590 matches
-
mai mult timp, pe cerul patriei, vibrând din miile de frânghii nevăzute, întocmai ca un zeppelin. Prima repriză de staționare se petrecu la amiază, la 12 fără 5, (45 de minute, minut cu minut), atunci când Bucureștiului i se auziră clar scrâșnetele frânelor, iar Biblia rămase desfăcută, precum jumătățile unui pepene, la paginile 1026, 1027. Unde, la Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16, însemnat cu vârful unui creion negru, oricine ar fi avut ochi de citit, ar fi putut citi: Fiindcă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
clătinându-se și căzând pe caldarâm... și n-a văzut mașina din spatele lui, al cărei șofer a tras de volan într-o parte ca să-l evite pe băiatul căzut jos. Singurul avertisement pe care l-a primit Susan a fost scrâșnetul cauciucurilor izbucnit atunci când mașina a scăpat de sub control. La două secunde după ce Susan a ridicat ochii, mașina a lovit-o în plin. Telefonul de treziretc "Telefonul de trezire" Fiona a ieșit din separeul WC-ului zâmbind. O călătorie cu bicicleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a început să surâdă cu afecțiune pe măsură ce se apropia de mașinuță. O râde Julia, s-a gândit ea, dar eu o iubesc pe „Fifi“ a mea. Tocmai când a dat să se urce în mașină, Fiona a auzit, în depărtare, scrâșnetul unor cauciucuri, urmat apoi de o bufnitură îngrozitoare. După câteva secunde, au izbucnit claxoanele celorlalți șoferi care probabil că se treziseră prinși în mijlocul haosului. Toată lumea se grăbește zilele astea, s-a gândit mâhnită Fiona. Iar acum se pare că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
masiv, ce-și ducea cu nonșalanță cei aproape șaptezeci de ani ai săi pe niște umeri largi și atât de pătrați, că aproape nu mai avea gât. Patașin, cel cu un neg pe vârful nasului și cu vocea ca un scrâșnet de pietriș. Patașin, cel a cărui faimă crescuse odată cu vârsta. — Intră. — Irina Natalievna, a spus el, trăgând în timp ce intra de pantalonii care nu-i veneau bine deloc. Seara e complet distrusă din cauza absenței tale. Stai jos, Grigorii, i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
manieră cu a părinților mei. Greșeala mea rămâne că am traversat printr-un loc nepermis. Eram și foarte grăbit: Întârziam la școală, În nota mea obișnuită. Cufundat În gânduri, nu am văzut și nici nu am auzit bolidul. După un scrâșnet asurzitor, am simțit o lovitură puternică din lateral, mai sus de genunchi. Apoi n-am mai știut nimic. M-am trezit la spital, cu un doctor ochelarist, care mi-a spus direct, fără menajamente, că nu are de ales și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pentru o viitoare reprezentație cu Aida. Înainte să-l poată găsi cineva pe șoferul camionetei, Crawford mulțumi În gura mare și porni cu Saabul drept Înainte, croindu-și drum prin spațiul dintre camionetă și mașina parcată În fața lui. Se auzi scrîșnet de metal sfîșiat cînd se Îndoi o aripă, iar un far se sfărîmă și căzu printre roți. Costumele dansară pe umerașele lor ca un șir de faraoni beți. ZÎmbindu-le turiștilor Înspăimîntați, Crawford băgă În marșarier, apoi smuci iar mașina Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
descoperit chestia asta. Și dumneavoastră ați putea. — Sper să pot. O ultimă Întrebare - cine i-a ucis pe soții Hollinger? Bobby Crawford? Îi cam place focul. Sanger, cu fața Înălțată În aerul nopții, părea sensibil la fiecare sunet, la fiecare scrîșnet de frîne și răbufnire de muzică din boxe. — Mă-ndoiesc. Incendiul ăla a fost mult prea distructiv. Și pe urmă, el ținea mult la Bibi și la Anne Hollinger. — De cei doi bătrîni nu-i plăcea lui. — Chiar și-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mașina de tenis care se alimenta la nesfîrșit din coșul cu mingi. Bubuitul mecanismului de tragere era urmat de impactul fiecărei mingi care trecea peste plasă și lovea zgura, dar nu se auzea nici un sunet al returului lui Crawford, nici un scrîșnet al tălpilor lui derapînd și nici respirația gîfÎită atît de familiară. Am ieșit din mașină și am trecut pe lîngă Porsche-ul cu motorul cald Încă. Nimic nu tulbura apa din piscină, doar furtunul de vid Îi cutreiera oglinda, aspirînd frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
nou? Hugo clătină din cap, părând năucit. — Nu, numai o dată. —Ești sigur? Absolut. Am respirat ușurată și am luat-o la fugă pe ușă, după polițiști. Totuși, când am ajuns în stradă, Ben dispăruse și nu se mai auzi decât scrâșnetul roților unei mașini care întorcea la colțul străzii, prea departe ca să-mi dau seama ce marcă sau culoare avea. Îi știți numărul mașinii? zise polițistul care vrusese să dea jos ușa băii. Colegul său era deja în mașina poliției, vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cât trebuia. Dar înăuntru era doar un teanc de carduri de membru la Prietenii Muzeului, legate la un loc astfel că, sub tinichea, păreau un singur obiect mai gros. Voia să treacă la dulapul cu acte când auzi un sunet, scrâșnetul unui picior pe pietrișul de-afară. Într-o clipă, camera era scăldată în lumina unei lanterne, ca și cum o rază s-ar fi plimbat peste toată fațada clădirii. —Mee zeh? Cine-i acolo? Fără să aibă nevoie de comanda lui Ziad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și la sunetul propriei respirații. Mușchii și fața îi tremurau. Simțea lacrimile prelingându-i-se pe obraji, dar un fel de instinct de autoconservare preluă comanda, forțându-i picioarele să rămână pe loc, hotărî ca nimeni să nu audă nici măcar scrâșnetul unei pietre de dedesubt. Stătu așa timp de câteva secunde, care se transformară în minute lungi, ținând ochii închiși pentru a se putea concentra la ce auzea. În clipele care au urmat focului de armă, în timp ce rederula în minte amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ud... Era atât de subțire caldarâmul și apa clipocea... GARDIANUL: Uneori îți sapă câte o groapă atât de frumoasă, încât ți-e milă să o umpli... ARTUR: Și când stăteam în casă și se întuneca... Aveam impresia că aud un scrâșnet și că tavanul s-a izbit de podea. Chiar și azi uneori... GARDIANUL: Azi? Azi cu ce să le mai umpli? Cu ce? ARTUR: Sunt atât de misterioase, atât de ascunse aceste întâmplări... Imagini care-ți vin în minte, false
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
instrumente împrăștiate în jur; scopul efortului lor va rămâne, pe tot parcursul piesei, invizibil. GRUBI: Pfff... N-o să iasă... BRUNO: Taci! GRUBI: S-a-ncurcat de tot. N-o să iasă. BRUNO: N-are-a face. (Pauză; lucru intens; se aud sunetele și scrâșnetele ustensilelor.) BRUNO: Trage! GRUBI (Gâfâind.): Nu pot. BRUNO: Trage! Trage de țeastă! Uiii... GRUBI: Vrei să scuipi sânge? BRUNO: Acum! Acum! Rupe! GRUBI: Na! BRUNO: Ține-o! Izbește! Izbește! GRUBI: Na! Na! Na! Fir-ar a dracului! Mi se-ntorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
încep să urce abur și un jet puternic de fum.) S-a spart! Ține-o! VOCEA LUI BRUNO: Mă-năbuș! VOCEA LUI GRUBI: Ține-te de mine! VOCEA LUI BRUNO: Să nu deschizi! Să nu... (Se aud sunete ciudate; un scrâșnet de fiare și mai multe păsări se ridică din groapă, plutesc prin sală și se aează pe umerii spectatorilor; două se așează pe umerii spectatorilor; două se eșază pe umerii celor doi bărbați.) VOCEA LUI GRUBI: Gata. (Ușurat.) Am scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fie! MARAT: Nu există sufleor! Fiecare spune ce-i trece prin cap! TOȚI: Uraaa! Vive la liberté! MARAT: De asemenea, fumatul va fi permis în scenă o dată pentru totdeauna! Vor mai fi permise: aruncatul gunoaielor, fluieratul și tropăitul, ghionturile și scrâșnetele, gâlgâiturile și râgâiturile, tusea și sughițul, hohotul și cârâiala, spasmele și orgasmele, am zis! Nu se vor mai vinde bilete, nu va mai fi garderobă, se vor interzice pauzele între spectacole și aplauzele. Totul va trebui să fie un unic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fantomatic Îi oferă În van un braț pe care ea nu-l vede. („Eram acolo, părăsită de toți, comme la Comtesse Karenine“, s-a plâns ea ulterior, elocvent, dar nu tocmai corect.) Ușa sălii de așteptare se deschide cu un scrâșnet Înfricoșător, caracteristic nopților foarte geroase; afară năvălește un curent de aer fierbinte, aproape la fel de dens ca aburul locomotivei care gâfâie În gară; și În acel moment, Zahar, vizitiul nostru, ia În mână situația - o matahală de bărbat Îmbrăcat Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
parte cu roțile Încă Învârtindu-se vioaie. Modificarea vitezei trenului Îmi Întrerupea uneori firul somnului. Lumini lente se perindau pe lângă noi; fiecare investiga, În trecerea ei, aceeași crăpătură, apoi un compas luminos măsura umbrele. Deodată, trenul se oprea cu un scrâșnet lung de frâne cu aer comprimat. Ceva (ochelarii fratelui meu, după cum s-a dovedit În ziua următoare) a căzut de sus. Era minunat de palpitant să te deplasezi până la picioarele patului, târând după tine o parte din așternut, ca să desfaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
șuierul locomotivei, garnitura să se urnească și, ușor, să se piardă după cotul liniilor din dreptul Băncii Naționale. Și, într-adevăr, locomotiva a fluierat în cele din urmă. Greoi, vagonul s-a urnit. Aproape i-am simțit smucitura. Geamătul arcurilor. Scrâșnetul osiilor. Licuricii țâșnind. Țipătul șinei strivite. Roțile ezitând să se avânte. În aceeași clipă, la una dintre ultimele ferestre dinspre partea cimitirului, am văzut cum cineva flutura o șapcă roșie. Celebra șapcă a lui Ghidale, pe care i-o adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înrourații zori ai acestor lacrimi doar ale mele, pe care le aud, până și pe ele, cum alunecă pe obrajii doar ai mei, voi mai auzi cum se deschide o portieră, cum se trântește apoi acea portieră, motorul ambalându-se, scrâșnetul mașinii urnindu-se, fâșâitul roților, departe, tot mai departe, înspre zorii pe care doar îi voi mai auzi, zori numai ai mei, urcând de-acum și spre mine, dinspre răzarea unei dimineți care n-aș fi vrut să mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru că erau lipsiți de noțiunea de frică, rău sau dușman, cînd bărbatul puse mîna pe un pui micuț, cu puțin mai mare decît o jucărie neagră de pluș, și, ridicîndu-l deasupra capului, Îl azvîrli cu putere, lipindu-l, cu un scrîșnet de oase, de cea mai apropiată stîncă. Tot ce catadicsiră să facă a fost să se uite cu atenție la el, cu acei ochi rotunzi și uimiți, ochi În care se putea citi desăvîrșita stupoare și descumpănire. Nici un strigăt, nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
rîsete și glume, salutîndu-le gălăgios pe primele foci care-și ițiseră capetele curioase lîngă prova, iar glasurile lor răgușite răsunau În zori de-a drepul magic, Însoțite de zgomotul ritmic al vîslelor care loveau traversul, de clipocitul apei, de tînguitorul scrîșnet scos de corpul șubrezit al hodorogitei baleniere. Ajunși la mal, cei cinci bărbați traseră barca pe nisipul moale, Își azvîrliră pe umăr cîteva butoiașe de lemn și puseră mîna pe cîte o pîlnie și pe un ibric ciobit de alamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
îndoiesc că o meriți. Îți ofer posibilitatea să părăsești țara. ― Câtă mărinimie! Și ce doriți în schimb? ― O scurtă colaborare. ― În ce problemă? ― Aceasta o vom discuta mai târziu. ― Cine mă asigură că nu e o provocare? Inginerul auzi un scrâșnet, apoi vocea femeii mocnită: ― Mă întreb dacă nu e cazul să mă răzgândesc. Nu suport dobitocii! Cine și-ar bate capul să provoace un individ a cărui unică perspectivă este ștreangul? ― Presupun că aveți dreptate. Unde pot să vă întîlnesc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Tăcură brusc. De astă dată se auzea limpede. Erau pași, pași care se apropiau. Traversau bucătăria, acum coridorul... Bătrânii priveau înspăimîntați ușa, incapabili să facă o singură mișcare. În mâinile doamnei Miga un valet de cupă se frânse cu un scrâșnet mic. ― A dracului surpriză îi așteaptă, mârâi Nucu Scarlat. Dascălu adulmecă. ― Au avut chiftele la cină. Am să le cer și eu una. Îmi plac grozav! Ionescu ridică piedica armei. ― Fiți atenți, băieți! Orice greșeală... Nucu Scarlat îi aruncă o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
lui Florence împreună cu niște toporași... E de ajuns să mă ciocnesc cu stejarul ăsta... N-am făcut nimic pentru ea toată viața. Poftim la tablă, Iordache! Conjugă-mi laboro-laborare, indicativ prezent. Laboro, laboras, laborat..." Apăsă brusc pe accelerator. Cu un scrâșnet, mașina se năpusti spre stejarul de la cotul șoselei. Azimioară întrerupse convorbirea. Maiorul ridică sprâncenele. ― Ce-au vrut? ― Două turisme, un Fiat și o Dacie, în total șapte persoane, au trecut prin fața postului de control din Mărăcineni. Ei trebuie să fie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
unor popoare nu le-a adresat nimeni nici o vorbă bună. Numai popoarele imature își cosmetizează istoria. Până acum istoria a însemnat mai mult istorie, decât luciditate. Istoria trăiește din ecarisajul arhivelor. Totuși prea multe totalitarisme au țâșnit din Europa. De scrâșnetele istoriei ne mai poate salva doar homo ironicus. Eroii sunt cariatidele istoriei. Ca popor mic, am depins mereu de tot soiul de istambuluri. Popoarele mici situate în coasta coloșilor par niște copii înfășați în sârmă ghimpată. În unele epoci istorice
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]