648 matches
-
odată aproape de ureche: „Mama mi-e foame!”. Dar maică-sa o puse repede jos lângă ceilalți, șopti: „Niculaie” și alergă spre poartă pe care o deschise dintr-o smucitură și ieși în uliță. Portița reveni la loc încet cu un scârțâit prelung și tânguitor, parcă prevestitor de rele, ceea ce o făcu să-și întețească și mai mult pașii. Școala nu era departe. Un fel de casă mai mare cu două săli și un coridor între ele, era suficient pentru satul acela
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
repere onirice; secvențe opozitive așteptare și tensiune; apă și constelații, "codri-ntunecați" și fulguranțe alternează cu câte un minitext suprarealist: "Axa lumii, în jurul căreia își exercita rotațiile pe diferite cicluri, trecea prin vârful catargului, prin mijlocul lacului, prin mijlocul cerului". Scârțâitul albei corăbii se transformă neașteptat în melodie; "Alcyon" cânta "din toate încheieturile" preluând ecouri cosmice: "Accelerando și apoi crescendo se transformară în Toccata (...); deodată orice sunet se întrerupse, de parcă totul s-ar fi înecat în tăcerea lacului. Și voci profunde
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe care o văzuseră trecând pe sub pod cu doi pasageri nemișcați acoperiți de zăpadă și gondolierul care cânta În șoaptă. Dar și stropii de apă de pe chipul lui Olvido, mâna ei stângă lunecând pe balustrada scării În drum spre odaie, scârțâitul podelei din lemn, covorul unde ea Își agățase tocul pantofului, oglinda enormă din dreapta, unde o zărise privindu-se cu coada ochiului În trecere, gravurile de pe pereții coridorului, lumina gălbuie și palidă care intra pe fereastră când, În fața patului mare din
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
liniștit. Impasibil. Fără să se miște și fără s-o sperie. 11. Briza sufla dinspre uscat spre mare, iar noaptea era caldă. Deși luna strălucea, se putea zări toată constelația Pegas. Faulques era tot afară, cu mâinile În buzunare, În scârțâitul greierilor și foșgăitul licuricilor pe sub pinii care se profilau, negri, la fiecare licărire a farului Îndepărtat. Tot la Ivo Markovic se gândea: la vorbele, tăcerile și nevasta lui, despre care croatul vorbise Înainte de plecare. Ce-a fost Între ea și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Rodin, aveau dreptate: numai artistul e cinstit. Fotografia e mincinoasă. Mai târziu, tot În acea dimineață, pietricelele de pe drum scrâșneau sub adidașii albi ai lui Olvido - șoseaua era plină de urmele pe casre le lăsase artileria - și Faulques le asculta scârțâitul mergând pe cealaltă parte, cu mâinile pe cele două aparate foto pregătite, atent la teren și la răscrucea din fața lor, o zonă descoperită, pe unde trebuiau să treacă spre Borovo Naselje. Un grup de soldați croați mergea În fața lor, altul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îndreptat spre siluetele negre ale pinilor, pe care licăririle farului din depărtare le profilau din când În când pe cerul Încă spuzit de stele. Calmul era absolut; chiar și briza aceea ușoară se oprise. Faulques nu-și auzea decât pașii, scârțâitul greierilor printre copaci și vuietul resacăi, ce urca dinspre plaja cu pietricele, horcăind lung și surd, aproape omenește. Când a ajuns lângă pădurice, s-a oprit și a așteptat nemișcat printre măruntele urme luminoase ale licuricilor. Se simțea liniștit, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mașină; meci; de metal, neagră; metal; metalică; mică; minge; la modă; musafir; neagră; de necrezut; numele; obiect; obișnuință; ochelari; ogradă, curte; pantaloni; pantofi; parcare; pălărie; părinți; perspectivă; plăcere; povară; prag; provocare; a nu purta; rochii; ruptă; sacou; sat; scară; scăpare; scîrțîit; scurte; sfîntul Andrei; sigură; sortită; spațiu; stabilitate; straie; stricată; sunet; șapcă; școală; telefon; teniși; trend; uman; umblă; urca; ușă deschisă; uz; uza; văzduh; vestă; viitor; vorbe; to weas; zilnic; zîmbește(1); 774/224/73/152/0 pod: apă (126); trecere
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
inițial am luat-o ca pe un moft, dar, când mă vedea cu tava, se excita teribil și performanțele sale sportive avansau brusc de la nivelul de semifond direct la maraton; se mai potolea pe la miezul nopții, când vecinii, exasperați de scârțâitul patului, începeau să ciocănească în calorifere... Într-o seară de iarnă știu că toate mi-au mers pe dos. Nu curgea apa rece, așa că ieșisem opărită de sub duș; prăjitorul de pâine scotea un fum îngrozitor deși era aproape nou; în
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
pe natură: se aude, parcă, până și căderea fulgilor de nea, se aude asfințitul soarelui, se aude vântul care încearcă să înece în praf și zăpada pasiunile puternice ale oamenilor, timpanul ne e spart de ecoul tropotelor de cal, de scârțâitul carelor pe drumul orizontului, de răsuflarea șuierătoare, întretăiată a bătăliei de inimă a condamnaților de soartă, personaje sfredelite de angoase, de dorința de a iubi și a fi iubite, de întrebări ce nu-și vor găsi răspunsuri... (Francesco Gerardi) ...Filmând
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dispărut într-o altă încăpere și atunci a țîșnit sub o masă acoperită de un lințou lung și înflorat, tocmai la timp pentru a nu fi zărit de baba care a năvălit în cameră. Poate îi auzise zgomotul pașilor sau scîrțîitul ușii ce dădea în balcon. S-a uitat nedumerită, dar n-a cercetat spațiul prea multă vreme. O fi crezut că-i vîntul sau fantoma soțului. Era sperioasă, totuși n-a avut vreun infarct cît a speriat-o Marcu și
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
el și-i lua brațul"). Alteori, gestul se pierde pur și simplu într-o serie ("Antim înălțase din umeri și făcu cu brațul stâng un gest vag, de plictiseală și resemnare."). Intensitatea vocii este deseori menționată, modulând dialogul. Zgomotele (vânt, scârțâitul unei uși) întregesc universul sonor. Spațiul în care se desfășoară acțiunea este descris în imagini relevante. Uneori descrierea e făcută cu un ton regizoral: "Decorul e simplu, îl cunoști. O stradă din Bucureștii anilor 1950. Început de toamnă. În fund
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
LOR? E învălmășeala de la sfîrșit. Pleacă și ultimele mașini, jeepuri, camioane, mitraliere automate, luînd în fuga lor ultimii soldați. Curtea imensă rămîne goală; cîteva pale de foc, cartoane și mobile care fumegă. Liniștea învăluitoare e înlocuită încetul cu încetul de scîrțîituri. Apar din toate părțile morți-vii în costume dungate. Bărbați și femei. După plecarea torționarilor, prizonierii se tîrăsc, fiecare cum poate, către ieșirea din lagăr. Mulți sunt ajutați de un vecin de captivitate, un prieten sau necunoscutul de lîngă ei. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și femei. După plecarea torționarilor, prizonierii se tîrăsc, fiecare cum poate, către ieșirea din lagăr. Mulți sunt ajutați de un vecin de captivitate, un prieten sau necunoscutul de lîngă ei. Nu se rostește nici o vorbă. Zgomotul e unul și același: scîrțîitul papucilor tîrșîiți pe pămînt. În scurt timp, peste curtea părăsită a lagărului se așterne iarăși liniștea. Un dulap metalic, lipit de peretele curții. O mînuță nesigură se strecoară prin fanta asemănătoare cu cea a unei cutii de scrisori. Ușa dulapului
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
În scurt timp, peste curtea părăsită a lagărului se așterne iarăși liniștea. Un dulap metalic, lipit de peretele curții. O mînuță nesigură se strecoară prin fanta asemănătoare cu cea a unei cutii de scrisori. Ușa dulapului se întredeschide cu un scîrțîit. Răsare capul unui băiețel, neîncrezător, ezitant. Iese din dulap și privește în continuare cu luare aminte în jur: "Ai să ieși cînd n-ai să mai vezi pe nimeni și n-ai să mai auzi nimic" insistase tatăl său cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Am pus atâtea straturi de sunete reale, pentru că, precum bine știți, sunetul e aplatizat, dacă îl iei numai cu lavaliere, așa că aveam și alte microfoane, pe DAT-uri, puse în locuri ascunse, pe balcon, de exemplu. Pașii care se pierd, scârțâitul ușii și toate astea trebuie luate separat. Este o greșeală de a filma pe cineva care se uită la televizor și să nu iei în același timp, vreo două minute, sunetul televizorului, fără imagine, ca să-l poți folosi ulterior. Care
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
îi lăsase taica moștenire, ca să calce pe pământul Valahiei cu dragoste și cu respect, pentru că în țara din care venise taica, țara obârșiei neamului lui, nu pot să se înalțe biserici și nici să bată clopotele. Un ciocănit scurt și scârțâitul ușii chiliei îi dădu de veste că însoțitorul său intrase înăuntru. Mihai se sculă și ridică mâna stângă în sus a mirare: — Clopotele? Cum de bat clopotele? — La noi, la Sfânta Ecaterina, și la mânăstirea Sfântului Macarie a dat Mahomed
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
scumpe pentru niște oameni ai bisericii. Nu mai este mult și ajungem. Uite, la gardul acela, spuse gâfâind Ianache. Se simțea acum briza dinspre mare ca o respirație binefăcătoare. În spatele ulucilor cineva îi așteptase, căci poarta se deschise cu un scârțâit trist în momentul când primul tânguit strident al unui muezin anunța ceasul rugăciunii pentru credincioșii musulmani. Încă unul și încă o sută, din toate minaretele se ridica îndemnul spre contemplație ca și cum liniștea dinainte s-ar fi spart în mod necesar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Se pare că domnița Bălașa și cu bărbatul ei Manolache Lambrino, banul Craiovei, au și sosit la Istanbul ca să ia mireasa s-o ducă la București. După Paște o să fie nuntă mare... Un ciocănit abia auzit, urmat de un anume scârțâit imitând ronțăitul unui șoarece îl întrerupse din recapitularea situației politice pe care probabil va fi dator s-o raporteze superiorului său. La ușă era cineva din rețea, așa că preafericitul Hrisant nu răspunse ci se ridică și deschise încetișor. În întunericul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în doi peri, echivoc, impenetrabil. Bârzoi era complexat, râdeam că era scos mereu la vioară de un profesor care când deschidea catalogul dădea peste numele lui: Bârzoi, șoptea și Bârzoi ieșea din bancă disperat și ne chinuia îndelung urechile cu scârțâiturile viorii lui... habar n-avea, dar nu știam ce avea cu el ștersul și bizarul profesor, îl scotea numai pe el și voia cu tot dinadinsul să-l învețe, îl sfătuia, îl corecta, îl punea s-o ia de la cap
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mare luminiș din inima pădurii virgine. Pe cerul negru tremurau stele încețoșate. Dar de pe celălalt mal se înălță un zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de ape crescu și mai mult, apoi se preciza, pe măsură ce lanterna se apropia. Acum se putea vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de ape crescu și mai mult, apoi se preciza, pe măsură ce lanterna se apropia. Acum se putea vedea bine cercul de lumină gălbuie care o înconjura. Nimbul acesta se lărgi treptat, apoi se micșoră din nou, în timp ce lanterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
își căuta, iată, șervețelul ! Scotocea prin buzunarul pantalonilor, voia să-și șteargă fruntea, gâtul, buzele. Fracțiunea adevăratei regăsiri, darul liniștitor al domesticității, recuzita simpatică în care se blindează bărbații serioși. Vecinul își ștergea, într-adevăr, palmele cu batista, neatent la scârțâitul fotoliului de- alături. — N-ai cumva un șervețel ? întrebă ipocritul, trezit de-a binelea. Consumă tacticos gradația prelungită a momentului, se ridică, înviorat, dar încă palid de oboseală, anunțând începutul duminicii : — Bem cafeaua de dimineață ! Cafea apoasă, zaharisită. Mestecă îndelung
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se depărtează, suprapun și din nou despart chipul proaspăt de demult care rulează pe retina rănită a femeii și copiile bizare ale chipului de-acum. Nestăpânită a devenit mâna care împinge canatul unei ferestre și al celeilalte, până se aude scârțâitul subțire și lung al balamalelor neunse. Nu exista decât un observator ? La patru birouri distanță, ridică și Manole capul, conectat la bizareria jocului de la fereastră. Figura lui e moale, obosită. Fruntea transpirată, obrajii supți, ochii somnolenți, buzele arse. Privirea căzută
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai dormi niciodată. Pe urmă auzi glasul Ilonei, aproape de pat, într-o amestecătură de românește cu ungurește: ― Bolnav, nu vezi?... Du-te la doctor... Stau eu lângă el, n-ai grijă... Răspunsul ordonanței nu-l pricepu, dar în curând auzi scârțâitul ușii și un foșnet domol. Atunci se gîndi: "Te pomenești că sunt bolnav și..." Gândul i se curmă, neisprăvit, și pe frunte simți o mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cam de dimineață, dar... trebuie! Porni fără să se mai uite înapoi, și nici nu se opri până la poarta preotului Boteanu. În fundul ogrăzii, în ușa grajdului, popa vorbea cu cineva, în capul gol, cu spatele spre uliță. Apostol deschise portița. Scârțâitul țâțânilor făcu pe Boteanu să întoarcă îndată capul. Soarele îi umplu fața de lumină. Mai aruncă două vorbe în grajd și veni repede spre poartă. Când recunoscu pe Bologa, începu să zâmbească atât de vesel, parcă nu l-ar mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]