649 matches
-
Acum nu mai era nimic din toate acestea. Însoțiți de slujbași, se îndreptară către templul unde înnoptaseră înainte de plecare. Nimic nu se schimbase. Egumenul templului își aminti de ei și îi conduse într-o cameră. Când dădu cu ochii de rogojinile cărămizii, arse de soare, samuraiul se gândi brusc la Tanaka Tarozaemon. Pe acele rogojini își petrecuseră noaptea el și Nishi împreună cu Tanaka și Matsuki. Nici Tanaka și nici Matsuki nu mai erau aici. Mormântul vrednic de milă al lui Tanaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
templul unde înnoptaseră înainte de plecare. Nimic nu se schimbase. Egumenul templului își aminti de ei și îi conduse într-o cameră. Când dădu cu ochii de rogojinile cărămizii, arse de soare, samuraiul se gândi brusc la Tanaka Tarozaemon. Pe acele rogojini își petrecuseră noaptea el și Nishi împreună cu Tanaka și Matsuki. Nici Tanaka și nici Matsuki nu mai erau aici. Mormântul vrednic de milă al lui Tanaka în crângul din Veracruz. Aduseseră cu ei în Japonia câteva rămășițe din părul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zile mai târziu sosiră doi slujbași. Intrară în casa măturată lună și dispărură într-o încăpere separată ca să-și schimbe hainele. Ajutat de Riku, samuraiul se schimbă și el în hainele sale cu blazon, apoi se așeză cuviincios la capătul rogojinii și așteptă. Slujbașii se așezară pe locurile de onoare. Unul dintre ei zise încet: „Poruncă de la Sfatul Bătrânilor” și începu să citească o scrisoare cu hotărârile Sfatului Bătrânilor. — Hasekura Rokuemon a trecut pe meleaguri străine la credința creștină împotriva legii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
compus din Astani Vasile (președinte), Doroftei Constantin, Munteanu Ion, Munteanu Constantin, Florea Ștefan, Dan Varvara, Comârlă Didina, Doroftei Nicolae, Șerban Vasile, Pihuleac Ion. Deși medicii îl sfătuiesc să iasă la pensie, învățătorul nu renunță. Abia în 1968 predă direcția colegului Rogojină Nicolae, în vederea ieșirii la pensie pe caz de boală, după 40 de ani de activitate la catedră. Modest, curajos și corect, neplăcându-i să se laude, posedând un simț înnăscut al datoriei, dus până la sacrificiu, afirma de multe ori: “Existența
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
întreținută și aprovizionată cu cele necesare, iar condițiile de desfășurare a activității erau bune. La școala Lețcana s-au perindat, de-a lungul timpului, mai mulți învățători: Vrânceanu Natalia, Mălinici Maria, fostă elevă a învățătorului Marcu la Racova-Șes, apoi colegă, Rogojină Nicolae în prezent învățător metodist la Școala nr. 5 Buhuși, Rotaru Maria, Laslău Maria. Începând cu anul 1973 și până în prezent (2005) la școala cu clasele I-IV Lețcana rămâne un singur post, ocupat de învățătorul Bejan Neculai, fiu al
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
tehnic, cu atelierele de tâmplărie și altele, pentru a pune în funcțiune o serie de săli și amfiteatre. Restul personalului, studenți și cadre didactice au venit în Iași la începutul lunii aprilie 1945. Primele câteva nopți s-a dormit pe rogojini întinse pe ciment. În câteva zile tâmplarii, cu ajutorul studenților, care, de altfel, au cărat cu spatele cheresteaua din curtea din spatele Universității, au încropit niște platforme pe care s-au pus saltele mari cu paie în clădirea căminului. Acesta avea, în
PE SUIŞUL UNUI VEAC by Alexandru Poeată () [Corola-publishinghouse/Memoirs/420_a_1056]
-
pe linoleum, poate chiar pe culoar, venind să vadă dacă doarme. Ușa Însă nu se deschisese și nici nu văzuse fâșia subțire de lumină care Îl liniștea, ci s-a trezit În camera lui Din, răsucindu-se chinuit pe o rogojină de ratan Întinsă pe ciment. Din sforăise toată noaptea, excesul de adrenalină nu i se potolise decât pe la jumă tatea serii, când s-a prăbușit pe rogojină cu o pernă sub cap și cu alta pe burtă, chircit până În zori
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ci s-a trezit În camera lui Din, răsucindu-se chinuit pe o rogojină de ratan Întinsă pe ciment. Din sforăise toată noaptea, excesul de adrenalină nu i se potolise decât pe la jumă tatea serii, când s-a prăbușit pe rogojină cu o pernă sub cap și cu alta pe burtă, chircit până În zori ca fătul În burta mamei. Cu câteva minute mai Înainte, Încă purtat de ultimele valuri de exaltare produse de dezlănțuirea din timpul după-amiezii, șezuse cu picioarele Încrucișate
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pe când era iarăși arătat cu degetul, Adam a observat că Din avea pleoapele grele, că i se Închideau și că tot clipea Încercând să rămână treaz. — E oare mai bine? repetase el aproape mormăind, apoi s-a răsturnat moale pe rogojină. Fusese asemenea spectacolului unei flori de noapte, a unei fermecătoare eflorescențe care se pleoștește pe neașteptate și Își Închide petalele tocmai În clipa când e mai impresionantă. Adam s-a pomenit dintr-odată singur, doar cu dure rea stăruitoare din
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
a pârâului. Pentru că aveam casa la vreo cincizeci de metri de malul apei și pentru că tata era un om prietenos, nu mică mi-a fost mirarea când lipovenii au început să mișune prin curtea noastră. În amiezile fierbinți își aduceau rogojinile la umbră și dormeau în păduricea de salcâmi din curtea casei noastre. Nu am spus nimănui despre frica ce îmi paraliza de la o vreme trupul. Când le auzeam glasurile, mă făceam mică de tot, inima parcă-mi cobora în gât
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
era tărâmul celălalt), ne aducea multe dulciuri. Când pleca la săpat, noi cotrobăiam după dulciuri și i le mâncam dând vina unii pe alții, spre disperarea tatălui meu care ne ținea discursuri despre demnitate. Seara ne adunam cu toții pe o rogojină în fața casei și eu stăteam veșnic în brațele lui mirosindu-i pieptul îmbibat de poveste. Moșul ne spunea multe lucruri despre locurile pe care le-a mai înfăptuit, despre nepoții lui, despre copiii lui care parcă l-au uitat și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
că dragii lui cocotieri nu-i dau numai: saladele, mâncările și băuturile gustoase, pe care a avut cinstea să i le ofere, dar casa lui, în întregime, e construită din palmieri, din lemnul și frunzele acestora; până și hainele, și rogojinile lui, pânzele, sforile și funiile pentru corăbii, și altele, câte și mai câte, sânt confecționate din fibre de cocotieri. Chiar untdelemnul, cu care preparase mâncările, și acela pe care-l ardea în lampă, era din nuca de cocos. Și bucata
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
a doua tinerețe. În ciuda Înfățișării sale care trezea oroare, bătrâna Bertha se simțea minunat. Îi plăcea nespus să-și ungă umerii osoși și spatele cu o mulțime de uleiuri și de creme pe care le căra pe plajă, Împreună cu umbreluțele, rogojinile, rachetele de tenis și saltelele pneumatice ce se umflau luând forma unui crocodil. Putea să reziste În soare de dimineață până seară fără să i se facă rău. La amiază, nisipul dogorea atât de tare, Încât nu puteai să calci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
afurisit, ca și cei zece lei pe care îi cerea pentru fiecare noapte de popas la obște. Mâncarea - altă mâncare dar nu de pește că era scump. Obștea era un dormitor într-o încăpere mare, cu paturi late, acoperite cu rogojini pe scândura goală, iar învelitul sau ceva care să țină loc de perină, te privea. Trebuia să ai grijă să dormi iepurește dar încălțat, ca să nu rămâi cu picioarele goale în câștigul celor treziți mai dimineață. Mama hangiului, doamna Condorupis
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Jibrieni, sat de lipoveni de unde se putea merge cu caicele pe mare până la Vâlcov. Iar de la Vâlcov toate drumurile erau posibile dar numai pe apă: Chilia, Câșlița Dunăre, Tulcea, Reni Galați. Aici l-am întâlnit și pe simpaticul institutor Ion Rogojină, om vesel, luminos și mai așezat în vârstă față de ceilalți. Cele 40 de zile treceau repede și frumos în tabăra străjerească. Stăteam în corturi care deveneau seara obiectivul de atac al țânțarilor. La baltă ne distram cu chefalii. Se adunau
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Da. Da. — Atunci hai să ieșim de aici! Unde-ți sunt bagajele? Gaston arătă spre sacoșa din pânză. — Asta-i tot? întrebă Takamori mirat. — Da, zise Gaston dând din cap. În cală, care nu avea mai mult de cincizeci de rogojini, pe lângă mirosul de ulei și vopsea, mai era ceva, mult mai neplăcut. Tomoe și-a dus batista la nas și s-a întors să vadă despre ce era vorba. A văzut WC-ul cu ușa larg deschisă - de-acolo venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston abia a reușit să se strecoare. Tavanul era jos și s-a lovit cu capul de el de câteva ori. Până la urmă, ca să se protejeze, și-a dus mâinile la frunte. Era miros de igrasie în cămăruța de șase rogojini din capul scării. Un bătrân slab ca așchia stătea pe o plapumă jerpelită din care ieșeau câlții. Era rezemat de perete, cu picioarele întinse. Avea pantaloni pe el, dar în loc de cămașă purta un pulover de damă roșu, zdrențăros. — Atunci noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că ai vreun strămoș cu totul și cu totul deosebit. Gaston înțelegea doar pe jumătate ce-i spunea bătrânul dar, imaginându-și restul, a bănuit despre ce era vorba. — Napoleon, zise el în șoaptă. Bătrânul scăpă ceașca din mână pe rogojina maronie. — Napoleon! Așa se explică, deci... Vezi că n-am greșit. Pot să-i citesc unui individ caracterul pe față, îi știu soarta... Am uitat să mă prezint. Mă cheamă Higurashitei Kawai. Sunt ghicitor oriental. — Mă cheamă Gas. Gaston s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bine să vă luați încălțămintea în cameră. Aici se fură, nu glumă! Gaston a urcat scara îngustă în urma lui Endō. Mirosul de animal care îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat că nici camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat că nici camera bătrânului Higurashitei nu era mai mobilată, dar cel puțin aveai senzația că este locuită. — Nu-ți lăsa pantofii pe coridor, i-a reamintit Endō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu ele sub cap. Altfel... ți le fură peste noapte, străine. Endō s-a rezemat de perete și, tușind de se cutremura din toate mădularele, a început să șteargă pistolul cu batista. — Ne culcăm? După ce-au întins așternutul pe rogojini, Endō și-a scos haina, cămașa și pantalonii, le-a împăturit și și le-a pus sub cap, după cum îl sfătuise pe Gaston. Apoi s-a întins pe saltea. Îmbrăcat, părea un bărbat înalt și slab. În lenjeria de corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plătiți cu ziua, ei nu aveau niciodată în mână nouă mii de yeni. Nu le rămânea decât să plătească cei trei sute de yeni pe zi și să se înghesuie cu toții - soție, soț și copii - într-o cameră goală de trei rogojini. În unele familii, soțul - cu consimțământul soției, bineînțeles - făcea pe codoșul și-și scotea soția în stradă ca să atragă clienți. Apoi îi conducea în camera lor. Între timp, bietul soț și copiii trebuiau să aștepte cu răbdare afară. Începând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
coborâți la subsol și să așteptați pe coridor. Coridorul îngust de la subsol era luminat foarte slab. Acolo se afla sala de interogatoriu și biroul detectivilor. Ușa sălii de interogatoriu era întredeschisă și au văzut doi polițiști stând jos pe o rogojină. Mâncau udon. — Ați venit după străin? întrebă unul din polițiști, ieșind grăbit din birou și îmbrăcându-și haina în timp ce vorbea. Era lat în spate și arăta ca unul care practicase judō multă vreme. — Ne-ați sunat mai devreme. — V-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
camera de la etaj. Se pare că nu mai dormise de mult într-un așternut cald. De când a plecat de la Takamori, l-a găzduit o noapte Higurashitei, iar apoi a dormit la hanul din Sanya, în camera aceea mică de trei rogojini, fără să se dezbrace măcar. Privindu-l cum se străduia să zâmbească în timp ce Shizu și Mă-chan îl ajutau, Takamori și Tomoe și-au dat seama că încearcă să-și ascundă tristețea provocată de pierderea lui Napoleon. În seara aceea Takamori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston și-a băgat degetele prin ochiurile plasei și l-a salutat pe fiecare câine în parte. Le-a vorbit blând și i-a mângâiat. Când a ajuns în colțul țarcului, se opri brusc și privi fix înainte. Pe o rogojină de paie zăceau doi câini, deja țepeni. Muriseră. Unul din ei era Napoleon. Soarele după-amiezei pătrundea printre crăpăturile peretelui din scânduri. Câteva raze cădeau chiar pe capetele celor doi câini care zăceau nemișcați. Muriseră, probabil, de câteva ore. Napoleon, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]