3,443 matches
-
a lui Gustav și eu trebuia să îi suflu discret, așa de discret încât noaptea visam cum eram lovit de știuleți în față, pe spate sau pe piept și șoptindu-mi cu reproș: Ai suflat mai tare decât vântul care rostogolește norii, profesorul deja te-a scris în condică, ești un nimeni, vei pătimi pentru aceasta! Și am văzut cum îi suflam lui Gustav replici dintr-o piesă de teatru în care el interpreta un rol important, după care trecea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
unui om care dispărea printre ziduri. O prelată, superficial ancorată de scheletul de fier, fâlfâia înspăimântător ca o velă, prevestind naufragiul peste mese circulare de tablă cu scaune rezemate în poziția unui om doborât de alcool. O sticlă goală se rostogolea pe sub picioarele arcuite ale meselor, din perete în perete, pe puntea murdară a grădinii de vară, legănată de tangaj. Un ficus gigant, bine sprijinit între atele, semnaliza din frunze, fuioarelor de vânt, direcția de zbor. Paletele verzi tremurau, semn că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fiecare unduire parfumată ale Penelopei, aleasa inimii tuturor pretendenților. Magnetizat de frumusețea ei, trântorul Moș Eveniment se avântă ca o săgeată printre legiunile adversarilor, cu același curaj cu care se avântase în jungla Matematicii întreaga viață. Un vuiet asurzitor îl rostogoli printre amintiri, văzându-se singur în seninătatea Nemărginitului. Miile de trântori zburau la înălțimi amețitoare, departe de Penelopa, care aștepta cu ochii închiși momentul magic. Moș Eveniment văzu înfipți într-o lance de Soare zece trântori și cu cei treisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vreo indicație, sare și-l întoarce pe o parte ca să poată vărsa fără nici un risc. Ce acreală dom’ Roja, zice Gulie adulmecînd voma care cade plescăind pe dușumele, acum e mai bine, își dă Dendé cu părerea, în timp ce Tîrnăcop îl rostogolește la loc ca pe un sac, așa o să se întîmple, cum vă zic, își reia Roja ideea întreruptă de repriza de vomă, e la mintea cocoșului, cum s-ar putea spăla pe mîini de toate crimele astea cei care le-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Două cadavre, bărbat și femeie, căzute unul în brațele celuilalt, găurite parcă fiecare exact în aceleași puncte vitale, se încăpățînau și după moarte să rămînă în încleștarea lor fatală. La început, încercă în zadar să îi despartă unul de celălalt rostogolindu-i de pe o parte pe alta, gîndindu-se că așa o să-i fie mai ușor să-i urnească, însă după primele încercări fu nevoit să se dea bătut. Reuși însă pînă la urmă să-și găsească o poziție care să-l
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
faceți o mulțime de partide doar de ochii lumii cînd noi știm că sînteți cu toții plămădiți din același aluat, că mințiți opinia publică cu nerușinare la fiecare apariție publică. Trage un șut la o conservă goală de tinichea care se rostogolește pe hol izbindu-se de ușa de la intrare, făcînd un zgomot spart. Tîr-țîr-țîîrrrrr, se aude soneria din senin, cine-o fi la ora asta? se întreabă neliniștit. O fi uitat ceva Roja? Sau mai nou poșta vine și sîmbăta? Altcineva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
frumos, ce și mișca leneș și liniștit aripile alb-negre, și care abia se oprise pe un bujor roz, cu scopul ascuns de a distrage atenția copilului de la cererea sa, dar acesta se ridică În picioare și printre lacrimile ce se rostogoleau pe obrăjorii rotunzi, scurtând frazele anterioare, striga plângând: Va, mami! Va, mami! Fata, ridicându-l În brațe, Îi arătă printr-o răritură a mulțimii de oameni, sicriul Împodobit frumos, spunându-i: Mami doarmi! Da, mami doarmi! Femeile mai În vârstă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și amenințător: Glu-glu-glu! Micuțul zmeu se oprea, cu dușmănie de copil dar și cu admirație nedisimulată și dintr-un respect dus până la extrem, În care frica avea un rol determinant, aplica imediat trucul pe care Îl Învățase de la fete, se rostogolea la pământ și rămânea nemișcat până ce conu’ Bazil se dezunfla și pufăind un... „lașul” se Îndrepta victorios spre iubitele sale proaste că așa Îi spunea Mamaia, Didiței: Fa, ce să mă mai fac cu tine că ești proastă ca o
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și ne spune! Mai bine oprește-n poiana ceia! Va s-a executat imediat, au descălecat În poiana cu iarbă deasă și mai verde decât cea de pe câmp, cu mare grabă au legat mânza să nu fugă și s-au rostogolit peste o pală de fân, care proaspăt cosit Împrăștia un miros care ar fi scos din fire și pe moșnegii de optzeci de ani. Marinița l-a Întrebat dacă mai știe lecția numărul doi, acea cu „să nu te grăbești
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
a soției și a vecinului simpatizat de ea este istorisită în aceeași manieră: „V-ați ridicat telepatic, el tot nedumerit și derutat, ca o vietate bătută cu nuielușa, tu scoțând flăcări pe nări... Zâmbeați tâmp, incolor, înghesuiți unul într-altul, rostogolindu-vă prin ușa bucătăriei, preocupați de o macerată și zăbăucă fugă în târziul nopții. Două umbre diforme pe coridor, două destine în deplasare către un naufragiu iminent...“ Deci nu încercai să-mi scoți ochii, ci bălăbăneai tu lăbuțele peste teritoriul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
mod selectiv dragostea. Dumnezeu a deschis porțile cerului o singură dată. 2. (A)casă este locul care te încape cu tot cu vise. Sub ruinele mănăstirii, somnul era precum mersul pe ape. Copăcel, puiule, copăcel! Cine pe cine pășește? Poartă în casă, rostogolește-te, norocel, rostogolește-te! Destinul, șase fețe, pe fiecare față, încrustată, iluzia. Hai, întoarce-te cu burta la soare, norocel! Blestemul de ieri purta o batistă legată la ochi; blestemul de astăzi atârnă de cumpăna fântânii; mâine, Dumnezeu știe prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Dumnezeu a deschis porțile cerului o singură dată. 2. (A)casă este locul care te încape cu tot cu vise. Sub ruinele mănăstirii, somnul era precum mersul pe ape. Copăcel, puiule, copăcel! Cine pe cine pășește? Poartă în casă, rostogolește-te, norocel, rostogolește-te! Destinul, șase fețe, pe fiecare față, încrustată, iluzia. Hai, întoarce-te cu burta la soare, norocel! Blestemul de ieri purta o batistă legată la ochi; blestemul de astăzi atârnă de cumpăna fântânii; mâine, Dumnezeu știe prin ce mușuroaie îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
își ascunde casa sub frunză să nu moară odată cu el, eu mă dezbrăcam de casă ca de o haină, ca de o nelocuire veștedă.) L-a părăsit Dumnezeu. În lipsa lui, cineva și-a băgat piciorul între spițele Carului Mare; se rostogolește hodorogită caleașca printre stele și nicio tușă de absolut. Anatema peste cei care tulbură geometria cerului! Avea un mers grăbit și dezordonat, o privire ștearsă, trecută dincolo de punct, de fotografie, de curgere; rătăcea departe și nicăieri; nicăieriul se ruga dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un punct A și un punct B: Un așa favor, Stăpâne, nu-mi ajunge nici măcar să-mi hrănesc paranoia de a respira. Era complice cu un sine străin într-o mare minciună. Adevărul, un zar cu muchiile tocite, s-a rostogolit de atâtea ori pe partea luminoasă, încât partea luminoasă nu mai exista și totuși rostogolea cuburile știrbite de nenoroc în virtutea gravitației de a fi unul. Complicitatea sinelui de împrumut se ia precum noroiul pe ghete: Hai să ne amăgim împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-mi hrănesc paranoia de a respira. Era complice cu un sine străin într-o mare minciună. Adevărul, un zar cu muchiile tocite, s-a rostogolit de atâtea ori pe partea luminoasă, încât partea luminoasă nu mai exista și totuși rostogolea cuburile știrbite de nenoroc în virtutea gravitației de a fi unul. Complicitatea sinelui de împrumut se ia precum noroiul pe ghete: Hai să ne amăgim împreună, Doamne! Să numim minciuna adevăr și să exaltăm în binefacerile lui! Deschide fereastra să respirăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curge în fotografia pe cruce)! Ce spui, Doamne, îți convine această lecție despre viață? Mie nu. 7. La 15 ani, în sufletul lui Petru, șarpele și-a făcut cuib. Reptila a coborât din mărul biblic: foame, mușcătură, nesaț. Șarpele, sferă rostogolită într-o gravitație a sângelui deșirat fără capete. Șarpele, sfoară deșirată dintr-o mie de noduri peste un miez de inimă. Șarpele, rouă și brumă în vene. Veninul! Alerga șarpele prin măduvă precum trenul slobod de pe șine peste stepele caucaziene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și liniștea de sub grindă. "Fericiți făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." Geaba mă ghiftuiești cu iluzii, dacă în mine Carul Mare a rămas fără spițe, dacă inima i-a fost ruptă, dacă Steaua Nordului se rostogolește prin sânge. Fiul cărui cer pot fi? "Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor." Destulă amăgire, Dumnezeule, destulă! Păstrează-ți dreptatea și nedreptatea și împărăția ta deopotrivă! Nu o să mă vezi cerșind la porțile tale, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Aurolacul dracului! Apă, stropiți-l cu apă! 101, Copou Canta, 12 roți de fier, Carul Mare alerga peste coline. Tramvaiul, ca un clopot dogit, repeta: "Ge-ni-a, Ge-ni-a, Ge-ni-a!" 12 roți înglodate de viață se rostogoleau pe Copou, în jos. Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi pe spate, să-ți decupezi pleoapele, să-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită, să îmbrățișezi cu tot pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o parte, o așezi cuminte precum oul sub cloșcă, apoi aștepți. Libertatea se rupe așchii, se împrăștie în sânge, se divide precum omida în trupul frunzei. Frunza de dud, casă și pâine; frunza de om, temniță și gratii. Lacrimile se rostogoleau granule de sare peste biserica de sare. Biserica creștea până mai sus de zborul vulturului și cerul se dădea la o parte. Petru a luat în mâna stângă ciocanul, în mâna dreaptă dalta, a lovit și a despicat cuibul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deasupra, și Petru trebuia să zidească mai sus. Petru nu voia să doarmă; morții se înveleau cu cer; Genia, sub un cearșaf înstelat, își depăna visul; Petru a despicat cuibul și nimicul, ca un ghem fără capete, i s-a rostogolit în suflet. Noapte. Cazarmă. Dormitor. 24 de somnuri aliniate simetric, 24 de vise identice (pe loc repaus), 24 de morți suprapuse, alungite două câte două într-o firească ordine de bătaie. Noapte. Ferestre, munți, turnuri, umbre rupte din zid, brumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îți dă voie să trăiești pe cont propriu nu din generozitate, ci pentru că nu a avut niciodată 20 de ani. Dumnezeu nu are voie să judece un nebun atâta timp cât nici măcar o dată nu a stat de vorbă cu stelele, nu a rostogolit luna precum un bulgăre de zăpadă, nu a tuns norii să le fie florilor de sete și nu de puf. Câte lucruri poți afla, Doamne, stând la taclale cu roțile Carului Mare, întrebând melcul dacă suferă de claustrofobie, făcând valuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cel fără de pulă? Te omor, mizerabilo! Te omor, îl omor pe el, te omor pe tine, omor copii și gata cu viața asta de căcat! Dumnezeii mamei ei de viață! Dora era o vâlceancă roșcată, dolofană, vânjoasă, obeză, gușată; se rostogolea când cobora scările; când le urca, fundul rămânea cu patru trepte mai jos. Zâmbetul Dorei semăna cu o desfăcătoare de păpușoi sau cu o greblă știrbă, rezemată lângă grămada de gunoi, sau cu o spărtură în gardul cimitirului. Dora rânjea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curtea spitalului și simți cum îți cresc corăbii în vene. Libertatea nu se identifică după codul de bare: vezi, guști, miroși, pipăi, tragi cu urechea; ambalajele împăturesc impresii și le vând la bucată. Libertatea se întâmplă acolo unde gândul se rostogolește după bunul plac al memoriei. Gândurile nu lasă urme-n zăpadă. Nebunia este compatibilă cu orice formă de libertate. Terapeutul implantează elanuri convergente spre o trezire lucidă, scurtcircuitând memoria; subconștientul înrourează gândirea cât să amăgească diminețile. Memoria trage cortina după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
brusture, inima în petale de maci, sufletul șuieră a locomotivă rănită...(soarele usucă și șterge). Sfârâie viața precum două ochiuri în tigaia cu untură, nu puneți capacul, lăsați-le să privească cerul, albastrul este omogen atât cât cuprinde irisul. Se rostogolește viața la vale pe canal după ce tragi apa, după ce-l bagi în pizda mă-si pe șefu, comunist împuțit, acum locțiitor pentru logistică într-o unitate militară, după ce ghicești prezentul în palmă ca într-un vagin de fată mare: "Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
necoapte, pilulele de diazepam înmugureau iluzii în luna octombrie. În bucătărie, cazanele sunau a clopote desfundate. Gratiile, ca niște cruci încarnate, secționau noaptea pe din două: dincolo de zid, libertatea luneca printre degete, dincoace, precum niște grăunțe de smoală, întunericul se rostogolea în sânge. O stare de biserică părăsită umplea toate ungherele. Să fii prieten cu Dumnezeu, noaptea, într-un spital de nebuni, nimic mai intim. În genunchi păcătoșilor, în genunchi! Paște calul floarea de păpădie până-și umple burta cu rouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]