5,212 matches
-
reașează tihna și trupul. din când în când, din senin, mă zgârie, mă mușcă, se joacă cu mine febril, apoi, subit, mă lasă să respir. monoton rămâne doar gândul cu ghearele lui în delir. tăcerea din noi un strop de rouă se svântă în orice cuvânt. sunt guri osebite cele ce-l simt ca pe un bob și tac înghițindu-l avide. sunt goluri și mari prăbușiri înălțări sau căderi, în muzica ce-o captăm printr-o singură respirare și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
afli salvarea într-un strigăt, să-ți găsești odihna într-un oftat, să zbori cu aripile unui singur sunet. să dai peste lumina din râsul unei singure vocale, să înnoptezi într-o pauză dintre cuvinte, să visezi în strălucirea de rouă a silabei suitoare, să te înveșmântezi în mătasea grea a consoanelor, să-ți îndrepți spinarea pentru înălțimea unui singur cuvânt în care să încapi, cu toate impuritățile tale, cum încape pruncul în primul lui țipăt, și acel cuvânt să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
performa în propriu-i zbor. Sunt evitate, în aceste cărți de aforisme, băltirile tautologice de felul: omul este om. Intenția, tendința, scopul, implicarea, munca, responsabilitatea, respectul se învață în „școala vieții”, cea proaspătă precum mereu nevoia de a respira, precum roua din adierea răcoroasă a dimineților de vară -, și unde insuficiența, golul, neputința se cultivă ca potențialitate, știut fiind că (împreună cu Sisif sau nu) pentru a fi fericit îți este suficientă lupta spre înălțimi. În societatea de consum marcată de criza
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
stupoarea în care-l îngrămădește pe redactor cu insanități de care nu se poate apăra. (Anonim) * Pastelul cuminte "și toamna-mi sărută umărul stâng/ și luna-mi arată fața ei fadă/ și salcia pe mal mă învață să plâng/ și roua pe mine încearcă să cadă// și fuge copacul din calea mea/ și umbra mea lasă o dâră adâncă/ și cerul în două-mi arată o stea/ și fac o cărare între atât și încă// și frunzele cad în cerul din
Post Restant by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7745_a_9070]
-
mormintele acestor fii ai neamului se transformă pe obrajii noștri în lacrimi de pioasă aducere-aminte, recunoștință și reculegere" (P 2006); "Orizonturi noi și parcă cerul își deschise bolțile albastre, vă cîntăm pe voi, eroi care ați șters lacrima florilor în rouă, voi ați dat istoriei alt mers, voi care ați deschis o eră nouă, de iubire" (ibid.). Modele și convenții literare diferite - clasice sau moderniste - sînt actualizate într-un limbaj sentimental, solemn sau familiar. În unele discursuri lanțul metaforic devine alegorie
Metafore și rime parlamentare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9657_a_10982]
-
gât, nu mai avea puls, dar când a ținut sticla lanternei aproape de buzele mortului, așa cum mai făcuse de multe ori În viața sa agitată și periculoasă de jandarm al anilor ’50 i s-a părut că observă o urmă de rouă fină și s-a cutremurat de bucurie și de teamă. Da, el este și este Încă viu, trupul său se zbate Între viață și moarte iar eu sunt hotărât să Încerc orice și cu orice risc și a Încheiat cu
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
care formau ușa și se strecură Înăuntru. Văzu chiupul În aceeași poziție, se apropie și constată că este viu și că pieptul slăbit urcă și coboară foarte lent, semn că respiră și este În viață. Șterse ca și altă dată roua de transpirație de pe frunte și Începu să-i schimbe cu mare grijă pansamentele. În tot acest timp spunea vorbe care s-o Îmbărbăteze mai Întâi pe ea și apoi pe chiupul cel mare: Domnu’ Ștefănel, don’ Fănel m-ai spăriet
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
în astă noapte... Un soare roșu și somnoros s-a ivit deasupra Dragulei. Părea că se ridică de-a dreptul din apele întinsei bălți. Vinețiul cerului a început să se destrame, lăsând loc încet-încet siniliului clar cum e cristalul...Când roua dispărea sub sărutarea soarelui dimineții, cărăușii erau de multă vreme pe drum... Uite, se zărește târgul, moș Dumitre! a dat zvon Mitruță Ogaș. Ii bine să ai și copchii cu vederea ageră pe lângă tine, că te vestesc după ce ai dat
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
meduză-trăgătoare de-șaretă, bătăile inimii tale se transformă în curent electric, elementele constitutive ale plușului migrează pe verticală, scoți gelul, îl aranjezi peste membrana văzului tău intrauterin, elementele constitutive ale plușului migrează acum pe orizontală, stropești pe deasupra cu picături de rouă rece, strecori membrana văzului tău în cămăruța neagră de chibzuință și apoi scoți, spre surpriza tuturor, harta colorată a persiei. însoțitorii tăi sunt foarte surprinși și murmură în spatele tău. nouă în al patrulea loc: însoțitorii tăi te roagă să te
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
niciodată, erau bune să te ridice deasupra relelor pământului care s-au tot abătut asupra ta până acum, vei putea astfel să asculți pământul bun, tor când, cu urechile tale de zânuță, vei putea să te speli pe ochi în roua dimineții îmbelșugate, vei lăsa furnicile albe să îți curețe dințișorii de fildeș, buburuzele să îți înroșească obrajii, gândacii de colorado să te gâdile, vei putea râde, de gâdilat și de bucuria că îți poți strânge iubitul în brațe, seara, după ce
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
această dimineață parfumată de mai, cu teii plesnind din boboci. lipsa dragostei este în picioarele tale, înainte de a ajunge prea departe aleargă înapoi și picioarele tale se vor umple din nou de dragostea ta, de caise și fragi umeziți de roua cu lanțuri de sticlă care ține oamenii împreună, deși nu se vede cu ochii celor care nu știu despre dragostea lor și schimbarea acesteia într-o alta, mai pură, de platină zveltă. șase în al doilea loc: te întorci lângă
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
acest cuib al răului, îți tragi pe tine repede aripa subțire de liliac cu-nas-de-frunză și ridici tavanul de piatră al acestei cisterne malefice, îl pui alături, ca superman, între timp s-a crăpat de ziuă, poți respira un aer curat, roua pură a dimineții înglobată în mici picăturici sferice, te bucuri să vezi stolul de gâște sălbatice moffitti apropiindu-se înfometat, nenumăratele gâște migratoare se așează, una câte una, ca un joc de domino, pe apele cisternei, vânează, unul câte unul
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
apoi cad de pe marginea dragostei noastre de porțelan într-o prăpastie de lagăr cu puține versuri, devorate și acelea de viermi răzbunarea pentru existența oricărui lucru frumos apoi din nou pașii de lumină, curajul, florile îmbobocind, plesnind, umezindu-se de roua de amor, cu soarele refractat. „limitările amare nu pot persista.“ iubirile amare nu pot dura dar asta este o iubire de ciocolată, de înghețată, de zahăr cándel de mine și de tine nu e la antreu, e la desert Țla
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
pereche de papuci... IERONIM: Și să nu uităm motanul negru. E de efect. REGIZORUL: Fiți serioși! Auzi colo, un motan negru! Stabiliți cadrul. Și atmosfera. CEZARA: Bineînțeles, romantice. REGIZORUL: Bineînțeles. Ia gândiți-vă: presupunând lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp la o picătură de vreme, în ce limitare microscopică s-ar pierde milioanele de îndeletniciri ale oamenilor, în ce părere de timp simțământul de bucurie! În acești atomi de spațiu și timp, câtă nesfârșire...! Cadrul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
lungi, de toamnă... * B2: Frumoasă ești, pădurea mea, când umbra-i încă rară și printre crengi adie-abia un vânt de primăvară... Când, de sub frunze moarte, ies, la umbră, viorele, iar eu străbat huceagul des cu gândurile mele. Când strălucesc sub rouă grea cărări de soare pline, frumoasă ești, pădurea mea, și singură, ca mine... * F1: Primăvară, din ce rai nevisat de pământeni vii cu mândrul tău alai peste crânguri și poieni? F4: Pogorâtă pe pământ în mătăsuri lungi, de vânt, lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
întrebarea în mod explicit, dar simțeau instinctiv aproape că într acolo-s duși feciorii lor... Soarele acelei dimineți părea că s-a oprit dincolo de creasta dealurilor dinspre Podul Căpitanului. De ce nu îndrăznea oare să-și arate încă fața spălată în roua dimineții, așa cum o făcea de când lumea?... Totul părea încremenit nefiresc. Până și lumina soarelui rămăsese parcă agățată de creasta dealului... Un tunet prelung... căzut din senin a hăuit din vale-n vale, zguduind pământul din țâțâni, gata să prăbușească bolțile
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
parcă agățată de creasta dealului... Un tunet prelung... căzut din senin a hăuit din vale-n vale, zguduind pământul din țâțâni, gata să prăbușească bolțile de cleștar ale cerului... a fost răspunsul la întrebarea nerostită... Bătrânii ieșiți la coasă, pe rouă, s-au oprit în loc, cu tresărire de inimă. Fără voie, privirea li s-a ridicat spre cerul senin... „Aista nu-i tunet. Nu, nu. Aiestea-s tunuri” - au gândit ca niște cunoscători ce erau... Doar trecuseră prin prăpădul primului război. Toți
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
pentru serviciu. Beatrice o însoți o bucată de drum. La despărțire, fata îi spuse: Mamă, eu vreau să fiu cu voi amândoi!... și se depărtă de mama ei în fugă. Doina observă că din ochii fetei, ca niște boabe de rouă, se rostogoliră mai multe lacrimi. Intră în farmacie cu aerul unui om răvășit. Paloarea feței ei trăda zbuciumul interior. Evitând cu abilitate privirile întrebătoare se strădui să acopere cât mai bine ceea ce se vedea și cu ochiul liber și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
trădat și răpus în suflet. Iar și asta este tot o culme, dar a disperării! Iar aceasta este o consolare cu care puțini se împacă pe deplin, căci cei mai mulți sfârșesc nemângâiați și, de multe ori, fără pace. Bagă de seamă! Roua acestor infinite absurdități, numite speranțe, pare bună la început, dar este otrăvitoare în esență. Iar veninul ei lucrează repede și puternic. De aceea, nu trebuie socotită niciodată de încredere. Haide, nu mai privi atâta pe pereți, cu acest aer al
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Când soarele va coborî peste crestele Înaltului entuziasm, când umbrele serii se vor așeza la povești, ecourile zilei se vor stinge și tăcerea se va lăsa peste toate, ca o rană deschisă, abisală... ** Când zorii Își vor spăla trupul În roua florilor abia trezite din vis... când lumina lor se va strecura În primele adevăruri netrunchiate, eu voi fi călătorul pribeag, Într-un gând nenăscut, rămas să contemple iarba crescută pe un mormânt fără umbră și iubiri răsfățându-se... În albul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
rânduri Înșirate pe foi mototolite și aruncate la coș. Nu-ți fie teamă de măreția atâtor asfințituri ce ard În părul lung, mătăsos, și nici de florile ce-au rămas ca o mirare pe trupu-mi firav, lunecos. Doar lumină și rouă am adunat În drumul meu, spre templele cerești, unde fericirea pâlpâie În lumânări stelare. Deschide,ascultă-mă, iubite! pe străzi s-a lăsat Întunericul și brațele pline de rod abia le mai port. Un orb s-a rătăcit... Imprudent, pipăie
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
amiezii, arde uneori, necruțător. Credința poetului, că va fi suficient de puternic pentru a ajunge la limanul sperat, se clatină dureros de multe ori. Nopțile stă de veghe și, cu buzele arse, buze care mai păstrează urme de sare și rouă, și cu sufletul Înlăcrimat, suflet În care flacăra nădejdii Încă tace, așterne pe hârtie „versuri desfrunzite” sub cerul tomnatic spre care vaporul se Îndreaptă... Speranța poetului rămâne vie și nu abandonează În fața valurilor ce amenință deseori. Dimpotrivă, culorile amurgului par
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Nici nu se lumina de ziuă ,când tractorul ieșea din sat. Până se ajungea la tarlaua cu pricina, se lumina de-a binelea. Tare minunate mai erau diminețile; adia un vânt molatec, aerul proaspăt Îți invada plămânii, dar mai ales roua și pământul reavăn Îți dădeau o stare de bine, parcă atunci ai fi luat contact cu tot ce Înseamnă viață! La ora prânzului, toată lumea se așeza la masă. În străchini de lut, se punea borșul rece, se spărgea o ceapă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
conștiința unei forțe uriașe sau a unei irezistibile puteri de seducție; florile lor puternic Împestrițate și dungate, de-o culoare purpurie, ce seamnă cu sângele Închegat, sau de un alb clorotic, emană parfumuri Înțepătoare, pătrunzătoare, amețitoare. În caliciile lor otrăvite, roua se preschimbă În aqua-tofana și În jurul lor nu mai zboară decât cantaridele, cu cuirasa lor de aur verde, sau muștele albastre ca oțelul, a căror Înțepătură te Îmbolnăvește de cărbune. Arborele morții Îți arată merișoarele dătătoare de moarte, precum acelea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Maria îi așeza mânuțele pe pian și o învăța cum să asculte sunetele, cum a convins-o că sunetele cele mai frumoase vin din interiorul nostru, "uneori sufletul ne stă în urechi, alteori în ochi, alteori în talpa piciorului, pipăim roua ierbii, pământul, sufletul palpită acolo, în talpa piciorului nostru, ne conduce pașii direct spre Dumnezeul nostru", spunea Maria transfigurată de fericire, Sandei știe că sufletul Mariei se afla în talpa piciorului, altfel nu ar fi alergat ca într-un zbor
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]