1,573 matches
-
condiția mea se îmbrăcau frumos, trăiau bine dacă aveau prieteni printre turiști. În general, erau pensionari foarte generoși și, uneori, le trimeteau bani, chiar cîte un an, doi. Adică lunar. Eu nu mă puteam apropia de bătrîni, nu-mi era scîrbă, dar îl vedeam în ei pe bunicul dinspre mamă. Mă jenam și cînd mă atingeau puțin, începeam să plîng. Norocul tău, Zulueta. Te protejai într-un fel... Dar ar fi fost preferabil. Eu m-am îndrăgostit de Domenique, un francez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Auzisem“, cuvânt pronunțat, v-am spus, cu oarecare teamă, prudență. Așa scriseseră ăștia mai tineri prin ziare, că e mai bună cartea mea decât a protejatului lui D.V. Normal că D.V. se simțise lezat și scrisese despre cartea mea în scârbă. Uite că scrisese, tot era bine, pentru că putea să o ignore. Pentru mine e o victorie, chiar dacă o tratase cu un fel de greață superioară. Nu vreau să spun că îmi făcuse o cronică proastă. Nu, nu e cazul absolut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de teapa lor. Ceva ce-ți e inaccesibil ție, ca simplu coate-goale ce te afli. Și atitudinea asta a lor îndepărtează pe oricine de literatură. Profesorul are voce cutremurată de măreție. Totuși, lucru al naibii de curios, vorbește totodată cu dispreț, cu scârbă. Scriitorul Cutare a fost cineva, nu un golan ca voi, poți să înțelegi. De la un om obții ce investești. Dacă îl tratezi ca pe un idiot, omul acela se va comporta și el ca un idiot. Dacă îl abordezi ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să vezi viața ca pe un spectacol, ca o mascaradă, ei bine, dacă toate astea se întâmplă, cea mai mare greșeală e să „te crezi“ scriitor. Asta distruge totul. Și vei deveni asemenea acelui profesor care își ridică reverele în scârbă față de tot ce e viu în jur. În proză nu ai nevoie de fantezie, ci de ținere de minte. Scriu proză și mă mir că scriu proză. Am răgazul să-mi amintesc. O șansă extraordinară. Proza e o chestie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
tendința să dea interpretări freudiene peste tot. Așa zice despre ăștia. Nu are forța să spună pe față că îi disprețuiește, pentru că și atunci îi descrie. De fapt, și descrierea asta în amănunțime e tot o formă a disprețului, a scârbei. A silei. Descrii ca să-i arăți ăluia: uite, bre, în ce hal arăți! Îi disprețuiești pentru că merg la cursuri, seminare, pretinzând că ei nu au nevoie să citească nimic, deoarece au păreri personale. Pentru că admiterea fiind o aberație în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu eventualele recenzii etc.! Sînt totalmente neabonat de la 1 ianuarie 1985. Recent am fost la P. Neamț. O vizionare oficială: "Conu' Leonida față cu reacțiunea". Spectacol superb. Și Caragiale interzis de partid! Am trăit s-o văd și pe asta! Scîrbele! Oare cine-i pune să blasfemieze sfinții națiunii?! Sînt mîhnit! Poate că nu suficient de mîhnit pe cît ar trebui să fim cu toții. E o iarnă imbecilă în continuare! Abia o mai suport! Bucurie și liniște! Al tău, cu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
ce-au făcut? Cic-au furat un lemn din plantație... Care, bre, ăsta care-i pe umărul lor? Da! Mă, da' ai dracului mai sunt! Porcii dracului. Păi asta-i o creangă uscată. Care lemne? Unde-s lemnele?? Știu eu? Scârbele dracului! Și de asta i-au arestat? Probabil... Cred că da. Măi, măi, măi...! În timpul acestui dialog privind pe geam din biroul său primarul a zărit grupul de copii escortați de cei doi milițieni. Intrigat și impresionat, a ținut să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
la dezvoltarea căreia contribuția sa este substanțială, gândindu-se chiar într-un viitor apropiat la un binemeritat Premiu Nobel. Belgianul ăla, Hercule Poirot, și celălalt, englezul, Sherlock Holmes, ba chiar și Agatha Christie nefiind decât niște pârliți de amatori. Bă scârbelor, cu mandea nu se glumește. Vei spune și laptele pă care l-ai supt de la țâța mă-ti, bă! Ați priceput? Băgați-vă biiine în cap ce vă spun acum. Ascultă comanda la mine că te-am halit! Priceput? Ridicați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a văzut pe tânăr, rămânând "siderată, cu pupilele dilatate de mânie" (aici este remarcabilă experiența de viață a scriitorului; într-adevăr, amanta infidelă reacționează de obicei prin mânie, transferând responsabilitatea pe seama amantului care devine, pe moment, respingător, oribil). Copleșit de scârbă, de o scârbă de sine însuși, Ion, "pierzându-și mințile", lăsând în urmă mirosul de grătar și mireasma de liliac, a rătăcit în neștire până spre dimineață. A ajuns acasă în zori. "Se uita parcă uimit la gardul vopsit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
tânăr, rămânând "siderată, cu pupilele dilatate de mânie" (aici este remarcabilă experiența de viață a scriitorului; într-adevăr, amanta infidelă reacționează de obicei prin mânie, transferând responsabilitatea pe seama amantului care devine, pe moment, respingător, oribil). Copleșit de scârbă, de o scârbă de sine însuși, Ion, "pierzându-și mințile", lăsând în urmă mirosul de grătar și mireasma de liliac, a rătăcit în neștire până spre dimineață. A ajuns acasă în zori. "Se uita parcă uimit la gardul vopsit în verde. Deschise portița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nucleare. Primele ciuperci atomice au și apărut. (Jurnalul Național, 23 septembrie 2005) Delimitări - fanatism și prostie Unii suntem bântuiți de spiritul de turmă, alții nu putem pune geană pe geană dacă nu ne delimităm permanent de restul „turmei”. Ne ucide scârba față de numitorul comun și ne sinucidem pe altarul diferențelor specifice. Predomină excesele belicoase. Cândva, dacă nu erai structuralist, nu erai nimic. Puțin conta că, în afara unei cărți-reper despre structuralism - datorată lui Virgil Nemoianu - și doxei câtorva puțini alți erudiți, majoritatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Ilici, pe atunci tronând pe soclu, și nu mi-a fost greu să-l ajung, pentru că înainta anevoie. M-a luat de braț și am mers încet, în tăcere, spre edificiul pachidermului cultural în care ne câștigam pâinea, cu multă scârbă, în ultimii ani ai ceaușismului. În fața intrării ne-am oprit, iar el mi-a spus aceste vorbe care m-au tulburat: — A venit viitorul trist și rău, pentru mine a venit, să știi. De ce m-au tulburat acele vorbe voi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
cititor al cronicilor lui N. Manolescu, înainte de-a le trimite la tipar, luni la prânz, când le aducea la România literară ca să apară joi. În anii sumbri ai ceaușismului, când înghițeam de nevoie maldăre de maculatură propagandistică, aruncată cu scârbă și rușine în paginile revistei, citirea textelor lui Manolescu reprezenta pentru mine momentul fast al muncii redacționale, ca și acelea în care citeam „Trapezul“ lui Geo Bogza, „Breviarul“ lui Șerban Cioculescu, „Atlasul“ Anei Blandiana, rubrica lui Radu Cosașu, și alte
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ploaia asta măruntă care îți intră în măruntaie și le în toarce pe dinafară... și teama, teama de toți, teama de viață. și singurătatea care te apasă... Inima - ca o minge care se zbate între minciună, teamă și singurătate. și scârbă de toate acestea, scârbă de această condiție umană în care trebuie să-ți fie teamă de tine însuți și de cei deopotrivă cu tine. și să dorești calvarul singurătății... și pentru a-l apăra, acest calvar, să minți, să minți
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
îți intră în măruntaie și le în toarce pe dinafară... și teama, teama de toți, teama de viață. și singurătatea care te apasă... Inima - ca o minge care se zbate între minciună, teamă și singurătate. și scârbă de toate acestea, scârbă de această condiție umană în care trebuie să-ți fie teamă de tine însuți și de cei deopotrivă cu tine. și să dorești calvarul singurătății... și pentru a-l apăra, acest calvar, să minți, să minți, să minți! Doamne, dă-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
trebuie să-ți fie teamă de tine însuți și de cei deopotrivă cu tine. și să dorești calvarul singurătății... și pentru a-l apăra, acest calvar, să minți, să minți, să minți! Doamne, dă-mi putința să mă vindec de scârbă, sau ia-mi viața, căci una cu cealaltă nu se împacă! și această grandilocvență care este o minciună... și lipsa acestei grandilocvențe, care ar fi o minciună... Nici un colțișor cât de mic pe care să te poți rezema cu sigu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ciopârțești literatura? Te dedublezi - deși dacă ești născut în zodia gemenilor ești deja dual. Dar chiar dacă nu crezi în zodiac, te trezești oricum divizat într-un actor și un spec tator foarte critic. Prin urmare, te dedublezi. Ziua faci cu scârbă și cu silă ceea ce se-așteaptă de la tine să faci, iar seara vii acasă și ajungi să plângi de scârbă și de silă. O schizofrenie dureroasă, corozivă. Țin minte că, la epurarea bibliotecilor, unde lucram după fișe și cataloage, cu
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
te trezești oricum divizat într-un actor și un spec tator foarte critic. Prin urmare, te dedublezi. Ziua faci cu scârbă și cu silă ceea ce se-așteaptă de la tine să faci, iar seara vii acasă și ajungi să plângi de scârbă și de silă. O schizofrenie dureroasă, corozivă. Țin minte că, la epurarea bibliotecilor, unde lucram după fișe și cataloage, cu lecturi de la caz la caz, mi s-au repartizat odată fișele K, L, M și N. Am eliminat din biblioteci
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de stigmatizare, amestecată cu umilință, cu teamă, cu milă de tine însuți, dar și cu un fel de orgoliu à rebours. Pe stra dă, oamenii, care bineînțeles că ne cunoșteau, ne pri veau foarte mulți cu compasiune, mulți însă cu scârbă și dispreț. „Marius Ralian a crezut că eram două“ R.P. Cât ciment etnic a existat în relația de prietenie pe care-ați avut-o cu prozatorul Raymond Federman? Și prin ce diferă raporturile cu Federman de cele pe care le-
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
82 Știi care a fost un noroc al meu? Că am lucrat numai pentru bolnavi cu inimă bună. Drăguții, mulțumesc și pentru un pahar de apă, zâmbesc și mă laudă. Pentru că au fost buni, nu mi-a fost silă sau scârbă de trupul lor. Aveam intenția să ascund subiectul ăsta, dar e o parte importantă. Cum să faci să nu-ți fie silă? Nu știu, la început te gândești că ești plătită și pentru asta, apoi ți-e milă de ei
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ca într-un sac de box rigid, cu iluzia că te bați sportiv, într-un ring. Cum să lovești însă în omul de marmeladă? Pumnul s-ar afunda într-o materie vâscoasă din care nu l-ai putea extrage, cu scârbă, decât lipicios și înmănușat. Dar nu numai fanaticul, ci și oportunistul ingenuu (căruia i se pare firesc să se „întoarcă” după cum bate vântul) e deasupra omului de marmeladă - oportunistul sofisticat, cu pretenții de complexitate și intelectualitate, de obiectivitate și independență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu blândețe Aia. Știu că Pământul-Mumă îmi va încredința trupul viermilor care nu mă vor cruța: să purifice materia degradată e chiar datoria lor. Și totuși nu sunt deloc liniștit. Oricât mă străduiesc, nu pot să-mi stăpânesc frisoanele de scârbă teribilă. Mă traumatizează ideea că acești prădători nesătui stau permanent la pândă ca să mă transforme într-un hoit fără identitate. Ritual Aproape în fiecare zi mă duc singur pe țărmul mării. A devenit un ritual foarte plăcut. Aștept briza ușoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cadavre de oameni și animale cărora li se dădea foc în gropi speciale, săpate ziua. Fumul înecăcios și duhoarea încinsă te opreau să-naintezi în afara zidurilor. Înăuntrul acestora, miasmele fetide îți infestau nările, aducându-ți în corp o stare de scârbă imensă. Dinaintea acelei realități mortificante, fantezia mea de poet devenea săracă și stearpă. Poezia nu are niciodată instrumente suficiente ca să descrie degradarea. Pe străzi, trupuri de oameni lungiți pe jos, în pozițiile cele mai bizare și perverse, scoteau sunete stranii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
și densă începe să-mi curgă din gură. Mă privesc în oglindă și simt o teribilă spaimă văzând în ce stare de degradare am ajuns. Continui să-mi masez gingiile și să scuip materia aceea grețoasă. Simt că leșin de scârbă. Ies din cameră, dau vreo câteva raite în jurul casei și am aceeași senzație respingătoare. Repet de mai multe ori operația curativă, cu același efect purulent. La sfârșit iese sânge înnegrit. Toată gura mea pute acum a cadavru, și chiar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
al "mașinăriei lumii". Cel de al doilea, "mitul istoriei", aduce în viziune poetică "mersul lumii", trecutul, judecat din "perspectivă istorică și morală": Epigonii, Împărat și proletar, Scrisoarea III ș.a. Aici, Eminescu e vizionar, satiric prin excelență, e poetul unei imense scârbe sau dimpotrivă un "înflăcărat apărător al valorilor tradiționale", decantând totul într-un mare număr de "teme fantastice". Un alt mit este cel al "dascălului (înțeleptul, magul)", personajul misterios care știe să citească din cartea lumii, fiind "urmașul zeilor din timpurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]