698 matches
-
Domnul Andrei. I-a făcut acolo un culcuș, l-a legat de un lanț și îi duce mâncare”. Și a adăugat aproape admirativ: „Nu știți ce poate un hingher îndrăgostit de un câine. Toți câinii pe care i-a hăituit scâncesc acum în inima lui” Puțină vreme după asta, Alfa a fost găsit otrăvit. Cineva pătrunsese noaptea pe furiș în bălării și îi dase câinelui carne otrăvită. Și fără să avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a murit, ți se făcea greață cât de demni erau toți. De parcă niciodată nu se guduraseră pe lângă papa Formosus, sărutându-i mâna cu inele scumpe. Eu îi văzusem ca pe niște căței opăriți pentru că și eu mă înghesuisem printre ei. Scânceau de câte ori papa îi certa și râdeau de câte ori el făcea o glumă tâmpită. Dacă pe papa îl durea capul, toți făceau rugăciuni ca să-i treacă. Dacă papa sforăia, era semn că avea un somn bun și erau mulțumiți. Și, dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sămânța zburătoare-n tot orașul. Nimeni nu dormea în noaptea cea de veghe. Nici penații viitoarei generații. Ne plimbam pe bulevarde prin troiene de semințe - și simțeam cum talpa arde. Doar târziu Segetătorul încearcă-ntr-o doar' s-apună când scâncea în poartă cheia. Vântul ne-azvîrlea în păr și-n față pulbere de lună, caldă încă vremea-aceea. Ținând soarele în mână, un oltean - pe jumătate om aievea, în rest fântână cu o cumpănă în spate - dimineața da năvală cu un chiot
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
bucuroasă că-i răpise nepoții bunicii rivale. Crăciunul, poate și alte câteva zile, spuse Emma. A doua zi dimineața Încărcă Panda și conduse până la casa Olimpiei. Asta fusese cu mai bine de doi ani și patru luni În urmă. — Mama, scâncea Kevin, s-s-s-a-ntâmplat. M-m-m-am mmurat. S-s-s-a ud-udat tot. Emma abandonă romanul din care oricum nu citise nici măcar un rând și-și privi fiul care apăruse În pragul băii. Bandajul de pe ochi, bluzița ridicată deasupra buricului, și dedesubt nimic - gol. Cocoșelul lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu atât cât să-l impresioneze. Capul părea făcut din ață răsucită, ori mai bine, din răchită, și era negru ca mâlul. Ochii rotunzi și mari ca două globuri de smoală se mișcau în toate părțile. Și cum continua să scâncească, Zogru căpătase convingerea că orice ar fi este un copil, așa că-l întrebase prietenos: - Ce e băiete, ce ți s-a-ntâmplat? Scâncetele încetaseră, apoi Omul Negru întrebase la rându-i, fără să-și miște gura pecetluită ca a broaștelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și stăteau tăcute în timp ce sora noastră se chinuia. Până la urmă Bilha și-a dat seama că aveau nevoie de mai mult ajutor decât le putea da Ada și a plecat după Inna, care a venit la revărsatul zorilor. Deja Lea scâncea ca un câine. Cum a ajuns și-a pus mâinile pe burta Leei și apoi înăuntru. A așezat-o pe o parte și i-a masat spatele și coapsele cu un ulei de mentă. Inna i-a zâmbit Leei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
încet, pentru că era o noapte fără lună și întunericul se lăsase peste tot. După un timp, Iosif s-a aruncat pe jos și mi-a povestit ce se întâmplase. - La început, nu m-a recunoscut, a zis fratele meu. Tătuca scâncea ca un copil și striga: „Iosif, unde e Iosif?”. Eu am zis: „Aici sunt”. Dar el o ținea întruna: „Unde e fiul meu Iosif? De ce nu vine?”. Mi-am pus gura la urechea lui și am zis: „Iosif e aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pare că bătrânul îl ținea bine, că nu putea să-i scape din strânsoare, a făcut un pas înainte, încercând să se-ntoarcă, cu tot cu acordeon, când în sfârșit s-a eliberat, nu s-a făcut liniște numaidecât, acordeonul a mai scâncit o vreme, dar am reușit să aud ce striga Prodan, îl înjura de mama focului pe nea Miki, de la curvademăta până la boșorogâmpuțit, bătrânul era cât pe ce să cadă, atât de tare-l împinsese Prodan, striga și el că Prodan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-l văd, nu mai e tata, nu-și mai aduce aminte de mine, și nici de mama, și nici de nimic, și nici despre el nu mai știe cine e, ei, și atunci am auzit-o, lângă mine, pe mama scâncind, încă-l priveam pe tata, îmi doream să-și revină, să mă observe, să mă observe și să spună ceva, să-și smulgă mâinile din cătușe, să vină la noi, să ne îmbrățișeze, să mă îmbrățișeze pe mine și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să vină la noi, să ne îmbrățișeze, să mă îmbrățișeze pe mine și s-o îmbrățișeze și pe mama, să nu mai stea acolo așa inert, să-și revină, să-și revină în simțiri, numaidecât, și am auzit-o iar scâncind pe mama și respirând precipitat, și știam că încearcă să-și stăpânească plânsul, să-și țină lacrimile, fiindcă nu vrea ca tata s-o vadă plângând, și știam că acuși o să strig, acuși o să urlu la tata, și atunci nările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să se țină după ceilalți care nu făceau niciodată caz de el. CÎnd puse piciorul pe nisip, auzi un plînset nu departe, o văzu atunci pe tînăra naufragiată, inconștientă. Ținea strîns la piept un pachet de cîrpe care se agita scîncind. Pierric veni mai aproape, fascinat. Cu o mînă șovăielnică, dădu la o parte scutecele și Întrezări o mutrișoară de nou-născut. La contactul cu mîna puștiului, bebelușul Întoarse capul și deschise gurița, căutînd parcă pieptul mamei ca să sugă. Răsunară Împușcături. Instinctiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Cred că am amețit. Atunci mi-am spus că ochii mi se răsucesc, pentru că Moru nu meșteșugise Încă un cuvânt pentru amețeală. O vedeam pe Siloa cum avea să fie mumă și ochii mi-au curs așa cum curg ei când scâncești, numai că eu nu știam nici măcar să scâncesc. Am dat să privesc În altă parte, dar Moru: - Uite-te bine la ei! m-a Îndemnat el. Ești jumătate din Tatăl pentru că nu ești acum, acolo, cu Siloa. Pfuuh. Ce-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că ochii mi se răsucesc, pentru că Moru nu meșteșugise Încă un cuvânt pentru amețeală. O vedeam pe Siloa cum avea să fie mumă și ochii mi-au curs așa cum curg ei când scâncești, numai că eu nu știam nici măcar să scâncesc. Am dat să privesc În altă parte, dar Moru: - Uite-te bine la ei! m-a Îndemnat el. Ești jumătate din Tatăl pentru că nu ești acum, acolo, cu Siloa. Pfuuh. Ce-ar fi fost să-l ucid pe Moru? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Siloa. L-am blestemat de câteva ori pe Moru. Îmi părea rău că nu l-am ucis pe Hârciogul ăla nenorocit după ce ne trecuse brațul de mare. Apoi am amețit și eu. L-am mai auzit o dată pe Unu cum scâncește, dar n-am avut curaj să-i arunc nici măcar o privire. Pulberea măruntă a nisipului se tot așeza pe noi de parcă ar fi nins. Era din ce În ce mai cald. Galben. Cenușiu. Cafeniu. Negru. Apoi, un scârțâit. Și Încă unul. Și Încă unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
săltă bărbia În sus, de parcă dorea să mă dea la troc. Mai rău decât prost. Țanțoș! Ca un cocoș. Dar soarele ți-a cam fript penele, Încheie ea și se duse să vadă de Unu. Bietul de el abia mai scâncea. Am dat să mă duc și eu la el dar, când l-am văzut, am simțit cum mi se iau picioarele: era tot numai o bășică, fețișoara Îi era umflată, iar de suflat, sufla prea iute, precum peștele scos din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Tuni? N-ai văzut cin’ se crede? - Ci mai leagă cățeaua, Gula! se stropși omul. Vezi de plodul ăla și taci. Bătrâna Începu să mormăie gros și rău, privind cu ochi holbați la Tuni, iar cei din jur prinseră să scâncească și să se dea Înapoi. Tuni luă Însă de jos o piatră și-o izbi pe babă În țurloaie. - Ți-am zis să vezi de plodul ăla, scârbă! - Iar tu să vezi ce vorbești cu Krog! - șuieră ea, potolindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ai dat cu el de-azvârlita În Înaltul cerului și, pe când Încă se rostogolea În văzduh, ai slobozit trei săgeți În trupul lui, una după alta! Scept avea doi băieți și rămăseseră amândoi În grija noastră. Prinseră amândoi să scâncească auzindu-l pe acel om: un lungan cu părul cărunt și cu ochii lunecoși. M-am uitat mai bine la el dar, fir-ar să fie, deloc nu mi-l aminteam! - Unde e Moru? l-am Întrebat. Omul scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acolo! CĂLĂUL (Rămâne sub morman.): Ești un prost... (Icnind.) Acum era gata... Plecam și noi acasă... ARTUR (Naiv, amuzat, aerian; către GARDIAN.): Hi-hi! Ce urât te porți! Du-te-ncolo! GARDIANUL: Mi-a ajuns până-n gât! M-am săturat! CĂLĂUL (Scâncind.): Și mie... Și eu... ARTUR (Ridică o carte din morman.): Ce-o fi asta? GARDIANUL: Nu mai pot! Nu mai pot! Mor! CĂLĂUL: Bruno... Eu n-am vrut... n-am vrut nimic... Mă crezi? GARDIANUL: Taci! Taci că mor! CĂLĂUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cadă vreodată? MAJORDOMUL (Se așază ceva mai departe de BRUNO.): Nu știu. Nu-mi mai pasă de nimic. (O parte din lumini se închid; rămâne spațiul de joc, maltratat, cu personajele care s-au trântit pe unde au apucat; cineva scâncește ușor.) VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIȘCANĂ.): Ce-i? (O mângâie.). Ce plângi? De ce ești prostuță? FETIȘCANA (Ștergându-și fața și scâncind mai departe.): Vezi? Vezi? Se termină și asta... Începe alta... VIZITATORUL: Și ce-i cu asta? FETIȘCANA: Vezi... Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lumini se închid; rămâne spațiul de joc, maltratat, cu personajele care s-au trântit pe unde au apucat; cineva scâncește ușor.) VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIȘCANĂ.): Ce-i? (O mângâie.). Ce plângi? De ce ești prostuță? FETIȘCANA (Ștergându-și fața și scâncind mai departe.): Vezi? Vezi? Se termină și asta... Începe alta... VIZITATORUL: Și ce-i cu asta? FETIȘCANA: Vezi... Vezi... Ce greu e să spui ceva... Să-i faci să înțeleagă ceva... VIZITATORUL: Crezi că n-au înțeles? FETIȘCANA: Vezi.... vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fi să te împuște să mă chemi... PARASCHIV: Am văzut focul... (Îl privește în ochi, ca un vițel.) Zău... Era plin de cenușă... MACABEUS (Îi trece mâna prin păr, îl scarpină ușor.): Taci, taci... Dă-i în mă-sa! PARASCHIV (Scâncind.): Eu... eu... eu... eu... eu... eu... hâ... MACABEUS: Taci... Stai așa... stai... Vrei să te caut de pureci? PARASCHIV: Da. MACABEUS: Stai așa... (Îl mângâie pe tâmple apoi, cu un deget, pe nas.): Ce nas frumos ai! PARASCHIV (Cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
N-are nici un rost... PARASCHIV: Dar, dacă mă omor pe mine, se schimbă treaba... (Iluminare pe ultimul cuvânt.) MACABEUS: Nu se schimbă nimic... PARASCHIV: Se schimbă... Nu mai aduc apă, nu mai curăț cartofi, nu mă mai trântești în ceafă... (Scâncește, își înfundă capul în pieptul lui MACABEUS.) MACABEUS (Macabru, excitat.): Stai așa, stai așa... PARASCHIV (Naiv, dulce.): Ș-apoi... tu ești așa o brută... așa o brută... MACABEUS (Eroic.): Sunt o brută... PARASCHIV: Ești atât de rău, atât de scârbos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
beau decât apă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De unde știi tu, Ioana? IOANA: Știu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Bine, lasă-l aici. (Pauză; IOANA așază paharul jos, la picioarele călătorului; apoi se retrage câțiva pași și se oprește; după o vreme începe să scâncească.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Se întoarce, o privește câteva zeci de secunde.): Ioana... (Nici o mișcare.) Ioana, vino la mine. (IOANA face câțiva pași.) Vino aici. (IOANA e chiar lângă călător.) De unde știi tu că un călător prin ploaie bea numai apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
scenă, o lumină albastră de undeva dinspre pata albastră; personajele au rămas înlemnite în pozițiile agoniei lor; ȘEFUL GĂRII a rămas în picioare, cu hohotul de râs încremenit pe figură, privind prostit în direcția în care a dispărut trenul; IOANA scâncește ușor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu un pas înaintea ieșirii din scenă, istovit, cu privirile în gol; HAMALUL s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fracțiune din cantitatea necesară mie, de unde știa el cât săpun folosesc eu? Dar uite că tot stau și mă minunez: Hector n-a încasat-o niciodată. Un pumn să-i fi dat, și s-ar fi chircit în poziția fătului, scâncind ca un pui de focă, bă, te rooog, nu mai da, te rooog. Și dacă nu te convingea nicicum, ar fi întors-o pe glume, ar fi zis că rămâne dator sau că ai un pumn foarte puternic, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]