783 matches
-
numai caroseria, pe când motorașul cu roți dințate și volant zăcea într-alt colț al camerei. O broască de tablă era desfăcută în două și, ca un maț lucitor, arcul ieșise din locașul său. O pușcă fără trăgaci era azvârlită sub scăunelul cu spătar roz, lăcuit. Pe rafturi se aflau și cărți, dar nu câte crezusem, cele mai multe subțirele și cu litere uriașe, ca pentru școlarii mici. Nu mai știu ce-am vorbit, dar mă grăbesc să ajung la esențial. Când Mendebilul a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pânze subțiri de păianjen.Lemnul ramelor, putred, era străpuns de mii de găuri de cari. Coborî mai întîi primul rând de icoane, apoi și pe cel de-al doilea, în total cel puțin cincisprezece, șaisprezece. Coborî aproape prăbușindu-se de pe scăunel. Aerul devenea cu neputință de respirat. Râdea în prostie, cu lacrimi mari țâșnind din ochii iritați de eter. După ce stătu o vreme cu spatele proptit de perete, începu să aranjeze icoanele printre cărți, în jurul mobilelor. Totul începea să arate cum
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-i tremurau mâinile când mi-a dat buchetul de flori. „În grădiniță e cald și bine. Covorul e moale ca blănița pisicii. Afară ploaia bate-n ferestre: pic, pic, pic, dar nu-i deschide nimeni.“ Măsuțe pătrate și câte patru scăunele mici. Toți avem pachet de-acasă. Fursecuri rotunde cu vișine din dulceață și nuci. Un măr ionatan. Și apa, într-o veche sticluță de Peritol. Pentru poftă de mâncare... „Bine-ai venit, toamnă cu cosița arămie! De când te-așteaptă copiii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
a crezut că visează. Se frecă la ochi, își ciupi obrajii, apoi încet-încet se potoli. Era ca și cum ar fi intrat în atelierul lui din București, de lângă Universitate. În stânga, era măsuța lui de lucru cu sculele răspândite ici și colo, cu scăunelul... mai în dreapta vitrina cu suporturile pentru bijuterii... Totul era reprodus identic! Deci la asta s-a referit când i-a spus că "am fost tot timpul alături de tine". Cercetă cu de-amănuntul totul. Într-o vitrină erau, culmea, bijuteriile create
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ar fi oprit în loc să-i asculte ghiersul! Așa am dus-o, cum spuneam, o săptămână încheiată. Și câte minunății nu-mi dezvăluiau cărțile acelea! Într-o seară, îl văd pe călugăr că intră în chilia mea, se așază pe un scăunel... mă privește lung și, în cele din urmă, mă întreabă: Acu’ dacă eu am terminat treburile prin grădină, iar tu ai mântuit de citit, nu crezi că ar trebui să stăm de vorbă așa... pe așezatelea? Ești pregătit, dragule? Ei
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
ajuns la poarta grădinii, am simțit că masa este deja întinsă. Am intrat și confirmarea bănuielilor mele ședea cuminte pe măsuța de sub umbrar... Mămăliga atunci răsturnată aburea din plin pe măsuță. De bine ce ai venit, așază-te colea pe scăunel și... poftă bună! Păhăruțul cu licoare rubinie de pe colțul mesei îmi făcea cu ochiul. Știam gustul licorii și știam cum se bea; doar picătură cu picătură, lăsând să-ți invadeze simțurile ca o adevărată hoardă binefăcătoare... La sfârșitul mesei, călugărul
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
în doniță, când mergea să mulgă vaca. L-au otrăvit de mai multe ori și a scăpat. Voia să meargă la Ierusalim. Un ofițer care avea un copil bolnav i-a spus: «Părinte, nu te duce că avionul are un scăunel. Apasă pe buton și - în Ocean!» Nu s-a mai dus. Altădată, au venit securiștii să-l ducă la o înmormântare la Constanța, cu un Ford nou. «Nu te duce, părinte, că te omoară pe drum!» Mă duc. Când să
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
merge În Islington. Perfect. Am să mă duc acasă cu autobuzul. Și, cînd ajung, am să-mi fac o cană mare de ciocolată caldă. Și poate mănînc niște Înghețată În fața televizorului. Stația are un mic adăpost, cu acoperiș și cîteva scăunele și mă așez, mulțumită că nu mi se udă și mai tare părul. Tocmai mă uit În gol spre o reclamă auto, Întrebîndu-mă cum o fi fost budinca aia Häagen-Dazs și dacă merenguele era din ăla alb și țeapăn sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
da, pot. Dacă vrei să știi, unii dintre noi trăim În lumea reală. Îmi Întorc privirea și mă fac că studiez cu mare atenție un poster despre sida. O clipă mai tîrziu, Jack se află lîngă mine. Se așază pe scăunelul de lîngă mine și, un moment, nici unul dintre noi nu spune nimic. — Știu că În seara asta n-am fost o companie prea plăcută, spune Într-un final. Și Îmi pare extrem de rău. La fel de rău Îmi pare și că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
unei rachete interspațiale. Atmosfera se electriza, Monica se foia între frigider și cuptor, întrebîndu-l la fiecare zece secunde pe Virgil dacă s-au scurs cele zece minute de "preîncălzire" a cuptorului. Virgil, marcat de un trac evident, stătea pe un scăunel instalat anume lângă cuptor și urmărea cu o concentrație extremă acele unui cronometru luxos care fusese extras din timp, cu pedanterie, dintr-o cutie capitonată cu catifea. În clipa în care striga "acum", Monica se repezea cu tava pregătită din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
catifea. În clipa în care striga "acum", Monica se repezea cu tava pregătită din vreme înspre cuptor: "Monique! striga Virgil, fii atentă să nu te arzi!" Odată prima etapă a operațiunii încheiată cu succes, Virgil nu-și părăsea postul de pe scăunel, urmând să supravegheze pe cronometru scurgerea celor 20 de minute sacre, indicate de traiteur la cumpărarea mâncării. Din când în când, din camera de alături, în care se retrăsese pentru a fuma o țigară și a-și reveni din șocul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în fața lui Heidegger, ar fi îngenuncheat. Niky nu confirmă, dar, oricum, faptul că lucrurile au ajuns așa la Cioran e semnificativ, și dacă ele nu sânt exacte sânt oricum adevărate. Sigur e că atunci când Heidegger s-a urcat pe un scăunel să ajungă la un raft mai înalt al bibliotecii, Ioan Alexandru s-a postat în spatele lui Heidegger, tremurător și vibrând tot de angoasă, înconjurîndu-i, cu brațele deschise în aer, conturul siluetei, gata oricând să intervină și să-și prindă la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
spune. Citiți atunci Jurnalul lui Sebastian. Apoi Fenomenul Pitești, Jurnalul fericirii, închisoarea noastră cea de toate zilele. Noua modă politically correct legată de Ceaușescu: nu comunismul lui ne-a oripilat, ci, vezi Doamne, naționalismul lui. Din cauza naționalismului lui stăteam cu scăunelul la coadă la carne de la 4 dimineața, din cauza naționalismului ni se stingea lumina, nu curgea apa și nu aveam căldură, din cauza naționalismului se dărâmau biserici, mureau nou-născuții în spitale și nu puteam ieși din țară. Cum se face că oamenii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care mînca Julius: era susținută de patru copii de indigeni, care nu aveau nimic comun cu aceia despre care Îi povestea metisa cea frumoasă cînd Îl spăla În Beverly Hills. Ah, era să uit, mai era și un leagăn, cu scăunelul suspendat; hai, mai mănîncă puțină supă, Julito, (uneori chiar Juliusito), o linguriță pentru, mama una pentru Cintita, Încă una pentru fratele tău Bobicito și așa mai departe, dar niciodată pentru tăticu, fiindcă tăticu murise de cancer. Uneori maică-sa trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de a, intra, o dată pentru totdeauna, În depărtatul și misteriosul pavilion al servitorilor, care ascundea acum o comoară. Chiar mîine va merge acolo; acum, În noaptea asta, nu. Abia terminase supa și leagănul Își potolea din ce În ce balansul, scăunelul zburător ar fi putut atinge luna, dar Întotdeauna lucrurile luau o altă Întorsătură: Vilma Îl apuca de subțiori cu mîinile ei aspre ca o coadă de mătură și Îl ducea la Fortul Apașilor. Fortul Apașilor (așa scria pe o plăcuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ți-ai murdărit hainele, pentru numele lui Dumnezeu!, reușeau să-i curețe cu o Îndemînare extraordinară, de păreau ca scoși din cutie, fiindcă nu mai era mult și Începea spectacolul: anul ăsta, În loc de film, un scamator. I-au așezat pe scăunele aliniate În holul uriaș al castelului. La capătul rîndului al treilea stăteau Cinthia și Julius, iar Vilma, În picioare, ceva mai la o parte. Din fund, Victor se uita lung la ea pe deasupra creștetelor celor cincizeci de copii și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că ea nu era ca alte femei, care pierd adresa croitoresei În fiecare an, ca verișoara ei Susan. Frumoasa Susan se plictisea de moarte, abia aștepta să se termine odată ceremonia asta. Julius o căuta din ochi, o privea de pe scăunelul lui și se topea de dragul ei, o controla, o implora mut să fie atentă, să-i vadă pe prietenii lui și să știe unde stă fiecare, să nu piardă momentul cînd avea să-i cheme pe rînd, cînd va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nevroza s-a instalat În odaia mea, iar negustorii de infidelități nu vor putea spune că nu le-am fost un client bun. Unul dintre avantajele dusului la liturghie era că te puteai uita la picioarele fetelor cînd Îngenuncheau pe scăunelul de rugăciune. CÎnd spun „picioarele“, trebuie să Înțelegeți singura parte ceva mai cărnoasă care se lăsa văzută Între tivul rochiei și șosete. Cele care purtau deja ciorapi de nylon erau rare. Mi-aduc aminte de o familie numeroasă ale cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
șapte-opt ani, iar Europa Încă nu se ridicase din ruine, dar ăsta nu era un motiv ca să-mi petrec vacanța mare cu mîna pe lopata pentru mortar și pe firul cu plumb! Iar mama zîmbea! Așezat alături de ea pe un scăunel capitonat, străduindu-mă să nu-mi mișc picioarele, eram vexat, jignit, furios. În mod vizibil idiotul ăla nu bănuise nici o clipă bravele Întrebări pe care mi le punea tribunalul lăuntric al conștiinței, iar mama Îl aproba, Îi mulțumea! Eram umilit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În timpul rugăciunilor de la picioarele altarului cînd, copil fiind, Îl ajutam pe preot la liturghie și n-am uitat-o, așa cum n-am uitat chipul grav al tatei cînd intra Într-o biserică Împreună cu copiii lui: ne aduna În jurul lui pe scăunelele de rugăciune, gata să ne apere Împotriva demonilor care, după cum se știe, sînt În stare să te hărțuiască oriunde, inclusiv Într-o biserică.) El, care mă Învățase valoarea independenței spiritului - „nu-i asculta pe dobitocii ăștia“, zicea adesea În legătură cu profesorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
picioare rabatabile, care se afla În salon. Mi-am scos din valiză o mapă cu hîrtie pentru scrisori și mi-am dat jos hainele pe care le purtam din ajun ca să-mi pun un costum de baie. Am luat un scăunel din bucătărie, nefiind În stare, de cînd mă știu, să scriu pe un scaun care pare cît de cît confortabil. Socoteam că voi scrie biletul adresat doctorului În zece minute. Apoi aș mai fi corectat cîteva fraze din scenariu Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
medicamente și să-l Îndes În geanta pe care o luăm cu noi la bord. A trebuit să Împachetez jucării, scutece, șervețele și gustări, cărți, cremă de soare pentru bebeluși, servețele antibacteriene și schimburi de haine. Am luat pătuțul pliant, scăunelul pentru mașină, scaunul de masă portabil și balansoarul. N-am fost mai ostenită În viața mea. Dacă Înainte nu aveam nevoie de o vacanță, acum cu siguranță am. Mă aflu În camera lui Tom, privind Împrejur. E cam a cincizecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
fost o cină la Lochinverarie. Ați fi foarte amabil, zice Vesey. Da, foarte, spune și sir Wyndham, așezându-se într-o parodie de scaun Luis al XVI-lea, atent să copieze atitudinea degajată a nababului, cu un picior sprijinit pe scăunel și brațele odihnind pe marginile poleite ale scaunului. De la galeria de sus simte ochii femeilor palatului ațintiți asupra lui. Femei invizibile, din spatele paravanelor sculptate, de marmură. Ocazional, mai vede câte o umbră acolo sus, prinde un susur sau o șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
înainte?... Dacă eu, care n-am nici o însărcinare directă, m-am putut osteni... Tăcu brusc văzând pe căpitanul străin și necunoscut, care-l privea neliniștit. Locotenentul salută și înaintă până la marginea gropii, izbucnind apoi foarte nervos și cu vocea zgîrietoare: ― Scăunelul, caporal! Unde-i?... Ce te uiți ca un nerod?... Pe ce vrei tu să se urce condamnatul?... Ce oameni! Atâta nepăsare n-am mai văzut... Din pământ să-mi scoți un scăunel, ai înțeles? Și în două minute să fii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
izbucnind apoi foarte nervos și cu vocea zgîrietoare: ― Scăunelul, caporal! Unde-i?... Ce te uiți ca un nerod?... Pe ce vrei tu să se urce condamnatul?... Ce oameni! Atâta nepăsare n-am mai văzut... Din pământ să-mi scoți un scăunel, ai înțeles? Și în două minute să fii înapoi!... Aide, mișcă, ce mai caști gura?! Caporalul porni fuga spre sat, în vreme ce locotenentul, aruncând o privire căpitanului, care stătea deoparte, urmă mai potolit: ― Cu astfel de oameni nu batem noi Europa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]