606 matches
-
de longobarzi de-a lungul văii Dravei și a devastat Pannonia, în vreme ce tatăl său a mărșăluit de-a lungul Dunării, pătrunzând adânc în teritoriul stăpânit de avari. Carol a fost nevoit să abandoneze operațiunile împotriva avarilor din cauza unei revolte a saxonilor din 792. Totuși, Pepin și ducele Eric de Friuli au continuat să atace puternicele fortificații ale avarilor. Marele Ring al avarilor a fost capturat în două rânduri. Prada a fost trimisă lui Carol cel Mare, la Aachen și redistribuită susținătorilor
Pepin de Italia () [Corola-website/Science/325087_a_326416]
-
drept pentru care a fost pus sub interdicție imperială și deposedat de stăpânirea asupra Bavariei, în vreme ce moșiile sale din Saxonia au fost devastate. Otto nu a reușit să obțină niciun sprijin în Bavaria, însă a strâns o armată din rândul saxonilor, cu care a întreprins mai multe campanii devastatoare împotriva lui Henric până în 1071, an în care în cele din urmă s-a supus. În anul următor, Otto a reprimit posesiunile, deși fără titlul ducal. Când în vara lui 1073 a
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
multe campanii devastatoare împotriva lui Henric până în 1071, an în care în cele din urmă s-a supus. În anul următor, Otto a reprimit posesiunile, deși fără titlul ducal. Când în vara lui 1073 a izbucnit războiul civil al "Răscoalei saxonilor", cronicarul Bruno Saxonul în al său "De bello Saxonico" îl descrie pe Otto de Northeim ca ținând un discurs înălțător la adunarea saxonilor de la Wormsleben (astăzi, Lüttchendorf), după care a preluat comanda trupelor insurgenților. Prin pacea de la Gerstungen din 2
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
împotriva lui Henric până în 1071, an în care în cele din urmă s-a supus. În anul următor, Otto a reprimit posesiunile, deși fără titlul ducal. Când în vara lui 1073 a izbucnit războiul civil al "Răscoalei saxonilor", cronicarul Bruno Saxonul în al său "De bello Saxonico" îl descrie pe Otto de Northeim ca ținând un discurs înălțător la adunarea saxonilor de la Wormsleben (astăzi, Lüttchendorf), după care a preluat comanda trupelor insurgenților. Prin pacea de la Gerstungen din 2 februarie 1074, Bavaria
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
reprimit posesiunile, deși fără titlul ducal. Când în vara lui 1073 a izbucnit războiul civil al "Răscoalei saxonilor", cronicarul Bruno Saxonul în al său "De bello Saxonico" îl descrie pe Otto de Northeim ca ținând un discurs înălțător la adunarea saxonilor de la Wormsleben (astăzi, Lüttchendorf), după care a preluat comanda trupelor insurgenților. Prin pacea de la Gerstungen din 2 februarie 1074, Bavaria i-a fost în mod formal restituită, însă ducatul a opus rezistență, rezultatul constituindu-l menținerea ca duce "de facto
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
demolării castelului Bad Harzburg, după care a fost iertat din nou de către Henric al IV-lea și numit administrator al Saxoniei. După excomunicarea împăratului de către papa Grigore al VII-lea din 1076, Otto a încercat să medieze între Henric și saxoni la Trebur, însă când negocierile au eșuat, el s-a pus din nou în fruntea acestora din urmă. El și-a dat apoi consimțământul pentru alegerea contelui Rudolf de Rheinfelden ca rege al romanilor, atunci când restituirea Bavariei îi fusese asigurată
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
s-a disputat în data de 9 iunie 1075 între forțele regelui german Henric al IV-lea și un grup de nobili saxoni răsculați pe malul râului Unstrut, în apropiere de Langensalza. Bătălia a constituit o victorie totală a lui Henric, având ca rezultat supunerea Saxoniei cu puțin înainte ca Lupta pentru învestitură dintre Papalitate și Imperiu să înceapă. Bătălia este cunoscută în
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
de "Schlacht bei Homburg an der Unstrut" ("Bătălia de la Homburg pe Unstrut"). De la începutul domniei sale, Henric al IV-lea suferiseră numeroase eșecuri în Saxonia. Încercările de restaurare a drepturilor regale asupra pădurilor nu au fost bine primite de către oamenii liberi saxoni, iar eforturile de extindere a pământurilor Coroanei în general ca și creșterea fiscului au întâmpinat rezistență. O politică de edificare de castele, începută încă din vremea tatălui său Henric al III-lea, a fost primită cu resentimente de către diferite grupuri
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
castele, începută încă din vremea tatălui său Henric al III-lea, a fost primită cu resentimente de către diferite grupuri din regiune. În particular, castelul Harzburg a devenit un simbol al tiraniei imperiale și era reținut ca o barieră în fața drepturilor saxonilor. Ca și tatăl său, Henric dorea să stabilească la Goslar capitala fixă a Regatului Germaniei. Henric izbutise deja să reprime rebeliunea condusă de Otto de Nordheim și ducele Magnus Billung de Saxonia (1070-1071). Regele l-a reținut pe Magnus prizonier
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
Otto de Nordheim și ducele Magnus Billung de Saxonia (1070-1071). Regele l-a reținut pe Magnus prizonier la Harzburg, chiar și după ce acesta obținuse succesiunea în Ducatul de Saxonia din 1072. Acest lucru a escaladat tensiunile dintre curtea regală și saxoni; eliberarea ulterioară a lui Magnus în schimbul a 70 de suabi capturați din Lüneburg nu a reușit să încurajeze o îmbunătățire a relațiilor. În 1073, câțiva episcopi și nobili au organizat rezistența împotriva regelui. Unele castele au fost asaltate, iar regele
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
a folosit de degenerarea situației pentru a relua ostilitățile. El a obținut sprijinul unor episcopi, al feudalilor mai mici și al burghezilor. În vreme ce Henric conducea o campanie împotriva maghiarilor, legații papali căutau să creeze o bază de susținere a rebelilor saxoni. În 1075, Otto de Nordheim, alături de contele palatin din Saxonia și episcopul Burchard al II-lea de Halberstadt și-au declarat în mod deschis ostilitatea, folosindu-se de violarea de către Henric a tratatului de la Gerstungen ca pretext. Ei au câștigat
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
Ei au câștigat de partea lor mai mulți oameni liberi din Saxonia și Turingia, însă mulți nobili și țărani nu au răspuns apelului. Regele Henric și-a instalat tabăra în Bredingen și a reușit să obțină defecțiunea unor mici nobili saxoni cu promisiunea de le asculta nemulțumirile. În luna iunie, el s-a deplasat la Langensalza. Plecarea lui Henric către Langensalza l-a adus pe acesta mai aproape de tabăra saxonilor. Cele două tabere s-au întâlnit pentru a da bătălia la
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
în Bredingen și a reușit să obțină defecțiunea unor mici nobili saxoni cu promisiunea de le asculta nemulțumirile. În luna iunie, el s-a deplasat la Langensalza. Plecarea lui Henric către Langensalza l-a adus pe acesta mai aproape de tabăra saxonilor. Cele două tabere s-au întâlnit pentru a da bătălia la Homburg în 9 iunie. Armata saxonă includea câteva mii de oameni, însă, în conformitate cu tradiția saxonă, cei mai mulți dintre aceștia erau infanteriști. Ca ranguri, ei erau nobili și vasali ai acestora
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
erau infanteriști. Ca ranguri, ei erau nobili și vasali ai acestora, alături de oameni liberi și servitori. Mulți dintre erau slab pregătiți în arta militară.. Armata lui Henric a înaintat în cinci coloane, în pofida terenului deschis de la sud de râul Unstrut. Saxonii s-au grăbit să iasă din castelul din Homburg călare, lăsându-i pe infanteriști în urmă. Lupta care a urmat a fost mai puțin o bătălie decât o încăierare. O șarjă a celor din Suabia sub comanda lui Rudolf de
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
Homburg călare, lăsându-i pe infanteriști în urmă. Lupta care a urmat a fost mai puțin o bătălie decât o încăierare. O șarjă a celor din Suabia sub comanda lui Rudolf de Rheinfelden aproape a anihilat centrul armatei saxone. Conducătorii saxoni au reușit să încalece și să scape cu fuga, în vreme ce infanteriștii au fost mpcelăriți. S-a consemnat că un număr de câteva mii au murit înecați în râul Unstrut, iar armata lui Henric al IV-lea a pus mâna pe
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
S-a consemnat că un număr de câteva mii au murit înecați în râul Unstrut, iar armata lui Henric al IV-lea a pus mâna pe nenumărate prăzi. Înfrângerea răsculaților a fost năucitoare pentru răsculați. Ea i-a șocat pe saxoni, iar susținătorii răscoalei au devenit disperați. Arhiepiscopul de Mainz a amenințat cu excomunicarea pe thuringieni. Henric și trupele sale au devastat Saxonia și Thuringia în zonele rurale, conducând astfel la foamete în aceste provincii. Arhiepiscopul de Magdeburg în cele din
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
a slăbit în intensitate în 1071, iar Magnus a fost capturat. El a fost închis în castelul din Harzburg, impunătoarea fortăreață imperială, nemaifiind eliberat decât odată cu alegerea sa ca duce de Saxonia. În 1073, castelul Harzburg a fost distrus de către saxoni, drept pentru care împăratul Henric a jurat să se răzbune pe aceștia. În bătălia de la Langensalza din 1075, Magnus a fost din nou luat prizonier. Eliberat, el s-a raliat cauzei ducelui Rudolf de Rheinfeld de Suabia, proclamat anti-rege, și
Magnus de Saxonia () [Corola-website/Science/325202_a_326531]
-
prizonier. Eliberat, el s-a raliat cauzei ducelui Rudolf de Rheinfeld de Suabia, proclamat anti-rege, și a fost prezent la bătălia de la Mellrichstadt din 7 august 1078, unde i-a salvat viața lui Rudolf. Cu toate acestea, el și cu saxonii săi nu l-au susținut pe Rudolf până la capăt și s-au reconciliat cu Henric, chiar luptând alături de armata regală împotriva slavilor. Magnus a fost un neîmpăcat dușman al arhiepiscopului de Bremen, Adalbert, al cărui sediu el l-a atacat
Magnus de Saxonia () [Corola-website/Science/325202_a_326531]
-
a fost prezent la Bătălia de la Hastings, cu toate că sursele sunt diferite în ceea ce privește activitatea sa concretă cu acea ocazie. Ele sugerează că Eustațiu a fost de față, alături de William Bastardul, la incidentul de la Malfosse din momentul imediat ulterior bătăliei, când un saxon care îl ataca direct pe William ar fi fost ucis de către Eustațiu. În continuare, Eustațiu a primit întinse teritorii, fapt ce sugerează implicarea sa în campania din Anglia, probabil inclusiv prin punerea de vase la dispoziția cuceritorului William. În anul
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
care este semnificativ pentru proporțiile dezastrului suferit de creștini. Ducele Bernard I de Saxonia s-a îndreptat spre sud, pentru a participa la adunare, însă un atac al vikingilor din Danemarca l-a forțat să se întoarcă din drum. Pierderile saxonilor la Stilo au fost cele mai grele. În cadrul adunării, Otto a asigurat alegerea fiului său, Otto al III-lea ca rege al Italiei și implicit, succesor al său și a lansat apelul de trimitere de întăriri dinspre Germania. Împăratul s-
Bătălia de la Stilo () [Corola-website/Science/324617_a_325946]
-
tabăra opusă lui Desiderius, a întors jocul alianțelor, cerându-i regelui longobard cedarea de noi regiuni, fapt care l-a pus pe Desiderius în situația de a relua atacul asupra orașelor din Romagna. Deși era angrenat într-o campania împotriva saxonilor, Carol cel Mare a răspuns apelului papal, temându-se că ocuparea Romei de către longobarzi ar fi însemnat și o pierdere de prestigiu pentru sine. În 773 și 774 regele francilor a invadat Italia și, dovedindu-și superioritatea față de o rezistență
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
(în germană: Krimhild sau și Kriemhild, în norvegiană: Guðrún, Gudrun) este un personaj din literatură medievală germanică. În epopeea „Cântecul Nibelungilor” este sora regelui burgund Gunther. Este cucerită de eroismul lui Siegfried, învingător în luptele cu danezii și saxonii, și cei doi se căsătoresc. Între și Brunhilda, regina Islandei și soția lui Gunther, apare un conflict în urma căruia Siegfried este ucis printr-un complot pus la cale de Gunther. Drept răzbunare pentru soțul ucis, Crimhilda organizează urmărirea și pedepsirea
Crimhilda () [Corola-website/Science/326122_a_327451]
-
imperială, procedură care l-a determinat pe împărat să-l închidă pe Schöning în iulie 1692.<br> Deși Johann George nu a putut să-și elibereze ministrul, Leopold a reușit să calmeze furia Electorului și, la începutul anului 1693, soldații saxoni au revenit în armata imperială. La Leipzig, la 17 aprilie 1692, Johann George s-a căsătorit cu Eleonore Erdmuthe de Saxa-Eisenach. Tânărul Elector a fost forțat să se căsătorească de către mama sa, Prințesa Anna Sofia a Danemarcei, care dorea moștenitori
Johann George al IV-lea, Elector de Saxonia () [Corola-website/Science/326330_a_327659]
-
1916, s-a alăturat grupului de armată Gallwitz. La 30 august 1916, a primit Ordinul Militar Sf. Henric pentru serviciile sale în acest grup. La 30 noiembrie 1917 a fost promovat la rangul de maior și făcut comandant al regimentului saxon regal 5 de infanterie. A comandat acest regiment atât pe fronul de est cât și pe frontul din vest. A deținut comanda până la 22 mai 1918. În primăvara anului 1918, ziarele au anunțat logodna prințului cu Ducesa Marie Amelia, fiica
Georg, Prinț Moștenitor al Saxoniei () [Corola-website/Science/322605_a_323934]
-
pace cu August. Stanislav a fost însoțit de armata din Cracovia în retragerea sa în Pomerania suedeză. La restaurarea lui August, Stanislav a predat coroana poloneză (deși a păstrat titlul regal), în schimbul micului principat din Zweibrücken. În 1716, un ofițer saxon, Lacroix, a încercat să-l asasineze pe Stanislav însă acesta a fost salvat de Stanisław Poniatowski, tatăl viitorul rege. Stanislav a locuit apoi la Wissembourg în Alsacia. În 1725, el a avut satisfacția de a o vedea pe fiica sa
Stanisław Leszczyński () [Corola-website/Science/322778_a_324107]