587 matches
-
niciodată! Bud Îi trase un croșeu În plex. Gilette se chirci, Înhăță un cuțit și Încercă să-l lovească. Bud se dădu În lături și Îl lovi la boașe. Gilette se ghemui; Bud apăsă pe butonul motorului. Motorul scoase un scrîșnet sinistru. Bud Îndesă mîna cu cuțit a poponarului În gaura de evacuare. Crrrr... chiuveta aruncă afară sînge și așchii de oase. Bud Îi trase afară mîna - mai puțin degetele lipsă. Crrr... Un țipăt de cincizeci de ori mai puternic. Cioturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
-și mai întoarcă față, iar cuvintele au rămas zăvorâte în întuneric, teama le-a încleștat buzele pecetluindu-le în timp. Am tot încercat să deschid ușa fără cheie, zadarnica mi-a fost oboseală, căci rugina și-a întins brațele, iar scrâșnetul lugubru mi-a ucis speranța. O, daca as găsi cheia să dau drumul cuvintelor, ele s-ar preface în armonie divină și voi, împătimiții de sublim, ați asculta cea mai frumoasă simfonie născută din șoapte împletite cu durerea inimii. Dacă
?nchisoarea cuvintelor by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83317_a_84642]
-
Trează în târziul nopții, lungită pe spate pe patul pliant incomod și urmărind cu ochii ușor bulbucați larg deschiși umbrele fugărindu-se pe tavan, ascultând pașii trecătorilor rari izbind în caldarâm sau fâșâitul de săgeată al mașinilor de noapte sau scrâșnete sau fluierături de păsări spre dimineață sau zgomote nedeslușite care năvăleau de-a valma pe ușa-fereastră deschisă din fierbințeala nopții albăstrui, întunecate, amestecându-se cu gemetele periodice ale mamei ei, simțea cum o cuprinde disperarea, azvârlea cearceaful cu care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bariton spunând câteva vorbe, apoi meșterii zidari au închis mormântul. Asta a fost tot. N-a luat tramvaiul. N-avea nici un țel. A mers pe jos, privind oamenii, ascultând frânturile de cuvinte ce-i ajungeau la urechi în amestec de scrâșnet de frâne. Duduit de motoare, țignale, fluierături, strigăte, lătrat, gemete, clopot de tramvaie, râsete - respirația colosală a orașului în care plutea praful stârnit de vântul amurgului. Străzi înțesate de lume. Stații de autobuz aglomerate. Mulțime îngrămădindu-se în magazine, cofetării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
troleurile alunecând pe sârmele paralele, într-un sens și în altul, într-o succesiune legănată, acoperișurile prăfuite ale troleibuzelor, autoturismele în toate culorile repezindu-se din cele două părți în ciorchine, apoi rare, apoi iarăși ciorchine și iarăși rare, cu scrâșnet de frâne, motoare mai vechi păcănind, claxoane uneori; pe trotuarul din față, pentru că pe cel de sub fereastra sa nu-l zărește și și-l închipuie numai asemănător, bărbații, femeile, copiii, bătrânii se vântură de colo-colo, florăreasa iese din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și totuși peste aceste zgomote încă mă aud vorbind, pentru că repet o propoziție, fie doar pentru mine însumi fie pentru vreun ascultător neatent, clar și fără emfază, repet aceste cuvinte: „Mă prăbușesc. Mă prăbușesc. Mă prăbușesc“. Și apoi se aude scrâșnetul final de metal sfâșiat, în timp ce bucăți din fuzelaj încep să se desprindă, până când dintr-o dată avionul se rupe și se împrăștie într-un milion de direcții diferite și eu sunt în cădere liberă, mă prăbușesc, descătușat, doar cerul albastru este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ce era înăuntrul lui este lăsat în urmă, sus pe cer... Mă prăbușesc, mă prăbușesc, mă prăbușesc. În noaptea aceasta, când soldații noștri luptă și pomenim familiile lor în rugăciunile noastre. Vâslește, vâslește, blând, barcă, pe râu. Zgomotul e asurzitor,scrâșnetul oribil al motorului și al curentului de aer și totuși, acoperind totul, se aude încă râsul dement al Tabithei; nesfârșitul, hidosul râs al irecuperabilei nebune... Vesel, vesel, vesel Nici un președinte nu poate trimite cu ușurință în război pe fiii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și fiicele noastre. Mă prăbușesc, mă prăbușesc. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți. Mă prăbușesc... E un moment istoric. Până când vine un moment... Vesel, vesel Vine un moment când lăcomia... Vesel, vesel Un moment când lăcomia și nebunia... Apoi ultimul scrâșnet metalic, sfâșierea cumplită, când bucăți de fuzelaj încep să se desprindă, până ce tot avionul se rupe în bucăți și țâșnește într-un milion de direcții și el e în cădere liberă, plonjează, descătușat, doar cerul albastru între Michael și pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Lex, am trecut ca-n zbor de semafoare, toate pe verde, până pe 59 Street, de unde am luat-o spre vest pe Madison. După exact șase minute, dat fiind că la ora aceea nu prea era trafic, a oprit cu un scrâșnet În fața monolitului Înalt, suplu și elegant, care dădea un exemplu atât de bun din punct de vedere fizic celor dinăuntru. Costul călătoriei a fost de șase dolari și patruzeci de cenți, ca În fiecare dimineață, și i-am Înmânat taximetristului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și‑a pus o mână pe mâna mea, așezată pe banchetă, Între noi, și mi‑a spus: — Îmi amintești de mine la vârsta ta. Și, Înainte ca eu să pot articula o singură silabă din răspuns, șoferul a oprit cu scrâșnet mașina În fața clădirii Carrousel du Louvre și a sărit afară ca să deschidă portiera. Mi‑am Înhățat poșeta - și pe a ei - și m‑am Întrebat dacă acesta era momentul cel mai falnic sau cel mai umilitor din viața mea. ↔ Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
care Îi spunea, Vivien, taci. — Slavă Domnului! spuse Reggie, cînd Începuseră să se urnească din nou În direcția opusă. Parcă spuneai să nu atragem atenția asupra noastră. De ce naiba au fost necesare toate astea? Ești bine? Ea nu răspunse. Simțise scrîșnetele ambreajului, mersul Împiedicat Înainte și Înapoi al mașinii prin toate fibrele, mușchii și oasele ei. Își Încrucișă brațele de parcă intenționa să se mențină Întreagă, să nu se sfarme. Ce s-a ÎntîmÎmplat? o Întrebă Reggie. — Am văzut pe cineva cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Prins în capcana din pustiul gerurilor cu viscole veșnice și nesfârșite, cu întuneric și lumină prin zări cuprinse de oceane, încercuit și singur, cedând continuu spărgătorului atomic. Scrâșnetele mă înfioară croind alt drum inutil printre ghețuri. Gânduri sfărâmate defilează prin fața noastră: poate cândva m-am întâlnit cu tine și-am mers ținându-ne de mâini, pân-am simțit adierea rafalelor de ceață ireal de frumoase în succesiuni de
Prins. Capcana by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83916_a_85241]
-
o cicăleală care nu se mai termină și devine obositoare, traumatizantă chiar. Mi se pare că aud pe cineva strigând la poartă și aruncând pe mine un trenci, ies la repezeală, iuțind pașii pe alee. Poarta se deschide cu un scrâșnet, sătulă și ea de atâta umezeală. Rămân uimită. În fața mea, o mogâldeață trece împleticindu-se prin noroiul uliței. Este Roza, o fetiță din vecini. Mama ei a plecat de aproape un an în Italia, spre mai bine, lăsându-și unica
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
pentru o viitoare reprezentație cu Aida. Înainte să-l poată găsi cineva pe șoferul camionetei, Crawford mulțumi În gura mare și porni cu Saabul drept Înainte, croindu-și drum prin spațiul dintre camionetă și mașina parcată În fața lui. Se auzi scrîșnet de metal sfîșiat cînd se Îndoi o aripă, iar un far se sfărîmă și căzu printre roți. Costumele dansară pe umerașele lor ca un șir de faraoni beți. ZÎmbindu-le turiștilor Înspăimîntați, Crawford băgă În marșarier, apoi smuci iar mașina Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
descoperit chestia asta. Și dumneavoastră ați putea. — Sper să pot. O ultimă Întrebare - cine i-a ucis pe soții Hollinger? Bobby Crawford? Îi cam place focul. Sanger, cu fața Înălțată În aerul nopții, părea sensibil la fiecare sunet, la fiecare scrîșnet de frîne și răbufnire de muzică din boxe. — Mă-ndoiesc. Incendiul ăla a fost mult prea distructiv. Și pe urmă, el ținea mult la Bibi și la Anne Hollinger. — De cei doi bătrîni nu-i plăcea lui. — Chiar și-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mașina de tenis care se alimenta la nesfîrșit din coșul cu mingi. Bubuitul mecanismului de tragere era urmat de impactul fiecărei mingi care trecea peste plasă și lovea zgura, dar nu se auzea nici un sunet al returului lui Crawford, nici un scrîșnet al tălpilor lui derapînd și nici respirația gîfÎită atît de familiară. Am ieșit din mașină și am trecut pe lîngă Porsche-ul cu motorul cald Încă. Nimic nu tulbura apa din piscină, doar furtunul de vid Îi cutreiera oglinda, aspirînd frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Rânduri necenzurate din Neștiuta Cronică de la Arborea) Oaspeți la Vartolomei Beteagul Mașina, albă ca laptele, cu bot zăbrelit în gratii argintii, se opri sub gard. A frământat pietrișul de pe drum, sub papucii ei enormi de cauciuc, și pașii străinului apropiară scrâșnetul prundului de nasul lui Vartolomei, care meșterea absorbit la motopompa lui ruginită, cu încheieturile năpădite de noroi. Străinul, în haine tărcate, ca blana de râs, îi întinse mâna, rostindu-și repezit, oferta lui binevoitoare: Dam ajutor? Vartolomei și-a frecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în unghiuri dificile, ca la statuile de piatră din Insula Paștelui... Nu mai apucă să constate cum îl inundă frisoanele de gheață ale incomensurabilelor sentimente ale fricii. I se păru doar că distinge un tunet prelung, urmat abrupt de un scrâșnet în țeastă și de un dangăt care purta în el întunericul. Toată succesiunea, toată această rapidă serie de sonuri, mintea lui o etală, înainte de a înțelege că insul acela, cu mușchi reliefați peste tot, ca la un manechin gonflabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ușa automobilului pocnește sec în urma lui. Vehiculul demarează și Marius petrece din priviri silueta întunecată până dispare după primul colț. Se întoarce și pornește către intrarea blocului. Din șirul lung al automobilelor parcate la marginea trotuarului, o mașină demarează în scrâșnet de roți găurind cu farurile întunericul nopții. Limuzina se lansează în stradă, trece ca un fulger pe lângă el și lasă în urmă imaginea fugitivă a unui Buick negru. Sunetul motorului se aude tot mai slab, până ce se stinge în depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
are piciorul drept bandajat, moș Ilie se apropie de automobil. Îmi pare rău. Atunci rămâne pe data viitoare. Zâmbește și salută politicos, ridicându-și pălăria. La bună vedere, domnule Rădulescu. La bună vedere, domnule Solomovici. Mașina intră în marșarier, un scrâșnet metalic anunță schimbarea vitezei și atunci când automobilul demarează în trombă, pentru o fracțiune de secundă, prin geamul lateral, Marius o vede pe Smaranda cum își întoarce ochii în direcția lui, trimițându-i un sărut discret din vârful buzelor. III Biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
noroc locotenente! Îmi pare rău că nu am putut face mai mult pentru tine. Dumnezeu să te apere. Își iau la revedere, apoi medicul pleacă grăbit. Un lung șir de ambulanțe tocmai intră în curtea din fața spitalului. Zgomotul motoarelor și scrâșnetul roților sparg liniștea, tăiată până atunci doar de foșnetul vântului și ciripitul păsărelelor, în mii de cioburi, ca un vas de porțelan scăpat pe jos. Câteva infirmiere apar în hol, zorind să iasă pe ușă. Afară, Marius o vede pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
puternic al unor avioane. În acea clipă, cu un bubuit îngrozitor, în stânga lor izbucnește o flacără portocalie, încadrată într-o pânză neagră de praf. Schijele fluieră ascuțit, perforând tabla caroseriei. Un cauciuc explodează. Mașina derapează violent, oprindu-se cu un scrâșnet îngrozitor în șanțul de la marginea drumului unde rămâne încremenită. Printr-un reflex de vechi combatant Marius se rostogolește în iarba înaltă. Întins pe burtă, cu auzul la pândă, cercetează cu atenție cerul. Departe, observă o fortăreață zburătoare 78, prinsă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu mai sta ca boul la poartă nouă! strigă șeful din prag. Hai, ușcheală la mașină. Aici tot nu mai avem ce face. Dau să plece, dar nici unul nu apucă să iasă. Încremenesc, fără să mai riște nici o mișcare, atunci când scrâșnetul scurt al unei bucăți de sticlă călcată în picioare îi anunță de prezența cuiva în spatele lor. Mâinile sus! Aruncați armele! Vocea este neutră, fără nici o inflexiune, tocmai de aceea teribil de înspăimântătoare. Un profund dispreț îl cuprinde pe Gaie. Îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și dughene cu obloanele trase. Manfred scoate automatul pe fereastră și apasă pe trăgaci pentru o rafală scurtă, fără efect. Ar fi fost și greu să nimerească ceva cu toate mișcările haotice la care sunt obligați să le facă. În scrâșnetul cauciucurilor exploatate fără milă, Marius pătrunde brusc într-o curbă strânsă cu speranța că cei din spate le vor pierde urma. Încăpățânați, urmăritorii nu cedează. Urmează alte străzi lăturalnice, cufundate în întuneric. La intervale regulate se aud explozii puternice. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
recuperează arma căzută pe podea. E chinuit de dureri cumplite și are senzația că trupul lui poartă o uriașă greutate în spate. Se plasează în spatele mașinii, sprijinindu-l pe rănit de cauciucul strâmbat sub forța impactului. Tocmai la timp. În scrâșnet ascuțit de frână automobilul urmăritorilor oprește lângă ei. Precedați de zgomotul sec al închizătoarelor, își fac apariția doi inși înarmați cu arme automate. Se opresc la câțiva metri și calmi, ca la un stand de tir, încep să tragă. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]