961 matches
-
cazul ereticilor, pentru a‑i pierde pe oameni și a le distruge sufletele. În Biserică lucrează duhul adevărului, de cealaltă parte, duhul apostaziei (adinspiratione apostatica) și al nedreptății (nequitiae spiritus). Membrii Bisericii îi urmează lui Isus; ereticii îl preced pe Satan - praecursores uere draconis eius qui per huiusmodi phantasiam abscedere faciet in caudo tertiam partem stellarum et deiciet eas in terram (Apoc. 12,4). Drept urmare, magia/pseudotaumaturgia constituie un semn eshatologic major. Acțiunea ereticilor „prefațează” sfârșitul lumii și venirea Anticristului, întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a pedepsi”, „a răzbuna”; - „Titan” este predestinat, într‑o oarecare măsură, a fi numele unui tiran. Irineu se gândește, fără îndoială, la episodul mitologic al revoltei Titanilor împotriva lui Zeus, revoltă asimilată, în registrul creștin, cu revolta îngerilor corupți de Satan. Prin urmare, „numele de Teitan pare atât de convingător și de verosimil (tantam habet uerisimilitudinem) încât, dintre multe (ex multis colligamus), am înclina să credem că poate cel ce va să vină se va chema Titan” (30, 3). De ce însă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
imperiului pământesc (IV, 9). Cea dintâi remarcă: romanii ating apogeul puterii lor exact în momentul nașterii lui Cristos, care vine să întemeieze pe pământ Împărăția cerească (a celor care cred). Împărații romani nu fac decât să imite „după lucrarea lui Satan” acest plan divin. Nu întâmplător primul recensământ a avut loc sub Augustus, chiar în momentul nașterii lui Cristos la Betleem. Cu acest prilej se produce marea „scindare” între Imperiul prezent, al romanilor, și Împărăția creștinilor. Imitând in negativo învierea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în numele cel sfânt al său, sunt minuni autentice și cu totul deosebite. Pe de altă parte, există în sânul creștinismului impostori care, la adăpostul numelui lui Isus aduc rătăcire credincioșilor și dezbină comunitățile. Ei urmează poruncile demonului care se cheamă Satan. Ignoranța lui Celsus impune o cateheză elementară, pe care Origen o întreprinde cu multă răbdare, dar nu fără un gram de ironie fină. Credința creștinilor în existența diavolului este o altă piatră de poticnire pentru spiritul „raționalist” al lui Celsus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
poticnire pentru spiritul „raționalist” al lui Celsus. Astfel, el denunță în repetate rânduri această doctrină care dă dovadă de absurditate și impietate (6, 42): Aceștia au născocit un adversar al lui Dumnezeu, pe care îl numesc diavol, iar în ebraică Satan. Fără nici o îndoială, este o greșeală datorată în întregime muritorilor și o nelegiuire să spui că Dumnezeul cel mare, în dorința sa de a face bine oamenilor, întâlnește o ființă care i se opune și în fața căruia rămâne neputincios. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
opune și în fața căruia rămâne neputincios. Astfel fiind, Fiul lui Dumnezeu este învins de diavol; pedeapsa pe care o primește ne învață și pe noi să disprețuim pedepsele pe care le putem primi de la el. Acesta prezice, într‑adevăr, că Satan, care va apărea, la rândul său, asemenea lui, va arăta mari semne și minuni, atribuindu‑și gloria lui Dumnezeu; că [oamenii] nu trebuie să le dea crezare și să urmeze celui ce le‑a săvârșit; nu trebuie să creadă decât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tot ce le‑a stat în putință să împiedice orice degradare a naturii lor raționale, să se dovedească demni de a ajunge la măsura realităților dumnezeiești și să fie ridicați de Logos la fericirea cea fără asemănare” (6, 44). Cuvântul „Satan” poate fi înțeles atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. În sens propriu, Satan este „prima dintre ființele cu o viață pașnică și fericită care și‑a pierdut aripile și a căzut din starea privilegiată”. În sens figurat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se dovedească demni de a ajunge la măsura realităților dumnezeiești și să fie ridicați de Logos la fericirea cea fără asemănare” (6, 44). Cuvântul „Satan” poate fi înțeles atât în sensul propriu, cât și în cel figurat. În sens propriu, Satan este „prima dintre ființele cu o viață pașnică și fericită care și‑a pierdut aripile și a căzut din starea privilegiată”. În sens figurat, „oricine a ales răutatea și își conformează viața împlinind cele potrivnice virtuții este un Satan” (6
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
propriu, Satan este „prima dintre ființele cu o viață pașnică și fericită care și‑a pierdut aripile și a căzut din starea privilegiată”. În sens figurat, „oricine a ales răutatea și își conformează viața împlinind cele potrivnice virtuții este un Satan” (6, 44). În prelungirea acestor considerații despre bine și rău, în general, și despre diavol, în special, intervin considerațiile despre Anticrist, prezente în capitolele 45 și 46. Celsus respinge nu numai doctrina despre diavol, ci și credința în venirea Anticristului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
14: convertirea poetului; 2) vv. 15‑89: descrierea legii; îndemnul la convertire; 3) vv. 90‑130: expunerea doctrinei: despre caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu; 4) vv. 131‑148: singurul subiect descriptibil: promissa de futuro; 5) vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția morții; 6) vv. 249‑578: amplă antologie de testimonia; 7) vv. 579‑616: vanitas vanitatum; îndemn la convertire; 8) vv. 617‑672: demonstrarea divinității lui Cristos prin invocarea miracolelor; 9) vv. 673‑790: polemică antiiudaică și antipăgână; 10) vv
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Origen sau lui Theodoret). Lucrarea cuprinde șapte cărți. În primele trei, apologetul prezintă și respinge principalele doctrine filozofice și religioase păgâne. Sunt tratate următoarele teme: 1) Existența Providenței (împotriva epicureilor); 2) Originea greșelilor (denunțarea politeismului ca pseudoreligie a lui Satan); 3) Denunțarea pseudofilozofiei păgâne; Următoarele patru cărți au un caracter pozitiv (cu toate că polemica nu dispare niciodată în întregime): 4) Despre adevărata înțelepciune (creștină); 5) Despre cultul fals (păgân); 6) Despre cultul adevărat; 7) De uita beata. De uita beata Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ϑ∴Η ƒΦϑ4<) și originile personajului (× ƒ6 Β≅∴∀Η ƒ<γΔ(γ∴∀Η). În acest scop, el citează un scurt fragment din 2Tes. 2,9, neuitând să invoce autoritatea incontestabilă a apostolului: „Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și minuni mincinoase”. În interpretarea lui Chiril, Pavel „lasă să se înțeleagă faptul că Satan se va sluji de acesta [Anticrist] ca de o parte a corpului său” (× ƒ6 Β≅∴∀Η
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
9, neuitând să invoce autoritatea incontestabilă a apostolului: „Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și minuni mincinoase”. În interpretarea lui Chiril, Pavel „lasă să se înțeleagă faptul că Satan se va sluji de acesta [Anticrist] ca de o parte a corpului său” (× ƒ6 Β≅∴∀Η ƒ<γΔ(γ∴∀Η), adică „va lucra prin acesta fără mască” (∀⇔ϑ≅ΒΔ≅ΦφΒΤΗ ∗4ζ∀⇔ϑ≅¬ ƒ<γΔ(™<). Urmează explicația preluată din Aduersus haereses
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos și Anticrist unul din momentele războiului de lungă durată purtat de diavol împotriva lui Cristos. Astfel, Anticristul devine o figură importantă, un personaj‑cheie al istoriei mântuirii, în măsura în care apariția sa constituie cea din urmă manifestare pământească, fățișă, a lui Satan. În privința activității cuplului Satan‑Anticrist nu avem alte mărturii canonice explicite, în afara celor oferite de Apocalipsă. Fragmentul din 2Tes. menționat de Chiril, se referă la caracterul diabolic al lucrării Anticristului, fără a preciza totuși legătura dintre soarta acestuia din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din momentele războiului de lungă durată purtat de diavol împotriva lui Cristos. Astfel, Anticristul devine o figură importantă, un personaj‑cheie al istoriei mântuirii, în măsura în care apariția sa constituie cea din urmă manifestare pământească, fățișă, a lui Satan. În privința activității cuplului Satan‑Anticrist nu avem alte mărturii canonice explicite, în afara celor oferite de Apocalipsă. Fragmentul din 2Tes. menționat de Chiril, se referă la caracterul diabolic al lucrării Anticristului, fără a preciza totuși legătura dintre soarta acestuia din urmă și cea a manipulatorului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diavol nu se regăsește în dosar. Judecata nu poate avea loc câtă vreme diavolul nu este învins și aruncat în „iezerul de foc și de pucioasă”, ca să reluăm termenii consacrați de Apocalipsă. Cea de‑a doua venire implică dispariția lui Satan, scenariu imposibil pentru Chiril, de vreme ce el este legitimat de o singură carte, care însă nu face parte din canon. Astfel, predicatorul este nevoit, o dată în plus, să îl identifice cvasiintegral pe Anticrist „organului său”. În felul acesta, dispariția unuia echivalează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o violență ieșită din comun. Din acest motiv „spun că martirii acelor vremuri îi vor întrece cu mult pe ceilalți, din toate timpurile”. Concepția preeminenței martirilor eshatologici față de confrații lor din perioadele antecedente decurge direct din credința într‑un Anticrist‑Satan: „Cei din vremurile de mai înainte nu aveau de înfruntat decât oameni, cei din vremea lui Anticrist însă se vor lupta cu Satan însuși”. Împărații persecutori se „mulțumeau” să ucidă, fără să facă minuni și fără să‑i înșele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Concepția preeminenței martirilor eshatologici față de confrații lor din perioadele antecedente decurge direct din credința într‑un Anticrist‑Satan: „Cei din vremurile de mai înainte nu aveau de înfruntat decât oameni, cei din vremea lui Anticrist însă se vor lupta cu Satan însuși”. Împărații persecutori se „mulțumeau” să ucidă, fără să facă minuni și fără să‑i înșele pe credincioși prin magie. Satan va fi înainte de toate un magician care va ucide sufletele și nu trupurile credincioșilor, care nu va persecuta omul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de mai înainte nu aveau de înfruntat decât oameni, cei din vremea lui Anticrist însă se vor lupta cu Satan însuși”. Împărații persecutori se „mulțumeau” să ucidă, fără să facă minuni și fără să‑i înșele pe credincioși prin magie. Satan va fi înainte de toate un magician care va ucide sufletele și nu trupurile credincioșilor, care nu va persecuta omul din afară, ci omul lăuntric, conștiința însăși. Pentru a justifica din punct de vedere teologic persecuția finală, Chiril face apel, încă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
egală măsură și fără discriminare de „prietenia lui Cristos”. Chiril consideră însă că Anticristul depășește cu mult violența vechilor torționari și de aceea cu cât persecutorul este mai crud, cu atât crește meritul victimelor. Victimele pe care le va face Satan însuși se vor bucura de un statut mult mai valorizant decât victimele unui Dioclețian sau ale unui Decius. Capitolele anticristologice se încheie printr‑o exortație adresată catehumenilor, precum și printr‑o rugăciune către Dumnezeu pentru ca aceste evenimente să nu se petreacă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
habitaturus est corporaliter. Nu putem împărtăși părerea unor autori care văd în acesta [cornul cel mic de la Dan. 7,8] pe diavolul sau un demon; acesta va fi un om al cărui trup va fi locuit în toată plinătatea de Satan. Spre deosebire de Chiril, Ieronim furnizează anumite elemente biografice ale personajului său, legate de originea, destinul și moartea acestuia. Mai întâi, regele „a cărui gură grăia enormități” (ibidem) este, în opinia sa, „omul nelegiuirii, fiul pierzării care cutează să se așeze în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împiedică acum va fi dat la o parte; Și atunci se va arăta Nelegiuitul, pe care Domnul Isus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și‑l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Parusia aceluia [va fi] prin lucrarea lui Satan, [însoțită de] tot felul de semne și de minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării” (2Tes. 7,10). Iată, dar, ce spune: trebuie să fie dat la o parte cel care o împiedică. Într‑adevăr, numai atunci se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Domnul Isus”, spune el, ,,îl va ucide cu suflarea gurii Sale și‑l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2Tes. 2,8). El ne descrie modul în care acesta va veni: „Venirea aceluia”, spune el, „va fi prin lucrarea lui Satan” (2Tes. 2,9). Diavolul va imita întruparea Mântuitorului nostru. Așa cum Domnul a lucrat mântuirea noastră descoperindu‑se prin firea omenească, tot astfel diavolul, alegând un instrument demn de răutatea sa, va face cunoscută lucrarea sa prin mijlocitorul său: el îi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
11,1). Și merge până la capăt adăugând: „Cu suflarea buzelor sale îl va nimici pe cel nelegiuit” (Is. 11,4). Apoi, dumnezeiescul apostol ne arată prin cine va împlini energumenul toate acestea: „Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, și de tot felul de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării” (2Tes. 2,9‑10). Căci el nu îi va dobândi pe toți, ci numai pe cei care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2,8) Apostolul a arătat cu înțelepciune în ce chip Domnul, de îndată ce va veni, va da în vileag ucigașul prins asupra faptei și îl va trimite în locul pedepsei veșnice; [Anticristul] este cel a cărui „venire va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării” (2Tes. 2,9‑10). El nu îi va duce pe toți la pieire, ci doar pe aceia a căror fire
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]