860 matches
-
își reîncepură, amețite, rotirea, în bătaia, cu fiecare zi mai caldă, a soarelui; din când în când ieșeam în fața ușii, ca să chiui; chiuiam de două trei ori, mă uitam peste câmp (de nu m-ar auzi cineva !), apoi reintram în scorbură; într-o bună zi am cules iarbă nouă, viguroasă, proaspătă, de pe dig, și m-am întors cu tălpile cizmelor încărcate de noroi lipicios și rece. În tot acest timp, Zenobia mă urmărea cu privirea din ușa larg deschisă a scorburii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
scorbură; într-o bună zi am cules iarbă nouă, viguroasă, proaspătă, de pe dig, și m-am întors cu tălpile cizmelor încărcate de noroi lipicios și rece. În tot acest timp, Zenobia mă urmărea cu privirea din ușa larg deschisă a scorburii, iar Dragoș continua să stea nemișcat, pe masă, de altfel nu mai deschisese ochii din ziua sau noaptea aceea, se speriase cumplit, nici nu știam dacă mai respiră; încet, încet, am început să ne facem nevoile afară, semn indubitabil de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Lasă țopăitul“, i-am spus, „mergem la oraș“. El n-a mai țopăit și s-a așezat cuminte în iarbă, pe creasta digului; apoi, firește, ne-a ajutat plin de râvnă să acoperim cu bolovani, pe cât s-a putut, intrarea scorburii; pentru asta i-am dat, ca răsplată, căciula; după care am pornit toți trei, eu cu Zenobia umăr la umăr, Dragoș în urma noastră, spre nord, în direcția orașului. În ziua aceea, în mlaștini, se întorceau ultimele berze. II Orașul 1
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Dragoș continua să tacă. Lumina îmi pătrundea prin piele, încerca să mă pietrifice. M-am gândit o clipă la Zenobia, am văzut-o de parcă ar fi fost la câțiva pași de mine : stătea cuminte, cu mâinile în poală, la gura scorburii noastre, pe un maldăr de trestii uscate. Mă aștepta. „Ajută-mă“, i-am strigat. „Tu faci pe mortul și taci“, i-am spus apoi lui Dragoș, „ai uitat că și tu ești copil...“. Atunci lumina sau poate întunericul a început
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
m-am întâlnit cu nimeni. Mergeam pe dig ferindu-mă de goluri, ca să nu-mi scrântesc gleznele. Erau niște bolovani pe acolo, negri, prietenoși, mă priveau ca pe un frate. Păreau că se bucură știindu-mă iar printre ei. În fața scorburii, pe un maldăr de trestii uscate, Zenobia ședea cuminte, cu mâinile în poală. Îi albise părul așteptându-mă... (1980-1985)
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-și studieze senzațiile. Dar anestezia care-i tulbură simțurile, îi perturbă și activitatea cerebrală. Când vederea i se limpezi din nou. constată că decorul din fața porții elevatorului se schimbase. Se afla, fără putință de îndoială, în interiorul unui arbore, într-o scorbură "naturală", nu cioplită. Lumina se strecura înăuntru printr-o deschizătură aflată ceva mai departe. Pereții scorburii erau zgrunțuroși și inegali, cu numeroase cotloane întunecate. Gosseyn ascunse distorsorul într-unul din ungherele mai ferite. Apoi, cu multe precauții, se târî către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
i se limpezi din nou. constată că decorul din fața porții elevatorului se schimbase. Se afla, fără putință de îndoială, în interiorul unui arbore, într-o scorbură "naturală", nu cioplită. Lumina se strecura înăuntru printr-o deschizătură aflată ceva mai departe. Pereții scorburii erau zgrunțuroși și inegali, cu numeroase cotloane întunecate. Gosseyn ascunse distorsorul într-unul din ungherele mai ferite. Apoi, cu multe precauții, se târî către deschizătură. Tunelul urca abrupt și se îngusta treptat. Pe la jumătatea drumului își dădu seama că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
abia dacă avea înălțimea a două staturi de om și se afla la baza uneia din crengile unui gigantic arbore venusian. Marginile deschizăturii erau foarte neregulate. ceea ce îi conferea un aspect dintre cele mai naturale. Asemănarea cu sutele de alte scorburi ale arborelui impuse o fixare de repere foarte amănunțită. Remarcase deja că într-o parte unduia o preerie nesfârșită, (situată poate chiar deasupra hangarului subteran). În partea opusă se întindea desișul pădurii venusiene. Gosseyn își fixă niște repere și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
rost avea prezentarea acestui spectacol ciudat, când deodată băgă de seamă că se petrece ceva cu unul, apoi cu un altul din arborii gigantici. Minuscule siluete omenești ― minuscule în raport cu decorul ― se revărsau în masă din tunelurile, din găurile și din scorburile enorme ale scoarței. Gosseyn privea încordat. Ajunse pe sol, siluetele se năpustiră la atac urlând. Era o priveliște insolită: se lăsau să cadă de pe crengile mai de jos ca maimuțele și aveau drept arme niște bâte scurte. La început păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
stabilit că grupul era compus din trei membri și apoi sAșaflat unde era zona lor de acțiune. După câtva timp, în ultimele zile ale anului 1952, patrula compusă din subofițerii de miliție Covaciuc Eugen și Humeniuc Aurel au gășit în scorbura unui copac din pădurea Niculițel mai multe bucățele de hârtie care reconstituite în biroul criminalistic de la Reg. Galați s-a stabilit că au fost scrise de persoane certate cu legea, care își plănuiau anumite întâlniri. Am tras concluzia despre formarea
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
a stabilit că au fost scrise de persoane certate cu legea, care își plănuiau anumite întâlniri. Am tras concluzia despre formarea și legăturile unei bande, dar nu s-au putut stabili amănunte legate de nume, acțiuni și locuri. Presupunând că, scorbura era un loc știut de ei pentru comunicare, milițienii l-au supravegheat și verificat periodic. S-au mai gășit o perioadă de timp semne că au trecut bandiții pe acolo, după care se pare că au schimbat locul și modul
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
a cerut, m-am dus la locul cu stejarul. Coroana lui se întindea până deasupra puțului săpat la șapte pași mai departe de el. Era bătrân, nu glumă, căci trunchiul îi era maltratat, răsucit și despicat în mijloc de o scorbură în care puteau să încapă pe puțin trei oameni. Faroald mă aștepta. Era îmbrăcat cu o tunică albă, fără fireturile colorate specifice, deoarece, în cazul de față, reprezenta întreaga comunitate. Se sprijinea, ca de un toiag, de o spadă longobardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și vorbea aproape în șoaptă, dar cuvintele lui se auzeau de departe. Copacul adevărului era un stejar bătrân și scorburos. Zogru era intimidat și privea în jos spre piticul atoateștiutor. - Ei, nu e mare lucru. Trebuie să bagi mâna în scorbură și să spui cu voce tare ce ai de întrebat. - Atât? Totul era cât se poate de simplu. Dumnezeu i-l scosese în cale pe pitic. Zogru și-a făcut semnul crucii cu evlavia lui Pampu, și-a sărutat podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ce ai de întrebat. - Atât? Totul era cât se poate de simplu. Dumnezeu i-l scosese în cale pe pitic. Zogru și-a făcut semnul crucii cu evlavia lui Pampu, și-a sărutat podul palmei și a băgat mâna în scorbură. N-a apucat să rostească întrebarea, că o groază l-a cuprins și imediat și-a simțit mâna atacată de colții monstrului. Și-a tras brațul, iar de el era încleștată o pisică sălbatică, din genul Felis, speriată, desigur, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că îi venea să plângă. S-a uitat în stânga și în dreapta, însă piticul Donțu nu mai era. Se cățărase iute în copac și de-acolo îl privea pe Zogru compătimitor și rușinat. Pisica se aciuase de câtva timp tocmai în scorbura în care Donțu își avea locuința și, cum nu reușise s-o izgonească în nici un fel, profitase de credulitatea lui Zogru. Dar acesta nu știa ce se întâmplase, de fapt. Umilit și supărat pe propria naivitate, a luat-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vreme. - Haide, urcați până aici să-mi dați o mână de ajutor, că nu va fi degeaba. Cuvintele sigure și tonul poruncitor părea să-i fi convins. Gheară a urcat primul. Nu era un stejar greu de escaladat: avea o scorbură mică pe la jumătatea trunchiului și cioturi bune de urcat pe ele. Așa că îl dăduseră repede jos. Pe când Mihnea le vorbea ca unor slugi care vor fi recompensate, salvatorii săi începuseră să-i pipăie hainele și să-i scotocească buzunarele. - Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe lac, dinspre nord, dintr-un loc pe care îl știa bine, încă de pe când era copil. Cu baloanele plutitoare legate de talie, înotase ușor până la stufărișul de lângă insulă. Era frig, dar era învățat și-și lăsase hainele într-o scorbură, ca să le ia repede după aceea. Avea un arc care trimitea săgeata cu vârtej și-l ținea doar pentru evenimente speciale. A tras în el cum l-a văzut pe mal, zgribulit ca o cioară plouată, și nici nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Aerul era pictat în nuanțe posomorâte și o liniște ca de gheață mai înfiorătoare decât țipetele lungi, ascuțite și sfâșietoare ale lunii, stăruie încă pe boltă. Chiar și vântul părea să tremure în tăcerea ca de mormânt, ascunzându-se prin scorburile palmierilor de pe plajă sau prin scoici. Pescărușii albi luminau bolta întunecoasă, umbrele lor înotau în mare. Stăteam neclintită, surdă, oarbă, cu privirea ascunsă, urmărind orizontul. Era prea întuneric pentru a înota. M-am desprins din lumea reală. Mi-am pus
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se cațere pe arborii existenței lui, așa cum nici pădurea întreagă nu va reuși să zărească oamenii cățărându-se. Sunt prea mici, neînsemnați, mânjiți în subconștientul lor pentru a scânteia în fața unor adevărate inimi lipsite de păcat, cum se găsesc în scorburile seculare ale puieților de stejar, de două ori mai falnici decât stejarii înșiși și de zeci de ori minuscule în fața firului de iarbă, pendula unui ceasornic răsturnat de zeii timpului, în care orele bat înapoi. În firele de oameni de la
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și mirosul de pene opărite, m-a apucat durerea de cap, Csákány mi-a spus să închid ușa repede, că iese căldura și mai răcesc bietele de ele, uitându-mă în jur, am văzut că pereții sunt ticsiți de mici scorburi și colivii, unele erau închise cu împletituri din nuiele, altele cu plase de sârmă subțire sau pur și simplu cu ciorapi de nylon sau bucăți de perdea de tul întinse pe rame de lemn, și în fiecare se mișca ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
îngerul și napolitana, simte că e de datoria lui să zică și el ceva la obiect: ─ Co-co-to no-si-po! Dar de sus din corcoduș, între ceas și barca de fier menită recreerii celor mici, goală acum și în repaos, dintr-o scorbură prelungă iese vânturându-și aripioarele un sticlete. ─ E bun adăpostul ăsta că-mi vine ca o mănușă, dar la primăvară tot fac schimb cu nea Pițigoi. Ce naiba! Uite că mi-am rupt iar trei pene! Cele trei pene cenușii-albastre plutesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Nu. Nici o greșeală. Aici scrie că livrarea se face la Fitzherbert Place, nr. 4. —Dar ce-i aici? Curierul a aruncat o privire pe tabel. Problema cu hârtiile astea e că niciodată nu înțelegi scrisul... a, ia uite! E o Scorbură Ascunsă. —O ce? — Habar n-am. O Scorbură Ascunsă. Dar ce-o fi asta... Hugo încerca să-l audă pe Theo. Dar nu auzea nimic. Cu siguranță că fii-su ajunsese deja la jumătatea scării. Sau zăcea în capătul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
face la Fitzherbert Place, nr. 4. —Dar ce-i aici? Curierul a aruncat o privire pe tabel. Problema cu hârtiile astea e că niciodată nu înțelegi scrisul... a, ia uite! E o Scorbură Ascunsă. —O ce? — Habar n-am. O Scorbură Ascunsă. Dar ce-o fi asta... Hugo încerca să-l audă pe Theo. Dar nu auzea nimic. Cu siguranță că fii-su ajunsese deja la jumătatea scării. Sau zăcea în capătul lor sub forma unui morman mototolit. Hugo s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
care era imprimat, cu niște caractere străine, buclate, cuvântul „Theo“. Înăuntru era un bilet de la Amanda. Era parfumat și imprimat cu baloane pastel. Dragul meu Theo, a citit Hugo nevenindu-i să creadă, acesta este un mic cadou pentru tine! Scorbura ta Ascunsă! Sper că-ți place. Brooklyn, băiatul soților Beckham, are una exact la fel - costă 8000 de lire și e făcută din lemn adevărat, nu din plastic din acela urât! Se pare că e lemn de Sequoia scandinav! Pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dea peste tine colegii. Căci, o dată descoperit, colegii-l salvară, ei îl înnobilară în duh și tot ei dădură de lucru banului popii, domnișori de neînchipuit, neîncrezuți și instruiți, apăruți când ți-era mai greu, mîngîindu-ți nostalgiile cu mir de la Scorburi, dând sufletului tău ghies spre cârciumile universitare Coviltir, Nu mă mai îndrăgești, Țața Țenea, Zamparaua, Valtrap, Amorțica, împingîndu-te să intri la cursuri negândite la Zi-mi pe nume, Hai-hui, Trei în pat, Două lulele și programîndu-ți seminariile și laboratoarele la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]