625 matches
-
chiar "supraîncărcarea de sens" a numelui propriu în textul literar, nume supus demersului onomasiologic al romancierului și demersului semasiologic al lectorului (Christine Klein-Lataud). Detașarea de semantica referențialistă presupune adoptarea unei semantici interpretative pentru care sensul și semnificația rezidă din interacțiunea semnificaților, care preferă opoziția dintre seme inerente și aferente și consideră că motivația poate afecta porțiunea aferentă sensului contextual (Louis Hébert). Un studiu strict lingvistic și dezontologizat al numelui propriu axat pe "utilizările modificate" relevă faptul că elementele unui text sunt
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
toate acestea, specifică autorul, orice nume propriu, toponim sau antroponim, poate să se încarce de semnificație la fel ca alte cuvinte ale textului. Proprietatea limbajului poetic este de a fi motivat, "finalizat", adică se înlocuiește complementaritatea arbitrară a semnificantului cu semnificatul, cu o solidaritate necesară. Deoarece numele propriu este, prin definiție, un semn opac, provocarea lansată de poet, scriitor sau lector este de a sparge această rezistență la sens, iar șansa poeziei este de a putea compensa această lipsă, acest "defect
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în context, grație actualizărilor semelor aferente, toate tipurile de nume proprii sunt susceptibile să conțină cele patru tipuri de seme: specifice, micro-, mezo- și macrogenerice. De asemenea, opune semanticilor tradiționale semantica interpretativă pentru care sensul și semnificația rezidă din interacțiunea semnificaților și nu din relația semnificaților cu referentul lor. Semantica la care aderă Hébert consideră că motivația și omonimia (chiar paronimia) pot afecta porțiunea aferentă sensului contextual. Semanticilor clasice interesate doar de sensul în limbă și care susțin că toate numele
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
aferente, toate tipurile de nume proprii sunt susceptibile să conțină cele patru tipuri de seme: specifice, micro-, mezo- și macrogenerice. De asemenea, opune semanticilor tradiționale semantica interpretativă pentru care sensul și semnificația rezidă din interacțiunea semnificaților și nu din relația semnificaților cu referentul lor. Semantica la care aderă Hébert consideră că motivația și omonimia (chiar paronimia) pot afecta porțiunea aferentă sensului contextual. Semanticilor clasice interesate doar de sensul în limbă și care susțin că toate numele proprii sunt lipsite de sens
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ca numele de notorietate (multe din substantivele comune). Dacă pentru semanticile clasice, unitatea analizei principale, chiar minimale, este cuvântul, Hébert propune, pentru a înțelege cuvântul, trecerea la nivelul morfematic, la adevăratul semn minimal, morfemul. Divizarea cuvântului în morfeme implică divizarea semnificatului cuvântului (sau semia) în semnificați de morfeme (sau sememe), și aceștia, la rândul lor, în seme. Analiza în morfeme aplicată numelor proprii o face după două axe: lineară pentru morfeme "normale" și tabulară în sincretismele în care morfemele cu semnificant
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a lui Mill/Kripke sau teoria descriptivă a lui Russel/ Frege/Searle), Vaxelaire remarcă faptul că, pe plan lingvistic, niciuna nu are dreptate, deoarece niciuna nu se interesează decât de legătura cu referentul și nu propune o concepție clară a semnificatului numelui propriu. În sprijinul acestei idei, folosește sintagma lui Russel pentru a caracteriza numele proprii "fantome de substanțe", și observă că unul dintre principalele impasuri ale teoriei referinței directe se referă la numele de ficțiune pe care Kripke le-a
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
citați Reichenbach, Lejewski, Kenny, Marcus). Remarcând incompatibilitatea dintre teza referinței directe și lingvistică (atât de evidentă că niciun lingvist nu va acorda credit unor logicieni russelieni care afirmă că sensul numelui propriu este cel care îl poartă), coincidența referentului cu semnificatul (Meschonic), faptul că autori ca Frege analizează un limbaj perfect în care fiecare lucru ar corespunde unui nume unic, unei iluzii pe care o poate da numele propriu, cercetătorul afirmă că acceptarea omniprezenței ontologiei are consecință excluderea numelui propriu din
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ficțiune?); 3) în materie de interpretare își impune legea lectorul sau autorul (în alți termeni, toate lecturile unui nume ficțional sunt legitime?) Autorul prezintă un topic al semanticii numelui propriu, o schemă "a celor trei momente ale stratificării progresive a semnificatului onomastic" (tr. m)84: conceperea numelui, redactarea operei (scriitura) și receptarea ei (lectura). În același timp, autorul caracterizează schema ca dinamică, deoarece înfățișează parcursul diacronic al semantizării onomastice de la proiectul scrierii până la receptarea ei, precum și tensiunile pe care le resimte
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
referentul, lucru exemplificat cu reveriile onomastice din "Nume de ținuturi: numele" /vs/ deziluziile din "Nume de ținuturi: ținutul", cu depoetizarea numelui Balbec. Semnificații a priori nu dispar în cazul încarnării numelui pentru a ceda locul semelor pur referențiale, iar eventualii semnificați lexicali ai numelui propriu, dacă se atenuează în spatele funcției designatorului, nu dispar complet în această utilizare referențială. Ca și Hébert, Baudelle afirmă că în cazul numelor proprii, semantica referențială nu abolește semantica morfologică. Virtualitățile expresive ajută la rezolvarea problemelor rezultate
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sublexicală a grafemelor și morfemelor (de exemplu, la Proust, Borniche conține două secvențe depreciative: "bor-" și "-nich-"). Numele proprii alese inițial de către scriitor pot fi modificate sau abandonate în cursul redactării, datorită multiplelor seme neprevăzute. Scriitura înzestrează numele propriu cu semnificați suplimentari care vin să se suprapună motivării principale. Această întărire a expresivității onomastice este explicată ca o trecere de la univocitate la plurivocitate, de la sărăcie la bogăție, de la o anumită restrângere inițială la o expansiune nouă. Pentru exemplificarea dinamicii sensului este
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
evoluția diegetică. Numele, odată intrat în dinamica diegetică, se supune presiunii sintagmatice; dacă o cere contextul, el se poate elibera de sensul care îl leagă de personaj (în schemă, "problema legăturii motivării numelui"). Deoarece în momentul de început al cărții, semnificatul textual (care motivează semnificantul onomastic) coincide, în linii mari, cu o trăsătură distinctivă a personajului (fizică, psihologică sau socială) care îl caracterizează puternic, Baudelle consideră că raportul de motivare poate să se stabilească dincolo sau dincoace de personaj. La nivelul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Împărtășind ideea saussuriană că limba este formă și nu substanță, cercetătoarea remarcă faptul că "limbajul poetic încorporează substanța într-o asemenea măsură, încât și suportul formal (semnificantul) prin calitățile lui acustice, ignorate în semnul lingvistic, colaborează "mimetic" cu planul conținutului (semnificatul)"144. Astfel "semnificantul se oglindește în semnificat în actul unic al numirii poetice", ca de exemplu, în versul eminescian "Argint e pe ape și aur în aer", unde se valorifică efectul "luminos" al vocalei a145. În acest sens, autoarea vorbește
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a făcut posibilă în cultura românească "abordarea literarității ca problemă interpretativă fundamentală pentru disciplinele literare", că eminescianismul reprezintă la noi conștientizarea ideii că poezia este "o formă a sensului", că există două tipuri de exegeză eminesciană: a semnificantului și a semnificatului, cercetătoarea urmărește o analiză a semnificantului eminescian, a "armoniei" poetice eminesciene 146. Versurile eminesciene analizate, "argint e pe ape și aur în aer", "o rază de aur se toarce ușor", dovedesc că "armonia" sonoră devine "aspect esențial de formare a
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lexem este anagramat acestui cuvânt în toată poezia). Filonul mimologic, principiu de modernizare a lirismului este prezent la Eminescu, iar unele creații au ca ax central acest principiu, de exemplu, poezia Dintre sute de catarge, în care "transparența "gnomică" a semnificatului întâlnește marele val al armoniei sonore, crescând din tonalitățile sumbre ale semnificantului"149. Din această perspectivă fenomenele mimologice nu mai apar ca "simple fapte de stil", ci "fapte de poezie care presupun "o acută conștiință a naturii lor semiotice", "un
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
că în textele cu un grad înalt de structurare formală "câtă formă reușim să recuperăm hermeneutic, atâta sens (poetic) vom face să existe"151. Pe lângă motivarea internă a numelui propriu, din interiorul sistemului lingvistic, care nu se produce între lucrul semnificat și forma semnificantă, ci prin trimitere la monemele lexicale care alcătuiesc numele/semnul lingvistic 152, există o motivare datorată contextului. Astfel, numele propriu, motivat prin intermediul sistemului primar de semne (ca geneză) și care devine arbitrar pe măsură ce își întărește funcția de
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care credea că "numele are o importanță deseori hotărâtoare asupra celui ce îl poartă. În roman, numele oamenilor le definește dintru început fizionomia morală"). La Rebreanu, funcția de semn motivat a numelui se reflectă atât la nivel fonematic, în latura semnificatului, cât și în felul în care se nasc asociații semantice între nume și referent; în felul acesta, clasificările numelui au în vedere aspectul fizic, clasa socială, naționalitatea, sau identifică prin porecle și supranume. Caracterul motivat al onomasemului literar se observă
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
unui posibil semantism (și, în acest sens, dă ca exemplu numele Bălosu), conotațiile numelui propriu apar ca rezultat al interacțiunii semantismului cu textura căruia îi aparține; autorul numește fenomenul "fluctuație conotativă în funcție de (con)text"179. Clasificând numele în funcție de criteriul semantismului/semnificatului/ denotatului, autorul vorbește de nume cu semantism la vedere și nume cu semantism obliterat 180. În cadrul numelor cu semantism la vedere, o primă subcategorie o formează numele cu sens mai mult sau mai puțin explicit (Păturică, Misticescu, Nour, Topor), porecle
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sau trebuie să-l transmită celorlați, mesaj a cărui decodare echivalează cu recunoașterea sensului trans-istoric73. Chiar Sorin Alexandrescu, care folosește o abordare semiotică a operei eliadești (alcătuiește careuri (în sensul propus de Greimas) ale semiozei, observă neputința de a denumi semnificatul sacru care, prin numire, ar deveni profan, precum și funcția naratorului de a amâna și destrăma toți semnificații propuși pentru a evita cristalizarea unui sens sacru, pe care l-ar putea numi) afirmă că semnificatul religios "nu este secundar, ci terțiar
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
semiozei, observă neputința de a denumi semnificatul sacru care, prin numire, ar deveni profan, precum și funcția naratorului de a amâna și destrăma toți semnificații propuși pentru a evita cristalizarea unui sens sacru, pe care l-ar putea numi) afirmă că semnificatul religios "nu este secundar, ci terțiar; nu este produsul unei codificări secundare pentru că aceasta este de natură culturală, comunitară și, deci, cel puțin în principiu accesibil tuturor vorbitorilor culți (...), are un sens ezoteric, rezervat inițiaților, celor care pricep că este
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
nu mai înțelegem zgomotul care îi iese din gură..."200, așadar reușește să comunice cu miticul, fără a putea transmite lumii comune. Folosind termenii lui Sorin Alexandrescu aplicați povestirii La umbra unui crin, Cucoaneș, aflat în postura preaplinului semiotic, percepe semnificatul sacru, dar nu îl poate numi. Sacrul nu poate fi tradus în limbaj profan. Limbajul lui Cucoaneș este limbajul auroral, de aceea comunicarea cu umanul s-a încheiat; sunetele pe care povestitorul le aude au un "caracter onomatopeic"201: "transcriu
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
acela dintre Dumitru și doctorul Martin 248. Recompunând careul semiotic trasat de Sorin Alexandrescu, după modelul greimasian (în analiza făcută prozei La umbra unui crin), putem afirma că Brânduș se situează în preaplinul semiotic (unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru nu poate fi numit, căci
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru nu poate fi numit, căci, în felul acesta, ar deveni profan 249. Brânduș, din categoria inițiaților lui Eliade, nu poate numi misterul la care participă: "Acum se întâmplă altele și mai frumoase, dar nu ți le pot spune. Toate
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
semiotică este tradusă de Sorin Alexandrescu ca "un fel de semi-cădere în profan, amnezia de care omul modern poate fi vindecat"289, și o exemplifică prin amnezicul Adrian din În curte la Dionis care își amintește semnificantul, dar nu și semnificatul și nici codul care ar putea produce semnificatul. În această situație se află bovaricul profesorul de pian, amnezic cu privire la semnificat sau la codul care l-ar putea produce. Neîmplinirea semiotică înțeleasă ca o cădere, înscrie numele în seria mitonimelor desacralizate
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fel de semi-cădere în profan, amnezia de care omul modern poate fi vindecat"289, și o exemplifică prin amnezicul Adrian din În curte la Dionis care își amintește semnificantul, dar nu și semnificatul și nici codul care ar putea produce semnificatul. În această situație se află bovaricul profesorul de pian, amnezic cu privire la semnificat sau la codul care l-ar putea produce. Neîmplinirea semiotică înțeleasă ca o cădere, înscrie numele în seria mitonimelor desacralizate. Monemul de bază din structura numelui protagonistului este
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
modern ar corespunde neîmplinirii semiotice, fiind o "semi-cădere" în profan. Neîmplinirea semiotică, un caz deviant propus de povestirea lui Eliade, este cazul în care semnificantul oscilează în mod liber: Adrian își amintește semnificantul - întâlnirea de la 4,30 - dar nu și semnificatul, adică persoana cu care trebuie să se întâlnească, ce ar trebui să discute, contextul social al acestei întâlniri. De asemenea, Adrian a uitat codul care ar putea produce/redescoperi semnificatul. S. Alexandrescu făcea distincția dintre semnificatul sacru, care nu este
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]