4,770 matches
-
prea tînăr ca s-o fac... Ce mănăstire m-ar fi primit? Pe dumneata?! Dumneata n-aveai de ce, chiar singur ai spus mai înainte că erai prea mic pentru... surîde femeia, apoi se întoarce la visarea ei, continuînd să-și scalde amintirile în viscolul de afară. Și din surîsul femeii, înflorit înăuntrul fortăreței, construită cu cinci foi de viță, în care s-a retras, amintirea lui naște surîsul fetei, cel de atunci, cînd a împăturit actul de naștere, cu linie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fugă. Ca doi iezi, cei doi băieți se ridică pe vîrfuri și sărută obrajii bărbatului, apoi se întorc la masă, în fugă, ascunzîndu-și fața în poala mamei lor. Mircea Emil își simte obrajii arzînd, iar ochii încep să i se scalde într-o pînză groasă de ceață, care se prelinge încet spre rădăcina nasului, transformîndu-se în două picături mari, pornite în jos, de-a rostogolul. Mă duc să mă întind și eu pe o saltea spune el, ridicîndu-se jenat, pornind aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Toate acestea le trântea cu putere pe blatul de lucru din bucătărie, ca și cum ar fi fost trupul păcătos a cărui existență îi justifica predicile sforăitoare... Vocea profesorului se stinse din nou. Spotul din orificiul circular de deasupra sa fusese aprins, scăldând în lumină părul castaniu ce-i acoperea scalpul asemenea unei perechi de aripi. Se ridicase în picioare și se plimba dintr-o parte în cealaltă a compartimentului strâmt. Se opri și se uită la mine; avea o poziție ectomorfă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
artrită. Se târau, gesticulau și simulau că se ciocnesc, adesea dădeau să se atingă, dar nu izbuteau niciodată. Din pricina efortului, trăsăturile lui cam necioplite (dar plăcute) amenințau să se strângă într-un ansamblu șifonat și nu prea atrăgător. Dar acum, scăldat în lumina primăverii londoneze, care pătrundea în încăpere prin perdeaua de la fereastră, Bull refuza să gândească. În schimb, încerca să se adâncească înapoi în valurile somnului. Plonja iar și iar, tinzând spre clipa aceea în care starea de veghe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
stat ideal", în care locuitorii au parte de "tinerețe fără bătrânețe", pe tot parcursul anului este primăvară și peste tot domnește bucuria. Iată cât de frumos este descrisă această țară în epopee: "Nu există gerul din timpul iernii, țara e scăldată în toate anotimpurile de soarele călduț. Nu există durere și moarte, toată lumea își păstrează veșnic tinerețea. Nu există amărăciune și sărăcie, doar belșug și prosperitate. Nu sunt tulburări și panică, doar fericire, pace și stabilitate. În munții și dealurile acestei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
alt munte înalt, ce stă parcă pe trei picioare. A început să alerge din nou, apropiindu-se tot mai mult de soare și devenind tot mai încrezător în reușita sa. În sfârșit, ajunse la soare când acesta apunea. Cu trupul scăldat în razele aurii aruncate de uriașa minge de foc, Kuafu și-a deschise cu o bucurie neasemuită brațele, încercând să îmbrățișeze soarele. Însă acesta era mult prea fierbinte. În plus, îi era sete și se simțea obosit. S-a dus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
lungul timpului, pentru a compune creații literare, fapt ce a conferit muntelui reputația locului de obârșie al ideilor și al poeziilor peisagistice, precum și al multor picturi. Vestitul poet din secolul al VIII-lea, din dinastia Tang, Li Bai scria: Soare scăldând piscul Xianglu, Din crengi se iscă fum, Când de departe-n zări privești, Din înaltul apei drum, Perdea peste trei mii de chi, Ce coboară de sus, Te-ntrebi: e Calea Lactee Ce curge-n zbor apus? De asemenea, renumitul poet
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
aleea Parva, blocuri răzlețe, arbori și arbuști, iar undeva, pierdută într-un orizont accesibil, clădirea pătrățoasă și veselă a școlii 57. Se prea poate ca Mircea să-și fi dorit să se abandoneze cu totul luminii acesteia în care se scăldau atâtea și atâtea minunății. Se prea poate să se fi gândit cu tristețe la balconul care nu-i putea oferi totul. Și atunci, inima lui de explorator năvalnic trebuie să fi luat o hotărâre. Fără să fi avut la îndemână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
era și mai Întuneric, și era un miros rece și umed. Încet și cu efort, punînd jos Întîi piciorul drept pe o treaptă, apoi aducîndu-l alături de el și pe stîngul, ca un copil, m-a purtat trei etaje, pe scările scăldate În beznă. Mustața i se ridica și cobora la fiecare respirație, și la fiecare palier ne opream un pic să ne tragem sufletul. La fiecare etaj erau cîteva uși. Toate erau vopsite În maro, cu excepția celei a doctorului Lieberman, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Jerry a aranjat cărțile În teancuri, cu titlul În sus. Am urcat În vîrful stivei celei mai Înalte, iar el a tras de căruciorul În care tronam cărțile și eu și am pornit pe strada Tremont către parcul din apropiere, scăldați În lumina caldă a soarelui, intrînd astfel din nou În afacerea legată de vînzarea cărților. O singură dată pînă atunci văzusem lumea oamenilor la lumina zilei, În plin soare, clădirile Înalte, copacii cu frunziș bogat și florile de toate culorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
am privit prin vitrina prăvăliei la ploaia ce se scurgea În șiroaie cenușii pe geamul murdar. Mi-am lăsat obrazul pe o lăbuță și m-am gîndit la poetul francez Paul Verlaine, care a scris o celebră poezie despre cum scaldă ploaia orașul. Atunci cînd plouă, spune poezia, inima plînge. Înțelegeam perfect la ce se referă, chiar dacă el vorbea despre Paris, iar eu mă aflam În Piața Scollay din Boston. În clipa aceea, mi-a fost cel mai dor de Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe spate, cu toate cele patru picioare ridicate În aer, visînd și aducîndu-mi aminte, sau cîntînd la pian, aducîndu-mi aminte și visînd. Vedeam cum mi se schimbă visele În timp ce le visez. Erau tot mai blînde și mai pline de nostalgie, scăldate Într-o aură vag crespusculară, și nu mai aveam atîtea aventuri extraordinare, ca altădată. Mi-era cumplit de dor de trecut, chiar și de părțile lui Îngrozitoare. Nu uit niciodată nimic din ce mi s-a Întîmplat și foarte rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o săvîrșească Înaintea lui: va intra nesilit În „Pavilionul special“. În timp ce cobora tiptil, cu băgare de seamă, scările, Îi veneau În minte cuvinte ca „pionier“ și „indian“. În salon luminile erau stinse, dar, cum perdelele nu fuseseră trase, Încăperea era scăldată În razele lunii. Se auzea susurul fîntînii și se vedea limpede umbra argintie a frunzișului. Exemplarele din The Tatler erau rînduite pe mese, scrumierele fuseseră scoase, iar pernițele - scuturate și așezate pe fotolii: Încăperea semăna acum cu o sală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
enorm act de bunăvoință din partea sa. În același timp, eram convins că tot ce mă înconjura, că tot mai cuprinzătoarea răspândire a LSD-ului prin corpul meu, făcea parte dintr-o intenție ironică a lui Vaughan, ca și când excitația ce-mi scălda mintea ar fi oscilat între ostilitate și afecțiune, sentimente ce deveniseră intersșantajabile. Am urmat deviația vestică de mare viteză a autostrăzii circulare externe. Când să ocolim rondul central al intersecției, am mutat mașina pe banda de trafic lent, accelerând când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
am ridicat încet de pe Vaughan, ținându-i fesele depărtate cu mâinile, așa încât să nu-i rănesc rectul; și, ținându-le depărtate, mi-am privit sperma cum i se scurge din anus peste canelurile tapiseriei de vinilin. Ședeau unul lângă celălalt, scăldați de lumina care curgea peste peisaj în toate direcțiile. Cu brațul petrecut pe după umerii lui Vaughan, care dormea, am urmărit treptata retragere a izvorului de lumină ce țâșnea din grilajele radiatoarelor mașinilor zdrobite aflate la distanță de douăzeci de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
peste detalii. Sirop din ăsta, drăgălășenii, ceea ce merge la suflet... Bunicul meu, educat în spiritul corectitudinii și-al dragostei de patrie, sensibil, mirosea ghiocei iarna... suferea în zilele ploioase de pe urma rănii la șold de la șrapnele... Avea coșmaruri... nu-și revenea, scăldat de sudoare, vedea în fața ochilor chipurile celor morți în tranșee... ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu... Atmosfera de război o găsești și-n Magazin istoric. Din când în când, considerații despre literatură... numai fragmentul poate reda sfâșierile mele... mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
îmbinări și coturi și nu-i roasă garnitura, n-am stofă de Ultimul Tango la Paris. Iar faza cu mânjitul pe piept și prin alte locuri cu mâncare nu-mi mai spune nimic de când, pe la vreo patru ani, m-am scăldat în troacă și-aveam terci amestecat cu cartofi în fund și-n urechi. N-o fi macho după rețetă, nu bandez de să ridic chiuveta, mi-e și cam foame și-o las să pregătească salata. Mă spăl, încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
buni.... sănăăăătaaate.... votați-ne pe toate listele.... sănătaaaate... Dacă vreți ca România să fie o țară sănătoasă.... săăănătaaate, oameni buni... Văd că problema mucegaiului extins, galopant, a ajuns și-n gazete. La o primă răsfoire, fețele bisericești dau interviuri, o scaldă, o fi de la ploaie sau ne bate Dumnezeu? Opoziția locală acuză puterea locală, „Corupția din Iași miroase-a mucegai!”. Cum nu s-au gândit până acum că ne poate cuprinde mucegaiul? Primarul îi arată cu degetul pe cei de la Monumente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
creastă spinoasă - se călcau În picioare, supărîndu-se și luptîndu-se pentru un centimentru din abrupta stîncă linsă de mare, Într-un gregarism absurd fără nici o explicație logică, de vreme ce la doar cinci metri mai Încolo, o altă stîncă, la fel de abruptă și de scăldată de mare, era cu desăvîrșire pustie. Nu reușise niciodată să priceapă, În pofida faptului că petrecuse ani Întregi cercetîndu-le, de unde venea această dorință nemăsurată de a Împărți un spațiu care nici măcar nu era același În fiecare zi și de ce dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ale nopții, cînd trebuia să se Întindă unde se nimerea, indiferent dacă era vreme bună sau dacă ploua cu găleata, dacă era cald sau frig, nu izbutea să evite ca lacrimile amare de teamă, singurătate și neputință să nu Îi scalde obrajii, simțindu-se mai În primejdie și mai singur decît cel mai speriat copil din lume. Astfel se scurseră două luni lungi, și de-acum albatroșii uriași părăsiseră insula, zburînd către miazăzi, cînd din aceeași direcție Își făcu apariția vela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care-l provocase, iar cînd, după retragerea apei, Oberlus se ridicase foarte Încet pentru a contempla neîncrezător amploarea stricăciunilor, Înțelese că acel loc nu fusese o adevărată insulă pustie pînă În noaptea aceea. O lumină roșie, ireală, Îndepărtată și străină scălda totul, Înfricoșător incendiu ce se Întindea, pare-se, la linia orizontului, spre nord-est, și din al cărui centru se Înălțau enorme limbi de foc și bucăți incandescente de jeratic ce păreau să pîrlească stelele din Înălțimi. Pămîntul se cutremură Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mă doare este că nu vor ști niciodată cine i-a trimis În măruntaiele iadului. Haide! Îi porunci el, ajutîndu-l să se ridice. Vreau să privești de pe mal cum ți se scufundă vaporul. Îl Îmbrînci pînă pe punte, cu fața scăldată În lacrimi, aproape idiotizat, În timp ce flăcările Începeau să cuprindă vechea structură de lemn, iar fumul punea stăpînire pe interiorul cabinei. Tot În șuturi Îl obligă să coboare În felucă, tăie frînghiile dintr-o singură lovitură seacă de macetă și apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o convorbire oficială între el și prințul Basarab Cantacuzino. Iar în al treilea rînd era bine ca prințul să știe că mai există cineva care știe! Asta mai ales după finalul conversației, cînd se va lămuri în ce ape se scaldă excelența-sa! Telefonul țîrîi peste cîteva clipe, vocea lui Basarab Cantacuzino era nehotărîtă, ceva între stupoare și iritare, rîrîia mai evident ca niciodată, l-a lăsat să spună de cîteva ori "Alo, cine e dhragă, cine e dhragă" și cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecât, căci trupul i se vlăguise de atâta tihneală, iar sufletul Îi era bântuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dacă o fi tot vis? Străluminarea de care‑și ferea ochii până n‑avea să iasă cu totul din grotă, legănat ca‑ntr‑o barcă pe umerii robuști ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, până la gât, amețindu‑l cu o blândă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce‑i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pârlite ale Îngerilor, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]