561 matches
-
cei mai fervenți de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În spațiul artistic germanic în ultimul deceniu al secolului au avut loc trei momente secesioniste: „Secesiunea muncheneză” (Münchner Sezession - 1892), „Secesiunea vieneză” (1897), și „Secesiunea berlineză” (Berliner Sezession - 1898). Cele trei secesiuni au deschis calea de afirmare a dizidenților față de maniera academistă propagată cu succes de către München Künstlergenossenschaft (prescurtat MKG - cea mai veche asociație a artiștilor independenți din Bavaria, fondată în anul 1856) și care a fost condusă o bună bucată de
Arthur Coulin () [Corola-website/Science/325898_a_327227]
-
a celor trei state baltice, inclusiv a celor trei semnatare ale acordului de la Belaveja au semnat protocolul de la Alma-Ata, care confirma dispariția Uniunii Sovietice și înființarea CSI. Dat fiind că paisprezece din cele cincisprezece republici își exercitaseră dreptul constituțional de secesiune, nu au mai rămas mai multe republici membre pentru a păstra existența Uniunii.
Acordurile de la Belaveja () [Corola-website/Science/324466_a_325795]
-
în istoria Primei Republici Congo, care a început cu independența națională față de Belgia, terminându-se prin acapararea puterii de către Joseph Mobutu. Din anumite puncte de vedere criza avea caracteristicile luptei anticoloniale, din alte puncte de vedere era un război de secesiune cu provincia Katanga, respectiv o bătălie a Războiului Rece purtată între SUA și URSS. Criza a avut ca rezultat moartea a 100.000 de oameni , dar a fost marcată și de două dispariții: asasinarea în 1961 a prim-ministrului Patrice
Criza congoleză () [Corola-website/Science/327435_a_328764]
-
restaurării continuității legale a statelor independente care au existat în perioada interbelică. Ideea că toate legile sovietice sunt lipsite de putere legală în Țările Baltice ar fi însemnat că nu mai trebuie respectată Constituția Uniunii Sovietice sau alte formalități privind secesiunea. În perioada dinaintea comemorării a 50 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov, tensiunile dintre Țările Baltice și Moscova s-au acutizat. Lituanianul Romualdas Ozolas a strâns 2 milioane de semnături prin care cerea retragerea Armatei Roșii din Lituania. Partidul Comunist Lituanian
Lanțul Baltic () [Corola-website/Science/323522_a_324851]
-
sudaneză s-a deteriorat rapid. Ca urmare a creșterii prețurilor alimentelor și a deteriorării stării finanțelor statului, valoarea livrei sudaneze era în scădere de mai multe luni. Președintele Omar al-Bashir a anunțat, la 12 iulie 2011, la trei zile de la secesiunea Sudului, care adoptatase lira sud-sudaneză, punerea în practică a unui program de urgență, pe durata a trei ani, incluzând înlocuirea "lirei sudaneze" cu o nouă unitate monetară. . Potrivit guvernatorului adjunct al "Băncii Centrale a Sudanului", Sudanul va reveni la folosirea
Liră sudaneză () [Corola-website/Science/323567_a_324896]
-
în 1860; "Ducatul Parma" și "Regatul Piemontului și Sardiniei" îl adoptaseră încă din 1815. Descoperirile de aur din 1848 în California și din 1851 în Australia au provocat o scădere a prețului relativ al aurului, agravată de efectele Războiului de Secesiune, care a obligat Anglia să importe mai multe textile din India și să plătească soldurile debitorilor balanței sale de plăți în argint. Prezidată de Félix Esquirou de Parieu, fervent partizan al unei uniuni monetare, « preludiu al federațiilor pașnice ale viitorului
Uniunea Monetară Latină () [Corola-website/Science/323184_a_324513]
-
atinsă prin întreprinderea de către fiecare parte beligerantă a unor pași dicreți, care a apropiat pozițiile celor implicați până în situația în care s-a putut semna tratatul de pace. În cazul războaielor civile, în special în cazul unor tentative eșuate de secesiune teritorială luptele se duc de obicei până când una dintre părțile implicate în conflict este învinsă și silită să capituleze (ca în cazul Războiului Civil American). Spre deosebire de aceasta, în cazul unei secesiuni reușite, o declarație de independență este susținută în mod
Tratat de pace () [Corola-website/Science/323344_a_324673]
-
civile, în special în cazul unor tentative eșuate de secesiune teritorială luptele se duc de obicei până când una dintre părțile implicate în conflict este învinsă și silită să capituleze (ca în cazul Războiului Civil American). Spre deosebire de aceasta, în cazul unei secesiuni reușite, o declarație de independență este susținută în mod oficial de un tratat de pace. După fondarea ONU la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, această organizație a încercat să acționeze ca un forum pentru rezolvarea conflictelor internaționale și
Tratat de pace () [Corola-website/Science/323344_a_324673]
-
să se unească sub steagul unei mișcări atotcuprinzătoare, otomanismul. Procesul înlocuirii instituțiilor monarhice cu unele constituționale și de acceptare a politicilor electorale s-a dovedit mult mai complicat decât se crezuse. Regiunile periferice ale imperiului au continuat să lupte pentru secesiune. Abordările politice ale lui Abdul Hamid au făcut ca echilibrul dintre musulmani și creștin i să fie imposibil de atins. Noua conducere, împovărată de luptele religioase și etnice, reușea cu greu să rezolve problemele imperiului, La scurtă vreme după revoluția
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
Sistemul Congresului”. Revoluția elenă reprezenta însă o provocare la adresa noii ordini pe care încercau să o impună Marile Puteri. Revolta grecilor reprezenta în primul rând o violare a principiilor stabilite prin revolta împotriva monarhiei „legale” și prin dorința declarată de secesiune. Aceasta era poziția a cel puțin a doi dintre arhitecții și apărătorii sistemului Congresului - secretarul pentru afaceri externe al Regatului Unit, Robert Stewart, și cancelarul Austriei, Metternich. Dar cel mai important opozant al mișcării elene era Imperiul Rus, chiar dacă trebuia
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Bosfor de acces al delegațiilor străine în Palatul Topkapî), Grecia era o provincie centrală. Pierderea acestei regiuni nu putea fi tolerată, așa cum fusese acceptată pierderea Principatelor Române și Serbiei, care erau considerate provincii periferice. Teama guvernului otoman era aceea că secesiunea doar unei mici părți a Greciei - Peloponezul de exemplu - ar fi dus la intensificarea luptei de eliberare a altor regiuni ale imperiului locuite de greci, așa cum ar fi fost Grecia centrală, Macedonia, Tracia, Anatolia apuseană, insulele mici ale Mării Egee, Creta, Cipru
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
considera protectoare (și potențial eliberatoare) a supușilor otomani din Balcani și Grecia, care erau în mod predominant ortodocși. Sârbii și bulgarii erau în plus membri ai marii familii slave. Aceste legături emoționale se împleteau cu interesele geostrategice ale Rusiei. Sprijinirea secesiunii statului grec, care ar fi devenit un aliat natural al Rusie, ar fi fost o cale de creștere a influenței rușilor în Europa de Sud-Est. În plus, clanurile aristocratice fanariote bogate, care controlau comerțul rus pe Marea Neagră, aveau o influență
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
s-au transformat în sprijinitorii integrității Imperiului Otoman. Lor li s-au alăturat britanicii, care se temeau că rușii ar fi putut ocupa coloniile asiatice ale Londrei și ar fi devenit astfel o supraputere euroasiatică. Britanicii se temeau că o secesiune a Greciei ar fi declanșat o serie de revolte naționaliste, care ar fi dus în cele din urmă la dezintegrarea Imperiului Otoman. Rezultatul imediat ar fi fost un imens vacuum de putere, pe care rușii, mult mai bine plasați din
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Teritoriul acestui regat era însă limitat doar la regiunile din care fuseseră alungate forțele otomane: Peloponez, Insulele Ciclade și Grecia centrală. Numeroase regiuni cu o majoritate etnică elenă precum Tesalia, Epir, Tracia insulele Creta și Cipru ca și restul insulelor din Secesiunea Greciei nu a reprezentat încheierea necazurilor pentru otomani. În mod ironic, cea mai mare amenințare împotriva integrității Imperiului Otoman nu venea din partea Imperiului Rus, ci din partea egiptului. După ce și-a pierdut flota și fieful ereditar promis fiului său, Muhammad Ali
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Concomitent, lucrează pentru firma de sticlărie artistică „Cappellin”, din Murano. Din 1936 până în 1947 este consilier artistic la atelierul de sticlă de Murano al lui Paolo Venini. În această perioadă se interesează în deosebi de arta japoneză, de stilul caracteristic Secesiunii vieneze reprezentat de artiști precum Hoffmann, Loos și Wagner, mai apoi de arhitectura organică a canadianului Frank Lloyd Wright. A creat opere artistice din sticlă. Între 1972 și 1974 a fost directorul universității IUAV. În anul 1936, obține prima sa
Carlo Scarpa () [Corola-website/Science/325645_a_326974]
-
Holmes, cu scopul de a-i prezenta împrejurările ciudate în care au murit unchiul său, Elias, și tatăl său, Joseph. Unchiul său, Elias, emigrase în tinerețe în America și fusese proprietarul unei plantații în Florida, luptând și în Războiul de Secesiune și avansând până la gradul de colonel în Armata Statelor Confederate. Prin 1869 sau 1870, el a revenit în Anglia și a cumpărat o proprietate mică lângă Horsham, în vestul comitatului Sussex, unde s-a stabilit. Acolo a dus o viață
Cei cinci sâmburi de portocală () [Corola-website/Science/325328_a_326657]
-
câștigat majoritatea locurilor în Adunarea Națională, iar Athlone l-a numit pe liderul partidului, James Hertzog, ca noul său prim ministru. În acel timp, naționalismul african era în creștere în dominioane și Hertzog a fost un republican care a promovat secesiunea Africii de Sud de Imperiul Britanic. Ca atare, el a propus ca țară să adopte propriul steag. Athlone s-a dovedit simpatic și plin de tact și a rezolvat problema prin avansarea unui steag care a fost unic în Africa de Sud, dar care
Alexander Cambridge, Conte de Athlone () [Corola-website/Science/322706_a_324035]
-
Magdeburg și Weimar. Paul Cassirer îi organizează în 1913 o mare exopziție retrospectivă. Cu această ocazie apare o monografie consacrată pictorului sub semnatura lui Hans Kaiser. În același an, Beckmann împreună cu Max Liebermann, Ernst Barlach și Max Pechstein părăsesc definitiv Secesiunea berlineză. La începutul primului război mondial, Beckmann se înrolează în serviciul sanitar și lucrează într-un lazaret din Flandra. În urma unei depresii nervoase este demobilizat. Operele sale ulterioare marchează o ruptură radicală cu limbajul artistic formal anterior, pictează de preferință
Max Beckmann () [Corola-website/Science/322184_a_323513]
-
Damascul au format „Statul Siria”. În 1925, revolta din Jabal Druze condusă de Sultan Pasha el Atrash a cuprins întreaga Sirie și s-a transformat într-o rebeliune generalizată. Franța a încercat să răspundă obligând parlamentul din Aleppo să declare secesiunea față de Damasc, dar patrioții sirieni au reușit să blocheze votul. Pe 14 mai 1930, Statul Siria s-a transformat în Republica Siria și sirienii au primit o nouă constituție. Doi ani mai târziu, în 1932, a fost adoptat un nou
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
rezistența, și că soldații texiani vor pleca rapid din teritoriu. Urrea a ajuns la Matamoros la 31 ianuarie. El însuși federalist convins, i-a convins în scurt timp și pe alți federaliști din zonă că obiectivul final al texianilor era secesiunea și că încercarea lor de a declanșa o revoltă federalistă la Matamoros este doar o diversiune prin care încercau să distragă atenția de la ei. Agenții dubli mexicani continuau să-i asigure pe Johnson și pe Grant că vor putea cuceri
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
au ajuns aici noi coloniști precum și călugări franciscani și dominicani. În secolul al XV-lea, pe măsură ce deveneau tot mai dezamăgiți de politica Ordinului Teuton, cetățenii statului monastic înființat de acesta s-au organizat într-o Confederație Prusacă și au proclamat secesiunea cu ajutorul Coroanei polone în 1454. La sfărșitul Războiului de 13 de ani (1454-66), terminat prin cea de-a doua Pace de la Toruń din 1466, Prusia Regală a fost organizată ca o nouă provincie și încorporată în Regatul Poloniei. În 1525
Tumultul din Toruń () [Corola-website/Science/328083_a_329412]
-
(în , colocvial Zentralfriedhof) a fost înființat în anul 1874. Cu o suprafață de 2,5 km² și circa trei milioane de înmormântați este unul din cele mai mari cimitire din Europa. Datorită multitudinii de cenotafe, a construcțiilor în stilul secesiunii vieneze și a arealului extins pe care îl ocupă, cimitirul se numără printre obiectivele turistice cele mai deosebite ale Vienei. Reformele dispuse în anul 1784 de împăratul Iosif al II-lea au prevăzut, între altele, înființarea unor cimitire orășenești supraconfesionale
Cimitirul Central din Viena () [Corola-website/Science/328270_a_329599]
-
în istoria Primei Republici Congo, care a început cu independența națională față de Belgia, terminându-se prin acapararea puterii de către Joseph-Désiré Mobutu. Din anumite puncte de vedere criza avea caracteristicile luptei anticoloniale, din alte puncte de vedere era un război de secesiune cu provincia Katanga, respectiv o bătălie a Războiului Rece purtată între SUA și URSS. Criza a avut ca rezultat moartea a 100.000 de oameni , dar a fost marcată și de două dispariții: asasinarea în 1961 a prim-ministrului Patrice
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
ce recunoaște meritele sale în legătură cu Departamentul de Artă Național. La Paris, a primit prestigiosul premiu de Ofițer al Academiei Ordre des Palmes și devine membru al Academiei Beaux - Arts din Paris. Teodor Axentowicz a fost membru artiștilor Sztuka, membru al Secesiunii vieneze și al mișcării Künstlerbund Hagen. Personalități ale căror profesor a fost Teodor Axentowicz:
Teodor Axentowicz () [Corola-website/Science/329319_a_330648]
-
împotriva idei de ruptură totală cu Imperiul Otoman: Ğamăl ad-Dīn Al-Afġănī a continuat să-l perceapă drept sediul califatului, iar partizanii cei mai hotărâți ai ideii arabe, în ciuda criticilor aduse absolutismului sultanilor și hegemoniei turcești, nu luau în calcul posibilitatea secesiunii. Nășīf al-Yăziğī (1800-1871) este considerat urmaș al tradiției umaniste a culturii arabe clasice. El a aparținut unei familii înstărite de origine siriană, care s-a așezat într-un sat din apropiere de Beirut, unde s-a născut autorul. Cultura arabă
Renașterea arabă () [Corola-website/Science/328815_a_330144]