dramatică”, glisând
O nouă ediție George Coșbuc by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/3572_a_4897]
-
și fără intenția unei vulgarizări facile, să dea capodoperei o formă agreabilă sub unghiul acurateții expresive. Rezultatul va fi Povestiri despre om, o carte din care Hegel, dacă ar fi avut prilejul s-o citească, și-ar fi amintit de reveria din fragmentul despre Idealismul german „adevărul și binele se înrudesc numai în frumusețe“. Dacă la noi mai sînt cititori care își înfrîng disperarea de a-l citi pe Hegel e fiindcă Noica a scris Povestiri despre om, cea mai directă
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]
-
cu Antonescu, nu curtenitor și amabil", afirma eurodeputatul democrat-liberal. "În competiția cu Antonescu, poți câștiga simpatie, în rândul publicului larg, mai degrabă căutând sprijin între simpatizanții centriști și printre pesediștii nemulțumiți că trebuie să susțină un penelist arogant decât întreținând reveria unei refaceri a Alianței DA. Centrul e, de fapt, cel care va decide competiția de la anul, nu minoritatea care se auto-identifică la dreapta. Dacă PSD va avea un candidat, lucrurile vor arăta, desigur, altfel. Deocamdată, însă, ar trebui să ne
PDL are nevoie de un prezidențiabil necruțător cu Antonescu, spune Preda by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/38256_a_39581]
-
care nu există nici pentru un ins înțelegător, inteligent, din nou victimă, în alt mod și în alte circumstanțe, ca generația sa culturală din anii 1964-1971, a „dezghețului” ideologic simulat. Ca (auto)înșelat, el trimite la wishful thinking. Ceea ce înseamnă reverie, dorință, gândire pozitivă, chiar pre-gândire, eroare logică, iluzie, fantezie, amăgire, pentru a se fixa în autoînșelare ori iraționalitate. Fiind vorba, în definitiv, de condiția „victimei” voluntare a relativismului, a unui anume relativism, întemeiat în indecizie, aproape de oportunism, chiar și după
Matei Călinescu despre politică by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3829_a_5154]
-
se poate spune „operă“ numai în măsura în care respectăm etimologia lui „opera“ (ca sinonim pentru opus, cu sensul de „act“, adică de dramă în cursul căreia spectatorul e martorul declanșării unor latențe de origine populară). Opusul dramei scenice e latența lirică a reveriei goale. Ce vede publicul la Bayreuth nu e un spectacol de artiști, ci un receptacul de mistere populare. Wagner e un creator cu totul „popular“, mizînd pe fenomenul originar al entelehiilor din firea poporului german, nici un compozitor neavînd o aversiune
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
și, lenevind în depărtare, plutind pe apele albastru-cenușii, un cârd de pescăruși. M-a trezit din visare telefonul lui Ioan T. Morar, de la celălalt capăt al orașului. Localnic, stabilit în această zonă pentru mai multă vreme, nu are timp de reverii livrești. „Azi mergem s-o vizităm pe Virginica. Fii pregătit!” „De acord”, îi răspund. „Pot să-l iau cu mine și pe Jim?” Frazele ar suna mai puțin misterios dacă onorabilul cititor ar ști cine se află în spatele diminutivelor invocate
J. J. în vizită la V. W. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3159_a_4484]
-
Irina Petraș Petru Poantă, Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, 200 pag. Ultima carte antumă a lui Petru Poantă se înscrie în seria de reverii critice (specie asumată anume de autorul însuși) pe care o inaugura, discret, Cercul literar de la Sibiu. Introducere în fenomenul originar (1997, ediția a doua 2006) și o desemna decis ca manieră predilectă de lucru Efectul Echinox sau despre echilibru (Biblioteca
Ultima reverie critică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3160_a_4485]
-
calamburescă, îndrăgostită de propriile performanțe. Mini-eseurile care încheie Scriitori contemporani,1994, construiesc, cu pretexte adesea umile - cărarea, iarba, mâna în șold -, grădini suspendate ale ideii, meditații surprinzătoare proiectate în durata lungă a istoriei, crochiuri de ontologie și sociologie. Ele anunță reveriile critice ale ultimului său deceniu de viață. Cu tripticul Clujul meu (Oameni și locuri, 2006; Anii șaptezeci, 2007; Radiografii, 2011), autorul se îndreaptă (cum bine observă Ion Simuț) spre „o sociologie culturală a provinciei, ingenioasă în reconstrucția unei atmosfere sau
Ultima reverie critică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3160_a_4485]
-
atmosfere sau a coerenței unui grup, folosind totodată, într-un context nou, instrumentele criticului literar”. Biblioteca ocupă prim-planul o dată cu Anatomia unui miracol, prima carte din proiectatul triptic Clujul interbelic (au rămas în manuscris Viața cotidiană și Dicționar de personalități). Reveriilor memorative le ia locul, sub orizontul posomorât al prezentului, evocarea nostalgic-admirativă, febrilă, a unei epoci exemplare. Eseu și studiu de istorie culturală, „cartea aceasta vrea să fie în primul rând un manifest. Ea descrie, poate puțin idealizat, formele prin care
Ultima reverie critică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3160_a_4485]
-
autoarei, Zece poeme ale nemișcării, își extrag substanța lirică din angoasa îmbătrânirii și a sfârșitului, exteriorizată fară patetism, cu discreție și înțelepciune. Starea de nemișcare constituie acum în viziunea Mioarei Cremene o stare intermediară între viață și moarte și antrenează reveriile thanatice, bântuite de spectrele unor sinucigași iluștri din istoria poeziei. Contactul cu emisarii thanatosului duce la o îndepărtare progresivă de lume, generează închiderea în sine, face ca reveriile să devină (dacă se poate spune așa) mai reale decât realitatea, claustrată
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
viziunea Mioarei Cremene o stare intermediară între viață și moarte și antrenează reveriile thanatice, bântuite de spectrele unor sinucigași iluștri din istoria poeziei. Contactul cu emisarii thanatosului duce la o îndepărtare progresivă de lume, generează închiderea în sine, face ca reveriile să devină (dacă se poate spune așa) mai reale decât realitatea, claustrată în această lume fantasmagorică, poeta descoperă astfel purgatoriul unei singurătăți apăsătoare, care nu exclede însă viziunile, iluminările de sorginte rimbaldiană. Singurătatea se asociază cu încetinirea până aproape de colaps
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
cărți raportabile la spațiul timișorean de trăire și de cultură.(v. de ex. Povestiri cu strada depozitului) „Fiecare pagină din acest Fond Deleanu de la Biblioteca Academiei din Timișoara - scrie Ovidiu Șimonca în prefață - i-a prilejuit lui Daniel Vighi intense reverii despre istoria care se întoarce la noi, pe căi nu totdeauna oficiale...“ Am spus mai înainte despre Timișoara că este marele oraș vestic românesc. Ar fi să mai spun că este marele oraș vestic cosmopolit al României, astfel cum s-
Orașul din cutia de pantofi by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3180_a_4505]
-
opere poetice - care nu sînt doar poeme, mă gîndesc aici, în primul rînd, la un Shakespeare sau un Cervantes - se hazardează foarte departe în labirinturile conștiinței de sine. Modernitatea spiritului a găsit în ezitările angoasate ale lui Hamlet sau în reveriile generoase ale lui Don Quijote solul său cel mai fertil. Și există, fără îndoială, în fiecare dintre noi o relație cu sine care nu se eliberează de iluziile existenței ordinare decît atunci cînd ascultăm un ritm ce captează silabele scurte și
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]