549 matches
-
11 - 12 vertebre dorsale, 5 - 7 vertebre lombare, 3 - 4 vertebre sacrale și până la 15 vertebre codale. Unele vertebre cervicale și dorsale se pot suda asigurând rigiditatea coloanei vertebrale, iar vertebrele lombare, sacrale și unele codale se sudează formând osul sacral. Cutia toracică: Este mult lărgită în partea posterioară, prezintă sternul alcătuit din mai multe segmente: manubrium, mezostern, apofiză xifoidă și prevăzut cu o creastă mediană ce amintește de carena de la păsări. Centura scapulară: Prezintă două clavicule puternice și curbate și
Mamifere cu aripi by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/1647_a_3099]
-
XV părți (O noapte de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă privesc pe mine și eu privesc în jos / și-mi caut șerpuirea destinului în palmă. O pâine grea și mare, o lacrimă de grâu / din mijloc ne sfidează iradiind arome.” Se înfiripă un spațiu de taină, învăluit în aer sacral, un tărâm în care lumea viilor nu e despărțită de cea a morților: „undeva, un copac a căzut doborât de furtuni, / greu peste munți se așterne aerul nopții de iarnă”, „sufletul morților iese în lume.” Printre cei sculați din morminte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
a readuce la conducere un descendent din neamul lui David, caracteristicile regale ale zeului Yhwh, probabil, s-au diminuat, iar teologia regală tipică din epoca preexilică (cf. Cap. 3, pp. 31-38) a început să dobândească din ce în ce mai mult trăsături de tip sacral, în care prezența lui Yhwh nu mai era vehiculată de figura regelui și de prezența sa aproape „fizică” în templu, cât mai ales de puterea sa ascunsă în fiecare eveniment al istoriei. În felul acesta s-au dezvoltat în Iuda
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
locul de unire a parietalelor, se găsește o ridicătură - - creasta sagitală, iar pe marginile externe ale regiunii occipitale se găseștecreasta occipitală. Coloana vertebrală: Este formată din: 7 vertebre cervicale, 11 - 12 vertebre dorsale, 5 - 7 vertebre lombare, 3 - 4 vertebre sacrale și până la 15 vertebre codale. Unele vertebre cervicale la 15 vertebre codale. Unele vertebre cervicale și dorsale se pot suda a asigurând rigiditatea coloanei vertebrale, iar vertebrele lombare, sacrale și unele codale se sudează formând osul sacral. Cutia toracică: Este
Zburătorii din amurg by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/91630_a_92914]
-
11 - 12 vertebre dorsale, 5 - 7 vertebre lombare, 3 - 4 vertebre sacrale și până la 15 vertebre codale. Unele vertebre cervicale la 15 vertebre codale. Unele vertebre cervicale și dorsale se pot suda a asigurând rigiditatea coloanei vertebrale, iar vertebrele lombare, sacrale și unele codale se sudează formând osul sacral. Cutia toracică: Este mult lărgită în partea posterioară, prezintă sternul alcătuit din mai m multe segmente: manubrium, mezostern, apofiză xifoidă și prevăzut cu o creastă mediană ce amintește de carena de la păsări
Zburătorii din amurg by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/91630_a_92914]
-
3 - 4 vertebre sacrale și până la 15 vertebre codale. Unele vertebre cervicale la 15 vertebre codale. Unele vertebre cervicale și dorsale se pot suda a asigurând rigiditatea coloanei vertebrale, iar vertebrele lombare, sacrale și unele codale se sudează formând osul sacral. Cutia toracică: Este mult lărgită în partea posterioară, prezintă sternul alcătuit din mai m multe segmente: manubrium, mezostern, apofiză xifoidă și prevăzut cu o creastă mediană ce amintește de carena de la păsări. Centura scapulară: Prezintă două clavicule puternice și curbate
Zburătorii din amurg by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/91630_a_92914]
-
au ceva arbitrar, care le diferențiază de muncă, deprinderi sau tehnici. Ele sunt comunicarea unei acțiuni, deci nu au un scop practic, ci unul expresiv. C. Bell (1997, pp. 139-160) propune șase note caracteristice (formalismul, tradiționalismul, invarianța, respectul regulilor, simbolismul sacral, aspectul performativ), iar D. Kertzer (2002, pp. 9-11) identifică patru note definitorii (caracterul structurat, simbolismul, fixitatea, dramatismul). La rândul său, R. Grimes (1990, p. 14) susține că ritul se individualizează prin 15 trăsături (performat, formalizat, repetitiv, colectiv, standardizat, tradițional, serios
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
menținerea sprijinului În cele de venerare). Între sacrificator și divinitate nu exista, Înainte de performarea sacrificiului, nicio legătură evidentă. Prin actul sacrificial și prin intermediul bunului sacrificat se realizează această legătură - altfel spus, sacrificatul mediază Între uman și divin. Relația cu puterile sacrale instituită prin intermediul sacrificiului este radical diferită de alte forme de raportare la sacru. În sistemul magiei, spre exemplu, medierea era realizată de stăpânirea unor tehnici, obiecte sau puteri specifice - prin acestea, performerul actului magic dobândea controlul asupra puterilor oculte și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
aceste cunoștințe au un caracter paradoxal, deoarece ele nu pot fi aplicate În afară, nu pot fi comunicate celor neinițiați; f) numeroase teste și probe (postul Îndelungat, vânătoarea fără arme, călătoria către un loc greu accesibil, dar dotat cu statut sacral, incursiuni războinice, automutilarea); g) efectuarea unor sacrificii, depunerea unor jurăminte; h) rituri consacratoare, care dramatizează finalizarea inițierii prin metafore ale morții și renașterii rituale (performarea ceremoniilor funerare și apoi a celor de naștere, transa și trezirea din transă, intrarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
N. Rebreanu, 2000). Mai multe „calendare”, determinate de tipul de ocupație (agrar, pastoral, pomiviticol, apicol), se Împletesc cu calendarul creștin (I. Ghinoiu 1988). Zilele și perioadele „ținute” au atât nume ale sfinților creștini, cât și nume din mai vechi vocabulare sacrale. Actele ceremoniale provin din sfera vrăjitoriei, divinației și purificărilor, a ofrandelor și sacrificiilor, a celebrărilor și comemorărilor etc. În acest sistem ceremonial, dominante sunt interdicțiile, adică riturile de protejare magică Împotriva celor mai diverse surse ale răului. Cea mai importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
populare, teatrul și ansamblul creației și trăirilor culturale. Conștient de diluarea teoretică pe care o implica o asemenea lărgire, el a propus noțiunea de liminoid pentru a defini acele situații analoage interstițiului ritual, dar care nu mai comportă nici orizontul sacral, nici obligativitatea ceremonială și nici adeziunea mistică: Așa cum oamenii din triburi fac măști, se deghizează În monștri, agită diferite simboluri rituale, inversează sau parodiază realitatea profană prin mituri și povești, la fel genurile specifice divertismentului din societățile industriale, teatrul, poezia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
104-105). Această sinteză, bazată pe descrieri de epocă, scoate În evidență importanța deplasărilor În constituirea procesiunii: domnitorul se deplasează cu Întreaga Curte (persoane și obiecte-Însemne ale Puterii) În spațiul bisericii (centrul Puterii lumești este dislocat și mutat În zona puterii sacrale), iar moaștele sfinte se deplasează din inima spațiului religios către o „periferie” semiprofană, unde devin accesibile oamenilor de rând, „norodul”. Acestor mișcări esențiale le corespund alte tipuri de mișcare, de nivel microscopic: trecerea Domnului din spațiul său (saivanul) În spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1992, 1995); b) tema escatologică (marea trecere), care include salturile și integrarea, fie dintr-un nivel ontologic Într-altul (prin naștere, inițiere, căsătorie, moarte sau metamorfoză), fie călătoriile consacratoare dintr-o lume Într-alta. Aceste treceri sunt sprijinite de figuri sacrale (Maica Domnului, vidra, lupul, bradul etc.) și se realizează prin activarea unor operatori mitici precum călătoria, vânătoarea, metamorfoza, somnul, spălatul, datul peste cap ș.a.m.d.; c) temele etiologice, În care se adună istorisirile legate de acțiunea unor protagoniști benefici
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau negativ al acțiunii În raport cu existența omului). Analiza lui Victor Kernbach, inevitabil sumară În contextul cărții amintite, suferă din pricina unei selecții total arbitrare a ființelor considerate mitologice (sunt excluse figurile majore, precum animalele cosmogonice și funerare sau plantele cu valori sacrale și magice). În schimb sunt amplu comentate figuri nereprezentative precum Goga, Pâca, Antipa, Chira Chiralina, Inia Dinia etc.). De asemenea, extrem de discutabile sunt și tehnicile de determinare a semnificațiilor mitologice (bazate pe analogii superficiale și pe asocieri hazardate). Autorul fixează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
că odată omul avea un raport sănătos cu boala, în timp ce astăzi are un raport bolnav cu sănătatea”. Tendința de a analiza boala cu ajutorul unor categorii psihologice, elaborând sensul ei printr-un limbaj metaforic, chiar mitologic, repropune, prin modalități diferite, interpretarea sacrală a trecutului, inducând sentimente inevitabile de vină. 2. Noi probleme antropologico-etice în domeniul bolii 2.1 Sfidările biomedicinei Am putea spune că, la originea și în centrul istoriei medicinei și a numeroaselor descoperiri, a fost mereu „figura pacientului”, adică persoana
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
al patrulea deget al mâinii se numește inelar, din motive bine cunoscute mai ales de femei. Explicația acestui fapt o găsim la Macrobius, care susține că acest obicei are o dublă explicație: una de tip pragmatic și alta de tip sacral. Considerentele practice sunt legate de faptul că acest deget participă într-o măsură mai mică decât restul degetelor la diferite operații manuale și, ca atare, verigheta e mai ferită pe acest deget. Pe de altă parte, degetul inelar, mai ales
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
și al atașamentului solidar. 8. Degetul inelar era dedicat lui Apollo - zeul luminii solare, de aceea, verighetele trebuiau să fie de aur - metal simbolizând lumina astrului zilei, regalitatea și înțelepciunea. Credințe asemănătoare existau și la egipteni, care îl asociau numărului sacral șase, număr “plin, divin și perfect”. Apollo era și un zeu vindecător, iar inelarul se numea la romani și digitus medicinalis (deget medical), deoarece medicii antici, iar apoi și vracii, și farmaciștii Evului mediu, amestecau cu el diferite unsori tămăduitoare
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
numai oase sfărâmate, dinți de animale, așchii și unelte de silex, În total mii de bucăți, ci și două lespezi suprapuse, una triunghiulară și cealaltă rombică. Nu se poate să nu vezi aici o ofrandă adusă prețioasei fântâni, un act sacral sau magic, care trădează un sentiment religios pentru izvoare, pentru pietrele rotunde și netede, pentru forțele sau „spiritele” care stăpânesc natura (Gruet, 1954). Alți musterieni, cu Înclinații asemănătoare, dar mai modești, au adunat fragmente de oase și douăzeci de pietre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Curiozitatea pentru moarte ia aspecte atât de puternic ritualice, Încât ajunge să implice credințe codificate și prolixe despre destinul defuncților, În strânsă legătură cu viața și nevoile celor vii. Stropirea cadavrelor cu argilă roșie ar putea avea sau nu valoare sacrală (restituirea sângelui); argila servește, de fapt, scopurilor practice, cum ar fi degresarea pieilor și dezinfectarea, și este folosită mai mult În zonele locuite decât În morminte. Pe de altă parte, cine s-ar putea Îndoi că argila comunică un mesaj
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și cicluri care, de altfel, se materializau În faptele lumii umane și materiale: menstruația, graviditatea, Însoțirea erbivorelor mari, schimbarea culorii sau coarnelor vânatului, fenomene care, pentru societatea vânătorilor, erau și sunt cruciale. Oricare ar fi fost sensul lor estetic sau sacral, celebrele gravuri și statuete „venerice” leptolitice sunt, Înainte de toate, celebrări ale femeii grase, sănătoase și gravide ciclic. Ar fi mai bine să se vorbească despre o lume „animalo-umană” decât despre o lume umană și animală. În culturile din toată lumea subzistă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
La periferia acestei lumi, În Maroc apare un caz de perforare craniană. Este aceeași ideologie bogată a lumii animalo-umane, despre care vorbesc activitățile grafice. Se pare deci că ne este Îngăduit să presupunem că se atribuia o semnificație rituală și sacrală „spiritelor” animalelor. Dar pentru a rezuma caracterul acestei „religii”, trebuie să observăm că atitudinea religioasă Îmbrățișează În profunzime viața obișnuită, fiind unul dintre modurile În care omul Își organizează mintal lumea. Acest mod de a fi religios pare să coincidă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reprezintă un obiect al unor interpretări controversate, a unor materiale din epoca de fier (secolele IX-VII Î.Hr.) În săpăturile făcute În alte sanctuare etrusce din epoca istorică, chiar și extraurbane, la Veii și În aceeași Tarquinia: grație acestui context sacral atât de vechi ne-a fost În sfârșit documentată În mod tangibil existența cultelor colective protoistorice, de obicei greu de identificat din cauza normalei absențe printre materialele arheologice a unor „semne” specifice ce țin de sfera sacrală, făcând, evident, excepție de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tarquinia: grație acestui context sacral atât de vechi ne-a fost În sfârșit documentată În mod tangibil existența cultelor colective protoistorice, de obicei greu de identificat din cauza normalei absențe printre materialele arheologice a unor „semne” specifice ce țin de sfera sacrală, făcând, evident, excepție de ritualul funerar. La fel, rarele mărturii iconografice referitoare la imaginarul religios etrusc din epoca protoistorică Înregistrează existența unei reprezentări teriomorfice sau, În orice caz, non-antropomorfice a divinității. Capace de urne cinerare, asemenea celui de la Pontecagnano (secolul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
edilitar (insula) situat Într-o parte (vicus) a unui cartier (regio), pe una dintre colinele (colles) sau pe unul dintre munții (montes) pe care s-a dezvoltat orașul. Toți acești factori urbanistici, demografici și teritoriali se disting și prin elemente sacrale: procesiuni În jurul acelor spații, capele (Argeorum sacraria)1, altare la răspântii (compita), case de reuniune (curiae) și sărbători de cartier. Cetățeanul din Roma este membru al unei unități familiale stabile și, mai mult sau mai puțin, vaste (gens/gentilis). Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]