2,564 matches
-
diagrama climatică a orașului, descrierea nodului de cale ferată, numele tipografiei și tot ce se tipărea pe vremea aceea, cărți și reviste, spectacolele teatrelor ambulante și numerele de mare atracție ale circului care poposise atunci; descrierea cărămidăriei... unde un tînăr, rezemat de un salcîm, Îi șoptea unei fete la ureche vorbe de amor un pic deocheate (textul e reprodus În Întregime). Absolut toate - gara, tipografia, Parvenita 1, elefantul circului, șoseaua care o cotește spre Šabac - sînt raportate la persoanele În cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
principal din care, pe o alee, se mergea la școală. Până prin 1955, s-a menținut o troiță pe care erau trecuți cei căzuți în cele două războaie mondiale. A fost scoasă și dusă la biserică (mai este ?!); am văzut-o rezemată de zidul bisericii după evenimentele din 1989. Cantina școlară își colecta fondurile și alimentele prin Comitetul local de patronaj (soțiile notabilităților) de pe la cetățenii comunei. Și învățătorii colectau alimente și îmbrăcăminte, pe lângă alte activități cultural-educative: conferințe pe teme religioase, șezători, cor
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Imediat am ciocănit din nou, de astă dată șase lovituri, mai puternice, pînă ce m-a durut pumnul. Au mai trecură cîteva minute și am Început să cred că, probabil, În locul acela nu se mai afla nimeni. M-am ghemuit rezemat de ușă și am scos cartea lui Julián Carax din interiorul jachetei. Am deschis-o și am citit din nou acea primă frază, care mă captivase cu ani În urmă. În vara aceea a plouat În fiecare zi și, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
treia pînă la stația Tibidabo. Am făcut drumul Într-un vagon populat cu ordonanțe, servitoare și zilieri care duceau cu ei sandvișuri de mărimea unor cărămizi, Învelite În foi de ziar. M-am refugiat În bezna tunelelor și mi-am rezemat capul de fereastră, mijindu-mi ochii În timp ce trenul străbătea măruntaiele orașului, pînă la poalele muntelui Tibidabo. CÎnd am urcat din nou În stradă, mi s-a părut că redescopeream o altă Barcelonă. Se crăpa de ziuă și un firicel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de o oră și apoi l-au pus în libertate, Nu puteau face altceva, Așa e, domnule primar, într-adevăr nu puteau face altceva, Spuneți-i secretarei mele să mă anunțe când e mașina la ușă, Da, domnule. Primarul se rezemă de spătarul scaunului, așteptând, cu ridurile de pe frunte adâncite din nou. Contrar prezicerilor celor rău prevestitori, nu se întâmplaseră în aceste zile nici mai multe furturi, nici mai multe violuri, nici mai multe asasinate decât înainte. Părea că, în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Nimic mai mult, Nimic mai mult, Dar așa nu se va putea ști despre ce este vorba în scrisoare, Exact asta am gândit, domnule președinte, că nu era convenabil să se știe, cuvântul petiție e bun pentru orice. Președintele se rezemă satisfăcut, îi zâmbi cu toată gura prudentului secretar și spuse, Trebuia să fi început cu asta, puteam să nu mai implic ceva atât de serios precum cuvântul de onoare, O măsură de precauție o garantează pe cealaltă, domnule președinte, Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vedere sau din mici dialoguri ocazionale, dată fiind inevitabila coincidență că de ochii unora dintre ei are grijă știința soțului oftalmolog. Comisarul a văzut deja unde se aflau supraveghetorii, unul dintre ei se alăturase unuia dintre grupurile mai numeroase, celălalt, rezemat cu o indolență simulată de un perete, citește o revistă sportivă, ca și cum pentru el n-ar exista, în lumea literelor, nimic care ar putea avea o mai mare importanță. Că citește o revistă și nu un ziar, e ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
minut. E ultimul lucru pe care ți-l mai cer vreodată. Te rog să nu mi-l refuzi.“ Ea se oprise privindu-l cu ochii aceia meditativi care acum arătau atâta indiferență față de el. Se întoarse în atelier și se rezemă de masă. Îl întrebase: „Ei, ce vrei sa-mi spui?“ Stroeve făcuse un mare efort să-și adune puterile: „Trebuie să fii puțin rezonabilă. Nu poți să trăiești numai cu aer. Doar știi, Strickland n-are un ban.“ „Știu.“ O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care muncesc. Căpitanul Nichols l-a remarcat pe Strickland după statura lui și după înfățișarea cu totul neobișnuită în rândurile mulțimii care aștepta să se deschidă porțile. Oamenii aceștia așteptau nervoși - unii plimbându-se în sus și-n jos, alții rezemându-se de perete, iar alții așezați pe marginea trotuarului cu picioarele în rigolă. Și când intrau rând pe rând în birou, îl auzea pe călugărul care le verifica actele adresându-li-se în englezește. Însă Nichols nu avusese șansa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o străduță îngustă cu case cu un singur cat, fiecare alcătuită dintr-o singură încăpere. Sunt ca niște gherete de la un iarmaroc aglomerat sau ca niște cuști de animale de la un circ. La fiecare poartă vezi o femeie. Unele se reazemă alene de stâlpii porții fredonând ca pentru ele sau strigând trecătorii cu glas răgușit, iar altele citesc apatia. Sunt franțuzoaice, italience, spanioloaice, japoneze și chiar și negrese. Unele sunt grase și altele slabe. Și sub stratul gros de fard de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
poarta bisericii, profitând de o deschidere Îngustă prin mijlocul mulțimii, creată de străjeri, după ce Îl salutase cu un semn pe filosof. Șeful gărzilor o porni pe urmele lui, scuturând din cap. Hanul Îngerului dădea Într-o străduță de pământ bătătorit, rezemat de vechile ziduri romane, pe drumul spre Santa Maria Novella. Inițial trebuie să fi fost unul din turnurile exterioare de pază, al cărui vârf se prăbușise de demult. Acum răsărea dintre rămășițele zidurilor ca o ultimă santinelă a unei armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se tot concentrase asupra feței mortului. Fizionomia sa Îi amintea ceva. Din prima clipă când Întorsese capul spre el, abia acum Își dădea seama, prin minte Începuse să Îi bântuie o nălucă nelămurită, alcătuită din glasuri și culori palide. Îl rezemă din nou pe umăr, continuând să Îl privească țintă. În jur, odăița apărea Întoarsă pe dos. Cufărul pentru haine era deschis și răsturnat, iar lângă el se afla o traistă din piele cu baretele retezate, poate de aceeași sabie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp. Căutând să Își Învingă durerea, sărmanul se aplecase și mai mult, aproape atingând pardoseala cu fruntea. Dante se năpusti spre el, apucând frânghia cu toate puterile, Într-o Încercare de a-l Împiedica pe zbir să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fost cu totul abandonate după moartea capului familiei și după exilarea lui Guido. Dante se apropie de portal, Împingând ca să Îi Încerce rezistența. Suprafața din stejar solid nu cedă nici cât negrul sub unghie. Încercă din nou, de data asta rezemându-se În canat cu toată greutatea. Poarta abia vibră. Probabil că de partea cealaltă să găsea un drug de fier. Se dojeni pentru propria-i nerăbdare. Ar fi trebuit să Își imagineze că miracolul era apărat de ceva mai zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o licărire. Trebuia să fi fost o torță sau o lumânare aprinsă la etajul superior. Străbătu coridorul aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care o Întrezărise În biserică Îl fixa nemișcată, cu o scânteiere de frică În ochi, frângându-și mâinile. Respira greu, ca și când i-ar fi lipsit aerul. Dante se opri În pragul ușii, trăgându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ce se furișau grăbit pe lângă zidurile palatului din față. Dar nimeni nu păru să Îi bage În seamă. Era istovit, cu veșmintele leoarcă de o sudoare insalubră. Continuară o ultimă bucată de drum, până la poarta de la San Piero. În fața mânăstirii, rezemați de coloanele de la intrare, doi străjeri dormitau. Se dezmeticiră la auzul pașilor, Înaintând alarmați, cu lăncile Întinse spre dânșii. - Sunt priorul Comunei, zise Dante pe un ton sec, arătându-se În lumina torței pe care unul din cei doi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nici măcar vreo rândășiță ori vreo fată care să servească pe la mese, ca și când, printr-o vrajă, totul s-ar fi Întors la primele zile ale Facerii, când sexul minor se afla Încă În mintea insondabilă a lui Dumnezeu. Împinse banca Îndărăt, rezemându-se de perete. Din punctul acela, ocrotit de un stâlp, putea observa În liniște o mare parte din Încăpere fără să atragă atenția, prefăcându-se absorbit În contemplarea propriei sale căni. Începu să exploreze, cu ocheade iuți, tot spațiul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
patru; se așeză acolo ca și când tocmai atunci ar fi intrat. Aceștia nu păreau să observe că sosise, prinși cum erau să urmărească din priviri mișcările celor doi scandalagii și să facă schimb de comentarii zeflemisitoare cu glas scăzut. Dante se rezemă iarăși de perete, continuând să bea cu Înghițituri mici. Reușea să deslușească doar câte un cuvânt pe ici, pe colo, scufundat În rumoarea tavernei. Dar, oricât și-ar fi Încordat auzul, Înțelesul spuselor Îi scăpa În continuare. Simți cum crește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
malul Arnului. Mort. Sienezul Își duse o mână la gură, pălind. Privirea Îi alergă pentru o clipă În direcția În care dispăruse femeia, apoi reveni asupra lui. - Ești sigur? - La fel de sigur cum sunt că mă aflu acum aici. Cecco se rezemă de un perete, ca și când l-ar fi lăsat puterile. - Cum a murit? Priorul așteptă un moment Înainte să răspundă. - Înecat, probabil. Cu toate că unele semne de pe cadavru m-au făcut să mă gândesc la ceva și mai rău. Și expresia ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de un tremur violent. Apoi, În sfârșit, păru să Îl observe pe poet. Parcă Își mai recăpătase puterile. Ceremonios, Îl invită să ia loc, eliberând, pentru el, de niște codexuri singurul scăunel din lemn. După ce oaspetele se așeză, literatus se rezemă de pernă. - Ce pot face pentru domnia ta, messer Durante? - Există un motiv pentru care m-am gândit să apelez la dumneata, Bernardo. E legat de viața Împăratului Frederic. Celălalt Își Înclină capul ușor, făcându-i semn să continue. - E posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aflată În mișcare, la rândul ei, nu prezintă nimic care să ne Îndreptățească să ne gândim că ar lipsi ceva. Nu, tot ce mi-ai adus se află aici, sub ochii dumitale. Dante se lăsă pe un scăunel. Cu coatele rezemate de bancul de lucru și cu bărbia strânsă Între pumni, continua să scruteze cubul de lemn. - Și totuși, existența unui regulator pentru rotație ne-ar putea face să ne gândim la o formă oarecare de măsură, zise el după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cunoscut. Două bănci, pe care ședeau o jumătate de duzină de oameni, cei mai mulți novici cu tonsură, erau așezate În fața unei catedre simple, situată pe o estradă cu trei niveluri. De pe scaunul său, Arrigo declama dintr-un codice gros cu miniaturi, rezemat de un pupitru. Filosoful pronunța cu voce tare cuvintele din text, fără grabă, scandându-le unul câte unul, ca și cum În fiecare dintre ele, și nu În fraza pe care o alcătuiau, ar fi fost conținut Înțelesul pe care Îl căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înfocate. În timp ce Își apăsa cu pumnii pe pleoape, auzi o mișcare În spatele ușii și o mână care atingea clanța. Dar nu avea putere să se Întoarcă. Când izbuti, să o facă o văzu pe necunoscuta care intrase și aștepta nemișcată, rezemată În cadrul ușii. - Pietra... tu? Murmură el, recunoscând silueta mlădioasă a femeii. Lumânarea de pe masa de scris abia cu greu reușeau să o scoată din umbră. - Cum ai intrat? - Femeile Lagiei găsesc mereu porțile deschise. Am prieteni și printre gărzile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el pe pat, smulgându-i veșmintele, și se afundă În trupul ei ca Într-o mare Întunecată. Rămase nemișcat, nici el n-ar fi știut să spună pentru cât timp. Fata, tolănită lângă el, Îl observa cu o expresie enigmatică, rezemată Într-un cot. - Pietra... eu... - Nu spune nimic, Îl Întrerupse prostituata, pecetluindu-i buzele cu un deget. Nu mai strica mereu totul cu vorbele tale. Să nu-mi mai spui nici una, murmură ea, sărutându-l din nou. Însă gura i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ochii, din nou de veghe. I se părea că auzise un pas ușor apropiindu-se. Apoi, o siluetă Întunecată se interpuse Între el și ieșirea din ulicioară. Sub imboldul acelei noi primejdii, forțele i se redeșteptară. Se ridică În picioare, rezemându-se cu spatele de zid și rămânând nemișcat, În așteptare. Își duse mâna la mânerul dăgii și se pregăti să Îl alunge pe intrus, dacă s-ar fi dovedit că nu era cel pe care Îl aștepta. În fața lui apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]